Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1492/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 1492/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 4700/2/2011*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1492

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.04.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: V. D.

GREFIER: B. C.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ȘI ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, reprezentantă de avocat R. M., cu împuternicire avocațială la dosar lipsind pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Reprezentantul reclamantei depune la dosar înscrisuri noi, care reprezintă o situație similară privind controlul asupra unui angajat colaborator, cu contract prin care a obținut venituri independente și practică judiciară.

Se solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri noi, învederând totodată, că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.

Curtea, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri noi și, nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea deciziei nr. 520/13.12.2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București – Serviciul de Soluționare Contestații, anularea deciziei de impunere nr. 203/27.08.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 5 și pe cale de consecință dispoziția de măsuri nr._/27.08.2010 și Raportul de inspecție fiscală nr._/27.08.2010.

În susținerea cererii reprezentantul reclamantei, arată că, trebuie avut în vedere ceea ce s-a pus în discuție prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și anume faptul că instanța de fond trebuie să lămurească care este temeiul legal avut în vedere pentru a aprecia recalificarea veniturilor, reiterând argumentele prezentate în acțiune.

În ceea ce privește pct. 67 din Norme, se susține că, acesta avea în vedere numai venituri de natură salarială iar că apariția OUG nr. 58/2010 a dat competență funcțională privind plata contribuțiilor fiscale prin modificarea art. 7.

După introducerea OUG nr. 58/2010 ne întâlnim cu două situații paralele cu sancțiuni diferite, fiind depusă practică judiciară de la două instituții diferite în acest sens.

Curtea, pune în discuția părților cererea de suspendare.

Reprezentantul reclamantei, luând cuvântul, cu privire la cererea de suspendare, precizează că s-a renunțat cu privire la aceasta deoarece a rămas fără obiect.

Se mai susține de către reprezentantul reclamantei că activitățile desfășurate de colaboratorii săi în categoria celor producătoare de venituri din alte surse, nu întrunesc caracteristicile nici ale activității independente, nici cele ale activității în cadrul unei relații de muncă producătoare de venituri din salarii sau asimilate salariilor însă organul fiscal a apreciat că, dacă nu este activitate independentă este activitate salarială.

Se mai precizează de către reclamantă, prin reprezentant că nu a susținut in acțiune ca prestatorii cu care a incheiat contracte civile ar fi desfășurat o activitate independenta, asa cum este definita de Codul fiscal și ca atare consideră că nu sunt indeplinite majoritatea criteriilor prevăzute la pct. 67 din Norme.

Se mai solicită de către reprezentantul reclamantei a se avea în vedere încălcarea unor principii și anume a Protocolului și depune practică judiciară în acest sens.

Mai arată reclamanta, prin avocat că norma fiscală trebuia tratată cu atenție de către legiuitor, lucru ce nu s-a întâmplat, legiuitorul nefiind în măsură să indice temeiul legal avut în vedere de către organul fiscal pentru plata impunerii contribuției. Totodată se mai solicită instanței a se avea în vedere și OUG nr. 44/2008.

Pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul acțiunii și cele expuse oral, se solicită instanței de către reprezentantul reclamantei admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față,

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 19.05.2011, reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ȘI ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună:

- SUSPENDAREA EFECTELOR DECIZIEI DE IMPUNERE nr. 203/27.08.2010 emisa de Administrația Finanțelor Publice Sector 5 pana la soluționarea irevocabila a cauzei prezente, in temeiul art. 15 alin, 1 rap. la art. 14 alin. 1 din Legea nr.554/2004 ;

- ANULAREA DECIZIEI NR. 520/13.12.2010 emisa de Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București - Serviciul Soluționare Contestații;

-ANULAREA DECIZIEI DE IMPUNERE nr. 203/27.08.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 5 si pe cale de consecința Dispoziția de masuri nr._/27.08.2010 si Raportul de Inspecție Fiscala nr._/27.08.2010;

In subsidiar, solicita anularea in parte a deciziei de impunere si a deciziei de soluționare a contestației, in sensul reducerii obligației fiscale suplimentar stabilite la suma de 2.071.031 RON

1.2.Motivarea cererii reclamantei:

1.2.1. Situația de fapt

.., are ca obiect principal de activitate „alte activități poștale si de curier" - Cod CAEN 5320.

Societatea a încheiat contracte de prestări servicii si management postai pentru furnizarea de servicii de distribuție adresata si neadresata cu S.C. SELGR0S CASH&CARRY SRL, MGA METROU GROUP ADVERTISING ROMÂNIA SRL, S.C. KIKA MOBILIER SRL. Se arata ca in cuprinsul acestor contracte nu se stipulează nici cantitatea de materiale publicitare de distribuit, nici perioade fixe in care urmează a se distribui si nici frecventa cu care urmează a fi efectuate distribuirile.

. a încheiat, in perioada 01.02._09 convenții civile de prestări civile cu un număr de cea 2300 de persoane fizice, înregistrate in contul 621 "Cheltuieli cu colaboratori".

Pentru veniturile achitate prestatorilor societatea a calculat, reținut, declarat si virat impozitul pe convenții civile ( in procent de 16% ) la AFP Sector 5.

Toate veniturile obținute din convențiile civile care aveau ca obiect prestări servicii de distribuire materiale publicitare au fost recalificate de către organul fiscal ca fiind venituri de natura salariala, așa cum sunt definite la pct. 67 din HG nr.44/2004 cu modificările si completările urm. (denumita in continuare "Normele la C.F."), considerându-se ca "prin natura activității lor si a relațiilor de angajare cu ., nu au desfășurat o activitate independenta".

Totodată, reclamanta avea încheiate convenții civile de prestări servicii transport cu diverse persoane fizice, organul fiscal menținând natura juridica a acestora.

In anul 2008 . încheiate un număr de 42 CIM-uri, iar in anul 2009 un număr de 75 de CIM-uri, pe măsura creșterii volumului de activitate. Activitatea prestata de angajații cu CIM era întocmai cea inclusa in obiectul societății si care putea fi desfășurata pe baza relațiilor derivând din Codul muncii.

Reclamanta arata ca a respectat in integralitate si la termen obligațiile de natura fiscala st contributiva aferente acestor raporturi juridice de munca la bugetul de stat.

Inspecția fiscala (in continuare, „IF”)desfășurata de ANAF-AFP SECTOR 5 a avut ca obiect obligațiile verificarea obligațiilor fiscale așa cum sunt menționate in raportul de inspecție fiscala (denumit in continuare "RIF"), perioada controlata fiind 22.11._09.

AFP Sector 5 a finalizat IF prin întocmirea RIF nr._/27.08.2010, prin acesta prin Raportul de Inspecție Fiscala nr._/27.08.2010 emis de Administrația Finanțelor Publice Sector 5 s-au stabilit in sarcina .. următoarele fapte fiscale: - sumele achitate ca preț al convențiilor civile încheiate de reclamanta cu diferite persoane fizice - pentru perioada 01.02._09 - au fost recalificate ca fiind venituri de natura salariala si prin urmare inspectorii fiscali au recalculat toate obligațiile bugetare prin prisma acestei recalificări: impozitul pe venitul din salarii, contribuția pentru asigurări sociale de stat, contribuția la bugetul asigurărilor de șomaj, contribuția la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, contribuția de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale, contribuția pentru concedii si indemnizații angajator, contribuția la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, vărsăminte de la persoane juridice pentru protecția sociala si încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, adăugând majorările de întârziere si penalitățile pentru fiecare tip de impozit in parte.

Raportul de Inspecție Fiscala nr._/27.08.2010 a fost actul de baza pentru emiterea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata nr. 203/27.08.2010 emisa de Administrația Finanțelor Publice Sector 5 si a Dispoziției de masuri nr._/27.08.2010 emisa de Administrația Finanțelor Publice Sector 5. Astfel, s-au stabilit obligații suplimentare in cuantum de 2.778.062 RON, reprezentate de: majorări aferente impozitului pe venituri din salarii, contribuția la bugetul asigurărilor de șomaj, contribuția la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, contribuția de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale, contribuția pentru concedii si indemnizații angajator, contribuția 5 la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, vărsăminte de la persoane juridice pentru protecția sociala si încadrarea in munca a persoanelor cu handicap, adăugând majorările de întârziere si penalitățile pentru fiecare tip de impozit in parte.

Totodată, organele fiscale au menținut baza de impunere a restului impozitelor si taxelor ( impozit pe venituri/e microîntreprinderilor, TVA, impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice ), emițând decizia de nemodificare a bazei de impunere din aceeași data 27.08.2010.

Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București a soluționat contestația administrativ-fiscala a reclamantei prin Decizia nr.520/13.12.2010, in sensul respingerii acesteia.

1.2.2. MOTIVELE DE NE LEGALITATE A DECIZIEI DE SOLUȚIONARE SI A DECIZIEI DE IMPUNERE, RESPECTIV RIF

Reclamanta invoca principiile generale ale fiscalității: principiul legalității, principiul dreptului la respectarea proprietății ( inclusiv raportat la art. 1 protocolul 1 CEDO); principiul securității juridice; dreptul la "buna administrare”, principiul încrederii legitime; principiul proporționalității; principiul neretroactvității; principiul nediscriminării; dreptul subiectiv libertate contractuala; opozabilitatea fată de terți; principiul motivării actelor administrative; principii si reguli derivând din Codul fiscal si Codul de procedură fiscală. Se invoca, totodată incoerenta legislativă, doctrinară și sub aspectul practicii judiciare in ceea ce privește convențiile civile si tratamentul fiscal al acestora.

În concret:

Decizia de impunere si decizia de soluționare a contestației sunt nelegale, organul fiscal procedând prin exces de putere si in afara limitelor legii, prin RIF, la suplimentarea bazei de calcul a venitului brut din salarii cu suma reprezentând c/valoarea prestațiilor efectuate in baza convențiilor civile încheiate de ..

Se invocă:

I.A. NECOMPETENTA FUNCȚIONALA rezultând din lipsa vocației legale a organului fiscal de a proceda la recalificarea naturii juridice a raportului contractual in cadrul convențiilor civile.

- La momentul intrării in vigoare a OUG nr.58/2010 nu exista niciun text legal care sa acorde organului fiscal prerogativa de a recalifica anumite venituri sau a reconsidera anumite activități.

Potrivit principiului opozabilității fata de terți a actului juridic convențiile civile încheiate de subscrisa cu distribuitorii de materiale publicitare ( ce nu presupuneau îndeplinirea altei formalități, nici chiar efectuarea plații impozitului pe veniturile din aceasta sursa neavând un atare caracter ) reprezintă o realitate juridica ce trebuie recunoscuta si respectata de către terți, inclusiv de organele fiscale, acestea neputând schimba natura juridica a contractului decât in condiții expres prevăzute de lege, întrucât excepțiile trebuie prevăzute expres de lege.

In speța, arata reclamanta, spre a stabili natura salariala a veniturilor obținute de distribuitorii de materiale publicitare cu care . a încheiat convențiile civile, practic organul fiscal a procedat la recalificarea activității desfășurate de aceștia ( persoane fizice) ca având caracterul unei activități dependente si, apoi, concluzionând ca raportul juridic a fost unul de munca ce impunea încheierea unui CIM.

In primul rând, se arata ca nu se contesta faptul ca activitatea desfășurata avea caracter dependent lato sensu, insa raportul juridic era unul de drept civil, chiar daca presupunea efectuarea unei "munci" in realizarea "lucrării" contractate.

Insa, competenta legala a organului fiscal de a reconsidera natura veniturilor obținute dintr-o activitate desfășurata de o persoana fizica nu exista pana la . OUG nr.58/2010, când s-a prevăzut expressis verbis aceasta vocație legala.

Astfel, art. 11 C.F ( textul legal invocat de organul fiscal ) prevedea :"La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe in înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot sa nu ia in considerare o tranzacție care nu are scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției". Acest articol nu a fost explicitat prin Norme.

Așadar, conform dispozițiilor art. 11 alin 1 din Codul fiscal, inspectorii fiscali aveau doar dreptul de a reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al acesteia. Ori in cazul nostru nu suntem in prezenta unei "tranzacții" in sensul dat de Codul fiscal, acela de contract economic ( a se vedea si înțelesul dat in alin. 2 ai art. 11 C.F ).

La articolul 7 alineatul (1) punctul 2 se introduc doua noi subpuncte, subpunctele 2.1 si 2.2, cu următorul cuprins:

"2.1. Orice activitate poate fi reconsiderata ca activitate dependenta daca îndeplinește cel puțin unul dintre următoarele criterii:(...).

2.2. In cazul reconsiderării unei activități ca activitate dependenta, impozitul pe venit si contribuțiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate si virate, fiind datorate solidar de către plătitorul si beneficiarul de venit. In acest caz se aplica regulile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate in afara funcției de baza"

- pana la . OUG nr.58/2010 ( iulie 2010 ) nu exista dreptul autorităților fiscale de a i ) reconsidera o activitate desfășurata de o persoana fizica ca fiind dependenta; ii ) a solicita virarea contribuțiilor sociale obligatorii aferente veniturilor obținute din activități reconsiderate ca dependente; iii ) a aplica, pentru stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii, regulile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate in afara funcției de baza

- corelativ, pana la . OUG nr.58/2010 ( iulie 2010 ) nu exista obligația plătitorului/beneficiarului de venit de a calcula si vira contribuțiile sociale obligatorii aferente unor atare venituri din activități reconsiderabile ca dependente, cat timp, potrivit C.F ( art. 55 ) nu intrau in singura categorie - veniturile din salarii/asimilate salariilor - pentru care se prevedea plata acestor contribuții prin legile speciale ( Legea nr.19/2000-CAS si asigurări pentru șomaj, Legea nr.95/2006- CASS, Legea 346/2002-asigurari pentru accidente de munca si boii profesionale. Legea 200/2006-garantarea plații creanțelor salariale, OUG nr. 158/2005- concedii si indemnizații de asigurări sociale de sănătate, Legea 448/2006- FSSPH ). Trebuie precizat ca . corect si a virat in termen impozitul pe venit de 16%.

In subsidiar, daca se va considera ca art. 11 din C.F permitea organului fiscal sa reconsidere natura unei convenții civile ca fiind un CIM, în virtutea principiilor susmenționate ( interpretării stricte a legii fiscale, certitudinii impunerii, etc ), pana la . OUG nr.58/2010. aceasta prerogativa era limitata doar la reîncadrarea formei in scopul stabilirii ..unui impozit sau a unei taxe in înțelesul prezentului cod". Ori, potrivit art. 1 din C.F ( „Scopul si sfera de cuprindere a Codului fiscal ): „Prezentul cod stabilește cadrul legal pentru impozitele si taxele prevăzute la art. 2(...), iar in art. 2 din C.F sunt menționează strict si limitativ taxele si impozitele reglementate de Codul fiscal, intre acestea nefigurând contribuțiile sociale obligatorii. Aceste contribuții erau reglementate sub aspect al dreptului material in alte legi ( cele susmenționate ).

Atâta timp cat veniturile obținute de prestatorii-persoane fizice in baza convențiilor civile încheiate cu . nu aveau natura salariala/ asimilabila salariului ( art. 55 C.F ), in perioada 2008-2009 reclamanta, chiar daca a fost beneficiarul unei activități dependente, nu avea obligația de a calcula si vira contribuțiile sociale obligatorii, acestea fiind datorate, potrivit legilor speciale, exclusiv in cazul veniturilor din salarii/asimilate salariilor potrivit art. 55 C.F., in timp ce Codul fiscal nu reglementa expres o atare obligație, dimpotrivă nereglementând deloc categoria aceasta de contribuții sociale obligatorii.

In ceea ce privește IMPOZITUL PE VENIT (ce era reglementat de Codul fiscal), arată ca a fost calculat corect si virat in termenele legale, așa cum rezulta din RIF, anume . si virat suma de 420.605 RON.

Cu privire la aceasta suma arata ca organul fiscal, deși a constatat ca reclamanta a achitat exact suma datorata bugetului general consolidat, a calculat si stabilit prin decizia de impunere atacata, in mod nelegal si cu încălcarea multor principii ( in principal, cel al proporționalității ), sume cu titlu de majorări întârziere in cuantum de 207.638 RON, fără a motiva aceasta soluție fiscala. Ori, cat timp obligația fiscala principala era stinsa prin încasare ( art. 24 din C.P.F. ), nu ni se putea stabili obligația accesorie.

I.B. NECOMPETENTA FUNCȚIONALA decurgând din încălcarea principiului n retroactivității legii, inclusiv celei fiscale

Cat timp potrivit legii fiscale - din epoca desfășurării raporturilor juridice din conținutul convențiilor civile pe baza Codului civil - nu permitea organului fiscal, pe de-o parte, recalificarea naturii veniturilor ca fiind de natura salariala si, pe de alta parte, stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare cu titlu de contribuții sociale obligatorii relativ la veniturile respective, a aplica situației de fapt fiscale prevederile OUG nr.58/2010 ar însemna încălcarea flagranta a principiului neretraoctivității legii, inclusiv al legii fiscale ( exprimat in art. 3 lit. d ) din C.F, privind eficienta impunerii

II.A. Critici punctuale ale constatărilor de fapt si interpretării legii fiscale in cuprinsul actelor administrativ-fiscale atacate

Se susține ca atât in RIF ( ce a stat la baza deciziei de impunere atacate ), cat si in decizia nr.520/2010 de soluționare a contestației organele fiscale si-au exercitat cu exces de putere dreptul de apreciere, cat timp:

1)- in RIF inspectorii fiscali au încercat, chiar terminologic, sa susțină ca in convențiile civile recalificate subscrisa si-a asumat obligații contractuale in calitate de "Angajator" iar prestatorii in calitate de "Angajați" ( fila 11 RIF ), încercând sa inducă ideea unui raport de munca;

2 )- atât in RIF, cat si in decizia de soluționare a contestației organele fiscale au făcut confuzii intre noțiuni juridice incidente in speța:

a )- in RIF si decizia nr.520/2010 se face vorbire de i ) îndeplinirea criteriilor aferente muncii dependente ( definite, in opinia organelor fiscale, la pct. 67 Norme la C.F. ) si, implicit, ii ) întrunirea condițiilor obținerii veniturilor de natura salariala, așa cum sunt prevăzute la art. 55 din Codul Fiscal.

Cu privire la aceste aspecte, reclamanta arata că:

- C.F nu stabilea expressis verbis trasaturile esențiale ale activității dependente, acestea fiind introduse abia prin OUG nr.58/2010, este drept acestea coincizând cu cele de la pct.67 din Norme la C.F tocmai pentru ca, într-adevăr, criteriile de la pct. 67 Norme ar fi trebuit sa definească activitatea dependenta; insa, de lege lata, acest pct.67 avea alt obiect de reglementare, anume stabilirea criteriilor prin care veniturile din salarii/asimilate acestora sa poată fi calificate ca venituri din activități dependente, fiind de altfel emis in aplicarea/explicarea art. 55 C.F ( ce definea avea rolul de a califica veniturile din salarii ), nicidecum cu rolul susținut de organele fiscale, acela de calificare a altui tip de venit ca venituri din salarii. Numai printr-o interpretare extinsa, nepermisa de art. 13 din C.P.F, se poate concluziona ca aceste criterii, de fapt, defineau activitatea dependenta.

- activitatea desfășurata in baza convențiilor civile a căror natura juridica a fost reconsiderata de organele fiscale era una dependenta lato sensu, întrucât:- nu întrunea cerințele activității independente ( regularitate, pe cont propriu si cu urmărirea de către prestator a unui scop lucrativ );- nu putea fi nici considerata ca activitate producătoare de venituri de natura salariala. Astfel, chiar daca ar fi corecta argumentația din decizia nr.5202/2010 privind întrunirea cumulativa a criteriilor prev. la pct.67 din Norme la C.F, acest aspect nu are forța juridica a atrage obligația reținerii si virării la buget a contribuțiilor sociale obligatorii si nici a impozitului pe venitul din salarii tocmai pentru ca veniturile obținute din aceasta activitate nu intrau in categoria prev. de art. 55 C.F, ci in cea prev. de art. 78 C.F.

- „timpul de lucru" nu a fost si nu putea fi stabilit de la început, acesta fiind convenit, pe parcurs, odată cu solicitarea efectiva a serviciilor prestatorului in relație de dependenta de comanda survenita din partea beneficiarilor serviciilor .. Așadar, planificarea timpului de lucru nu se putea realiza, nici cuantificarea acestuia/zi, fapt ce demonstrează imposibilitatea desfășurării acestei activități pe baza de CIM ( indiferent de varianta acestuia ), un contract de munca impunând prestabilirea si cunoașterea din momentul încheierii actului a timpului de lucru/zi si a zilelor cant se va desfășura „munca" ( activitatea, lucrarea ). Practic, natura activității impunea angajarea cu ziua ( zilieri ), atunci când apărea nevoia ocazionala de atare servicii, iar stabilirea unei perioade in care convenția civila sa-si producă efecte nu trebuie confundata cu „timpul de lucru", fiind inserata in ideea asigurării serviciilor respective in cazul in care apare ocazia respectiva ( comanda beneficiarilor serviciilor: S.C. SELGROS CASH&CARRY SRL, MGA METROU GROUP ADVERTISING ROMÂNIA SRL, S.C. K1KA MOBILIER SRL) . din locațiile ( orașele ) acoperite.

- Organul de soluționare a contestației a făcut o referire neargumentata la îndeplinirea criteriului referitor la stabilirea ab initio a „timpului de lucru" ( pag. 10 decizia nr.520/2010 ), element esențial al unui CIM, aceasta lipsa de argumentație a organului fiscal fiind datorata tocmai de faptul ca nu putea dovedi întrunirea acestui criteriu.

- mulți dintre prestatorii-persoane fizice, in activitatea asumata prin convențiile civile încheiate cu ., au contribuit nu doar cu prestația fizica, dar si cu capital propriu ( de ex., cu mijloace de deplasare: biciclete, etc; cu rucsacuri/cărucioare ). Astfel, contrar susținerilor nedovedite ale din decizia nr.520/2010 ( pag. 10 ), . nu a pus decât in unele cazuri din totalul celor cea 2300 de cocontractanți rucsacuri si cărucioare, in alte cazuri prestatorii-persoane fizice apelând la "capitalul propriu" din acest punct de vedere, cu atât mai mult cu cat subscrisa societate, in convențiile civile încheiate, nu si-a asumat in mod expres aceasta obligație.

Pe de alta parte, tocmai pentru ca activitatea desfășurata nu era una independenta in înțelesul pct.19 din Norme la C.F., alta parte din criteriile de la pct.67 din Norme erau întrunite.

- in privința condițiilor obținerii veniturilor de natura salariala, art. 55 din C.F nu indica astfel de criterii, ci doar leagă in mod necesar definirea veniturilor din salarii de existenta unui contract individual de munca încheiat intre părți sau a unui statut special prevăzut de lege ( alin. 1 ), respectiv asimilează salariilor, „in vederea impunerii", si alte tipuri de venituri obținute de angajații cu CIM/ cei numiți in baza unui statut special ( alin. 2 ), intre aceste tipuri de venit asimilabil celor din salarii neputând fi incluse si veniturile din convenții civile încheiate potrivit Codului civil;

- In ceea ce privește neîntrunirea criteriilor prev. la art. 19 din Norme la C.F spre a fi calificata activitatea desfășurata de prestatorii de servicii in executarea obligațiilor asumate in cuprinsul convențiilor civile cu . ca „activitate independenta", se reiterează faptul ca activitatea respectiva nu a fost si nu putea sa fie una de aceasta natura, fiind una producătoare de venituri din cele prev. la art. 78 C.F.

Totuși, aceasta excludere din sfera activității independente s-a făcut nu prin verificarea activității si documentelor deținute de prestatorul de servicii ( persoana fizica ), ci exclusiv prin verificarea documentelor unuia dintre beneficiarii acestei activități, adică a Subscrisei .. Ori, fără tăgada, spre a verifica întrunirea/neîntrunirea criteriilor de la pct. 19 din C.F organul fiscal este dator sa verifice prestatorul de servicii-persoana fizica, numai astfel putând concluziona daca:- desfășura acest tip de activitate in beneficiul subscrisei cu titlu obișnuit/nu, in scop lucrativ/nu, si altor beneficiari/nu, etc.

Mai arata reclamanta faptul că sarcina probei revenea organului fiscal, nefiind in conformitate cu legea concluzia ca nu a făcut proba faptului negativ („societatea nu face dovada ca prestatorii desfășoară activitatea de distribuire materiale publicitare pentru mai mulți clienți"- pag. 9 decizia nr.520/2010), cu atât mai mult cu cat o exclusivitate nici nu fusese stipulata in convențiile civile a căror natura juridica a fost reconsiderata.

În ceea ce privește întrunirea "condițiilor universal valabile care stau la baza încheierii oricărei convenții civile", reclamanta arata:

a)- nu exista condiții universal valabile care sa stea la încheierea unei convenții civile, ci numai condițiile de valabilitate a oricărei convenții/contract ( 942 C. civ. si urm. ), condiții îndeplinite in cazul de fata. Astfel, organul de soluționare a contestației a invocat disp. art. 962-965 C. civ., din lecturarea cărora nu se pot extrage acele "condiții universal valabile" oricărei convenții civile.

Conform reclamantei, aceste "condiții universal valabile" sunt întrunite în majoritate de activitatea desfășurata de prestatorii de servicii, iar altele nu doar ca nu sunt prevăzute de lege, dar nici măcar presupuse/deduse din spiritul legii:

1 )- realizarea activității sa fie cu caracter ocazional, întâmplător, conjunctural si, uneori urgent.

2 )- activitatea respectiva sa nu fie înscrisa in obiectul de activitate al unității si nici prevăzuta a se realiza prin posturile cuprinse in statut de funcții al unității ;

O atare forma de colaborare in îndeplinirea tocmai a obiectului propriu de activitate este permisa de art. 16 din OG nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale: ..în scopul exercitării activității pentru care a fost autorizată. PFA POATE COLABORA cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanți ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activități economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secțiuni." Este evident ca o atare colaborare se poate realiza cu persoanele fizice pe baza unei convenții civile, cat timp, potrivit art. 17 alin. 1 din OUG nr.44/2008: „PFA nu poate angaja cu contract de muncă terțe persoane pentru desfășurarea activității pentru care a fost autorizată și nici nu va fi considerată un angajat al unor terțe persoane cu care colaborează potrivit art. 16, chiar dacă colaborarea este exclusivă."

3 )- pentru asemenea activitate nu se poate stabili cu exactitate perioada, timpul de munca (destul de diferit de la un executant la altul),, calificarea executantului ( in special pe baza de diplome, care, pentru unele activități nu sunt edificatoare), mijloacele de realizare si alte asemenea elemente;

In lipsa cunoașterii apriori a calendarului programelor publicitare al beneficiarilor (S.C. SELGROS CASH&CARRY SRL, MGA METROU GROUP ADVERTISING ROMÂNIA SRL, S.C. KIKA MOBILIER SRL ) si a orașelor unde se vor desfășura, "timpul de munca" nu putea fi stabilit, măsurat si determinat real la momentul încheierii convențiilor civile. Timpul de munca nu trebuie confundat cu perioada de valabilitate ( producere de efecte juridice ) a convenției civile, ca data de începere a relației contractuale de natura civila si data de încetare a acesteia. Nu se putea stabili calificarea prestatorului serviciului, nefiind eliberate diplome si, mai mult, o atare ocupație nefiind inclusa in nomenclatorul C., aprobat prin Ordinul comun al MMPS si Președintelui Comisiei Naționale pentru S. nr._ . Astfel, in C. este inclusa ocupația de "distribuitor presa", activitate diferita de distribuirea ocazionala de materiale publicitare atât prin distincția intre presa si materiale publicitare, dar si caracterul regulat al apariției presei si, ca atare, al activității de distribuire a acesteia. In convenții civile nu s-au stabilit cu exactitate modalitatea de atingere a rezultatului, important pentru beneficiar fiind exclusiv atingerea acestui rezultat.

4 ) - pentru realizarea unei astfel de activități nu se justifica încadrarea de personal cu contract individual de munca, nici chiar cu timp parțial pe perioada nedeterminata;

Realizarea activității de distribuire ocazionala ( in dependenta de comanda beneficiarilor) de materiale publicitare in 19 orașe cu un număr de mii de persoane dintre cele mai diverse nu putea fi desfășurata cu contract individual de munca, nici chiar cu timp parțial pe perioada nedeterminata.

- obiectul convenției civile consta . de a da sau a face ceva, fără a se specifica perioada, timpul de munca.

5 )- obiectul convenției civile consta . de a face ceva, fără a se specifica perioada, timpul de lucru.

b )- pentru prestarea unor servicii trebuiesc întrunite cerințele art. 1470 si urm. C. civ. Astfel, solicitările privind distribuirea de material publicitar sunt întâmplătoare, la comanda neplanificabila a priori a beneficiarilor, prestațiile putând fi executate de persoane dintre cele mai diferite, începând de la neștiutori de carte, persoane fără ocupație, pensionari, etc, ocupația de distribuitor materiale publicitar nu este inclusa in C., toate acestea conducând la concluzia ca in speța părțile au încheiat convenții civile cărora le sunt aplicabile in special dispozițiile art._, 1470 si 1471 din codul civil. Aceste dispoziții prevăd condițiile aplicabile convențiilor civile de prestări servicii.

II.B. Totodată, se invoca imposibilitatea obiectiva si juridica a . de a încheia CIM pentru respectivele activități

Societatea a încheiat contracte de prestări servicii si management poștal pentru furnizarea de servicii de distribuție adresata si neadresata cu S.C. SELGROS CASH&CARRY SRL, MGA METROU GROUP ADVERTISING ROMÂNIA SRL, S.C. KIKA MOBILIER SRL. In cuprinsul acestor contracte nu se stipulează nici cantitatea de materiale publicitare de distribuit, nici perioade fixe in care urmează a se distribui si nici frecventa cu care urmează a fi efectuate distribuirile. Dimpotrivă, serviciile urmau a fi prestate in funcție de comanda clientului, ce parvenea fără un calendar prestabilit si fără a acoperi toate locațiile convenite, ci numai o parte ( mai mare sau mai mica ) din acestea.

Așadar, reclamanta arata ca lua cunoștința de datele/perioada când avea nevoie de activitate de distribuire materiale publicitare, de cantitatea exacta de materiale si de locații ( in raport de care își stabilea si necesarul de efective/locație ) abia cu câteva zile înaintea termenului de finalizare a serviciului asumat in raport cu clienții săi.

Părțile au dorit ca perioada in care prestatorul realizează obligațiile din convenție sa fie flexibila - ziua, noaptea, in zile de sărbători legale, ceea ce in cadrul unui contract de munca nu ar fi fost posibil; - părțile au dorit ca ambele părți sa poată denunța unilateral contractul fără nici un fel de motivare - fapt ce nu era posibil in cazul unui contract de munca ( unde demisia si concedierea erau supuse unor condiții legale prestabilite); - prin convențiile civile, prestatorul putea alege daca lucrează de unul singur pentru realizarea serviciilor sau este ajutat de alte persoane; - prin convențiile civile, părțile au evitat ca pentru niște servicii fluctuante si fără o determinare exacta in timp, sa se stabilească drepturi specifice contractului de munca - concediu de odihna, concediu medical, detașare, suspendare pentru formare profesionala, etc;

Reclamanta arata ca timpul alocat acestor activități nu a putut fi determinat in mod rezonabil in prealabil, astfel încât sa se poată face onorarea acestora in baza unor contracte individuale de munca cu timp parțial.

In subsidiar, reclamanta solicita anularea in parte a deciziei de impunere si a deciziei de soluționare a contestației, in sensul reducerii obligației fiscale suplimentar stabilite la suma de 2.071.031 RON. întrucât organul fiscal a realizat un calcul elementar eronat, neprocedând la scăderea sumei de 420.605 ( creanța ce a fost stinsa prin încasare - art. 24 C.P.F. ) si a sumei de 78.698 RON ( diferența de impozit pe profit plătit in plus, ca urmare a recalificării veniturilor din convenții civile in venituri din salarii si stabilirea caracterului deductibil al cheltuielilor suplimentar stabilite astfel ), cat si a sumei de 207.638 RON ( majorări de întârziere la plata impozitului pe salarii, cat timp reclamanta a virat in termen exact suma datorata, in cuantum de 16% din venituri, fiind astfel stinsa prin încasare creanța fiscala respectiva - art. 24 C.P.F. ).

Referitor la CEREREA DE SUSPENDARE A EXECUTĂRII ACTELOR ADMINISTRATIV-FISCALE, reclamanta arata ca solicita suspendarea DECIZIEI DE IMPUNERE până la soluționarea irevocabilă a litigiului având ca obiect anularea actului administrativ mai sus menționat, in temeiul art. 51 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Se arata ca, prin punerea în executare a deciziei de impunere, reclamanta ar avea de suportat consecințe grave, fiind îngreunată situația financiară a societății noastre, care ar fi lipsită de o importantă sumă de bani, fie și pe o perioadă limitată de timp, ceea ce ar împiedica desfășurarea în bune condiții a activității comerciale curente.

Toate argumentele și dovezile prezentate anterior pentru a justifica necesitatea suspendării executării actului administrativ trebuie în prezent analizate prin prisma crizei financiare care afectează (și) domeniul de activitate al reclamantei.

Legal citată, pârâta La calificarea veniturilor obținute de angajați drept venituri din munca dependenta, organele de inspecție fiscala au avut in vedere următoarele prevederi legale:

- art. 7(1), art. 7(2), art. 46 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare si a pct. 18 din HG 44/2004 cu modificări si completări, art. 55 (1) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 67 din HG 44/2004 cu modificări si completări

Întrucât prestatorii, prin natura activității lor si a relațiilor de angajare cu ., nu au desfășurat o activitate independenta, asa cum este definita in Codul Fiscal, organele de inspecție fiscala au recalificat veniturile obținute in baza contractelor civile din perioada: 01.02._09, considerând acestea ca fiind venituri din salarii, fiind calculate si obligațiile de plata la Bugetul de Stat aferente salariilor, respectiv: Impozit pe veniturile din salarii; CAS angajator si CAS angajat; Contribuția de asigurări pentru șomaj datorata de angajator; Contribuția de asigurări pentru șomaj datorata de angajați; Contribuția angajatorului la Fondul asigurărilor sociale de sănătate; Contribuția angajaților la Fondul asigurărilor sociale de sănătate; Contribuția de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorate de către angajator; Contribuția angajatorului la Fondul de garantare pentru plata creanțelor sociale, - Fondul special de solidaritate sociala pentru persoane cu handicap.

Parata arata, in esența, ca potrivit Codului fiscal, veniturile de natura salariala nu se împart in doua categorii si anume "a) venituri din activități dependente si b) venituri din activități independente" așa cum afirma societatea. Veniturile din salarii sunt venituri din activități dependente, iar veniturile din activități independente sunt o categorie distincta de venituri, si nu o categorie a veniturilor salariale.

Invocând Anexa la Contractul civil de prestări servicii (incheiat intre . si prestatori), la capitolul Distribuția de materiale publicitare in cutiile poștale, parata retine ca exista o relație de subordonare intre prestatorii de materiale publicitare si ..

De asemenea, in Anexa la Contractul civil de prestări servicii, la Capitolul II Reguli de distribuție se prevede clar: "2.8 Distribuția se face numai la adresele si pe arterele indicate de reprezentanții Beneficiarului. 2.10 Prestatorul va distribui numai la dresele indicate in raportul de distribuție. 2.11. Este interzisa: 2.11.2 Distribuția materialelor publicitare la alte adrese decât cele indicate de reprezentanții Beneficiarului si menționate in raportul de distribuție".

În ceea ce privește afirmațiile, ca societatea nu a pus la dispoziția prestatorilor mijloace de munca cum ar fi: spatii de înzestrare corespunzătoare, îmbrăcăminte speciala, unelte de munca si altele asemenea, parata arata ca, in perioada verificata societatea a achiziționat echipament de lucru cum ar fi "Rucsac marfa" așa cum reiese din factura nr. 190/16.09.2008. De asemenea, la capitolul III 1. Obligațiile beneficiarului punctul 1.2. se prevede "Sa se asigure condițiile necesare desfășurării activității si sa pună la dispoziție Prestatorului toate documentele necesare executării prezentului contract”.

În ceea ce privește afirmațiile conform cărora nici celelalte criterii de la pct 67 din norme nu sunt îndeplinite, parata arata ca prestatorii de distribuție materiale publicitare contribuie numai cu prestația fizica, nu si cu capital propriu, faptul ca ei se deplasează de la o adresa la alta fără ca . sa le pună la dispoziție mijloace de deplasare nu înseamnă ca aceștia vin cu capital propriu; in ceea ce privește afirmația, ca niciodată societatea nu a plătit cheltuielile de deplasare in interesul serviciului, . in perioada verificata a avut încheiate contracte de prestări servicii in toate localitățile unde societatea are puncte de lucru si nu au existat detașări sau deplasări.

Arata parata ca recalificarea veniturilor obținute de prestatori, din venituri din activități independente in venituri din activități dependente nu s-a realizat in baza prevederilor OUG 58/2010 ci in baza următoarelor prevederi legale: art. 7(1) din Legea 571/2003 privind codul fiscal, art. 7(2) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, ,art. 46 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, art. 55 (1) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 67 din HG 44/2004 cu modificări si completări.

Referitor la afirmația conform careta "domeniile de activitate in care se pot presta activități cu caracter ocazional de către "zilieri" (art 11 din lege), intre acestea, la loc egal, fiind inserate (lit h) domeniile divertismentului (spectacole, producții cinematografice si audiovizuale) - echivalent liniuței a 6-a din pct 152 din Normele la CF, cat si cel a publicității, in cadrul căreia intra si distribuirea de materiale publicitare, activitatea desfășurata in baza convențiilor civile recalificate in mod abuziv de organul fiscal in actul administrativ fiscal" parata arata ca prevederile Legii 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri nu pot fi analizate in speța in cauza deoarece aceasta lege nu era in vigoare in perioada verificata: 22.11._09; liniuța a 6-a din pct 152 din Normele CF nu face referire la domeniul publicității;

In ceea ce privește afirmația conform căreia "organul fiscal a realizat un calcul eronat, neprocedând la scăderea sumai de 420.605 lei (creanța ce a fost stinsa prin încasare - art 24 CPF) si a sumei de 78.698 lei (diferența de impozit pe profit plătit in plus, ca urmare a recalificării veniturilor din convenții civile in venituri din salarii si stabilirea caracterului deductibil al cheltuielilor suplimentar stabilite astfel), cat si a sumei de 207.638 lei (majorări de întârziere la plata impozitului pe salarii, cat timp am virat in termen exact suma datorata, in cuantum de 16% din venituri, fiind astfel stinsa prin încasare creanța fiscala respectiva - art 24 CPF)" parata arata ca suma de 78.698 lei a fost scăzuta de la "Impozit pe profit" (Decizia de impunere nr. 203/27.08.2010, pag. 1), iar suma de 420.605 lei a fost scăzuta de la "Impozit pe veniturile din activități desfășurate in baza convențiilor/contractelor civile încheiate potrivit Codului Civil" (Decizia de impunere nr. 203/27.08.2010, pag. 2);

- aceste sume nu pot fi scăzute din debitele altor impozite si taxe, ele pot fi compensate cu alte impozite si taxe la cererea contribuabilului;

- majorările in suma de 207.638 lei au fost calculate pentru neachitarea la termen a "Impozitului pe veniturile din salarii si asimilate salariilor", impozit care nu a fost constituit de societate si nu a fost achitat.

Prin sentința civilă nr.7720 din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. „P.” S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București, ca nefondată.

Prin decizia nr. 4647 din 08 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de S.C. „P.” S.R.L. împotriva sentinței civile nr.7720 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:

În cauză, judecătorul fondului, în condițiile în care a respins în integralitate ca neîntemeiată acțiunea recurentei .., astfel cum a fost formulată, nu s-a pronunțat prin considerentele hotărârii pronunțate asupra unor importante și serioase motive invocate prin cererea de chemare în judecată, corespunzător dezvoltate și argumentate, referitoare la incoerența legislativă, la necompetența funcțională a organului fiscal rezultând din lipsa vocației legale a acestuia de a proceda la recalificarea naturii juridice a raportului contractual în cadrul convențiilor civile și decurgând din încălcarea principiului neretroactivității legii, inclusiv a celei fiscale, la imposibilitatea obiectivă și juridică de a încheia contracte individuale de muncă pentru activitățile de distribuire de material publicitar, la încadrabilitatea veniturilor din activitățile desfășurate de prestatorii – persoane fizice în executarea convențiilor a căror natură a fost recalificată de organele fiscale în categoria ”veniturilor din alte surse” (potrivit prevederilor art. 78 din Codul fiscal), la interpretarea art. 11 din Codul fiscal în sensul posibilității de reconsiderare a unei tranzacții exclusiv în vederea stabilirii unui impozit/taxe în înțelesul acestui cod, nu și a contribuțiilor sociale obligatorii, la neretroactivitatea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și alte măsuri financiar-fiscale, la încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, precum și la încălcarea unor principii de drept generale și ale fiscalității (regula extinderii inspecției fiscale asupra tuturor raporturilor juridice relevante și obligației de stabilire exactă a stării de fapt fiscale, principiul general al nediscriminării și cel al neutralității măsurilor fiscale, principiul impunerii și cel al încrederii legitime, principiul motivării actelor administrative și al bunei administrări, principiul rolului activ și al bunei – credințe, principiul aplicării unitare a legii fiscale și cel al interpretării acesteia potrivit voinței legiuitorului așa cum este exprimată de lege).

În mod evident, prin omisiunea instanței de fond de analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate motivele de fond invocate de reclamantă prin acțiunea în contencios administrativ au fost nesocotite în litigiu dispozițiile art. 261 alin. (1) punctul 5 din codul de procedură civilă și a fost încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil. Motivele menționate, de care s-a prevalat reclamanta, au caracterul unor mijloace de apărare hotărâtoare pentru soluția ce se putea pronunța în cauză și pentru dezlegarea corespunzătoare a raportului juridic dedus judecății, și ele necesitau, prin urmare, un răspuns specific și explicit din partea judecătorului fondului.

În aceste condiții, concluzia care se impune este aceea că recurentei reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, constatându-se că sunt întemeiate parte din motivele de recurs invocate în cauză și că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 304 punctul 7, art. 312 alin. (1) – (3) și art. 313 din Codul de procedură civilă, admiterea recursului declarat de reclamanta .. împotriva sentinței civile nr. 7720 din data de 19 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de fond, cum dispune expres art. 315 alin. (3) din Codul de procedură civilă, va rejudeca litigiul din nou, ținând seama de toate motivele invocate de reclamantă prin acțiune, de pârâte prin întâmpinare și de celelalte motive de recurs de care s-a prevalat recurenta întemeiate pe dispozițiile art. 304 punctul 9 și art. 304¹ din Codul de procedură civilă și a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluția dispusă prin prezenta decizie, de casare totală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ 2010*.

În rejudecare, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Analizându-se actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta . a încheiat, in perioada 01.02._09 convenții civile de prestări civile cu un număr de cea 2300 de persoane fizice, înregistrate in contul 621 "Cheltuieli cu colaboratori". Reclamanta a încheiat contracte de prestări servicii si management poștal pentru furnizarea de servicii de distribuție adresata si neadresata cu S.C. Selgros Cash&Carry SRL, MGA Metrou Group Advertising România SRL, S.C. Kika Mobilier SRL. În cuprinsul acestor contracte nu se stipulează nici cantitatea de materiale publicitare de distribuit, nici perioade fixe in care urmează a se distribui si nici frecventa cu care urmează a fi efectuate distribuirile.

Pentru veniturile achitate prestatorilor societatea a calculat, reținut, declarat si virat impozitul pe convenții civile ( in procent de 16% ) la AFP Sector 5.

Toate veniturile obținute din convențiile civile care aveau ca obiect prestări servicii de distribuire materiale publicitare au fost recalificate de către organul fiscal ca fiind venituri de natura salariala, așa cum sunt definite la pct. 67 din HG nr.44/2004 cu modificările si completările următoare, considerându-se ca "prin natura activității lor si a relațiilor de angajare cu ., nu au desfășurat o activitate independenta".

Totodată, reclamanta avea încheiate convenții civile de prestări servicii transport cu diverse persoane fizice, organul fiscal menținând natura juridica a acestora.

In anul 2008 . încheiate un număr de 42 de contracte individuale de muncă, iar in anul 2009 un număr de 75 de CIM-uri, pe măsura creșterii volumului de activitate. Activitatea prestata de angajații cu CIM era întocmai cea inclusa în obiectul societății si care putea fi desfășurata pe baza relațiilor derivând din Codul muncii.

Reclamanta a respectat in integralitate si la termen obligațiile de natura fiscala si contributiva aferente acestor raporturi juridice de munca la bugetul de stat.

Obiectul si desfășurarea inspecției fiscale - inspecția fiscală a avut ca obiect obligațiile verificarea obligațiilor fiscale așa cum sunt menționate in raportul de inspecție fiscala, perioada controlata fiind 22.11._09.

Inspecția fiscală s-a desfășurat la sediul social al societății de contabilitate . SRL, in perioada 12.10._10, cu o perioada de suspendare.

Metoda de control utilizata a fost cea a sondajului, fiind verificate documentele din câteva luni ale perioadei controlate, insa organele fiscale nu au verificat toate raporturile juridice relevante in cauza.

AFP Sector 5 a finalizat inspecția fiscală prin întocmirea raportului de inspecție fiscală nr._/27.08.2010. Prin Raportul de Inspecție Fiscala nr._/27.08.2010 emis de Administrația Finanțelor Publice Sector 5 s-au stabilit in sarcina reclamantei .. următoarele fapte fiscale:

- sumele achitate ca preț al convențiilor civile încheiate de reclamanta cu diferite persoane fizice - pentru perioada 01.02._09 - au fost recalificate ca fiind venituri de natura salariala si prin urmare inspectorii fiscali au recalculat toate obligațiile bugetare prin prisma acestei recalificări: impozitul pe venitul din salarii, contribuția pentru asigurări sociale de stat, contribuția la bugetul asigurărilor de șomaj, contribuția la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, contribuția de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale, contribuția pentru concedii si indemnizații angajator, contribuția la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, vărsăminte de la persoane juridice pentru protecția sociala si încadrarea in munca a persoanelor cu handicap, adăugând majorările de întârziere si penalitățile pentru fiecare tip de impozit in parte.

Motivele de nelegalitate a deciziei de soluționare si a deciziei de impunere, respectiv ale raportului de inspecție fiscală:

Au fost încălcate de către organele fiscale principii de drept generale si ale fiscalității prin emiterea deciziei de impunere contestate si a deciziei de soluționare a contestației.

Principiul legalității.

Una din condițiile de legalitate a actelor administrative se refera la faptul ca acestea trebuie sa fie emise pe baza si in executarea legii.

De altfel, definiția legala a actului administrativ se regăsește in art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificata: actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice.

Cu alte cuvinte, intre actele administrative si lege exista un raport de subordonare.

Pe linia acestor considerente teoretice se înscrie si practica Curții Constituționale din tara noastră, a cărei jurisprudența apară principiul legalității, care trebuie sa guverneze activitatea administrației publice.

Conform art. 139 alin. 1 din Constituția României, impozitele și taxele se pot stabili numai prin lege sau prin acte juridice care au forța legii (ordonanțe de urgență, ordonanțe simple, emise cu respectarea tuturor cerințelor constituționale).

Principiul dreptului la respectarea proprietății (inclusiv raportat la art. 1 Protocolul 1 CEDO).

Impozitele și taxele pe care cetățenii au consimțit să le plătească trebuie să fie folosite pentru suportarea cheltuielilor publice (art. 56 alin. 1 din Constituție). Statul beneficiază de un grad mai mare de libertate în distribuirea impozitelor; taxele au în principiu o destinație precisă.

Potrivit art. 1 Protocolul 1 al CEDO: „ Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional."

Astfel, pentru a se justifica o ingerința in dreptul de proprietate trebuie îndeplinita o condiție si anume, legalitatea ingerinței, care presupune îndeplinirea a doua cerințe: prima, sa existe o lege in sensul Convenției; iar a doua, aceea ca legea sa fie accesibila si previzibila.

Prin lege, in sensul Convenției, nu se înțelege doar legea stricto sensu adoptata de Parlament, ci sfera acestei noțiuni este mult mai extinsa, cuprinzând orice alte reglementari din dreptul intern, dar si convențiile internaționale si chiar - jurisprudența.

Principiul securității juridice.

Principiul securității juridice, exigenta a statului de drept, a fost consacrat pe cale jurisprudențială la nivel european.

Astfel, la nivel comunitar, Curtea de Justiție Europeană a indicat faptul că principiul securității juridice face parte din ordinea juridică comunitară și trebuie respectat atât de instituțiile comunitare, cât și de statele membre, atunci când acestea își exercită prerogativele conferite de directivele comunitare.

Principiul bunei administrări.

Dreptul la "buna administrare" este un drept fundamental de nivel comunitar, fiind inserat in Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene ( parte din TUE ), precum si in legislațiile din majoritatea statelor europene, cat si in practica Curții de Justiție Europene, dar si a CEDO.

Astfel, prin hotărârea din 3 iunie 2002 în cauza CM. și H.F. CEDO a decis că „după ce administrația fiscală a acceptat caracterul probant al unor documente contabile, ea nu poate reveni a posteriori asupra acestei soluții fără a aduce atingere principiilor generale de bună administrare care implică dreptul la securitate juridică" și că „cetățeanul trebuie să aibă încredere în ceea ce n-ar putea percepe altfel decât o regulă fixă de conduită a administrației, serviciile publice fiind ținute să onoreze previziunile justificate cărora le-au dat naștere ele însele"

Principiul încrederii legitime.

Principiul încrederii legitime a fost recunoscut ca făcând parte din ordinea juridică comunitară. Ca și în cazul principiului securității juridice, Curtea de Justiție Europeană a încercat să stabilească un just echilibru între respectarea încrederii legitime a persoanelor într-o reglementare care le este aplicabilă și exigențele nu mai puțin legitime ale flexibilității reglementării, în special în domeniul economic (Cauza C-112/77, Töpfer c. Comisia, Culegere 1978, p. 1019 ).

Principiul proporționalității.

Principiul proporționalității, invocat în analizarea diferitelor cereri în fața CEDO cu privire la atingerile unor drepturi sau libertăți fundamentale, se exprimă prin necesitatea existenței unei proporții între ingerința adusă dreptului sau libertății și scopul legitim urmărit; aplicații ale acestui principiu se regăsesc în jurisprudența CEDO în legătură cu încălcări ale art. 1 din Protocolul 1- numeroase cauze; art.5 - libertatea individuală, și art. 10 - libertatea de exprimare din 13 Convenție: Cauza Brannigan și Mc Bride contra Regatul Unit - 1993, Cauza Sunday Times contra Regatul Unit - 1980, Cauza Lingers contra Austria - 1986, Cauza Castells contra Spania - 1992;

Principiul neretroactivității.

Art. 15 alin. 2 din Constituție consacra principiul neretroactivității legii, arătând ca legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Se cuvine a preciza faptul ca securitatea juridica impune neaplicarea regulilor de drept unor situații existente înainte de momentul emiterii actului. Desigur, este important ca acele constrângeri care încadrează activitatea umana sa fie cunoscute înainte, pentru ca fiecare persoana sa poată aprecia, in cunoștința de cauza, oportunitatea de a acționa.

In materie fiscala acest principiu este prevăzut la art. 3 lit. d )- eficienta impunerii.

Principiul nediscriminării

Principiul nediscriminării este unul consacrat la nivel european, dar si de ordinea juridica interna.

In materie fiscala, principiul nediscriminării ( egalității în materie fiscală ) are două componente care prezintă relevanță pentru dreptul fiscal: egalitatea în fața legii fiscale și justa așezare a sarcinilor fiscale.

Egalitatea în fața legii fiscale este consacrată de art. 16 din Constituția României. Uneori, acest principiu nu este însă respectat de legiuitor, care alege să reglementeze o anumită instituție juridică într-o manieră susceptibilă să genereze discriminări între persoanele fizice și juridice cu privire la exercițiul anumitor drepturi fundamentale.

Justa așezare a sarcinilor fiscale decurge din art. 56 alin. 2 din Constituția României.

Principiul opozabilității față de terți

Unul din principiile fundamentale ale contractelor este acela al opozabilității fata de terți. Contractul, privit ca realitate sociala si juridica, este opozabil fata de oricine, chiar si fata de aceia care nu au participat la încheierea lui. Situațiile juridice create de un contract trebuie sa fie respectate si de către alte persoane decât părțile.

În concret, opozabilitatea actului juridic față de terți înseamnă dreptul părții de a invoca acel act juridic împotriva terțului care ar ridica pretenții în legătură cu un drept subiectiv dobândit de parte prin actul juridic respectiv, iar prin inopozabilitatea actului juridic față de terți se înțelege lipsa unui asemenea drept.

Principiul motivării actelor administrative

Instanța reține că motivarea actului administrativ reprezintă, o obligație generala aplicabila oricărui act administrativ, in condițiile in care in doctrina si in jurisprudența se susține in mod constant ca motivarea este o condiție procedurala esențiala pentru emiterea actului administrativ menita sa asigure transparenta in activitatea administrației publice, ceea ce reprezintă un principiu democratic . drept. Ea este un beneficiu pentru cei administrați întrucât le conferă posibilitatea sa analizeze raționamentele autorității emitente si sa aprecieze daca actul este sau nu legal, cu alte cuvinte, sa exercite un control eficient asupra puterii discreționare a administrației. Incoerența legislativă, in materia convențiilor civile si tratamentul fiscal al acestora.

- pana la . OUG nr.58/2010, C.F. nu definea, practic, caracteristicile activității dependente ( regula ), nici nu definea suficient de clar caracteristicile activității independente ( excepția );

- pct. 67 din Norme nu stabilea criterii clare de delimitare intre cele doua tipuri esențiale de activitate desfășurata de persoanele fizice in scopul obținerii de venituri ( dependenta si independenta ), dimpotrivă legiuitorul introducând un text pe cat de inutil, pe atât de confuz pentru destinatarii normei juridice, cu atât mai mult cu cat aceștia trebuiau sa-i bănuiască o eficienta juridica acestei norme.

Astfel: i ) inutilitatea normei deriva din faptul ca, fără echivoc, salariații in baza unui CIM/ cei numiți in baza unui special in baza unei legi desfășoară o activitate . angajare" stricto sensu, așadar o activitate dependenta in înțelesul art. 7 alin. 1 pct. 2 C.F.; ii ) confuzia normei deriva din faptul ca atare prevedere, in raport de modul de redactare si locul inserării in economia C.F., poate conduce la concluzii discutabile:

- ca veniturile de natura salariata pot fi subclasificate in venituri din activități dependente ( atunci când sunt atinse, cumulativ, criteriile impuse la pct. 67 din Norme ) si venituri din activități independente ( atunci când cel puțin unul din aceste criterii de la pct. 67 Norme nu este atins, indiferent daca activitatea s-ar desfășura conf. art. 55 CF, anume pe baza de CIM/ in temeiul unui statut special in baza unei legi ), exprimarea legii ( Norme ) fiind clara in sensul unei atare interpretări, chiar daca pare inacceptabila ( așa cum a si susținut organul de soluționare a contestației in decizia nr.520/2011 );

- relația venituri de natura salariala - venituri din activități dependente este una ca de la parte la întreg, însemnând ca in categoria veniturilor din activități dependente intra încă cel puțin un alt tip de venituri, dintre cele prev. la art. 41 C.F. ( cel care stabilește categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, ca scop al activității persoanei fizice ) si cu excluderea, firește, a veniturilor din activități independente, intre care exista o relație de antinomie juridica.

Ori, examinând caracteristicile restului de categorii de venituri supuse impozitului pe venit ( lit. c-i )din art. 41 C.F. ), se poate constata ca singurul tip de venit ce poate fi inclus, alături de veniturile din salarii, in categoria "veniturilor din activități dependente" ( in sensul existentei unei "relații de angajare" lato sensu ) este cel prevăzut la art.41 lit. i și art. 78 Cod fiscal, anume „Veniturile din alte surse”, în sfera căruia intră și veniturile din convențiile civile încheiate în baza Codului civil ( altele decât cele ce nu intra in categoria veniturilor din activități independente desfășurate in baza contractelor/convențiilor civile încheiate potrivit Codului civil - art. 52 alin. 1 lit. d C.F ).

Motivele de nelegalitate concrete a actelor administrativ fiscale atacate:

Decizia de impunere si decizia de soluționare a contestației sunt nelegale, organul fiscal procedând în mod nelegal, prin raportul de inspecția fiscală la suplimentarea bazei de calcul a venitului brut din salarii cu suma reprezentând c/valoarea prestațiilor efectuate in baza convențiilor civile încheiate de reclamanta ..

Nelegalitatea acestei operațiuni de suplimentare a bazei de calcul este data de următoarele:

Nelegalitatea externa datorata necompetentei funcționale:

Necompetenta funcționala rezultând din lipsa vocației legate a organului fiscal de a proceda la recalificarea naturii juridice a raportului contractual in cadrul convențiilor civile.

P. la momentul intrării in vigoare a OUG nr.58/2010 nu exista niciun text legal care sa acorde organului fiscal prerogativa de a recalifica anumite venituri sau a reconsidera anumite activități.

Potrivit principiului opozabilității fata de terți a actului juridic convențiile civile încheiate de reclamantă cu distribuitorii de materiale publicitare ( ce nu presupuneau îndeplinirea altei formalități, nici chiar efectuarea plații impozitului pe veniturile din aceasta sursa neavând un atare caracter ) reprezintă o realitate juridica ce trebuie recunoscuta si respectata de către terți, inclusiv de organele fiscale, acestea neputând schimba natura juridica a contractului decât in condiții expres prevăzute de lege, întrucât excepțiile trebuie prevăzute expres de lege.

În domeniul dreptului fiscal, prerogativa de a nu tine seama de un anumit raport juridic sau de a-l recalifica poate fi recunoscuta organului fiscal in scopul colectării unor sume cat mai mari la bugetul de stat pentru asigurarea nevoilor societății, insa aceasta prerogativa, expresie a excepției de la principiile autonomiei de voința a pârtilor si opozabilității contractului fata de terți, trebuie sa fie expres prevăzute de legea fiscala/procesual fiscala.

Aceasta poziție juridica este una justa ., fiind necesar sa fie cunoscute de contribuabil consecințele pe plan fiscal ce pot decurge dintr-o simulare a unui act juridic in scopul eludării legii fiscale. In speța, spre a stabili natura salariala a veniturilor obținute de distribuitorii de materiale publicitare cu care reclamanta . a încheiat convențiile civile, practic organul fiscal a procedat la recalificarea activității desfășurate de aceștia ( persoane fizice ) ca având caracterul unei activități dependente si, apoi, concluzionând ca raportul juridic a fost unul de munca ce impunea încheierea unui CIM.

In primul rând, trebuie subliniat ca nu se contestă faptul ca activitatea desfășurata avea caracter dependent lato sensu, insa raportul juridic era unul de drept civil, chiar daca presupunea efectuarea unei "munci" in realizarea "lucrării" contractate.

Așadar, conform dispozițiilor art. 11 alin 1 din Codul fiscal, inspectorii fiscali aveau doar dreptul de a reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al acesteia. Ori in cazul de față, nu suntem in prezenta unei "tranzacții" in sensul dat de Codul fiscal, acela de contract economic ( a se vedea si înțelesul dat in alin. 2 al art. 11 C.F ).

De asemenea, trebuie ținut seama de principiul interpretării legii fiscale, prevăzut in art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, ce specifica modalitatea de interpretare si implicit de aplicare a dispozițiilor fiscale si din care rezulta faptul ca singura interpretare o reprezintă textul fiscal si nu se poate deroga, restrânge sau mări aria de aplicare a unei dispoziții legale peste ceea ce este expres prevăzut in lege. Aceasta norma legala, imperativa reprezintă o protecție împotriva interpretărilor abuzive ale actelor fiscale.

In același sens este si principiul certitudinii impunerii prev de art. 3 lit. b ) din C.F, prevederi cu caracter imperativ.

Așadar, legea fiscala este de stricta interpretare si aplicare, organul fiscal neavând nici dreptul si nici posibilitatea de a interpreta norma fiscala prin prisma propriilor opinii.

Potrivit art. OUG 58/2010 pentru modificarea si completarea legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si alte masuri financiar-fiscale, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 431 din 28 iunie 2010: La articolul 7 alineatul (1) punctul 2 se introduc doua noi subpuncte, subpunctele 2.1 si 2.2, cu următorul cuprins:

"2.1. Orice activitate poate fi reconsiderata ca activitate dependenta daca îndeplinește cel puțin unul dintre următoarele criterii:(...). 2.2. In cazul reconsiderării unei activități ca activitate dependenta, impozitul pe venit si contribuțiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate si virate, fiind datorate solidar de către plătitorul si beneficiarul de venit. In acest caz se aplica regulile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate in afara funcției de baza."

Ținând seama de principiile generale de legiferare ( enunțate de Legea nr.24/2000 rep. ), rezulta ca pct. 2.1 si 2.2 ale art. 7 alin. 1 C.F ( "introdus" prin OUG nr.58/2010 ) pe de-o parte, au caracter de norma completatoare, nu modificatoare, iar, pe de alta parte, daca ar fi existat deja reglementata situația juridica respectiva in C.F., principiul evitării paralelismelor cu ocazia legiferării ar fi împiedicat introducerea acestui punct, ceea ce releva faptul ca soluția legislativa nu exista in Codul fiscal pana atunci, având in vedere normele de tehnica legislativa.

În ceea privește impozitul pe venit (ce era reglementat de Codul fiscal), se reține că a fost calculat corect si virat in termenele legale, așa cum rezulta din raportul de inspecția fiscală anume . si virat suma de 420.605 RON.

Necompetenta funcționala decurgând din încălcarea principiului neretroactivității legii, inclusiv celei fiscale:

Cat timp potrivit legii fiscale - din perioada desfășurării raporturilor juridice din conținutul convențiilor civile pe baza Codului civil - nu permitea organului fiscal, pe de-o parte, recalificarea naturii veniturilor ca fiind de natura salariala si, pe de alta parte, stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare cu titlu de contribuții sociale obligatorii relativ la veniturile respective, a aplica situației de fapt fiscale prevederile OUG nr.58/2010 ar însemna încălcarea principiului neretraoctivitatii la veniturile din legii, inclusiv al legii fiscale.

Imposibilitatea obiectiva si juridica a reclamantei . de a încheia CIM pentru respectivele activități: reclamanta a încheiat contracte de prestări servicii si management poștal pentru furnizarea de servicii de distribuție adresata si neadresata cu S.C. Selgros CASH&CARRY SRL, MGA Metrou Group Advertising Romania SRL, S.C. Kika Mobilier SRL. In cuprinsul acestor contracte nu se stipulează nici cantitatea de materiale publicitare de distribuit, nici perioade fixe in care urmează a se distribui si nici frecventa cu care urmează a fi efectuate, distribuirile. Dimpotrivă, serviciile urmau a fi prestate in funcție de comanda clientului, ce parvenea fără un calendar prestabilit si fără a acoperi toate locațiile convenite, ci numai o parte ( mai mare sau mai mica ) din acestea.

Așadar, reclamanta lua cunoștința de datele/perioada când avea nevoie de activitate de distribuire materiale publicitare, de cantitatea exacta de materiale si de locații ( in raport de care își stabilea si necesarul de efective/locație ) abia cu câteva zile înaintea termenului de finalizare a serviciului asumat in raport cu clienții săi.

Toate acestea denota, caracterul ocazional al activităților de care avea nevoie ca beneficiar, dar, tocmai imposibilitatea obiectiva dar si juridica de a întocmi contracte individuale de munca:

-obiectiva, având in vedere numărul mare de prestatori si timpul scurt intre momentul primirii comenzii de la client si cel asumat contractual a îndeplini obligația fata de client, timp in care nu se puteau realiza formalitățile impuse de Codul muncii si legislația secundara in domeniu spre a încheia CIM, indiferent de varianta acestora:

-juridica, ținând seama de specificul activității ce a făcut obiectul convențiilor civile, reclamanta nu putea încheia CIM care sa cuprindă toate elementele obligatorii prev. de art. 17 alin. Codul muncii si de Ordinul Ministerului Muncii si Solidarității Sociale

Pentru serviciile prevăzute in convențiile de prestări servicii nu s-a justificat angajarea sau încadrarea altui personal întrucât aceste prestări de servicii au avut un caracter întâmplător, conjunctural si urgent, serviciul si timpul afectat acestuia neputând fi cuantificat si predeterminat la momentul încheierii convenției si a avut in vedere voința ambelor părți de a încheia convenție civila, intenție ce rezulta expres chiar din conținutul convenției, inclusiv prin trimiterea la dispozițiile articolului 78 alin.l lit.e din Codul Fiscal.

Organul de soluționare a contestației administrativ-fiscale a susținut încălcarea ordinei publice si bunelor moravuri ( pag. 12 decizie ) prin neîncheierea CIM, argumentul fiind acela ca reclamanta trebuia in mod obligatoriu sa încheie contracte in temeiul Legii nr.53/2003 privind Codul muncii pentru desfășurarea unor activități ce intra in obiectul activității principale si cat timp nu sunt îndeplinite criteriile legale privind exercitarea unei activități independente ( pag. 13 sus decizia nr.520/2010 ). Aceasta concluzie nu este legală, ținând seama de termenii contractuali adecvați, de posibilitatea legala de a încheia convenții civile ( C. civ. rap. la Codul fiscal ), de obiectul contractului si cauza acestuia, nu se poate retine depășirea limitelor libertății contractuale, cat timp părțile au încheiat convenții civile de prestări servicii ca singura opțiune juridica la îndemâna si in deplina concordanta cu legea.

In orice situație, atât timp cat Convențiile Civile erau prevăzute implicit de art.78-79 Cod fiscal, părțile nu puteau fi obligate sa încheie contractele de munca.

Veniturile din activitățile desfășurate de prestatorii-persoane fizice in executarea convențiilor a căror natura a fost recalificata de organele fiscale se încadrează in categoria „veniturilor din alte surse” ( art. 78 C.F).

Tratamentul fiscal pentru acest tip de venituri, pentru perioada în cauză, consta in obligația reținerii de către beneficiarul activității a impozitului pe venit de 16%, fără a fi datorate contribuțiile sociale obligatorii, tocmai pentru ca sunt venituri de natura salariala ( Legea nr. 19/2000- CAS si asigurări pentru șomaj, Legea nr.95/2006- CASS, Legea 346/2002- asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale, Legea 200/2006- garantarea plații creanțelor salariale, OUG nr. 158/2005- concedii si indemnizații de asigurări sociale de sănătate, Legea 448/2006- FSSPH ). Reclamanta . corect si a virat in termen impozitul pe venit de 16%. Așadar, în ceea ce privește consecințele ce decurg din această natură a veniturilor, toate obligațiile către buget au fost corect calculate și plătite.

Față de considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, instanța reține că acțiunea este fondată, astfel că o va admite și va anula decizia nr. 520/13.12.2010 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București.

Va anula decizia de impunere nr. 203/27.08.2010 emisă de pârâta AFP Sector 5 și pe cale de consecință Dispoziția de măsuri nr._/27.08.2010 și Raportul de Inspecție Fiscală nr._/27.08.2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu domiciliul ales la SCPA R. și Asociații, cu sediul în București, .. 16, .. 3, ., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 2 ȘI ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, cu sediul în București, Calea 13 Septembrie nr. 226, .. 3, ..

Anulează decizia nr. 520/13.12.2010 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București.

Anulează decizia de impunere nr. 203/27.08.2010 emisă de pârâta AFP Sector 5 și pe cale de consecință Dispoziția de măsuri nr._/27.08.2010 și Raportul de Inspecție Fiscală nr._/27.08.2010.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.04.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

V. D. B. C.

Red. DV

Tehnored. CB/5 ex.

← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2808/2013. Curtea de...		Pretentii. Sentința nr. 31/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1492/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1492/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI