Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3590/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3590/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 8872/2/2011*
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3590
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.09.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: G. A. F.
JUDECĂTOR: D. M. B.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află pronunțarea recursului civil formulat de recurenta-reclamantă E. I. I. împotriva sentinței civile nr. 2069/21.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. ROMÂN PRIN C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și intimata C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, având ca obiect „obligare emitere act”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 16.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și Curtea, având nevoie pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.09.2013, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei secții la data de 13.10.2011, reclamanta E. I. ludita a chemat în judecată pârâtul S. R. prin C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, sa dispună:
1) Obligarea paratei C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor sa efectueze operațiunile administrative prevăzute de disp. art. 16 din Titlul VII al L.247/2005, in sensul desemnării unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent în dosarul aferent Dispoziției nr. 122/17.10.2005 emisa de Primăria Comunei Sânger - Județul M. și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire reprezentând restituirea prin echivalent a imobilului - teren si construcție situat in .. nr. 377 Sânger, nr. ordine 15, 16 si 19, nr. top. 901, 906 si 914/a si imposibil de restituit in natura, in prezent dosarul in cauza fiind înregistrat la C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 21 451/CC;
2) Obligarea pârâtei la plata a 200 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 60 de zile de la data rămânerii definitive a Hotărârii ce va soluționa prezenta acțiune, cu titlu de daune cominatorii.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a notificat in baza L. 10/2001 Primăria Comunei Sânger in anul 2001, solicitând restituirea in natura ori prin echivalent a imobilului - teren si construcție situat in .. nr. 377 Sânger, nr. ordine 15, 16 si 19, nr. top. 901, 906 si 914/a, conform dosarului execuțional nr. 571/27.06.2001 înregistrat Instituția Prefectului — Județul M. sub nr._/2001. Imobilul in cauza a aparținut in deplina proprietate si liniștita posesie defuncților părinți Maakos F. Dominic si Maakos I., iar in anul 1949 acesta a fost preluat de către stat in mod abuziv, fără titlu, in baza legilor abuzive de cooperativizare a agriculturii. Ulterior, in perioada 1950 -1960 edificiul situat la adresa mai sus arătata a fost demolat de către fostul C.A.P. Sânger.
La data de 17.10.2005, cu o întârziere nejustificata de aproximativ 4 ani de zile, având in vedere disp. art. 25 alin.(l) din L. 10/2001, Primăria Comunei Sânger prin C. de aplicare a L. 10/2001 a emis Dispoziția Nr. 122/17.10.2005, prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii in condițiile disp. art. 16 - Titlul VII din L.247/2005 pentru imobilul mai sus arătat.
Dispoziția mai sus arătata împreuna cu actele ce au stat la baza emiterii acesteia a fost comunicata Instituției Prefectului Județului M., care ulterior exercitării controlului de legalitate si emiterii avizului de legalitate pentru Dispoziția Nr. 122/17.10.2005, a transmis dispoziția mai sus arătata însoțita de toate înscrisurile doveditoare ce au stat la baza emiterii acesteia Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform procesului verbal de predare primire nr._/14.12.2005, fiind înregistrata de către aceasta din urma sub nr. 21 451/CC
Astfel, pârâta C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligația să purceadă de îndată de la înregistrarea dosarului la efectuarea procedurilor administrative prevăzute de Titlul VII din L.247/2005, respectiv:
1)analizarea dosarului in ceea ce privește verificarea legalității respingerii cererii de restituire in natura, conform disp. art. 16.10. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din L.247/2005;
2)transmiterea dosarului evaluatorului sau societății de evaluatori desemnata in vederea întocmirii raportului de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor in limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, pe care acesta il va transmite Comisiei Centrale, conform disp. art, 16.2. din Normele metodologice mai-sus menționate, evaluarea urmând a se efectua conform Standardelor Internaționale de Evaluare, precum prevăd disp. art. 3 lit. ( e) din Titlul VII al L.247/2005, prin acordarea unor despăgubiri juste si echitabile, conform principiului neplafonării despăgubirilor, așa cum prevăd disp. art. 4 lit.(a) si (b) din Titlul VII al L.247/2005, valoarea despăgubirilor urmând deci sa reflecte prețul real vehiculat pe piața libera imobiliara actuala pentru imobilul in cauza;
3)emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul in cauza, conform disp. art. 16.4. - 16.5. din Normele metodologice mai sus menționate.
Insă din luna decembrie 2005 parata nu a efectuat nicio o operațiune administrativa in sensul celor mai sus menționate.
Având in vedere ca, spre deosebire de procedurile administrative prevăzute de L. 10/2001, care instituiau un termen de soluționare de 60 de zile, conform disp. art. 25 alin.(l) din L. 10/2001, procedurile administrative prevăzute de Titlul VII din L.247/2005 nu prevăd nici un termen de soluționare in cadrul cărora C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor este ținuta a efectua din momentul primirii dosarului operațiunea administrativa privitoare la: analizarea dosarului, transmiterea acestuia evaluatorului in vederea întocmirii raportului de evaluare si respectiv emiterea titlului de despăgubire. Or de aici se desprinde concluzia ca termenul înlăuntru căruia urmează a se efectua acesta operațiune administrativa in trei etape nu poate fi decât termenul administrativ de 30 de zile sau in mod special cel de 60 de zile, conform principiului de drept administrativ potrivit căruia in cazul in care legea speciala tace sau nu prevede, aceasta se interpretează sistematic prin completare cu norma de drept generala, in speța instituția contenciosului administrativ, care, in conformitate cu disp. art. 2 alin.(l) lit.(h) din L.554/2004, consacra termenul de soluționare de 30 de zile pentru procedurile administrative, cu atat mai mult cu cat notificarea subsemnatei reclamante in baza L. 10/2001, prin care am solicitat despăgubiri in echivalent pentru imobilul nerestituibil in natura, a rămas nesoluționată de 10 ani de zile in sensul acordării unor despăgubiri efective. Or, dat fiind ca prevederile cuprinse in Titlul VII al Legii 247/2005 nu reglementează un termen de soluționare a procedurii administrative de evaluare si de emitere a titlului de despăgubire de către parata C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, acestea din urma se interpretează prin raportare la disp. art, 6 paragraf 1 din CEDO si disp. art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO. Astfel, având in vedere ca aceste dispoziții legale ale tratatelor internaționale la care România este parte, odată cu . L.30/1994, au devenit in conformitate cu disp. art. 11 si 20 din Constituție, parte integranta a dreptului intern, se impune ca soluționarea efectiva a cererilor administrative de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea L. 10/2001, sa se efectueze ., in raport atat de durata procedurii administrative de soluționare a notificărilor, cat si de durata procedurii reglementata de Titlul VII a Legii 247/2005, cele doua proceduri fiind succesive si interdependente. De altfel in acest sens s-a pronunțat si înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de C. Administrativ si Fiscal in Deciziile nr. 3857 si 3870 din 4 noiembrie 2008, statuând ca in pofida lipsei unui termen legal impus Comisiei Centrale pentru a emite o decizie, aceasta din urma avea obligația sa se pronunțe asupra cererilor de despăgubire .”.
Mai mult, aceasta atitudine a autorităților executive de temporizare a aplicării Legii nr. 10/2001 si 247/2005 a fost constatata de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Faimblat vs. România din 13.01.2009.
De altfel, faptul ca dosarele aflate la ANRP nu sunt soluționate într-un termen rezonabil (ceea ce conduce la încălcarea disp. art. 6 din Convenția CEDO), iar mecanismele interne (L. 10/2001 si Titlul VII din L.247/2005) nu au fost puse in aplicare in mod compatibil cu disp. art. 1 din Protocolul 1 al Convenției CEDO, a fost constatat de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Viasu vs. România din 09.12.2008.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La dosar au fost depuse înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.2069 din 21.03.2012 Curtea de Apel București-Secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, curtea reține că prin Dispoziția nr. 122/17.10.2005, emisă de Primarul comunei Sanger, județul M., s-a propus a se acorda despăgubiri reclamantei în conformitate cu prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru imobilul identificat în CF nr. 377 Sanger, nr. ordine 15, 16 și 19, nr. top. 901, 902, 906 și 914a (menționat în preambulul dispoziției). Această dispoziție a fost înaintată ANRP, fiind înregistrată la Secretariatul CCSD sub nr._/CC.
Curtea apreciază că nu se poate susține existența unui refuz nejustificat al pârâtului de efectuare a operațiunilor administrative prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care imobilul pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii nu este identificat în partea dispozitivă a Dispoziției nr. 122/17.10.2005, ci numai în preambulul acesteia. De asemenea, Curtea constată că în dosarul administrativ nu se regăsesc înscrisuri care să identifice cu certitudine imobilul pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii – nu există planuri/schițe topografice și nu este depusă în întregime copia CF nr. 377 Sanger. În raport de aceste împrejurări, nu se poate dispune transmiterea dosarului administrativ către evaluator, întrucât acesta nu poate proceda la identificarea imobilului, ci are numai competențe de evaluare.
Dintr-o altă perspectivă, Curtea apreciază drept justificat refuzul pârâtului de desemnare a unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr._/CC, în condițiile în care alin.1 al art. unic din OUG nr. 4/2012, stipulează că, începând cu data de 18.03.2012, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005. Curtea apreciază că nu se poate pronunța o hotărâre de obligare a pârâtului la desemnarea unui evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de textul legal menționat, în condițiile în care, așa cum rezultă din expunerea de motive a OUG nr. 4/2012, în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României, este necesară adoptarea unui nou cadru legislativ care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Față de considerentele mai sus expuse, Curtea va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea în tot a sentinței civile criticate, în sensul admiterii acțiunii sale,așa cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, recurenta arată că în mod greșit a apreciat instanța fondului ca fiind justificat refuzul de soluționare a dosarului, cât timp C. Centrală nu are competența de a se pronunța cu privire la existența dreptului la despăgubiri ci exclusiv pe marginea legalității respingerii notificării de restituire în natură.
În ceea ce privește efectul OUG nr.4/2012, recurenta afirmă că instanța fondului a încălcat principiul neretroactivității legii, astfel că soluția instanței fondului este nelegală și din această perspectivă.
Prin încheierea din data de 26 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 153 alin. 3 din codul de procedură civilă (1865) a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată la data de 26 februarie 2013, iar în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 17.06.2013, Curtea a repus cauza pe rol pentru a fi introdusă în cauză și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata arată că cererea introductivă de instanță formulată de către reclamanta recurenta este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Ulterior datei la care reclamanta a depus cererea de chemare în judecată, procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire era suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012. Această perioadă de suspendare a fost cuprinsă între 15.03._13.
Acest interval de timp a fost necesar pentru a da posibilitatea statului român să realizeze o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirii propriu-zise, cât și a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situația în care legislația internă prevede o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită.
Prin această suspendare s-a urmărit implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României, dar și blocarea operațiunilor mai sus amintite, pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor.
În aceste condiții, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că solicitările având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de despăgubire de CCSD sunt premature, dreptul la soluționarea dosarului de despăgubiri fiind afectat de un termen suspensiv, până la împlinirea căruia obligația corelativă acestui drept neputându-se executa.
Așadar, sentința civilă recurată a fost pronunțată în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum a fost exprimată prin OUG nr.4/2012, aprobată prin Legea nr.117/2012, și confirmată de Curtea Constituțională.
Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, conform căruia: „dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Prin același act normativ a fost înființată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, facem precizarea că art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.
Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, rezultă că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate noi probatorii.
Analizând actele și lucrările dosarului curtea va respinge ca nefondat recursul civil de față, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că obiectul litigiului îl formează pretenția reclamantei, constând în obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la soluționarea dosarului de despăgubiri nr.21.451/CC, prin întocmirea raportului de evaluare și emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire pentru imobilul notificat de recurentă, conform procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente..
Astfel cum s-a reținut anterior, prima instanță a respins acțiunea reclamantei, cu motivarea că refuzul de îndeplinire a opreațiunii constând în evaluarea imobilului este justificat, fiind necesară completarea dosarului de despăgubiri și în al doilea rând a reținut efectul suspensiv al dispozițiilor OUG nr.4/2012.
Apreciază curtea că soluția primei instanțe se impune a fi menținută, în raport de incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr.165/2013.
Astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 50 din Legea nr.165/2013, la data intrării în vigoare a legii menționate se aborgă dispozițiile cuprinse în articolele 13, 14, 141, 142, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară.
Ca atare, este evident că din momentul intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 întreaga procedură de stabilire a despăgubirilor, implicit procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire a fost desființată, soluționarea dosarelor de despăgubire urmând a avea loc în condițiile și în termenele prevăzute de noul act normativ.
Este de subliniat că potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Prin urmare, solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la parcurgerea procedurii administrative, prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005 nu mai are niciun temei legal, dosarul de despăgubiri urmând a fi analizat de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, conform procedurii prevăzute de Legea nr.165/2013.
În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, se impune respingerea prezentului recurs ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă E. I. I., cu domiciliul ales în București, sector 1, .. 36, ., împotriva sentinței civile nr. 2069/21.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. ROMÂN PRIN C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Florească, nr. 202 și intimata C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Florească, nr. 202, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
H. P. G. A. F. D. M. B.
Grefier,
E. S. M.
Red. și dact. jud. G.A.F./gref. E.S.M.
2 ex./
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 5798/2013.... | Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 5247/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
