Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 2301/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2301/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-07-2013 în dosarul nr. 5091/2/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2301
Ședința publică de la data de 22.07.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. D.
GREFIER – M. H.
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror E. I..
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul I. G. PENTRU IMIGRĂRI în contradictoriu cu pârâtul A. KHADRAOUI, având ca obiect „custodie publică-prelungire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul I. G. pentru Imigrări, reprezentat de consilier juridic C. Ț. în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar și pârâtul A. Khadraoui, personal și asistat de traducător Dalati Bassam, cu autorizație nr. 3622, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită prin fax.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, pârâtul prin traducător, arată că știe de ce se află în fața instanței, cunoaște obiectul acțiunii, nu are alte înscrisuri de depus la dosar.
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Reprezentantul reclamantului I. G. pentru Imigrări solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Curtea, după deliberare, încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar, în temeiul art. 255-257 NCPC și acordă cuvântul pe fondul acțiunii.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și prelungirea duratei luării în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni, există riscul sustragerii acestuia, având în vedere că a mai trecut de două ori fraudulos frontiera țării noastre, în plus nu există dovada identității sale.
Pârâtul A. K., prin traducător, având cuvântul, solicită să fie returnat cât mai repede la el în țară, respectiv Tunisia, documentele sale sunt gata la Ambasadă, nu înțelege de ce stă la Centrul Otopeni. La interpelarea instanței arată că numele său corect este A. Khadraoui.
La interpelarea instanței, reprezentantul reclamantului I. G. pentru Imigrări precizează că numele corect al pârâtului este cel indicat în adresa înaintată Ambasadei Republicii Tunisiene, respectiv A. Khadraoui, îndreptând în scris această eroare în conținutul acțiunii introductive, sub semnătura consilierului juridic.
Instanța ia act de această precizare în sensul că numele corect al pârâtului este A. Khadraoui, urmând a fi menționat în cuprinsul hotărârii acest nume.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii și prelungirea custodiei publice pe perioada solicitată, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 97 alin. 4 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamantul I. G. pentru Imigrări a solicitat prelungirea duratei de luare în custodie publică a cetățeanului tunisian A. KHADRAOUI(menționat inițial în acțiune ca A. KHADRANI), fiul lui A. Khadrani și Mabrouka Lafi, născut la 06.03.1991 în Bouse-Tunisia, cunoscut și cu identitatea CHITIWI KARIM, născut la 03.06.1991 în Trables-Libia fără pașaport, aflat în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică - Otopeni.
În fapt, la data de 25.06.2013, cel în cauză a fost transferat în România de autoritățile finlandeze, în baza Regulamentului Dublin II.
În urma verificărilor efectuate și din declarația acestuia a rezultat că, cetățeanul străin nu figurează în evidența traficului de călători la frontiera română cu intrări/ieșiri în/din România, acesta declarând că a intrat ilegal în România 22.07.2012.
La data de 25.07.2012 a solicitat acordarea statutului de refugiat pe teritoriul României, cerere analizată în fază administrativă de Direcția Azil și Integrare prin Hotărârea nr._ din 24.09.2012, rămasă definitivă și executorie întrucât străinul nu a formulat plângere.
Întrucât persoana în cauză a trecut ilegal frontiera de stat a României, împotriva sa a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art.87 alin.1 lit. b din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare (Decizia de returnare sub escortă nr._ din 25.06.2013).
Având în vedere că acesta nu posedă nici un document de călătorie, îndepărtarea sub escortă a acestuia nu s-a putut efectua în termenul de 24 ore prevăzut de art. 88 alin.2 din actul normativ sus-menționat, motiv pentru care I. G. pentru Imigrări a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București luarea străinului în custodie publică.
Prin Rezoluția nr. 1414/11-5/25.06.2013, procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus luarea în custodie publică a străinului pentru o perioadă de 30 zile, respectiv până la 24.07.2013.
La data de 26.06.2013, cel în cauză, sub identitatea CHITIWI KARIM, născut la 03.06.1991 în Trables-Libia, a depus o nouă cerere de acces la procedura de azil, solicitare respinsă în fază administrativă de Direcția Azil și Integrare la 26.06.2013, prin Hotărârea nr._, neatacată cu plângere la instanța de judecată competentă.
De asemenea, cetățeanul străin, la data de 01.07.2013 a declarat că identitatea reală este A. KHADRANI, fiul lui A. Khadrani și Mabrouka Lafi, născut la 06.03.1991 în Bouse -Tunisia și dorește să se întoarcă în țara de origine.
I. G. pentru Imigrări a întreprins demersurile necesare pe lângă Ambasada Republicii Tunisia la București, în vederea obținerii documentului de călătorie, necesar punerii în aplicare a măsurii de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României a celui în cauză, dar până în prezent nu s-a eliberat documentul de călătorie necesar returnării.
Întrucât cele 30 de zile dispuse de P. de pe lângă Curtea de Apel București expiră la data de 24.07.201s, solicită prelungirea duratei luării în custodie publică a pârâtului cu datele indicate în acțiune pentru o perioadă de 5 luni urmând ca, în momentul obținerii documentului de călătorie, străinul să fie îndepărtat de pe teritoriul României.
În drept: prevederile art.97 alin.4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.
În dovedire au fost atașate în fotocopie înscrisurile menționate în cuprinsul acțiunii.
Deliberând asupra prezentei acțiuni, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată că este întemeiată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
În fapt, la data de 25.06.2013, pârâtul a fost transferat în România de autoritățile finlandeze, în baza Regulamentului Dublin II.
În urma verificărilor efectuate și din declarația acestuia a rezultat că, cetățeanul străin nu figurează în evidența traficului de călători la frontiera română cu intrări/ieșiri în/din România, acesta declarând că a intrat ilegal în România 22.07.2012.
La data de 25.07.2012 pârâtul a solicitat acordarea statutului de refugiat pe teritoriul României, cerere analizată în fază administrativă de Direcția Azil și Integrare prin Hotărârea nr._ din 24.09.2012, rămasă definitivă și executorie întrucât străinul nu a formulat plângere.
Întrucât pârâtul a trecut ilegal frontiera de stat a României, împotriva sa a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art.87 alin.1 lit. b din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare (Decizia de returnare sub escortă nr._ din 25.06.2013).
Având în vedere că pârâtul nu posedă nici un document de călătorie, îndepărtarea sub escortă a acestuia nu s-a putut efectua în termenul de 24 ore prevăzut de art. 88 alin.2 din actul normativ sus-menționat, motiv pentru care reclamantul I. G. pentru Imigrări a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București luarea străinului în custodie publică.
Prin Rezoluția nr. 1414/11-5/25.06.2013, procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus luarea în custodie publică a străinului pentru o perioadă de 30 zile, respectiv până la 24.07.2013.
La data de 26.06.2013, cel în cauză, sub identitatea CHITIWI KARIM, născut la 03.06.1991 în Trables-Libia, a depus o nouă cerere de acces la procedura de azil, solicitare respinsă în fază administrativă de Direcția Azil și Integrare la 26.06.2013, prin Hotărârea nr._, neatacată cu plângere la instanța de judecată competentă.
De asemenea, pârâtul cetățean străin, la data de 01.07.2013 a declarat că identitatea reală este A. KHADRANI, fiul lui A. Khadrani și Mabrouka Lafi, născut la 06.03.1991 în Bouse -Tunisia și dorește să se întoarcă în țara de origine, iar în fața instanței a declarat că numele real este acela de A. KHADRAOUI.
În drept, Curtea constată că potrivit art.97 alin.1 din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, rep., luarea în custodie publică este o măsură de restrângere temporară a libertății de mișcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat împotriva străinului care nu a putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut de lege, precum și împotriva străinului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanța a dispus expulzarea.
Totodată, se reține că potrivit art.97 alin.5 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, rep., „prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor prev.la alin.2 care nu au putut fi îndepărtați de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiul Român pentru Străini. Instanța trebuie să se pronunțe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanței este irevocabilă”. Alineatul 6 al aceluiași articol stabilește că „perioada maximă de luare în custodie publică a străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura returnării nu poate depăși 6 luni”.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor, care nu au putut fi îndepărtați de pe teritoriul României în 30 de zile, este o măsură administrativă ce are scopul de a-i împiedica pe străinii depistați cu ședere ilegală pe teritoriul țării de a se sustrage măsurilor de returnare dispuse de autoritățile române împotriva lor.
Pentru a se dispune măsura prelungirii duratei de luare în custodie publică a străinilor trebuie îndeplinite două condiții, respectiv cu privire la străini să se fi emis decizie de returnare de pe teritoriul României, iar măsura de returnare să nu fi putut fi pusă în executare în termenul de 30 de zile pentru care s-a dispus, inițial, luarea în custodie publică.
În fapt, cele două condiții sunt considerate conform celor anterior menționate întrunite în mod cumulativ.
Mai mult, Curtea constată că pârâtul nu se află sub incidența prevederilor art. 92 și art.92 ind. 1 din O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, privind interzicerea și suspendarea îndepărtării de pe teritoriul României.
Pe de altă parte, Curtea reține că reclamantul I. G. pentru Imigrări a întreprins toate demersurile necesare, pe lângă Ambasada Republicii Tunisia la București, în vederea obținerii documentului de călătorie necesar punerii în aplicare a măsurii de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României a celui în cauză, dar până în prezent nu s-a eliberat documentul de călătorie necesar returnării.
Întrucât cele 30 de zile dispuse de P. de pe lângă Curtea de Apel București expiră la data de 24.07.2013, Curtea constată că se impune admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul prelungirii duratei luării în custodie publică a pârâtului(cu datele de identificare menționate în petitul acțiunii introductive, ulterior îndreptată), pentru o perioadă de până la 5 luni urmând ca, în momentul obținerii documentului de călătorie, străinul să fie îndepărtat de pe teritoriul României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul I. G. PENTRU IMIGRĂRI, cu sediul în București, .. 15A, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul A. KHADRAOUI, (menționat inițial în acțiune ca A. KHADRANI), fiul lui A. Khadrani și Mabrouka Lafi, născut la 06.03.1991 în Bouse-Tunisia, cunoscut și cu identitatea CHITIWI KARIM, născut la 03.06.1991 în Trables-Libia fără pașaport, aflat în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică – Otopeni.
Prelungește durata măsurii de luare în custodie publică a pârâtului (cu datele indicate în acțiune) pe o durată de până la 5 luni, începând cu data de 24.07.2013, în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică Otopeni.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.07.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
G. D. M. H.
Red. GD/M.H.
2 ex/22.07.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1276/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1234/2013. Curtea de... → |
|---|








