Despăgubire. Decizia nr. 3763/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3763/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 80/116/2013
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.3763
Ședința publică de la 26 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR - A. P.
JUDECĂTOR - R. I. C.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea asupra recursului formulat de recurenta – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.364 din 07.02.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. M..
P. are ca obiect – „despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședința publică la, ordine, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate părților să se prezinte.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
Curte având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 din codul de procedură civilă reține cauza în pronunțare.
CERERILE
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Calarasi la data de 10.01.2013 și înregistrată sub nr.80/ 116/2013 reclamanta B. M., domiciliată în Călărași, . jud. Călărași, a chemat în judecată pe pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (Serviciul pentru Aplicarea Legii 9/98), cu sediul in București, Calea Florească, nr. 202, sector 1 pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 69.808,03 lei reprezentând cota sa parte din suma totală stabilită prin Hotărârea nr.100/28.09. 2005 a Comisiei Județene Călărași pentru aplicarea Lg.9/1998 actualizată în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum, calculată pentru perioada de la 12.11.2008 până la achitarea efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat cu cerere Comisiei Județene Călărași de aplicare a L.9/1998 pentru acordarea despăgubirilor, cerere aprobată de comisie, care a emis Hotărârea nr.100/28.09.2005 validată prin Ordinul Cancelariei Primului-ministru nr.2769/ 16.05.2007. A mai arătat reclamanta că a solicitat pârâtei efectuarea plății despăgubirilor însă până în prezent nu a primit nici un răspuns, deși conform art.8 alin.2 din L.9/1998 plata trebuia efectuată pe parcursul a doi ani consecutivi cererea nu a fost rezolvată de pârâtă.
În drept a invocat dispozițiile art. 82, 112 și 175 C.pr.civilă, Lg. 9/98, HG 753/ 1998, art.44 din Constituția României.
În dovedirea cererii reclamanta a propus administrarea dovezii cu înscrisuri și a depus la dosar acte care se regăsesc la filele 7-19 din dosar.
Parata nu a formulat întâmpinare în cauză.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.364/07.02.2013 pronuntata in dosarul de mai sus, tribunalul a admis actiunea si a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 69.808,03 lei reprezentând cota sa parte din suma totală stabilită prin Hotărârea nr. 100/28.09.2005 a Comisiei Județene Călărași pentru aplicarea Lg.9/1998 actualizată în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum, calculată pentru perioada de la 12.11.2008 până la achitarea efectivă.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
Cererea reclamantei vizează actualizarea compensațiilor bănești acordate prin Hotărârea nr.100/28.09.2005 a Comisiei Județene Călărași pentru aplicarea L. 9/1998, validată prin Ordinul Cancelariei Primului-ministru nr.2769/16.05.2007 suma nefiind achitată reclamantei la momentul introducerii cererii deși are caracter cert, lichid și exigibil și este cuvenită reclamantei fiind respectate întru totul prevederile L.9/1998.
Conform art. 8 alin.2 din L.9/1998, în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul stabilit prin hotărâre de validare, în caz contrar suma urmând a fi actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum începând cu data emiterii si până la plata efectivă.
În același sens, al despăgubirii integrale și efective a fost de altfel pronunțată în RIL sub nr.21/2007 de către ICCJ și decizia care obligă la actualizarea valorii de despăgubire atât pentru perioada dintre data hotărârii Comisiei județene și cea a validării cât și pentru intervalul scurs în continuare până la data încasării efective a despăgubirilor de către reclamanți.
Așa fiind instanța urmează a admite acțiunea.
RECURSUL
Parata A. Națională pentru Restituirea Proprietatilor a introdus recurs impotriva sentintei de mai sus, afirmand ca potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 10/2013, incepând cu data intrării În vigoare a acestei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 "se face in transe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, incepând cu anul următor datei emiterii titlului de plata. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei”.
Recurenta a aratat ca aceste prevederi se aplica in mod corespunzator si titlurilor de plata emise si neachitate integral pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, plata transelor urmand aa se face incepand cu data de 01.01.2014.
Prin urmare, recurenta a sustinut ca creanța stabilită prin Ordinul nr.2769/2007 nu este inca exigibila.
S-a mai aratat ca Statul nu contestă existența unui bun in sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și intinderea despăgubiriior stabilite prin deciziile de plată și hotărâriie emise În temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora.
Măsura criticată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin eșalonarea stabilită statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
In ceea ce priveste actualizarea compensatiilor, recurenta a afirmat ca potrivit art.1, alin.4 din OUG nr.10/2013, despagubirile se actualizeaza cu inflatia dintre inceputul lunii urmatoare emiterii titlului si sfarsitul lunii anterioare celei in care se face plata fiecarei transe.
In drept, recurenta a invocat art.304 ind.1 C.pr.civila.
Intimata-reclamanta nu a depus intampinare.
CURTEA
Potrivit art.1, alin.1 din OUG nr.10/2013, incepând cu data intrării in vigoare a acestei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 "se face in transe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, incepând cu anul următor datei emiterii titlului de plata. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei”.
Potrivit art.1, alin.2 din OUG nr.10/2013, prevederile de mai sus se aplica in mod corespunzator si titlurilor de plata emise si neachitate integral pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, plata transelor urmand a se face incepand cu data de 01.01.2014.
Titlul reclamantei se incadreaza in aceasta a doua ipoteza a legii, fiind emis anterior intrarii in vigoare a OUG nr.10/2013, astfel incat plata despagubirilor urmeaza a se face in 10 transe anuale, cu incepere din 01.01.2014, iar actualizarea fiecarei transe urmeaza a se face in conditiile art.1, alin.4 din OUG nr.10/2013, in sensul ca despagubirile se actualizeaza cu inflatia dintre inceputul lunii urmatoare emiterii titlului si sfarsitul lunii anterioare celei in care se face plata fiecarei transe.
F. de dispozitiile exprese ale OUG nr.10/2013, plata despagubirilor nu se mai poate face integral, ., astfel incat instanta urmeaza a admite recursul si a modifica sentinta atacata in sensul ca va obligă pârâta la plata sumei de 69.808,03 lei la actualizarea acesteia, în termenele și condițiile prevăzute de O.U.G. nr.10/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.363 din 07.02.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. M..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 69.808,03 lei la actualizarea acesteia, în termenele și condițiile prevăzute de O.U.G. nr.10/2013.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER,
S. Ș.
| ← Pretentii. Decizia nr. 730/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Sentința nr. 3838/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








