Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5287/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 5287/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 4935/236/2012

DOSAR NR._ /2011

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.5287

Ședința publică din data de 25.11.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - A. J.

JUDECĂTOR - H. P.

JUDECĂTOR - G. A. F.

GREFIER - E. CHIRĂNUȘ

Pe rol se află soluționarea cererii de completare dispozitiv în cauza privind recursul declarat de recurenta - pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN G. (APIA) împotriva sentinței civile nr. 290/C./31.05.2012 pronunțată de Tribunalul G., în contradictoriu cu intimații - reclamanți P. M. B., G. I. L. și P. P..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că intimații-reclamanți au solicitat judecarea cererii în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ., Curtea reține cauza spre soluționare.

CERERILE

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante in data de 30.10.2013, reclamantii P. M. Bogdanel, P. P. si G. I. L. au chemat in judecata pe parata Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura-Centrul Judetean G., solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna:

1.Completarea dispozotiviului deciziei civila nr.1433/01.04.2013 pronuntata de aceasta instanta in dosarul civil nr._, cu solutia asupra capatului de cerere privind cheltuielile de judecata de 1.400 lei solicitate de intimatii din acea cauza.

In fapt, reclamantii au aratat ca prin decizia civila nr.1433/01.04.2013 pronuntata de aceasta instanta in dosarul civil nr._, a fost admis recursul introdus de recurenta Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura-Centrul Judetean G. in contradictoriu cu intimatii P. M. Bogdanel, P. P. si G. I. L., a modificat in parte sentinta nr.290/31.05.2012 pronuntata de Tribunalul G., in sensul ca a diminuat cheltuielile de judecata acordate reclamantilor pana la suma de 1.000 lei, mentinand celelalte dispozitii ale sentintei.

Reclamantii au aratat ca au solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, constand in onorariu avocat de 1.400 lei si au depus dovada lor, aratand ca aceste cheltuieli au fost reale, fiind realizate pentru formmularea si depunerea intampinarii, pentru reprezentarea la termenele de judecata si au fost utile deoarece au condus la respingerea recursului pe fondul cauzei.

Parata nu a depus intampinare.

CURTEA

Prin decizia civila nr.1433/01.04.2013 pronuntata de aceasta instanta in dosarul civil nr._, a fost admis recursul introdus de recurenta Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura-Centrul Judetean G. in contradictoriu cu intimatii P. M. Bogdanel, P. P. si G. I. L., a modificat in parte sentinta nr.290/31.05.2012 pronuntata de Tribunalul G., in sensul ca a diminuat cheltuielile de judecata acordate reclamantilor de la suma de 2.480 lei pana la suma de 1.000 lei, mentinand celelalte dispozitii ale sentintei.

In recurs, intimatii au solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, constand in onorariu avocat de 1.400 lei si au depus dovada aferenta.

Instanta de recurs a omis sa se pronunte asupra acestei cereri.

Ca atare, cererea de completare a dispozitivului este intemeiata, impunandu-se pronuntarea unei solutii asupra cererii intimatilor.

Analizand cererea intimatilor, instanta constata ca este intemeiata, acestia avand dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecata efectuate in recurs, avand in vedere ca in ceea ce priveste fondul cauzei, recursul partii adverse a fost respins, iar solutia instantei de fond mentinuta.

In ceea ce priveste cuantumul cheltuielilor, curtea retine ca suma de 1.400 lei propusa de intimati este excesiva, tinand seama de aprecierea instantei de recurs asupra cheltuielilor de judecata datorate pentru activitatea de reprezentare din fond.

Avand in vedere ca pentru judecata de la prima instanta, s-a apreciat ca onorariul potrivit ar fi fost de 1.000 lei, curtea retine in recurs cheltuielile nu pot depasi aceasta suma, activitatea avocatului fiind mai redusa.

Ca atare, curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1.000 lei catre intimati.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr.1433/01.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ în sensul că:

Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimați. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2013

Președinte,Judecător, Judecător,

A. JabreHorațiu PătrașcuGheza A. F.

Grefier

E. Chirănuș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5287/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI