Despăgubire. Decizia nr. 5168/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5168/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 8643/2/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5168
Ședința publică din data de 21.11.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. R. I.
JUDECĂTOR: J. A.
JUDECĂTOR: P. A.
GREFIER: C. A. M.
****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței civile nr. 191/17.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. A. A. și intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect “despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 21.11.2013 recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR a depus la dosar, note de ședință prin care invocă excepția prematurității cererii de chemare și cerere privind introducerea în cauză a CNCI și că prin cererea de recurs recurenta pârâtă a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă ; la data de 21.11.2013, intimatul reclamant S. A. A., a depus, cerere de judecare în lipsă, după care,
Curtea constată a operat transmisiunea legală a calității procesuale de la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în temeiul art.17 și 18 alin.3 din Legea nr.165/2013, CNCI fiind citată de altfel pentru acest termen, cu actuala denumire. De asemenea, constată că intimatul reclamant S. A. A. a depus o cerere prin care a solicitat judecarea în lipsă, arătând că nu se poate prezenta la acest termen de judecată.
Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 191/17.01.2013 a Curții de Apel București s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP, fiind respinsă acțiunea reclamantului S. A. A. în contradictoriu cu aceasta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost respinsă excepția prematurității și, pe fondul cererii, afost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. A. A., în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, fiind obligată aceasta să desemneze un evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de despăgubiri nr._/CC, într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, dar nu mai devreme de maxim 30 de zile de la expirarea duratei suspendării instituite prin OUG nr. 4/2012, precum și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul ce face obiectul dosarului de despăgubire nr._/CC, în maxim 30 de zile de la stabilirea valorii despăgubirii.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere faptul că reclamantul este beneficiar al dispoziției Primarului comunei Gura Vadului nr. 16 din 04.03.2009 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul-construcție care a fost situat în comuna Gura Vadului, ., compus din casă cu 8 camere, în suprafață construită de 442 mp, în considerentele acesteia menționându-se că imobilul respectiv este imposibil de restituit în natură, întrucât a fost demolat.
Dispoziția, împreună cu întreaga documentație doveditoare, au fost înaintate Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform susținerilor din întâmpinare, etapa transmiterii și înregistrării dosarului a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 16/2009 a fost transmis de Primăria comunei Gura Vadului, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC.
De asemenea, pârâta CCSD a arătat că dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului și s-a constatat că dosarul trebuie completat cu anumite acte (copie a certificatului de deces al domnului Bagdat D. antecesorul notificatorului; certificatul de moștenitor întocmit cu această ocazie; actul de partaj intervenit între domnii I. și G. Bagdad, având în vedere faptul că singurul act de proprietate existent în dosar este Actul de împărțeală din anul 1948 prin care acesta a dobândit imobilele; copii ale certificatelor de naștere și de deces ale domnului Bagdat G.; copie a certificatului de moștenitor întocmit în urma acestui deces sau negație privind dezbaterea succesiunii obținută de la Camera Notarilor Publici pe raza teritorială a căreia a avut ultimul domiciliu defunctul).
Referitor la etapa evaluării, pârâta CCSD a arătat că aceasta este condiționată de: (a) completarea dosarului cu actele solicitate, (b) expirarea perioadei de suspendare prevăzută de O.U.G nr. 4/2012, modificată și completată prin Legea nr.117/2012, (c) respectarea principiului ordinii de înregistrare a dosarelor la Secretariatul CCSD, conform deciziei nr._/14.11.2012.
În ceea ce privește necesitatea completării dosarului cu actele menționate, instanța de fond a constatat că acest demers este inutil, întrucât, potrivit art. 16 alin. 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C. este competentă să verifice doar legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, nu și alte aspecte care au fost analizate și stabilite cu ocazia emiterii dispoziției nr. 16/04.03.2009, conform prevederilor exprese ale art. 16 alin. 4 și 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Ori, din cuprinsul dispoziției menționate anterior rezultă că imobilul notificat nu a putut fi restituit în natură întrucât a fost demolat, astfel încât solicitarea de către Comisie a completării dosarului de despăgubiri cu acte de stare civilă și actul de partaj dintre I. și G. Bagdad nu are un temei legal, C. neputând face verificări sub aspectul calității reclamantului de persoană îndreptățită sau asupra situației juridice a imobilului (în speță, transferul dreptului de proprietate în patrimoniul autorilor reclamantului).
A reținut instanța de fond că calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri i-a fost recunoscută reclamantului prin dispoziția nr. 16 din 04.03.2009 emisă de Primarul comunei Gura Vadului, în temeiul art. 1 alin. 2 și 3, art. 4, art. 11, art. 26 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în soluționarea notificării nr. 66/02.08.2001.
În condițiile în care C. nu a cerut alte dovezi cu privire la imposibilitatea restituirii în natură a imobilului și nici nu a făcut vreo apărare legată de acest aspect, instanța fondului a reținut că vădit neîntemeiată susținerea acesteia, în sensul că etapa de evaluare este condiționată de completarea dosarului cu actele solicitate, din moment ce este evident că actele de stare civilă și actul de partaj nu pot avea nicio consecință juridică în procesul de verificare a legalității respingerii cererii de restituire în natură.
În ceea ce privește expirarea perioadei de suspendare prevăzută de O.U.G nr. 4/2012, Curtea a constatat că acest termen suspensiv (15.05.2013) se împlinea până la soluționarea irevocabilă a cauzei, iar soluția se va pronunța în considerarea termenului de suspendare.
În ceea ce privește respectarea principiului ordinii de înregistrare a dosarelor la Secretariatul CCSD, conform deciziei nr._/14.11.2012, instanța de fond a reținut că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de reparație nu poate fi realizată decât în condițiile acordării integrale și într-un termen rezonabil a sumelor actualizate.
Reclamantul a supus controlului instanței de contencios administrativ neîndeplinirea de către pârâta CCSD a obligațiilor sale legale din cadrul procedurii administrative de parcurgere a etapei verificării legalității măsurii de nerestituire în natură, de trimitere a dosarului pentru efectuarea evaluării și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
A constatat instanța de fond că dosarul de despăgubire a fost înregistrat pe rolul Secretariatului CCSD la sfârșitul anului 2010, astfel încât până la acest moment se impunea în mod rezonabil ca etapele verificării legalității măsurii de nerestituire în natură a imobilului, desemnării evaluatorului și aprobării sumei rezultate din evaluare, să fi fost deja parcurse, îndeosebi dată fiind situația imobilului-construcție ce formează obiectul dispoziției nr. 16 din 04.03.2009 (demolat), precum și controlul de legalitate exercitat de Instituția Prefectului Județului Prahova, potrivit referatului nr. 6342 din 24.09.2010.
A apreciat instanța fondului că nu este justificată trecerea unui termen de 2 ani de la înregistrarea dosarului pe rolul Secretariatului Comisiei, mai ales având în vedere și împrejurarea că, în procedura de verificare a legalității respingerii cererii de restituire în natură, pârâta a solicitat comunicarea unor înscrisuri care exced competenței sale legale.
Atitudinea pârâtei CCSD se circumscrie unui exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Constatând că neparcurgerea etapelor evaluării imobilului demolat și emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubire îi este imputabilă exclusiv pârâtei CCSD, instanța de fond a obligat-o pe aceasta să desemneze un evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de despăgubiri nr._/CC, într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, dar nu mai devreme de maxim 30 de zile de la expirarea duratei suspendării instituite prin OUG nr. 4/2012, precum și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul ce face obiectul dosarului de despăgubire nr._/CC, în maxim 30 de zile de la stabilirea valorii despăgubirii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP, invocată de această pârâtă prin întâmpinare, instanța de fond a constatat că față de conținutul art. 13 alin. 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 decizia de acordare a despăgubirilor se emite de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților neavând competențe în emiterea unei asemenea decizii.
Referitor la excepția prematurității, invocată de pârâta CCSD prin întâmpinare, instanța de fond a respins-o pentru aceea că motivele invocate privesc mai degrabă fondul cauzei, respectiv stabilirea împrejurării dacă există sau nu un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i și n din Legea nr. 554/2004, astfel încât susținerile pârâtei în legătură cu acest aspect (și anume faptul că etapa evaluării este condiționată de completarea dosarului cu actele solicitate, de expirarea perioadei de suspendare prevăzută de O.U.G nr. 4/2012, modificată și completată prin Legea nr.117/2012, precum și de respectarea principiului ordinii de înregistrare a dosarelor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform deciziei nr.1 0299/14.11.2012), privesc temeinicia/netemeinicia cererii de chemare în judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 191/17.01.2013 a Curții de Apel București a formulat recurs pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9. art. 3041 din Codul de procedură civilă, solicitând modificarea acesteia și respingerea în fond a acțiunii, ca neîntemeiată.
Arată recurenta că un prim motiv de recurs constă în aceea că instanța de fond în mod greșit a reținut un refuz nejustificat de a continua și finaliza procedura prevăzută de Titlul VII din legea nr.247/2005.
În cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 16/2009, a fost transmis de Primăria comunei Gura Vadului județ Prahova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC.
Totodată, prin dispoziția mai sus amintită a fost soluționată notificarea domnului S. A. și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul construcție demolată în suprafață de 442mp, situat în Comuna Gura Vadului, .> Arată recurenta că în urma analizei documentelor existente la dosarul de despăgubire s-a constatat că construcția ce face obiectul notificării nr. 66/2001 este cea preluată de către Statul Român, potrivit extrasului din situația executării Decretului Prezidențial de expropriere nr. 83/1948, din proprietatea domnului Bagdat G., situată în . trebuie completat cu înscrisuri reprezentând copie a certificatului de deces al domnului Bagdat D.( antecesorul notificatorului) precum și certificatul de moștenitor întocmit cu această ocazie și,în situația în care există, actul de partaj intervenit între domnii I. și G. Bagdad, având în vedere faptul că singurul act de proprietate existent în dosar este actul de împărțeală din anul 1948 prin care acesta a dobândit imobilele; copii a certificatelor de naștere și de deces ale domnului Bagdat G., precum și o copie a certificatului de moștenitor întocmit în urma acestui deces sau negație privind dezbaterea succesiunii obținută de la Camera Notarilor Publici pe raza teritorială a căreia a avut ultimul domiciliu defunctul.
Nu în ultimul rând, arată recurenta că este necesară clarificarea dacă fișa individuală nr. 18, existentă în dosar privește imobilul situat în fosta . a iui Bagdat G., având în vedere faptul că din cuprinsul ei nu reiese acest aspect.
Referitor la etapa evaluării, recurenta arată că aceasta este condiționată de clarificarea aspectelor mai sus menționate, de completarea dosarului cu informațiile solicitate, de retransmiterea dosarului de către Primăria mun. B., precum și de expirarea perioadei de suspendare prevăzută de O.U.G nr.4/2012 modificată și completată prin Legea nr.117/2012, precum și de respectarea principiului ordinii de înregistrare a dosarelor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Deciziei nr._/14.11.2012.
Recurenta arată că etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire a fost suspendată prin O.U.G.nr.4/13.03.2012.
În final, recurenta arată că este incertă situația reglementării cuprinse în Titlul VII din Legea nr.247/2005, la încetarea efectelor O.U.G. nr.4/2012, față de intenția de a reforma legislația în domeniu, respectiv mecanismul de acordare a despăgubirilor, după cum am arătat mai sus.
Un alt motiv de recurs privește obligarea la desemnarea unui evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut de O.U.G nr.4/2012.
Arată recurenta că în temeiul HGR nr.527/2006 sunt încheiate contracte de prestări servicii cu societățile de evaluatori sau evaluatorii, în care este recomandat un termen de 20 de zile pentru evaluare. Totodată, trebuie avut în vedere și faptul că între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei de către C. Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptățite, acestea din urmă pot formula obiecțiuni, la care evaluatorul desemnat trebuie să răspundă și să comunice acest răspuns atât persoanelor îndreptățite, cât și Comisiei Centrale, cu mențiunea că obligația de a comunica raportul de evaluare, precum și răspunsul la eventuale obiecțiuni revin evaluatorului desemnat și nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pe cale de consecință, termenul stabilit de instanță este nerealist.
De asemenea, acest termen nu poate fi respectat și prin raportare la procedura complexă ce trebuie urmată pentru parcurgerea etapei evaluării.
Așadar, procedură administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este o procedură specială, căreia nu îi sunt aplicabile termenele și condițiile procedurale generale din legea contenciosului administrativ.
Ca efect al intrării in vigoare a prevederilor Legii nr. 165/2013, instanța de recurs, din oficiu, a dispus introducerea în cauză în calitate de recurentă a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat calitatea procesuală de la fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
CNCI a formulat la rândul său note de ședință, prin care a invocat un nou motiv de recurs, de ordine publică, respectiv prematuritatea cererii de chemare în judecată.
În susținerea acestui motiv, invocat sub forma excepției de prematuritate, recurenta arată că în perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013 procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubire, a fost suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.
În aceste condiții, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că solicitările având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de despăgubire de CCSD sunt premature, dreptul la soluționarea dosarului de despăgubiri fiind afectat de un termen suspensiv, până la împlinirea căruia obligația corelativă acestui drept neputându-se executa.
Pe de altă parte, ca efect al intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 165/2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.
În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.
Arată recurenta că din analiza coroborată a celor două texte de lege legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.
Referitor la situația dosarului ce conține Dispoziția nr. 16/2009 emisă de Primarul Comunei Gura Vadului și înregistrat la Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor sub nr._/CC, recurenta reia prin notele scrise, în esență, susținerile din cererea de recurs formulată de fosta CCSD.
Suplimentar, arată că în urma intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, întreaga procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia.
Întrucât noua legislație a abrogat prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire, care include și posibilitatea validării sau invalidării deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri), ca efect al verificării existenței dreptului în patrimoniul reclamantului.
Având în vedere noile modificări legislative aduse de Legea nr. 165/2013, solicitarea de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în dosarul de despăgubire nr._/CC, nu își mai găsește aplicabilitatea, motiv pentru care se impune respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește primul motiv de recurs, invocat sub forma excepției prematurității acțiunii prin raportare la dispozițiile OUG nr. 4/2012, cu modificările ulterioare, pe de o parte, iar pe de altă parte prin raportare la dispozițiile Legii nr. 165/2013, Curtea urmează a-l respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Fiind vorba despre o acțiune în contencios administrativ, având ca obiect obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau la finalizarea unei proceduri administrative, ea implică în mod evident prin raportare la dispozițiile art.1 alin 1 și art. 2 alin 2 din legea nr. 554/2004 existența, în prealabil, a unui refuz nejustificat de soluționare a cererii formulate de persoana vătămată.
Pe cale de consecință, în aprecierea actualității dreptului material la acțiune se va avea în vedere măsura în care refuzul nejustificat de soluționare este anterior introducerii cererii, relevant fiind momentul înregistrării dosarului pe rolul secretariatului și al formulării cererilor de finalizare a acestuia și nu momentul introducerii cererii de chemare în judecată prin raportare la . OUG nr. 4/2012.
Altfel spus, deși OUG nr. 4/2012 (care a suspendat procedurile administrative în fața recurentei de la etapa evaluării) ar putea justifica refuzul recurentei pârâte de a parcurge etapa evaluării începând cu data de 15.03.2012, ea nu are incidență pe aspectul unui eventual refuz al recurentei de soluționare anterior intrării în vigoare, dreptul reclamanților fiind actual pe acest aspect.
În aceste condiții, nu se poate susține că la introducerea cererii în justiție, dreptul reclamanților de a sesiza instanța cu existența unui refuz nejustificat de soluționare nu era actual, motiv pentru care excepția prematurității apare ca nefondată.
În ceea ce privește excepția prematurității invocată prin raportare la dispozițiile Legii nr. 165/2013, Curtea constată că și acest act normativ a intrat în vigoare în timpul judecății, astfel că el nu poate retroactiva cu privire la actualitatea dreptului reclamanților de a sesiza instanța, motiv pentru care și din acest punct de vedere excepția apare ca neîntemeiată.
2/ În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 cpt. 9 C., referitor la interpretarea greșită a legii de către instanța de fond, cu ocazia analizării existenței unui refuz nejustificat de soluționare, Curtea va constata următoarele:
Prin Dispoziția Primarului Comunei Gura Vadului nr.16/2009 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din 8 camere în suprafață construită de 442 mp situat în satul Persunari, ..
Dispoziția Primarului a privit aviz de legalitate din partea Instituției Prefectului Județului Prahova, dosarul fiind înaintat către fosta CCSD și înregistrat pe rolul Secretariatului sub nr._/CC.
Așa cum a reținut și instanța de fond, în anul 2010 recurenta pârâtă a dispus restituirea dosarului către Primăria Comunei Vadu, în vederea completării acestuia cu mai multe înscrisuri, respectiv copie a certificatului de deces al domnului Bagdat D. antecesorul notificatorului; certificatul de moștenitor întocmit cu această ocazie; actul de partaj intervenit între domnii I. și G. Bagdad, având în vedere faptul că singurul act de proprietate existent în dosar este Actul de împărțeală din anul 1948 prin care acesta a dobândit imobilele; copii ale certificatelor de naștere și de deces ale domnului Bagdat G.; copie a certificatului de moștenitor întocmit în urma acestui deces sau negație privind dezbaterea succesiunii obținută de la Camera Notarilor Publici pe raza teritorială a căreia a avut ultimul domiciliu defunctul.
Curtea va constata că, în mod corect, prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul pronunțării hotărârii, instanța de fond a constatat că acest demers este inutil, întrucât, potrivit art. 16 alin. 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C. este competentă să verifice doar legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, nu și alte aspecte care au fost analizate și stabilite cu ocazia emiterii dispoziției nr. 16/04.03.2009, conform prevederilor exprese ale art. 16 alin. 4 și 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Așa cum în mod evident reiese din cuprinsul dispoziției nr. 16/2009, imobilul notificat nu a putut fi restituit în natură întrucât a fost demolat, astfel încât solicitarea de către Comisie a completării dosarului de despăgubiri cu acte de stare civilă și actul de partaj dintre I. și G. Bagdad nu are un temei legal, C. neputând face verificări sub aspectul calității reclamantului de persoană îndreptățită sau asupra situației juridice a imobilului (în speță, transferul dreptului de proprietate în patrimoniul autorilor reclamantului).
De asemenea, având în vedere prevederile Legii nr. 247/2005 în vigoare la data pronunțării hotărârii, instanța de fond a pronunțat o soluție legală când a hotărât că recunoașterea calității de persoană îndreptățită persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri a fost deja realizată prin dispoziția nr. 16 din 04.03.2009 emisă de Primarul comunei Gura Vadului, verificată de Instituția Prefectului din punctul de vedere al legalității.
În consecință, Curtea va aprecia că în mod corect instanța de fond a concluzionat că nu este justificată trecerea unui termen de 2 ani de la înregistrarea dosarului pe rolul Secretariatului Comisiei, mai ales având în vedere și împrejurarea că, în procedura de verificare a legalității respingerii cererii de restituire în natură, pârâta a solicitat comunicarea unor înscrisuri care exced competenței sale legale.
Astfel, corect s-a apreciat că atitudinea pârâtei CCSD se circumscrie unui exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Cu toate acestea, Curtea va avea în vedere că între timp au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 165/2013, prin care a fost modificată întreaga procedură și prin care au fost conferite CNCI noi drepturi de a valida/ invalida dispozițiile prin care au fost soluționate notificările în baza Legii nr. 10/2001, ca efect al analizei valabilității acestora prin prisma existenței dreptului la despăgubiri.
În raport de noile prevederi legale, Curtea va constata că măsurile de remediere solicitate – respectiv obligarea recurentei – pârâte la trimiterea dosarului la evaluator și emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire, fără a mai fi parcursă etapa verificării legalității – nu pot fi executate.
Astfel, se vor avea în vedere disp. art.4 din legea nr. 165/2013, conform cărora „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Prin urmare, se constată că aceste dispoziții legale au devenit aplicabile inclusiv situației reclamantului, căruia i se impune respectarea unei alte proceduri administrative de soluționare.
Curtea va avea în vedere și dispozițiile art. 41 din lege, care prevăd că „(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.”
Așadar, chiar în situația existenței unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus emiterea titlului de despăgubire, procedura prevăzută de art. 21 este obligatorie deci, cu atâta mai mult, situației reclamantului, care nu a finalizat nici etapa verificării de legalitate, acesta se impune cu necesitate.
Art. 21 pct. 5 – 9 din legea nr. 165/2013 prevede că „Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
Deși unele etape ar putea fi echivalate prin raportare la noua procedură, aceasta conține și dispoziții cu caracter de noutate care trebuie respectate, interzicând recurentei - pârâte să emită direct decizia de despăgubire.
Prin urmare, Curtea constată că solicitările reclamantului – intimat cu privire la obligarea recurentei –pârâte la trimiterea dosarului la evaluator și emiterea titlului de despăgubire nu mai sunt recunoscute de lege, fără parcurgerea prealabilă a etapelor verificării legalității și a evaluării în baza grilei notariale, iar o eventuală modificare a obiectului cererii în raport de noile prevederi legale nu poate avea loc în recurs, conform dispozițiilor art. 316 rap. la art. 294 C..
În concluzie, prin raportare la dispozițiile art. 312 și art. 304 pct. 9 C. urmează a admite recursul și va modifica sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Față de soluția dată asupra celui de-al doilea motiv de recurs, soldat cu respingerea în fond a acțiunii reclamanților, Curtea va aprecia că nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge excepția prematurității.
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR cu sediul în București, .. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 191/17.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. A. A. cu domiciliul în București, .. 12, ., și intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, .. 202, sector 1.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. R. I. P. A.
GREFIER,
C. A. M.
Opinia separată:
Redactată de judecătorul J. A. în temeiul prevederilor art. 258 și 264 alin.( 2) din Codul de procedură civilă
Apreciez ca solutia care se impunea a fi pronuntata in cauza era aceea de respingere a exceptiei prematuritatii ca neintemeiata si de admitere a recursului, de modificare a sentintei recurente in sensul obligarii Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor la evaluarea despagubirilor si la emiterea deciziei de compensare pana la expirarea termenului prevazut de Legea nr.165/2013, dupa procedura prevazuta de aceasta lege, cu considerarea ca indeplinita a etapei verificarii legalitatii dosarului.
Pentru urmatoarele argumente:
A. In ceea ce priveste exceptia prematuritatii actiunii, prin raportare la prevederile OUG nr.4/2012.
Prematuritatea se analizeaza la momentul introducerii actiunii, nefiind posibil ca o actiune introdusa in termen sa devina prematura pe parcursul judecati, cu atat mai mult cu cat cauza prematuritatii este provocata de faptul unilateral al paratului-debitor.
In plus, potrivit art.110, alin.3 C.pr.civila, se pot formula înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligațiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptățite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului.
Or, paguba incercata de reclamant prin asteptarea expirarii termenului de suspendare prevazut de OUG nr.4/2012 ar consta in prelungirea perioadei de timp pana la emiterea titlului de despagubire cu perioada de timp necesara introducerii si solutionarii unei noi actiuni in justitie, in conditiile in care déjà dosarul sau administrativ sta in nelucrare de mai multi ani, ceea ce ar duce in mod evident la incalcarea termenului rezonabil de solutionare a litigiului.
B. In ceea ce priveste exceptia prematuritatii actiunii, prin raportare la prevederile Legii nr.165/2013.
Dupa cum s-a aratat mai sus, acest act normativ a aparut pe parcursul procesului, astfel incat el nu poate influenta „ de plano” analiza prematuritatii prin raportare la data introducerii actiunii.
C.In ceea ce priveste fondul cauzei
I.C. legal general
1.Legea nr. 18/1991 le-a recunoscut fostilor proprietari si mostenitorilor acestora dreptul la restituirea partiala a terenurilor agricole. Cea mai importanta modificare a acestei legi a fost introdusa prin Legea nr. 1/2000 care a crescut suprafata de teren ce putea fi restituita pana la 50 de hectare de persoana pentru terenurile arabile si pana la 100 de hectare de persoana pentru pasuni. In lipsa restituirii, beneficiarii aveau dreptul la despagubire.
2.In ceea ce priveste imobilele nationalizate, in lipsa unei legislatii speciale care sa defineasca regimul juridic al acestor bunuri, instantele s-au considerat, ., competente sa analizeze problema legalitatii actelor de nationalizare si sa dispuna, in cazul in care constata ilegalitatea lor, restituirea bunurilor in discutie.
3.. Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, a permis vanzarea acestor imobile catre chiriasi. Restituirea lor catre fostii proprietari sau catre mostenitorii acestora nu era posibila decat daca locuiau acolo in calitate de chiriasi sau daca aceste locuinte erau libere. In lipsa restituirii, fostii proprietari puteau solicita o despagubire care era plafonata.
4.In ceea ce priveste imobilele care apartinusera organizatiilor minoritatilor nationale si cultelor religioase, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Romania si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania prevedeau restituirea lor sau, in caz contrar, acordarea unei reparatii.
5.Legea nr. 10/2001 a consfintit principiul restituirii imobilelor in discutie. In cazul in care restituirea nu mai era posibila, fostii proprietari sau mostenitorii lor puteau solicita o reparatie neplafonata.
6.Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede ca imobilele vandute in baza Legii nr. 112/1995 nu mai pot face obiectul unei restituiri, ci numai al altor masuri de reparatie. Posibilitatea de a alege intre actiunea in revendicare si procedura speciala de restituire prevazuta de Legea nr. 10/2001 a fost eliminata in favoarea acestei din urma proceduri.
7.Pe langa bunurile vizate de prevederile legislative mentionate mai sus, statul se obliga sa ii despagubeasca pe fostii proprietari sau pe mostenitorii lor care au pierdut imobile, terenuri ori recolte abandonate pe anumite teritorii in urma modificarilor granitelor survenite inainte si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prevazuta de legile nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de P. intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 si nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Conventiei dintre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de frontiera, semnat la Belgrad la 5 iulie 1924 si coordonata de ANRP, procedura administrativa de despagubire pentru aceste bunuri este diferita de cea prevazuta pentru bunurile imobile nationalizate, iar fondurile necesare provin de la bugetul de stat.
II. Procedura prevazuta de Legea nr. 247/2005 pentru stabilirea cuantumului despagubirilor
8.Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile justitiei si proprietatii a modificat substantial legile anterioare referitoare la despagubiri, stabilind in mod special o procedura administrativa unificata pentru cererile referitoare la bunuri ce intra sub incidenta legilor nr. 1/2000 si nr. 10/2000 si a ordonantelor de urgenta ale Guvernului nr. 83/1999 si nr. 94/2000.
9.Aceasta prevede ca, in lipsa restituirii, beneficiarii masurilor de reparatie pot alege intre compensarea creantei lor prin bunuri si servicii si plata unei despagubiri calculate conform "practicii si standardelor interne si internationale in materie de despagubire pentru imobile si case preluate abuziv de catre stat".
10.Rolul principal in punerea in aplicare a acestei legi a fost incredintat celor doua structuri nou-infiintate: C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor (C. Centrala) si A. N. pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).
11.Au fost acordate noi termene pentru introducerea cererilor de restituire sau de despagubire, si anume 60 de zile pentru terenurile agricole si 6 luni pentru bunurile imobile care au apartinut cultelor religioase si organizatiilor minoritatilor nationale.
12.Deciziile autoritatilor locale prin care se acorda sau se propune acordarea de despagubiri trebuie sa faca obiectul unui control al legalitatii din partea prefectului, care este insarcinat apoi cu transmiterea lor catre C. Centrala.
13.Prevederile ce reglementeaza controlul legalitatii au fost precizate prin Hotararea Guvernului nr. 128/2008. Potrivit acestor prevederi, daca prefectul considera ca decizia primarului sau a celorlalte autoritati administrative locale este ilegala, o poate contesta pe calea contenciosului administrativ in termen de un an de la data deciziei.
14.La primirea dosarului, C. Centrala trebuie sa verifice legalitatea refuzului de restituire a bunului imobil, apoi sa transmita dosarul la "evaluatori agreati" pentru ca acestia sa stabileasca cuantumul despagubirii. Pe baza raportului de evaluare, C. Centrala elibereaza un "titlu de despagubire" sau trimite dosarul la autoritatile locale pentru reexaminare.
15.Legea nr. 247/2005 nu stabileste nici termenele, nici ordinea in care C. Centrala trebuie sa examineze dosarele. La data de 28 februarie 2006, C. Centrala a hotarat ca ordinea de analizare a dosarelor sa fie aleatorie. La data de 16 septembrie 2008, aceasta a revenit asupra hotararii sale si a stabilit ca dosarele trebuie examinate in ordinea inregistrarii lor.
16.Prin OUG nr.4/13.03.2012, procedura emiterii titlurilor de despagubire a fost suspendata pe o perioada de 6 luni, in vederea consolidarii cadrului normativ.
17.Prin Legea nr.117/2012, suspendarea emiterii titlurilor de despagubire a fost prelungita pana in data de 15.05.2013, in vederea reglementarii unei proceduri care sa duca la o despagubire certa, sigura si posibil a fi platita.
III. Prin Legea nr. 247/2005, s-a introdus un mecanism si pentru plata despagubirilor, acesta fiind nerelevant in speta, avand in vedere ca nu a fost depasita prima etapa, a stabilirii cuantumului despagubirilor.
IV.Procedura prevazuta de Legea nr.165/17.05.2013 pentru stabilirea cuantumului despagubirilor.
18.Legea nr. 165/2013 pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, a stabilit o noua procedura administrativa unificata pentru cererile referitoare la bunuri ce intra sub incidenta legilor nr. 1/2000 si nr. 10/2001 si a ordonantelor de urgenta ale Guvernului nr. 83/1999 si nr. 94/2000.
19.Noua lege, aplicabila in prezent, recunoaste prioritatea principiului restituirii in natura a imobilelor si, in subsidiar, in masura in care restituirea in natura nu este posibila, dreptul la masuri reparatorii constand in compensarea in puncte valorificabile potrivit unei proceduri speciale.
20.In vederea punerii in aplicare a acestei legi, a fost infiintat un nou organism, C. N. pentru Compensarea Imobilelor care a preluat atributiile fostei Comsii Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor.
21.Se mentine obligatia autoritatilor locale de a transmite deciziile prin care se acorda sau se propune acordarea de despagubiri catre Secretariatul Comisiei Nationale.
22.Secretariatul Comisiei Nationale, in baza documentelor transmise de autoritatile locale, procedeaza la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existentei dreptului persoanei care se considera indreptatita la masuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Nationale poate solicita documente in completare entitatilor investite de lege, titularilor dosarelor si oricaror altor institutii care ar putea detine documente relevante.
23.Ulterior verificarii legalitatii deciziei, se face evalaarea imobilului ce face obiectul deciziei, prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrarii in vigoare a prezentei legi de catre Secretariatul Comisiei Nationale si se exprima in puncte. Un punct are valoarea de un leu.
24.Ulterior verificarii si evaluarii, la propunerea Secretariatului Comisiei Nationale, C. N. valideaza sau invalideaza decizia entitatii investite de lege si, dupa caz, aproba punctajul stabilit.
25.In cazul validarii deciziei entitatii investite de lege, C. N. emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat in mod abuziv.
26.Decizia de compensare emisa de C. N. se comunica persoanelor indreptatite, in termen de 45 de zile de la data emiterii, iar Decizia de invalidare emisa de C. N. se motiveaza si se comunica atat titularilor, cat si entitatilor investite de lege, in termen de 60 de zile de la data emiterii.
27.Noua lege instituie un termen maxim pentru solutionarea dosarelor deja inregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, de 60 de luni de la data intrarii in vigoare a legii, cu exceptia dosarelor de fond funciar, care vor fi solutionate in termen de 36 de luni.
28. Deciziile emise in cadrul procedurii pot fi atacate de persoana care se considera indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul entitatii, in termen de 30 de zile de la data comunicarii.
29.Dispozitiile noii legi se aplica si proceselor aflate in curs la data intrarii ei in vigoare, indiferent de stadiul procesual al acestora.
V.Consideratii cu privire la cadrul general de mai sus.
30.Toate legile in baza carora au fost emise de catre autoritatile locale decizii administrative prin care se acorda sau se propune acordarea de despagubiri prevedeau expres ca autoritatile trebuie sa stabileasca identitatea imobilului a carui restituire se solicita, sa verifice daca solicitantul sau autorii sai au fost proprietarii imobilului a carui restituire se solicita, ceea ce implica atat verificarea actelor de proprietate, cat si dovedirea calitatii de mostenitor, daca imobilul a fost preluat abuziv de stat si daca imobilul putea fi restituit in natura sau nu, caz in care se stabilea dreptul la despagubiri prin echivalent.
31.De asemenea, toate legile de mai sus ofereau posibilitatea contestarii legalitatii deciziilor administrative in instanta, de catre persoanele nemultumite, inclusiv posibilitatea exercitarii unui control al legalitatii din partea prefectului, stabilindu-se termene precise pentru exercitarea actiunilor in justitie.
31.Ca atare, odata cu expirarea acestor termene sau odata cu solutionarea irevocabila a litigiilor in instanta, respectivele decizii sau hotararile judecatoresti deveneau irevocabile, ridicandu-se problema efectelor pe care acestea le produc.
32.In ceea ce priveste deciziile administrative definitive prin care se recunoaste dreptul la despagubiri, fara a se preciza in concret cuantumul despagubirilor, trebuie analizat daca ele au constitut drepturi in favoarea destinatarilor, mai precis daca aceste decizii reprezinta un bun aflat in patrimoniul acestora in sensul art.1 din Protocolul aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
33.In ceea ce priveste deciziile autoritatilor administrative locale de admitere a unei cereri de restituire sau de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca acestea au dat nastere la drepturi patrimoniale pentru persoana indreptatita si ca, prin urmare, ele nu puteau fi revocate sau anulate de autoritatea administrativa locala ori de C. Centrala (deciziile nr. 6.723 din 17 octombrie 2007 si nr. 6.812 din 10 noiembrie 2008 ale Sectiei civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie). Solutia de principiu a Inaltei Curti se aplica pentru identitate de ratiune si in privinta hotararilor comisiilor judetene emise in baza Legii nr.18/1991.
34.In Hotararea Viasu contra Romaniei, paragrafele 59-60, Curtea Europeana a retinut ca o decizie administrativa, emisa in baza Legii nr.1/2000, prin care autoritatile locale recunoscusera in favoarea reclamantului dreptul la despagubiri pentru un teren de 16,63 ha, fara a stabili cuantumul despagubirilor, a dat nastere in patrimoniul reclamantului unui "interes patrimonial" suficient de bine stabilit in dreptul intern, cert, irevocabil si exigibil, care intra in sfera de aplicare a notiunii de bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Prin urmare, nerestituirea terenului pana in prezent, in lipsa acordarii oricarei despagubiri, constituie o ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale.
35.Aceasta jurisprudenta este reiterata si confirmata in Hotararea pilot M. A. contra Romaniei, paragraful 108, Curtea reamintind „in mod special faptul ca, in cauza Viasu (hotararea mentionata mai sus, §§ 59-60), a apreciat ca o decizie administrativa a autoritatii locale competente prin care i se recunoaste partii interesate un drept la reparatie este suficienta pentru a crea un "interes patrimonial" aparat de art. 1 din Protocolul nr. 1 si ca, prin urmare, neexecutarea unei astfel de decizii constituie o ingerinta in sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol (a se vedea si M. si G. R. impotriva Romaniei, nr. 15.851/06, §§ 20-22, 27 mai 2010)”.
36.Ca atare, fiind protejata de art.1 din Protocolul nr.1, orice interventie ulterioara a Statului asupra unei decizii care constata dreptul la despagubiri va constitui o ingerinta si trebuie analizata din perspectiva aceluiasi articol, trebuind sa indeplineasca cele 3 conditii enumerate constant in jurisprudenta CEDO: ingerinta sa fie prevazuta de o lege clara, precisa si previzibila in ceea ce priveste sensul si aplicarea ei, sa fie justificata de un scop legitim si sa fie proportionala.
37.Prima interventie asupra dreptului la despagubiri consacrat de deciziile administrative s-a facut prin Legea nr.247/2005 care conferea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor dreptul de a verifica legalitatea deciziei, dar numai sub aspectul imposibilitatii restituirii in natura.
In general, asupra acestei interventii nu au existat contestatii din partea beneficiarilor, fiind acceptat ca scopul urmarit de legiuitor, acela de a acorda prioritate restituirii in natura acolo unde ea era posibila (ceea ce, in principiu, ar fi dus la o repunere in situatia anterioara si ar fi raspuns solicitarilor initiale ale persoanelor indreptatite) si de a limita impactul asupra bugetului statului, este unul legitim.
In ceea ce priveste proportionalitatea masurii, in special in ceea ce priveste durata verificarii legalitatii, aceasta urmeaza a fi analizata distinct, prin raportare la stadiul actual al procedurii.
38.A doua interventie asupra dreptului la despagubiri consacrat de deciziile administrative s-a facut prin Legea nr.165/2013 care conferea Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor dreptul de a verifica legalitatea deciziei din punctul de vedere al insesi existentei dreptului persoanei care se considera indreptatita la masuri reparatorii.
Cu alte cuvinte, noua lege inlatura caracterul definitiv al dreptului la despagubiri, transformandu-l dintr-un drept cert, pur si simplu, ., supus unei conditii suspensive, mai exact conditionandu-l de emiterea de catre C. N. a deciziei de validare.
Indeplinind conditia de a fi prevazuta de lege, ingerinta nu indeplineste insa conditia de a fi justificata de un interes public legitim, in conditiile in care Statul nu a justificat in niciun fel necesitatea reanalizarii legalitatii acestor decizii administrative.
O eventuala sustinere in sensul ca un astfel de control ar fi justificat de faptul ca in practica s-a constatat ca exista decizii care au fost emise fara indeplinirea conditiilor legale prevazute de legile de restituire sub imperiul carora au fost elaborate, nu ar putea fi primita, Statul neoferind niciun fel de date statistice care sa confirme o astfel de sustinere (ex.numarul deciziilor anulate in instanta in raport cu numarul total al deciziilor emise). In plus, pana in prezent, Statul nu a avut la dispozitie un cadrul legal care sa ii permita sa verifice legalitatea sub toate aspectele, ci doar in privinta imposibilitatii de restituire in natura, astfel incat eventualele constatari de nelegalitate efectuate pana in prezent, doar in fapt, cu depasirea si in afara oricaror atributii legale, nu ar putea fi primite drept argument.
Adoptarea Legii nr.165/2013 a fost justificata in esenta de Stat prin necesitatea de a urgenta rezolvarea definitiva a problemei restituirilor si de a pune in aplicare Hotararea pilot M. A. contra Romaniei.
Insa hotararea de mai sus nu prevede sub nicio forma repunerea in discutie a unor vechi drepturi la despagubire, ci cuantificarea lor cat mai rapida, urmata de valorificarea drepturilor astfel stabilite, fiind evident ca prelungirea incertitudinii asupra existentei dreptului la despagubiri nu raspunde unei nevoi sociale.
39.In plus, chiar daca s-ar aprecia ca scopul legii ar fi unul legitim, ingerinta prevazuta de Legea nr.165/2013 nu indeplineste, in principiu, nici conditia proportionalitatii intre scopul urmarit si mijloacele utilizate.
Astfel, dupa cum s-a aratat mai sus, reverificarea vizeaza decizii emise cu multi ani in urma (uneori chiar peste 10 ani), tot de catre autoritati legitime ale statului, in urma unor proceduri administrative complexe ce au implicat deja un numar mare de persoane, decizii care au putut parcurge procedura contestarii in instanta de catre persoanele nemultumite si care au fost deja supuse controlului de legalitate de catre prefect.
In plus, noua lege stabileste un termen maxim indelungat, de 60 luni sau 36 de luni, pentru verificarea legalitatii deciziilor, termen care se adauga la cele deja foarte lungi scurse pana in prezent.
Mai mult, Legea nr.165/2013 ignora inclusiv hotararile judecatoresti pronuntate pana la ., prin care s-a recunoscut dreptul la despagubiri (fie ca sunt pronuntate in prima instanta, fie in ultima instanta), prevazand ca si in cazul acestora se va aplica procedura prevazuta de art.21 din lege, procedura care implica inclusiv verificarea integrala a legalitatii deciziilor administrative anterioare.
De asemenea, noua lege nu tine seama de stadiul in care se afla dosarul de despagubiri in fata Comisiei Centrale, la data intrarii ei in vigoare, nerecunoscand niciuna din etapele deja parcurse sub imperiul vechii legi, Legea nr.247/2005, in optica legiuitorului procedura de stabilire a cuantumului despagubirilor fiind reluata de la inceput, integral, mergandu-se chiar pana la punerea in discutie a insasi dreptului de a primi despagubiri.
Or, obligarea fiecarei persoane indreptatite la despagubiri, la suportarea unei noi proceduri administrative cu final incert in special in ceea ce priveste insasi dreptul sau la despagubiri, reprezinta in mod evident o sarcina excesiva si disproportionata.
40.O analiza separata comporta procedura evaluarii despagubirilor.
In lipsa cuantificarii, dreptul la despagubiri nu confera dreptul de a primi o anumita suma determinata, ramanand la latitudinea statului sa aleaga cuantumul final, cu conditia ca el sa fie . cu valoarea bunului.
Ca atare, instituirea unei proceduri de evaluare atat prin Legea nr.247/2005, cat si prin Legea nr.165/2013, nu este de natura sa ridice probleme in raport cu art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
Nici chiar faptul ca procedurile de evaluare stabilite de cele doua legi au fost diferite (raport de evaluare la nivelul pietei sau evaluare pe baza de grila notariala) nu ridica probleme, atat timp cat legea noua se aplica doar pentru viitor, adica numai imobilelor care nu au fost evaluate inca.
Probleme apar in situatia imobilelor deja evaluate la nivelul pietei sub imperiul Legii nr.247/2005, imobile ce ar trebui reevaluate sub imperiul Legii nr.165/2013 pe baza grilei notariale fixe.
Mai exact se pune problema daca evaluarea anterioara, neurmata insa de emiterea titlului de despagubire, a generat sau nu pentru beneficiari un drept de despagubire la un cuantum determinat, mai exact o creanta certa si lichida.
Opinam in sensul ca, in principiu, simpla evaluare, neurmata de emiterea titlului de despagubiri nu a generat automat un drept de creanta cert, deoarece potrivit art.16, alin.7 din Legea nr.247/2005, dupa primirea raportului de evaluare, C. Centrala putea dispune reevaluarea, nefiind obligata sa emita imediat titlul de despagubiri.
Cu toate acestea, desi legea nu o prevedea, cum orice drept trebuie exercitat cu buna credinta, in vederea atingerii scopului economico-social pentru care a fost stabilit, dreptul de a dispune reevaluarea nu putea fi exercitat discretionar de C. Centrala, cu unicul scop de a tergiversa emiterea titlului de despagubiri, ci trebuia motivata de imprejurari obiective de genul unor incalcari ale normelor de evaluare de catre expert si, in niciun caz, nu putea fi cauzata de propria sa culpa (cum este cazul atunci cand reevaluarea se solicita doar pentru ca a trecut mult timp de la prima evaluare, fara ca autoritatea publica sa emita titlul de despagubire si se punea problema modificarii valorii de piata a imobilului).
Ca atare, apreciem ca simpla intarziere in emiterea titlului de despagubiri nu putea justifica reevaluarea imobilului (in esenta, persoana indreptatita avea dreptul de a obtine valoarea initiala presupus mai mare a imobilului, inca de la data primei evaluari si de a se bucura de uzufructul banilor in acest interval), astfel incat se poate considera ca, in lipsa altor motive de reevaluare, prima evaluare a generat o creanta certa, determinata, emiterea titlului de despagubiri reprezenta doar o formalitate administrativa, cu unicul rol de a fixa cuantumul creantei ., acesta fiind si motivul pentru care in mod constant instantele judecatoresti au obligat C. Centrala sa emita titlul de despagubire la valoarea stabilita de raportul de evaluare.
Ar rezulta deci ca in situatiile in care evaluarea s-a facut in baza Legii nr.247/2005 si C. nu a invocat niciun motiv pertinent pentru reevaluare, noua procedura de evaluare impusa de Legea nr.165/2013, prin aplicarea unei grile notariale, ar constitui o ingerinta asupra cuantumului deja fixat al despagubirilor.
41.Se ridica deci problema de a stabili daca aceasta ingerinta indeplineste cele 3 conditii desprinse din jurisprudenta CEDO.Mai exact daca ea este justificata de un interes legitim public si daca este proportionala, caci prevazuta de lege este in mod evident.
Desi Legea nr.165/2013 nu o prevede expres, se poate accepta ca reevaluarea despagubirilor prin aplicarea unei grile notariale unice ar urmari asigurarea unei evaluari corecte si unitare la nivel national, prin eliminarea discrepantelor dintre valorile propuse de rapoartele de evaluare efectuate de diferiti evaluatori, ceea ce ar face in esenta evaluarea mult mai previzibila, chestiune ce tine de interesul public.
De asemenea, se poate accepta ca prin aplicarea unei astfel de grile nu s-ar inregistra abateri exagerat de mari de la valorile propuse prin rapoartele de evaluare anterioare si ca sumele rezultate ar fi relativ apropiate de valorile de piata ale imobilelor, astfel incat ar exista o proportie rezonabila intre scopul urmarit si mijloacele utilizate.
Ca atare, ingerinta ar indeplini conditiile conventionale, neputand atrage raspunderea statului.
VI.Consecintele Legii nr.165/2013 asupra proceselor in curs, mai exact asupra hotararilor judecatoresti pronuntate in prima instanta sub imperiul Legii nr.247/2005 si aflate in recurs sub imperiul noii legi.
42.Cum, prin ipoteza, actiunile in justitie in discutie au fost initiate sub imperiul Legii nr.247/2005, ele aveau in general ca obiect obligarea Comisiei Centrale fie direct la emiterea titlului de despagubire, fie etapizat, la efectuarea controlului de legalitate, apoi la evaluarea despagubirilor si in final la emiterea titlului de despagubiri.
In marea majoritate a cazurilor, aceste actiuni au fost admise in prima instanta, retinandu-se depasirea termenului rezonabil de efectuare a operatiunilor adminisrative de mai sus.
In prezent, aceste procese se afla in faza recursului, situatie in care devin aplicabile prevederile legii noi, Legii nr.165/2013.
43.Problema care s-a ridicat in practica a fost aceea de a stabili daca obiectul actiunii, astfel cum a fost el stabilit in fata primei instante, mai este realizabil in recurs.
Aparent, raspunsul ar fi negativ, tinand seama ca in prezent operatiunea verificarii legalitatii deciziilor autoritatilor locale presupune verificari suplimentare, ca operatiunea evaluarii nu se mai face de evaluatori, ci prin grila notariala, iar operatiunea emiterii deciziei finale continand cuantumul despagubirii nu se consta in emiterea unui titlu de despagubire, ci in emiterea unei decizii de compensare. Ca atare, operatiunile administrative prevazute de Legea nr.247/2005 nu s-ar mai putea realiza in prezent, ceea ce ar impune solutia admiterii recursurilor si a modificarii sentintelor de fond in sensul respingerii actiunilor.
Cu toate acestea, trebuie observat ca in esenta, operatiunile administrative prevazute de Legea nr.165/2013 au acelasi scop cu cele prevazute de Legea nr.247/2005, ele urmarind in ordine verificarea legalitatii, evaluarea si emiterea deciziei administrative ce fixeaza cuantumul despagubirilor.
Ceea ce se modifica este doar denumirea unor operatiuni administrative si modalitatea concreta in care ele se vor indeplini, finalitatea lor fiind aceeasi.
Pe de alta parte, ceea ce urmareste reclamantul prin introducerea unei actiuni in contencios administrativ nu este efectuarea unei operatiuni sau emiterea unui act administrativ cu o anumita denumire, aceasta din urma fiind doar o chestiune de convenienta, pur formala si absolut indiferenta, ci urmareste realizarea unei anumite finalitati, mai precis realizarea sau recunoasterea dreptului sau subiectiv.
Or, operatiunea verificarii legalitatii are ca finalitate constatarea definitiva a dreptului la despagubire, operatiuna evaluarii are ca finalitate stabilirea definitiva a cuantumului creantei, iar operatiunea emiterii deciziei administrative finale are ca finalitate fixarea ., autentic a cuantumului definitiv al creantei.
Ca atare, se poate afirma ca obiectul actiunii introduse sub imperiul vechii legi, se mentine si sub legea noua.
In plus, nu se poate reprosa reclamantului ca pe parcursul judecatii, legiuitorul a schimbat denumirea, modalitatile si formele in care se va realiza obiectul actiunii, fiind in mod evident extrem de excesiv si injust a-l obliga pe acesta sa recurga la o noua actiune (imposibila de altfel in prezent) pentru a obtine aceleasi finalitati sub imperiul legii noi.
Ca atare, apreciem ca instantele de recurs ar trebui, fie sa intepreteze obiectul actiunii ca vizand realizarea operatiunilor prevazute de legea noua, fie sa permita recurentilor sa isi precizeze obiectul in acest sens, nefiind vorba, dupa cum s-a aratat mai sus, de o veritabila modificare a obiectului actiunii, ce ar fi desigur interzisa in recurs.
VII.In ceea ce priveste situatia concreta din speta de fata.
Prin Dispozitia nr.16/04.03.2009 emisa de Primaria . Prahova a fost recunoscut dreptul intimatului-reclamant la despagubiri pentru imobilul-constructie, cu 8 camere, in suprafata de 442 mp, imposibil de restituit in natura.
In vederea stabilirii in concret a cuantumului despagubirii, reclamantul a urmat procedura prevazuta de Legea nr.247/2005-Tilul VII, dosarul administrativ fiind inaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despgubirilor, unde a fost inregistrat sub nr._/CC.
C. Centrala a exercitat controlul de legalitate, cu privire la imposibilitatea de restituire in natura, retinand ca dosarul ar fi incomplet, motiv pentru care a solicitat entitatii emitente o copie a certificatului de deces al domnului Bagdat D., a certificatului de mostenitor, a actului de partaj intocmit intre I. si G. Bagdad, a certificatelor de nastere si de deces ale domnului Bagdat G., a celui de mostenitor sau o negatie privind dezbaterea succesiunii.
P. in prezent, dosarul reclamantului nu a mai parcurs nicio etapa.
Apreciez ca autoritatea parata a depasit limitele competentelor de verificare a legalitatii dispozitiei primarului, aceasta trebuind sa se rezume numai la eventuala posibilitate de restituire in natura a imobilului, nu si la verificarea calitatii de persoana indreptatita a beneficiarului mentionat in dispozitie.
Cum sub aspectul posibilitatii de restituire in natura, C. Centrala nu a adus nicio critica, apreciez ca etapa verificarii legalitatii trebuia considerata parcursa, impunandu-se trecerea la urmatoarele doua etape, respectiv evaluarea si emiterea titlului de despagubire.
Analizand situatia particulara a reclamantului, fata de cadrul legal de mai sus, se constata:
Reclamantul detine o decizie administrativa definitiva care ii confera dreptul la despagubiri . emisa in anul 2009.
Cu toate acestea, in prezent, reclamantul se vede pus in situatia in care la 4 ani de la data recunoasterii dreptului de despagubire nu detine inca o decizie administrativa finala care sa ii stabileasca cuantumul creantei.
In consecinta, fata de considerentele de principiu expuse mai sus cu privire la incidenta noii legi asupra proceselor in curs, apreciz ca este posibila obligarea paratei C. N. pentru Compensarea Imobilelor la trecerea la urmatoarele doua etape administrative, respectiv la evaluarea despagubirilor si la emiterea deciziei administrative finale, sub imperiul noii legi, in termenele prevazute de Legea nr.165/2013, cu considerarea ca indeplinita deja a etapei verificarii legalitatii dosarului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie separată, în sensul:
Respinge excepția prematurității ca neîntemeiată.
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR cu sediul în București, .. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 191/17.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. A. A. cu domiciliul în București, .. 12, .. 1, sector 5, și intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, .. 202, sector 1.
Modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea și obligă CNCI să parcurgă procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013, până la expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 165/2013, fără a mai analiza legalitatea dosarului din punctul de vedere al existenței dreptului la măsuri reparatorii.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2013.
JUDECĂTOR,
J. A.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 810/2013. Curtea de Apel... | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... → |
|---|
