Pretentii. Decizia nr. 730/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 730/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 2590/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 730
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.02.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - A. M. G.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Roșiorii de V.împotriva sentinței civile nr. 568 /19.06.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă . DOBROTEȘTI și intimatul-chemat în garanție Ministerului M. și Pădurilor - Administrația Fondului pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine pe lista de ședință a răspuns intimatul-reclamant prin avocat N. A. care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind recurenta-pârâtă și intimatul-chemat în garanție.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de V. prin serviciul registratură a depus la dosar în data de 03.10.2012 dovada transmiterii către Administrația Fondului pentru Mediu a unui exemplar al recursului.
Intimata-reclamantă prin apărător solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, și anume Cartea de Identitate a autovehiculului, copie tradusă de pe Brief-ul mașinii și de pe factura mașinii în original.
Curtea va delibera asupra solicitării intimatei-reclamante și va relua cauza în cadrul ședinței publice.
La apelul nominal făcut în ședință publică la reluarea cauzei, se constată aceeași prezență.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
În raport de actele aflate deja la dosar și de motivele de recurs, Curtea după deliberare, respinge proba cu înscrisuri pe care intimata-reclamantă a solicitat-o ca nefiind concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul intimatei-reclamante asupra recursului.
Apărătorul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond având în vedere că, așa cum a fost percepută taxa de poluare este o taxă discriminatorie, pentru autovehiculele înmatriculate și reînmatriculate în România nu se percepe o astfel de taxă, fapt ce contravine normelor europene, respectiv art. 90 pct. 2 din Tratat. De asemenea, solicită și cheltuieli de judecată, făcând dovada cu factură fiscală.
În temeiul art. 150 C.pr.civ., Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr._ /09.03.2012, reclamanta . Dobrotești în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de V. și chemat în garanție M. M. și Pădurilor – Administrația Fondului de Mediu a solicitat restituirea sumei de 6.274 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că înmatricularea în România a unui autoturism înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru al UE, unde s-a plătit deja o taxă de poluare, nu poate fi supusă unei noi taxări de același gen, încălcându-se principiul dublei impuneri. Nefiind în ipoteza unei prime înmatriculări, ci a unei înmatriculări subsecvente în România, nu sunt aplicabile prevederile art. 5 din OUG nr. 50/2008, ci art. 90 din Tratatul UE. Potrivit acestui ultim articol, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul general fiind acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, jurisprudența Curții Europene fiind în același sens.
În baza art. 148 din Constituția României, dispozițiile dreptului comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național. În raport de deciziile Curții Europene de Justiție, toate cererile de restituire a taxei de poluare formulate în interiorul termenului de 5 ani prevăzut de art. 135 din Codul de procedură fiscală, sunt admisibile, tocmai pentru faptul că această taxă este incompatibilă cu dreptul european. Regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale, însă aceste reguli trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, în sensul că pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național.
Din practica Curții Europene de Justiție rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Dreptul de rambursare nu poate fi condiționat de un protest al contribuabilului adresat împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 504//2004, art. 16 și art. 148 din Constituție, art. 25, art. 28 din Directiva 92/12, 90/CE.
Pentru dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri – filele 4-9.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice din Roșiorii de V., județul Teleorman a formulat întâmpinare – fila 14, prin care a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității acțiunii, excepții respinse ca nefondate în ședința de judecată din 19.06.2012.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru că potrivit art. I – 33 alin. 1) din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005, legea cadru europeană, obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor prin care se asigură obținerea rezultatului. Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, rezultă că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare. Totodată, taxa de poluare nu poate fi restituită decât în situațiile expres prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008, situații care nu se regăsesc în cauza de față.
Pârâta a chemat în garanție Administrația Fondului pentru Mediu întrucât restituirea taxei de poluare urmează a se face din contul acesteia, deschis la unitățile de trezorerie județene.
Prin sentința civilă nr. 568 /19.06.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , a fost admisă cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de V. și chemat în garanție M. M. și Pădurilor – Administrația Fondului de Mediu și a fost respinsă cererea de chemare în garanție ca nefondată; a fost obligată pârâta A.F.P. Roșiorii de V. să restituie reclamantei suma de 6.274 lei, taxă de poluare, cu dobânda legală și la plata sumei de 440 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
Prin decizia nr. 4713/10.09.2008 – fila 15, pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Roșiori de V. a calculat în sarcina reclamantului o taxă de poluare în valoare de 6.274 lei, pentru înmatricularea în România a unui autovehicul deja înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene la data de 13.02.2005, taxă plătită de reclamant cu chitanța nr. 252.4070/11.09.2008 – fila 6.
Potrivit prevederilor art. 90 paragraful 2 Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela al realizării obiectivelor prevăzute la art. 23-25, adică realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Interdicția reglementată de art. 90 din Tratat vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În condițiile în care taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat, nu se poate pune problema că taxa în discuție discriminează în mod direct.
Numai că, așa cum a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea pronunțată în cauza C-402/09 – T. versus statul român, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, formă a discriminării care se poate aprecia prin lipsa de neutralitate a taxei de poluare.
Ori Curtea a constatat că sub acest aspect reglementarea făcută prin OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate se caracterizează printr-o vechime și o uzură importante, sunt expuse unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională, nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, această reglementare a taxei de poluare are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Din această perspectivă, potrivit prevederilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare ale OUG nr. 50/2008.
Cu privire la cererea de chemare în garanție instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 69 alin. 1) din codul de proc. civilă, o asemenea cerere are de esență posibilitatea ca în cazul când ar cădea în pretenții, partea să se poată desdăuna de la chematul în garanție pentru a preîntâmpina astfel afectarea negativă a patrimoniului său. În cauza de față nu se poate pune problema producerii unui efect negativ în patrimoniul pârâtei întrucât operează principiul simetriei juridice, adică taxa a fost încasată în contul chematului în garanție și tot din acest cont se și restituie, nicidecum din contul pârâtei.
În considerarea motivelor care preced în baza art.117 alin.1) lit. d) și art.124 din Codul de procedură fiscală, art.18 din Legea nr.554/2004, instanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive și a admis cererea reclamantului în sensul că va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de V. să-i restituie suma de 6.274 lei cu dobânda legală și a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție. În baza art. 274 din codul de proc. civilă, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 440 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtaAdministrația Finanțelor Publice a Municipiului Roșiorii de V., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, se arată următoarele:
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă).
Se invocă prev. art. 21 alin. 1 și 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora „(1) Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale;
b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii.”
Se mai invocă prev. art. 117 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora „(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță;
b) cele plătite în plus față de obligația fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.”
Conform alineatului 9 al articolului citat, „Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.”
Se arată că în mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene prima instanță a admis acțiunea reclamantului, deoarece în speță nu sunt încălcate disp. art. 90 din Tratat.
Astfel, potrivit disp. OUG nr. 50/2008, România nu supune direct sau indirect produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Or, taxa pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din UE, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniență sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Caracterul taxei prev. de disp. OUG nr. 50/2008, ca fiind unul de poluare, rezultă din disp. art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă mai potrivită, prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare, cum era cea prevăzută de disp. art. 214 indice 1 din Codul fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe. Instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
Se mai arată că în Infograma nr. 5899 / 26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE –Bruxelles, se statuează că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule transmis Comisiei la data de 25 iunie 2008, formă care a fost și aprobată de Guvernul României, sunt conforme cu criteriile europene.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, precum și în raport de apărările formulate de intimatul-reclamant, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește aprecierea instanței de fond asupra compatibilității normelor de drept interne care au instituit taxa de poluare a cărei restituire a fost solicitată de către reclamant cu dispozițiile acquis-ului comunitar, format din dispozițiile cuprinse în fostul art. 90 din TCE, astfel cum au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa în materie, Curtea constată că soluția primei instanțe este corectă.
Curtea reține că la data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în Cauza I. T. c. Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și M. M., ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la data de 18 iunie 2009.
Întrebarea formulată de instanța de trimitere a fost următoarea: “Contravin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, dispozițiilor articolului 90 CE? Se instituie într-adevăr o măsură discriminatorie?"
Interpretând întrebarea prin prisma art. 267 din Tratatul de instituire a Comunității Europene așa încât răspunsul să fie util pentru instanța din România, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat astfel: “Articolul 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională."
Dintre argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene se detașează prin importanța lor cele expuse la paragrafele 52-60 din hotărâre, în care se răspunde la apărările Guvernului Român referitoare la autonomia fiscală, precum și la scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011: protecția mediului înconjurător. Se impun a fi prezentate în special considerentele de la paragrafele 52-54, 58 și 60 care au următorul cuprins:
(52) "În schimb, din Hotărârea Nadasdi și N. menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
(53) Astfel, art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, 30 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene și 34 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(54) În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent".
(58) "Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre".
(60) "În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul T., că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește."
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208 /2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218 /2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7 /2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117 /2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.
Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume: prioritatea normelor europene față de normele interne contrare; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale; obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar; autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european; repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.
În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european. În special după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efectul direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale, potrivit jurisprudenței CEJ din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos: "În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe. De aici se poate trage concluzia că Comunitatea constituie o nouă ordine juridică de drept internațional, în beneficiul căreia statele și-au limitat drepturile suverane, chiar dacă într-un număr limitat de domenii, și ale cărei subiecte sunt nu numai statele membre, ci și resortisanții acestora. Prin urmare, independent de legislația statelor membre, dreptul comunitar nu numai că dă naștere la obligații în sarcina particularilor, ci intenționează și să le confere drepturi care intră în patrimoniul lor juridic. Aceste drepturi iau naștere nu numai atunci când sunt conferite în mod expres prin Tratat, ci și în virtutea obligațiilor pe care Tratatul le impune într-un mod bine definit atât particularilor, cât și statelor membre și instituțiilor comunitare."
Cât privește efectul în timp al hotărârilor preliminare, acesta este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la .. Limitarea în timp a acestor efecte nu a fost cerută în Cauza T., iar în Cauza N. solicitarea Guvernului României a fost respinsă, Curtea considerând că o astfel de măsură nu este necesară (paragraful 48 din hotărâre).
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Cât privește sfera subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, potrivit considerentelor citate din Hotărârea V. Gend en Loos, aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instanțele judecătorești și organele fiscale.
La aceeași concluzie se ajunge și indirect, din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), ceea ce înseamnă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia. D. urmare, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 și, cu atât mai puțin, art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006, cu completările ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite, precum și instituțiilor responsabile cu calcularea și perceperea acestor taxe.
În privința prerogativelor instanțelor de judecată învestite cu astfel de cereri, de a aplica cu prioritate dreptul european și de a nu recunoaște efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 din perspectiva obligativității plății taxei de poluare în vederea primei înmatriculări a autovehiculelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, această chestiune nu a fost pusă la îndoială nici de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recursul în interesul legii promovat.
Curtea subliniază că principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european, relevantă în această privință fiind hotărârea pronunțată în Cauza 199/82 Amministrazione delle Finanze dello Stato c. San Giorgio SpA.
În esență, după cum s-a expus anterior, la momentul soluționării prezentului recurs, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui. Astfel, acest prim motiv de recurs este nefondat. Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Justițiabilii care au solicitat rambursarea taxei de poluare au apelat la procedura "restituirii de sume", invocând preponderent, potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, "aplicarea eronată a prevederilor legale", iar Curtea apreciază că în sine, această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității; nu s-a susținut că art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene nu ar putea fi circumscris ipotezei vizate de norma națională, adică nu ar putea constitui o prevedere legală aplicată eronat.
Curtea mai reține că părerea exprimată de expertul D.G. TAXUD prin Infograma nr. 5899 / 26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE –Bruxelles, nu poate depăși cadrul orientativ și de recomandare și nu poate fi invocată ca și argument împotriva interpretării proprii pe care trebuie să o facă instanța de judecată cu privire la modul de aplicare a deciziilor CJUE.
Astfel, pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, față de culpa procesuală a recurentei, o va obliga pe aceasta la plata către intimată a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocat, cu reducerea în raport de complexitatea redusă a cauzei și de soluționarea cu celeritate a cauzei, la primul termen de judecată în recurs, onorariu stabilit conform facturii nr._ din 30.01.2013 emise de Cabinet de Avocat N. A. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Roșiorii de V., cu sediul în Roșiorii de V., județul Teleorman, .. 1, împotriva sentinței civile nr. 568 /19.06.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă . DOBROTEȘTI cu sediul în . și intimatul-chemat în garanție M. M. Și Pădurilor - Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în București, . A nr. 294 ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. V.
GREFIER
A. M. G.
Data red. 15 martie 2013;2 ex
Red. Jud. AV
Th. AMG
sentința civilă nr. 568 /19.06.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._
judecător fond: M. M.
| ← Cetăţenie. Decizia nr. 4575/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 3763/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








