Pretentii. Decizia nr. 4925/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4925/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 3171/116/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.4925
Ședința publică din data de 11.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANEȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.263 din 31.01.2013 pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. R. M. S.R.L. având ca obiect „pretenții – taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: pricina se află la primul termen de judecată
Curtea, față de dispozițiile H.G. 520/2013 și ale Ordinului Președintelui A.N.A.F. cu nr. 2211/2013, constată că intervenită transmisiunea legală a calității procesuale de la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, după care:
Pășind la judecată, în lipsa părților, Curtea rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.263/31.01.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Călărași – Secția Civilă s-a admis acțiunea formulată de reclamanta . împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Călărași, s-a anulat decizia nr._/22.07.2010, emisă de AFP Călărași, și a fost obligată pârâta către reclamant la restituirea sumei de_ lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . 6 nr._/22.07.2010 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 22.07.2010 până la data restituirii sumei. Totodată, a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 39,5 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că cererea introdusă la această instanță și înregistrată sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Călărași și Administrația Fondului pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr._/22.07.2010 emisă de AFP Călărași și să fie obligată la restituirea sumei de_ lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . 6 nr._/22.07.2010 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 22.07.2010 până la data restituirii sumei cum și la plata cheltuielilor de judecată.
A reținut Tribunalul că în motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 13.07.2010 a achiziționat un autovehicul marca SCANIA, fabricat in anul 2004, înmatriculat in Germania iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de_ lei. A apreciat reclamanta că taxa percepută este în contradicție cu reglementările UE acceptate și de România. Astfel, a arătat reclamantă că potrivit dispozițiilor art.148 al.2 din Constituția României și în raport de dispozițiile art.30, art. 34 și art.110 (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prevederile OUG 50/2008 sunt inaplicabile. Mai arată reclamantul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Ca urmare a efectului direct al art.30, art.34 și art.110 (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, reclamanta a solicitat să se constate că prevederile OUG nr. 50/2008 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și nu pot prima în continuare ca aplicabile. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia, că taxa specială achitată a fost încasată în contul bugetului de stat, cu încălcarea art. 110(1) din Tratat.
În drept reclamanta a invocat dispozițiile legale prezentate în cuprinsul cererii.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri în copie.
Relativ la calitatea procesuală a pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu, invocată din oficiu de instanță, în ședința publică din 31.01.2013, a reținut Tribunalul faptul că această pârâtă nu este instituția care a emis decizia administrativă a cărei anulare se solicită.
A mai reținut Tribunalul că pârâta AFP Călărași a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă pe cale de excepție și ca neîntemeiată pe fond, motivat de faptul că taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme, care prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României contribuind astfel la poluarea mediului.
În drept a invocat dispozițiile art. 115 – 118 Cod pr.civilă.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut:
Relativ la excepția de inadmisibilitate, admiterea unor acțiuni privind restituirea taxei de prima înmatriculare se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care aceasta taxa a fost stabilită.
În fine, aceasta soluție se impune si prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie sa asigure un recurs efectiv, prin care o persoana sa se poată plânge de încălcarea drepturilor sale. Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare,cu consecința previzibila a respingerii contestației, fie ca tardiv formulata, fie ca nefondata, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpa. De altfel, aceasta problema a fost tranșata de Înalta Curte de Casație prin decizia nr.24/2011 prin care s-a stabilit ca procedura de contestare prevăzută la art.7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.50/ 2008, aprobata prin Legea nr.140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, nu se aplica în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.(1) lit.d din același cod.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta la data de 13.07.2010 a achiziționat un autovehiculul marca SCANIA, fabricat în anul 2004, înmatriculat in Germania iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligată la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de_ lei. Reclamanta consideră că această taxă este discriminatorie în raport cu jurisprudența Curții Europene și încalcă prevederile art.110 al.1 ale Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, precum și prevederile Constituției României, care instituie supremația dreptului comunitar în raport de dreptul intern.
Tribunalul a reținut că taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă în reglementarea internă prin Legea nr.343/2000 și art.2142–2143 Codul fiscal, care stabileau obligația de achitare a acestei taxe, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior dispozițiile Codului fiscal mai sus arătate au fost abrogate prin OUG nr. 50/ 21.04.2008 care a instituit cadrul legal pentru plata taxei de poluare pentru autovehicule și care se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.
Prin dispozițiile art.4 din OUG nr. 50/2008 s-a prevăzut că obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art.3 și 9 din ordonanță. Prin urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Ulterior, prin L.9/2012 obligația de plată a taxei de poluare a fost redefinită conform art. 2 -5 din acest ultim act normativ.
Potrivit art.110 paragraf 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E. nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare. Aceste dispoziții consacră principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare potrivit căruia state membre comunitare trebuie să se abțină a institui și sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene. Prin dispozițiile interne ale OUG nr. 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012, taxa de poluare este instituită atât pentru înmatricularea autoturismelor noi, indiferent de proveniența geografică sau națională cât și pentru autovehiculele second-hand provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau din alte state nefiind însă obligatorie pentru autovehiculele deja înmatriculate.
Conform art.148 al.2 și 4 din Constituția României, urmare aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul,Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2. De asemenea, prin art.11 al.1 și 2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin tratatele la care este parte și care fac parte din dreptul intern. Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național ca prim judecător comunitar are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 (1) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia sunt bunăoară autoritățile fiscale. Potrivit OUG nr.50/2008 și ale Legii nr. 9/2012, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit.a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1) iar Legea 9/2012 are aplicabilitate pentru taxele de poluare plătite începând cu anul 2012 rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1). Scopul general al art.90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre în comparație cu produsele interne. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern respectiv a OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța de fond a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare și ale Legii nr. 9/2012 rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. OUG nr. 50/2008 și Legea nr. 9/2012 sunt contrare art. 90 din Tratat întrucât sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu,favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România.
discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul actelor normative menționate rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic,potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Prin urmare, dispozițiile OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cel similare autohtone care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât, această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.
În consecință dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 110 paragraful 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E., precum și dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritare și prevalează legii interne.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la Uniunea Europeană fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul a admis cererea formulată reclamanta . împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Călărași
În consecință, tribunalul a anulat decizia nr._/22.07.2010 emisă de AFP Călărași a obliga pârâta către reclamantă la restituirea sumei de_ lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . 6 nr._/ 22.07.2010 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 22.07.2010 până la data restituirii sumei.
Cum pârâta se află în culpă procesuală, tribunalul în baza art. 274 C.pr.civilă, a obligat-o către reclamant la plata sumei de 39,5 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 19.02.2013, a declarat recurs, înregistrat la data de 21.02.2013, partea pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI, care a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei recurate si, pe cale de consecinta, respingerea cererii de chemare in judecata formulata de ..
În motivare, a arătat recurenta că, prin solutia pronuntata de instanta de fond, in mod nelegal s-a dispus respingerea exceptiei inadmisibilitatii si admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
Astfel, cu ocazia solutionarii in fond a cauzei, a arătat recurenta că a indicat ca in data de 22.07.2010 contestatorul a formulat cerere de calcul a taxei pe poluare pentru inmatricularea autoturismmului marca SCANIA, norma de poluare R3, an: fabricatie 2004, data primei inmatriculari 28.10.2004, la care au fost atașate urmatoarele documente: declaratie pe propria raspundere; copie de pe cartea de identitate a solicitantului; copia talonului; copia cartii de identitate a vehiculului.
Urmare depunerii acestei cereri a arătat recurenta că a procedat la emiterea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/22.07.2010 insotita de referatul de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, comunicate contestatorului prin remitere sub semnatura in ziua emiterii deciziei.
Impotriva deciziei emisa de subscrisa contestatorul nu a formulat contestatie administrativa, potrivit dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 554/ 2004 si art. 205 din O.G. 92/ 2003 R privind codul de procedura fiscala, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
F. de acest aspect, s-a exceptia inadmisibilitatii actiunii formulate conform disp. art. 205 si urm. din Codul de procedura fiscala coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/ 2004 privind legea contenciosului administrativ.
Avand in vedere faptul ca taxa pe poluare a fost incasata ca urmare a emiterii unei decizii de impunere, ce reprezinta titlu de creante, motivul restituirii invocat de catre petent nu putea fi invocat de cat pe calea contestatiei administrative.
In practica de specialitate, adresele emise de autoritățile administrative, în vederea informării solicitantului cu privire la măsurile care s-au luat pentru rezolvarea cererii sale, nu constituie acte administrative, ci doar operațiuni materiale tehnice.
Astfel, potrivit Deciziei nr. 696/ 1995 a Curții Supreme de Justiție, acțiunile în anularea unor "adrese" ale autorităților administrative prin care se comunică reclamantului motivele pentru care nu a primit sumele cuvenite sunt folosite de multe ori pentru a acoperi o acțiune civilă în pretenții, de competența instanțelor de drept comun.
In data de 20.11.2012, a arătat recurenta că, reclamantul a formulat o cerere, inregistrata sub nr._, solicitand restituirea taxei pe poluare in suma de 11.393 lei, actualizata cu dobanda legala.
Pe fondul cauzei, a apreciat recurenta că OUG 50/ 2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
Sistemul instituit de OUG 50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehicului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si rulajul mediu anual real al vehiculului, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculare anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevazute de OUG nr. 50/2008.
De asemenea, art.110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre.
A precizat recurenta faptul ca in data de 13.01.2012 s-a publicat Ordinul nr. 28 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care reglementeaza, de asemenea, posibilitatea si conditiile restituirii taxei de poluare.
In raport de cele mentionate, recurenta a apreciat inadmisibila cerere de chemare in judecata.
Fată de cele mentionate anterior, recurenta a solicitat admiterea recursului si, pe cale de consecinta, modificarea in tot a sentintei prountate de instanta de fond si respingerea cererii de chemare in judecata formulate de .>
In drept, recurenta a invocat art. 304 ind.1 din Codul de procedura civila (1865).
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Intimații nu au formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, aveau această obligație.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, Curtea reține că prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011, obligatorie pentru instanțe potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a statuat de către instanța supremă, admițându-se recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj că: „2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Cu alte cuvinte, prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011, instanța supremă a stabilit că în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală nu este necesară contestarea actului administrativ fiscal prin care s-a stabilit obligația de plată, respectiv, în speță, decizia de calcul al taxei de poluare nr._/22.07.2010. Însă, în măsura în care se dorește și anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, parcurgerea procedurii de contestare este obligatorie, iar în lipsa ei nu poate fi dispusă anularea deciziei de calcul.
În cauză, Curtea constată, pe de o parte, că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta . nu a solicitat anulareadeciziei de calcul al taxei de poluare nr._/22.07.2010, cum eronat a reținut instanța de fond, ci a deciziei nr._/20.11.2012, prin care s-a exprimat refuzul recurentei de soluționre a cererii intimatei reclamante de restituire a taxei de poluare, iar pe de altă parte, că nu s-a parcursprocedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală.
Prin urmare, în mod nelegal a dispus instanța de fond anulareadeciziei de calcul al taxei de poluare nr._/22.07.2010, emisă de recurenta pârâtă, impunându-se admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul înlăturării dispoziției Tribunalului de anulare a deciziei nr._/22.07.2010 emisă de AFP Călărași.
Referitor la celelalte critici, Curtea constată că sunt neîntemeiate.
Astfel, având în vedere împrejurarea că în prezenta cauză, sunt îndeplinite toate condițiile evocate prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011 al Î.C.C.J., iar decizia este aplicabilă după data publicării sale, inclusiv cauzelor în curs de soluționare, Curtea apreciază că argumentele recurentei relative necesității parcurgerii procedurii prelabile de anulare a actului sau a celei speciale fiscale, cu sancțiunea incidenței altfel, a excepției de inadmisibilitate, sunt neîntemeiate.
Totodată, întrucât cererea de restituire formulată de către intimata reclamantă vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatei reclamante, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție
Pe de altă parte, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu înscrisurile de la filele 23-29 dosar fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu mai poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimata reclamantă) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului second-hand marca SCANIA, cu nr. de identificare XLER4X_, an de fabricație 2004, înmatriculat anterior în Germania.
Nu mai puțin, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că criticile sunt neîntemeiate criticile și sub acest aspect. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Administratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În privința criticilor care privesc inclusiv dobânda legală fiscală imputată, Curtea observă următoarele:
Conform disp. art. 70, art.117 alin.1 lit. d) și alin.2 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor):
„ART. 70
Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
(…)
ART. 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
(…)
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
(…)
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(…)
ART. 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.
Este adevărat că din analiza acestor dispoziții legale interne rezultă că dobânda fiscală se datorează de la momentul punerii în întârziere și deoarece în acest caz, este vorba despre o restituire care se efectuează la cerere, data punerii în întârziere ar echivala cu data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea ei, dar aceste prevederi au fost înlăturate parțial, pentru ipotezele în care sumele reținute în temeiul unui act normativ fiscal neconform cu legislația comunitară, precum în speță, prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, conform căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe”, această hotărâre stabilind, deci, fără echivoc, data de la care încep să curgă dobânzile, care au menirea de a asigura o despăgubire integrală și efectivă a contribuabilului.
Cu alte cuvinte, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Practic, Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, desființează parțial (doar sub aspectul datei și pentru ipotezele indicate mai sus), cu efect ex tunc, prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Prin urmare, dobânzile solicitate de intimatul reclamant, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, curg, în principiu, de la data plății sumei de către contribuabil.
Referitor la incidența în cauză a Ordinului A.N.A.F. nr. 28/2012, Curtea constată că acest act normativ nu a reglementat expres proporția în care regimul taxei de poluare instituit prin O.U.G. nr.50/2008, nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, prevăzând necircumstanțiat restituirea diferenței dintre suma rezultată din modul de calcul stabilit de noua lege și suma rezultată din modul de calcul stabilit de O.U.G. nr.50/2008. Prin urmare, întrucât Legea nr.9/2012 și Ordinul A.N.A.F. nr. 28/2012 nu înlătură viciul de neconformitate cu dreptul comunitar al taxei de poluare plătite pentru autoturismele second hand în temeiul O.U.G. nr.50/2008, concluzia logică este că Legea nr.9/2012 și Ordinul A.N.A.F. nr. 28/2012 instituie dispoziții de favoare doar pentru cei care au achitat în mod legal, inclusiv din perspectiva dreptului comunitar, taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe cale de consecință, față de prevederile art. 312 alin.1, 2 și 3 în referire la art. 3041 Cod procedură civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința recurată în sensul că în sensul înlăturării dispoziției Tribunalului de anulare a deciziei nr._/22.07.2010, emisă de AFP Călărași. Totodată, se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANEȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.263 din 31.01.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. R. M. S.R.L,. având ca obiect „pretenții – taxă poluare”.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că înlătură dispoziția Tribunalului de anulare a deciziei nr._/22.07.2010 emisă de AFP Călărași.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red. V.H. / Tehnored.V.H./2 ex.
Tribunalul Călărași – SCiv / Judecător fond: Ș. G.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2216/2013.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1276/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
