Despăgubire. Hotărâre din 19-12-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 3692/2/2012*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.12.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: P. O. D.
JUDECĂTOR: C. B.
JUDECĂTOR: H. V.
GREFIER: G. M.
Pe rol se află spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă C. C. P. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, împotriva sentinței civile nr. 5769/15.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. S. și cu intimatele-pârâte A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și DIRECȚIA P. ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR, având ca obiect „despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant G. S. prin avocat Pascalin F., cu împuternicire avocațială la dosarul de fond la fila 6, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu intimatul-reclamant, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu acesta nu a fost restituită la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 26.11.2013, prin serviciul registratură, intimata-pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosar note de ședință, iar la data de 06.12.2013 recurenta-reclamantă C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar o cerere de introducere în cauză a C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și note de ședință, după care:
Curtea constată că față de disp. art. 89 C.pr.civ. (1865) se acoperă viciul de procedură cu intimatul-reclamant G. S., având în vedere că în reprezentarea acestuia se prezintă avocat Pascalin F., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
Intimatul-reclamant, prin reprezentant, depune la dosar înscrisuri.
Curtea constată că nu se impune amânarea cauzei pentru a cita C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, întrucât în temeiul 18 alin.3 Legea nr. 165/2013 a operat transmisiunea calității procesuale de la C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, atribuțiile CCSD fiind preluate de CNCI, iar procedura de citare este legal îndeplinită la acest termen de judecată întrucât citația comunicată recurentei CCSD a fost primită de persoana responsabilă în acest sens din cadrul ANRP, care a asigurat Secretariatul CCSD, asigurând în prezent și Secretariatul CNCI în baza art. 17 și 18 din Legea nr. 165/2013, iar președintele care asigură conducerea lucrărilor CNCI este același cu cel care a asigurat conducerea lucrărilor CCSD.
Intimatul-reclamant, prin avocat, arată că nu mai are de formulat alte cereri prealabile judecății cauzei.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs, inclusiv cât privește eventuala incidență în cauză a Legii nr. 165/2013.
Apărătorul intimatul-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, în sensul obligării recurentei-pârâte la emiterea Deciziei reprezentând titlu de despăgubire/de plată în privința dispoziției nr._/14.11.2009 emisă de Primatul Municipiului București. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
CURTEA
P. a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 16.12.2013.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. O. D. C. B. H. V.
GREFIER
G. M.
ÎNCHEIERE
SEDINȚA PUBLICĂ DIN 16 decembrie 2013
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 19.12.2013.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. O. D. C. B. H. V.
GREFIER
G. M.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 3931
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.12.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: P. O. D.
JUDECĂTOR: C. B.
JUDECĂTOR: H. V.
GREFIER: G. M.
Pe rol se află spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ P. COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr. 5769/15.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. S. și cu intimatele-pârâte A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și DIRECȚIA P. ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR, având ca obiect „despăgubire”.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 9 decembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a acorda posibilitatea de a se depune la dosar concluzii scrise, respectiv având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 16 decembrie 2013, respectiv la 19.12.2013.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
- Prin sentința civilă nr.5769/15.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a dispus: admite excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP și a pârâtei Direcția pentru acordarea despăgubirilor, respingând cererea formulată de reclamantul G. S. în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; admite cererea formulată de reclamantul G. S. în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor; obligă CCSD, după expirarea termenului legal prevăzut de OUG nr. 4/2012, modificată prin Legea nr. 117/2012, să soluționeze cererea reclamantului având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în privința dispoziției nr._/14.12.2009 emisă de Primarul General al Municipiului București.
Înconsiderentele hotărârii pronunțate, a reținut Curtea că prin cererea înregistrată la data de 07.05.2012, reclamantul G. S. a chemat în judecată pe pârâții C. C. P. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și DIRECȚIA P. ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtelor să comunice reclamantului care este stadiul dosarului nr._/CC/2011 ce are ca obiect acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcție demolată în suprafață de 156,37 mp ce a fost situată în București, ., sector 3; obligarea pârâtelor la analizarea documentației existente în dosarul de despăgubiri nr._/CC/2011 în vederea soluționării legale a cererii de despăgubire; obligarea pârâtelor la transmiterea dosarului unui evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare; obligarea pârâtelor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII, de către pârâta CCSD.
A reținut Curtea că, în motivarea cererii, partea reclamantă a arătat, în esență, că deși a fost emisă în cond. Legii nr.10/2001 dispoziția nr._/14.12.2009 privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția menționată anterior, iar dosarul a fost predat către CCSD, omisiunea acesteia de a emite titlul de despăgubiri îl privează în mod nejustificat de exercitarea dreptului său de proprietate, astfel că este vătămat într-un drept legitim potrivit art.8 din Legea nr. 554/2004. În drept, a invocat Legea nr. 247/2005, Titlul VII, art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO; jurisprudența CEDO din cauzele V. c.România și M. A. c. România, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 10/2001.
A mai reținut Curtea că pârâtele ANRP și DPD au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale, iar în subsidiar respingerea cererii ca neîntemeiat.
Pârâta CCSD a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, în esență, prima instanță a reținut disp. art. 18 din Legea nr. 247/2005, pct. 22 din OUG nr. 81/2007, art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pct. 16.16 din HG nr. 1095/2005.
A arătat Curtea că Legea nr. 247/2005 neprevăzând un alt termen prin care să deroge de la regula generală, se impune rezolvarea cererii formulate cu respectarea unui termen de 30 de zile.
A apreciat Curtea că refuzul nejustificat în ce privește soluționarea cererii reclamantului rezultă din depășirea termenului în care avea obligația de a soluționa cererea potrivit art. 2 pct. 2 al Legii nr. 554/2004.
Totodată, a mai reținut prima instanță ca fiind incidente art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sub aspectul termenului rezonabil, precum și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție referitor la dreptul de proprietate.
A concluzionat în sensul că întârzierea imputabilă autorităților administrative poate să conducă la depășirea termenului rezonabil în care trebuie soluționată cererea.
- Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 13.12.2012, a declarat recurs, înregistrat la data de 20.12.2012, partea pârâtă C. C. P. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, solicitând admiterea recursului formulat și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul G. S. în contradictoriu cu C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind neîntemeiată, urmând a menține celelalte dispoziții al Sentinței Civile nr.5769/15.10.2012 a Curții de Apel București.
În motivare, a arătat partea recurentă că în temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 C.pr.civ., sentința civilă nr. 5769/15.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București este netemeinică și nelegală.
Astfel, instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că, în speță, nu a fost respectat termenul rezonabil de soluționarea a dosarului privind acordarea despăgubirilor în favoarea reclamantului.
Dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 stabilesc exact etapele ce trebuie parcurse în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisa C., fără a exista alternative legale de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri.
Mai mult, legiuitorul, neprevăzând un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În acest context, pct. 17. 1. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005, prevăd că ordinea în care vor fi soluționate dosarele va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale.
În aplicarea acestor prevederi, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr.2/28.02.2006 care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât și a evaluatorului/societății de evaluare, cu mențiunea că această decizie a fost înlocuită cu Decizia nr.2815/16.09.2008.
Potrivit acestei decizii dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale erau împărțite în două categorii: -dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . Ordonanței de Urgență nr.81/2007, -dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale după . O.U.G.nr.81/2007.
Totodată, conform art.2 din decizia amintită, proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată și în ordinea înregistrării lor dosarele verificate și constatate a fi complete, erau transmise spre evaluare.
C. C. a emis Decizia nr._/14.11.2012 cu privire la modalitatea de soluționare a dosarelor înregistrate la secretariatul acestei comisii, respectiv în ordinea înregistrării lor, în temeiul dispozițiilor pct. 17. 1. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, a soluțiilor nefavorabile pronunțate de instanțele de judecată cu privire la ordinea stabilit prin Decizia nr.2815/2008, dar și noilor modificări a cadrului legislativ, respectiv suspendarea operată prin OUG nr.4/2012, aprobată prin Legea nr.117/2012, așa cum am arătat anterior.
Astfel, în speță, în soluționarea dosarului nr._/CC, se va avea în vedere criteriul cronologic, așa cum a fost stabilit prin Decizia nr._/2012 a Comisiei Centrale, finalizarea acestuia fiind condiționată de completarea dosarului cu înscrisurile solicitate, dar și de perioada de suspendare prevăzută de OUG nr.4/2012, aprobată prin Legea nr.117/2012.
În privința termenului de suspendare prevăzut de O.U.G.nr.4/2012, aprobată prin Legea nr.117/2012, recurenta arată că suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii CEDO din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României și a fost determinată și de imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor. Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se vor emite titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri. În privința resurselor financiare, respectiv cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru plata despăgubirilor nu mai există în prezent, după cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G.nr.4/2012. Astfel, Fondul Proprietatea s-a epuizat în proporție de peste 99%, iar, plata în numerar a fost sistată timp de 2 ani datorită lipsei fondurilor necesare în acest sens. În aceste condiții, emiterea titlurilor de despăgubire nu ar avea o acoperire, fiind necesară găsirea altor resurse financiare aferente plății acestor despăgubiri.
P. plata despăgubirilor în numerar, ca urmare a suspendării plății timp de 2 ani prin O.U.G.nr.62/2010, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că emiterea titlurilor de plată apare ca prematură, până la expirarea acestui termen, astfel că, pentru identitate de rațiune această soluție poate fi aplicată și în spețe de genul celei deduse judecății în prezenta cauză, pentru emiterea titlului de despăgubire ca urmare a adoptării O.U.G.nr.4/2012.
Pe de altă parte, prin hotărârea pronunțată în cauza - pilot M. A. împotriva României s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirilor acordate efectiv, cât și a mecanismului de acordare a acestora, pentru a ajunge la situația în care legislația internă să reglementeze o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită.
În contextul în care procedurile de evaluare, respectiv de emitere a titlului de despăgubire au fost suspendate pe perioada amintită, C. C. nu poate acționa în afara cadrului legal mai sus menționat.
Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire după expirarea termenului prevăzut de O.U.G nr.4/2012, modificată prin Legea 117/2012.
Astfel, prin Hotărârea de Guvern nr.527/2006 a fost aprobat contractul-cadru si onorariile maximale acordate evaluatorilor autorizați, persoane fizice sau juridice, în vederea efectuării raportului de evaluare a imobilelor conform Titlului VII "Regimul stabilirii si plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv" din Legea nr.247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente.
În temeiul acestor dispoziții legale, sunt încheiate contracte de prestări servicii cu societățile de evaluatori sau evaluatorii, precum și anexe ale acestor contracte, anexe în care este indicat termenul de executare a evaluării, care este de 20 zile, cu mențiunea că termenul indicat se calculează de la data primirii dosarelor.
Totodată, trebuie avut în vedere și faptul că între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei de către C. C. există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptățite, acestea din urmă pot formulta obiecțiuni, la care evaluatorul desemnat trebuie să răspundă și să comunice acest răspus atât persoanelor îndreptățite, cât și Comisiei Centrale, cu mențiunea că obligația de a comunica raportul de evaluare, precum și răspunsul la eventuale obiecțiuni revin evaluatorului desemnat și nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor
În cadrul etapei evaluării imobilelor ce formează obiectul dosarelor de despăgubire transmise Secretariatului CCSD, sunt parcurse următoarele operațiuni administrative care presupun: întocmirea anexei ce va fi transmisă evaluatorului desemnat în mod aleatoriu de către CCSD, alături de întreaga documentație aferentă deciziei/dispoziției emise de entitatea învestită cu soluționarea acesteia precum și cu întocmirea respectivului dosar de despăgubire; preluarea documentației și întocmirea raportului de evaluare de către societatea de evaluatori, raport având ca obiect imobilul descris în anexa întocmită de Secretariatul CCSD; transmiterea raportului de evaluare, de către evaluatorul desemnat, Comisiei Centrale și persoanelor îndreptățite; verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD sub aspectul respectării prevederilor pct. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, în sensul stabilirii existenței oricărui înscris din care să rezulte faptul că, raportul de evaluare a fost comunicat persoanei îndreptățite, iar aceasta a luat cunoștință de valoarea estimată a imobilului (valoare specificată în cuprinsul raportului de evaluare) pentru care urmează a se acorda despăgubiri; verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD - alături de documentația aferentă dosarului de despăgubire - pentru a se constata dacă, ulterior transmiterii raportului de evaluare persoanei îndreptățite, aceasta a formulat obiecțiuni față de acesta, caz în care urmează a se respecta_procedura soluționării contestației la raportul de evaluare, astfel cum este prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare; verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD sub aspectul respectării Standardelor Internaționale de Evaluare, de către evaluatorul desemnat a întocmi lucrarea de specialitate.
Dispozițiile art.2 alin. 1 lit. e Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevăd că „stabilirea valorii de piață se face în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare” .
De altfel, procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este o procedură specială, căreia nu îi sunt aplicabile termenele și condițiile procedurale generale din legea contenciosului administrativ. Prin raportare la natura evident complexă a procedurii stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv de către stat, în situația concretă a dosarului reclamantului nu s-a depășit un termen rezonabil de soluționare a acestuia.
Rapoartele de evaluare întocmite în dosare de despăgubire se aprobă numai în ședința Comisiei Centrale, potrivit dispozițiilor legale. Astfel, dispozițiile art. 16 alin. 6 și 7 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu mențiunea că activitatea Comisiei Centrale se desfășoară în ședințe, la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, comisia amintită fiind o comisie interministerială compusă din 9 membrii, potrivit art. 13 Titlul VII din actul normativ amintit.
P. motivele arătate mai sus, recurenta a solicitat admiterea recursului.
A solicitat recurenta judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ., iar în drept a invocat Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr.1095/2005, O.U.G nr.4/2012, art. 299 și urm., art. 304 alin. 9, art. 3041 C.pr.civ.
Dosarul s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de C. administrativ și fiscal sub nr._ .
Prin încheierea din 07.03.2013, Înalta Curtea de Casație și Justiție – Secția de C. administrativ și fiscal a dispus în temeiul art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013 scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului, pe cale administrativă, la Curtea de Apel București.
Dosarul s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal sub nr._ .
La data de 26.11.2013, intimata – pârâtă ANRP a depus la dosar note de ședință prin a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP, excepția lipsei capacități iprocesuale de folosință cât privește DPDN.
La data de 06.12.2013, recurenta – pârâtă CCSD a depus la dosar note de ședință prin care a precizat că, raportat la modificarea cadrului legal privind restituirea proprietăților, înțelege să invoce excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
În motivare, a arătat că în perioada 15.03._13 procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubire a fost suspendată în temeiul OUG nr. 4/2012. Prin această suspendare s-a urmărit implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza pilot M. A. și alții împotriva României, dar și blocarea operațiunilor mai sus amintite, pentru intervalul de timp necesar, atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor. În aceste condiții, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că solicitările având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de despăgubire de CCSD sunt premature, dreptul fiind afectat de un termen suspensiv, până la împlinirea căruia obligația corelativă acestui drept nu se poate executa.
Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, conform căruia: „dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Totodată, se înființează C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi. Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 2, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.
Din analiza coroborată a celor două texte de lege menționate, legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.
Referitor la situația dosarului de despăgubire aferent Dispoziției nr._/2009 emisă de Primăria mun. București și înregistrat sub nr._/CC, recurenta arată că s-a constatat necesare lămuriri suplimentare.
Astfel, Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. P. clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
În speța de față, Secretariatul Comisiei Naționale apreciază că documentația transmisă nu este completă, fiind imperativă atașarea următoarelor înscrisuri: un extras pentru uz oficial de pe actul de căsătorie încheiat între domnul G. S. și G. C. la data de 20.03.1976, căsătoria fiind trecută în registrul stării civile al Primăriei sectorului 4 la nr. 619/1976; istoric de arteră din care să reiasă că . și aceeași cu . de identitate al domnului G. S., în copie lizibilă; dacă pentru imobilul construcție în suprafață de 156,37 m.p. ., s-au încasat despăgubiri la data preluării imobilului (fost proprietar G. S.) prin Decretul nr. 153/1989, iar în caz afirmativ, cuantumul despăgubirilor încasate, precum și data încasării acestora. În cazul în care despăgubirile nu au fost încasate, existând dovezi în acest sens (de la Arhivele Naționale, D.J.A.N., Administrația Fondului Imobiliar, etc precum și orice alte instituții și societăți ce ar putea deține informațiile solicitate), s-a adresat rugămintea de a prezenta o declarație autentificată prin care se va declara pe propria răspundere că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul respectiv cu obligația rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri.
Având în vedere lipsa înscrisurilor solicitate, potrivit dispozițiilor art. 32 al Legii nr. 165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.
Pe cale de consecință, în situația în care nu vor fi depuse documentele solicitate înăuntrul termenului anterior amintit Secretariatul Comisiei Naționale va proceda la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii doar în baza documentelor existente în dosar, existând posibilitatea invalidării în tot sau în parte a Dispoziția nr._/2009.
Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului de 90 de zile prevăzut de lege și va fi insoțită de dovada demersurilor întreprinse. Totodată, dosarul trebuie completat cu documente necesare evaluării construcției potrivit art. 21 alin. (6), ulterior publicării normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 165/2013.
În speță, soluționarea dosarului înregistrat sub nr._/CC se va face în concordanță cu dispozițiile noului act normativ. În aceste condiții, pretențiile reclamanților, astfel cum au fost formulate, nu își mai găsesc justificare legală în condițiile noului cadrul legislativ instituit prin Legea nr.165/2013.
Întrucât noua legislație a abrogat prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire.
În acest sens, a invocat recurenta disp. art. 1 alin. 2, art. 17 alin. 1 lit. a) și b), art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013. Așadar, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor este obligată să pună în aplicare dispozițiile legale adoptate de legiuitor, respectiv prevederile art. 1, art. 17 și art. 21 - 26, care prevăd expres compensarea prin puncte a imobilelor, validarea/invalidarea de către C. Națională și evaluarea imobilelor potrivit grilei notariale.
În concluzie a fost solicitată admiterea recursului.
In drept, au fost invocate Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, OUG nr. 4/2012, Legea nr. 117/2012, Legea nr. 165/2013.
Prin încheierea de la termenul din data de 09.12.2013, Curtea a luat act de transmisiunea calității procesuale de la C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, punând în discuție eventuala incidență în cauză a dispozițiilor Legii nr. 165/2013.
Legal citat, intimatul – reclamant G. S. nu a depus la dosar întâmpinare, depunând la data de 12.12.2013 concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare, a arătat că în ce privește cererea recurentei de constatare a prematuritatii introducerii cererii, iar in subsidiar constatarea acesteia ca fiind neintemeiata, această cerere este nelegala, deoarece daca s-ar admite recursul formulat din considerentele apariției Legii nr. 165/2013, s-ar incalca dispozițiile Constituției României și anume art. 15 alin. 2, art. 16, art. 21 alin 1, 2, 3, art.53 alin. 2.
Judecând după faptul că, prin textul legii, nu au fost abrogate niciuna din dispozițiile Legii 10/2010 și că dispozițiile art. 25 din această lege rămân în continuare aplicabile, deci subzistă în continuare obligativitatea unității deținătoare de a se pronunța prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare și că termenele prevăzute de art. 33, 34, 35, sunt termene generale destinate entităților învestite de lege, în vederea atingerii scopului legii.
Dispozițiile art. 33 din Legea 165/2013 lasă să se înțeleagă faptul că entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii 10/2001 republicată, cu modificările si completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau respingere a acestora,în termene care variază de la 12 luni până la 36 de luni, în funcție de numărul de dosare care sunt nesoluționate la entitățile învestite de lege în sensul acestei legi.
Aceste termene încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014, termene care, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea 165/2013, s-ar aplica și cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor, nefăcând o referire expresă la faptul că litigiilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de . Legii 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurilor pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar nu și dispozițiile relative la procedura administrativă, prevăzute de art. 33, 34 și 35 din Legea 165/2013, referitoare la pronunțarea deciziilor de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii 10/2001.
Aceste dispoziții sunt în totală contradicție cu dispozițiile art. 297 alin 1 din Codul de pro cedură civilă, se încalcă principiul fundamental al neretroactivității legii, prevăzut de alin 2 al art. 15 din Constituția României.
Litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării inițiale, iar faptul că în curs de judecată au fost surprinse de apariția Legii nr.165/2013, care reglementează alte termene și condiții decât cele de la momentul formulării și înregistrării cererilor de chemare in judecata, care răstoarnă principiul neretroactivitatea legii.
Termenul prevăzut de art.25 din Legea nr. 10/2001 rămâne câștigat cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată învestite anterior intrării în vigoare a Legii 165/2013, fiind singurul termen existent la care s-au raportat cererile de chemare în judecată declanșate la acel moment, argument în susținerea neretroactivității noii legi.
Principiul neretroactivității legii este expres prevăzut și în art. 6 alin 1 Cod civil, potrivit căruia legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, ea neavând putere retroactivă, reprezentând o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, îndeosebi a libertății și siguranței naționale.
Dispozițiile art. 4 și 33-35 din Legea nr.165/2013 sancționează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată, în considerarea termenelor și condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii nr.10/ 2001 cu modificările și completărilor ulterioare și de Decizia nr.XX/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, în vigoare la momentul sesizării instanțelor, obligându-i să se supună noii ordini de drept intervenită ulterior și anulându-le orice drept câștigat și născut sub imperiul vechii legii. Extinzându - și aplicabilitatea și asupra cererilor aflate pe rolul instanțelor, ce au ca obiect soluționarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Deciziei nr.XX/2007 a ICCJ, începând cu data intrării în vigoare a legii, prin art. 4, art. 33-35 din Legea nr.165/2013 se încalcă principiul fundamental al neretroactivității legii, prevăzut de alin 2 al art. 15 din Constituția României.
Doctrina prezintă neretroactivitatea legii ca fiind una din principalele exigențe ale principiului securității juridice în statul de drept. Astfel, s-a reținut că, prin consacrarea sa constituțională, principiul neretroactivității legii a devenit obligatoriu nu doar pentru judecătorul care aplică legea, ci și pentru legiuitor, care este ținut deopotrivă să-1 respecte în procesul de legiferare. Neretroactivitatea legii constituie o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, a libertății și siguranței persoanei. Curtea Constituțională a statuat în Decizia nr. 830/2008 în sensul că, atunci când o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Acest principiu de drept, consacrat în alin 2 al art. 15 din Constituție, este legat de o incontestabila tradiție, actualitate și justiție, aplicarea sa împiedicând și sancționând în același timp acțiuni deviante, contrare ordinii de drept, care ar permite unei legi să producă efecte retroactive, pentru fapte si situații care fac obiectul unor judecăți promova te în temeiul unei legi vechi.
In aceste condiții, este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită ce a avut-o în cadrul ordinii de drept în vigoare, anterioară intrării în vigoare a unei legi care reglementează o altă conduită, în condițiile în care nu putea să prevadă o reglementare viitoare de către legiuitor.
Faptul că în luna mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 care stabilește la art. 33 noi termene pentru entitățile învestite de lege cu obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii 10/2001, nu este de natură a bloca judecarea cererii de chemare în judecată promovată sub imperiul vechii legi în vigoare și în prezent, ci doar de a stabili noi coordonate în procedura de acordare a măsurilor reparatorii, prin raportare la modalitățile prevăzute de noua lege.
Dispozițiile mai sus criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin 1 și 2 din Constituție, privind egalitatea în drepturi, potrivit cărora toți cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege, precum și dispozițiilor art. 4 alin. 2. din Constituție, potrivit căruia România este patria comună indivizibilă a tuturor cetățenilor ei, fără deosebire de rasă, naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau origine socială.
Egalitatea în drepturi este un drept fundamental și privește toate drepturile pe care le au cetățenii români, fară deosebire de faptul că ele sunt înscrise în chiar textul Constituției s au în alte acte normative și se manifestă în toate domeniile de activitate, statul având obli gația de a lua măsuri concrete de protecție socială a acestor drepturi.
Acest drept este recunoscut și de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind interzicerea discriminării, potrivit căruia exercitarea drepturilor și libertăților recu noscute de convenție, trebuie să fie asigurată fară nici o deosebire bazată precum și de art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenției.
Astfel sunt încălcate dezideratele Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale Protocolului menționat mai sus, după cum sunt încălcate în egală măsură și dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție, Legea nr. 165/2013 neoferind o garanție a drepturilor și libertățile tuturor destinatarilor, răsturnând astfel forța obligatorie a Constituției și a supremației sale la care se referă art. 1 alin (5).
Funcțiile justiției, de a interpreta și aplica legile la cazuri concrete, de a judeca și de a aplica sancțiuni, de a face dreptate, sunt asigurate de regulile de desfășurare a activității de judecată.
Bazat pe principiu constituțional, potrivit căruia oricine are acces la justiție, pentru apărarea oricărui drept sau libertate, a oricărui interes legitim iară deosebire, dacă acesta decurge din Constituție, sau alte legi, accesul la justiție este un drept fundamental, garantat și de dispozițiile art. 13 si 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Acest drept fundamental permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competența instanțelor judecătorești, iar caracterul legitim sau nelegitim al cererilor vor fi apreciate în urma judecării lor și va fi constatat prin hotărâre judecătorească.
Prin alin.(2) art. 21 din Constituție se instituie garanția respectării dreptului de acces la justiție, în sensul că nicio lege nu poate îngrădi acest drept. Altfel spus, accesul la justiție este permis subiectelor de drept, după lungi perioade de timp, în mod discriminatoriu, astfel cum s-a arătat mai sus.
Restrângerea acestui drept poate avea loc doar în condițiile reglementate de art. 53 alin.1 din Constituție, ca măsură de excepție reglementă prin lege și numai dacă se impune în cazul următoarelor situații: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice.etc. Altfel spus, într-o societate democratică, restrângerea drepturilor fundamentale, poate avea loc, doar în caz de necesitate în condițiile art. 53 alin (2) din Constituție și trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat - o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu, fără să aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
Pe fondul cauzei, intimatul – reclamant a apreciat ăc neemiterea titlului de despăgubire constituie un refuz nejustificat de indeplinire a unei obligații legale.
Neemiterea titlului de despăgubire constituie o incalcare a obligației impuse acestora de art.13.1 si art.16 alin.5 si 7 din Legea nr.247/2005, dar si un refuz nejustificat de a soluționa cererea, astfel cum este definit de art.2 alin.l lit. i) din Legea nr.554/2004.
Desi Legea nr.247/2005 nu prevedea un termen limita in care parata sa fie obligata sa emită actul administrativ solicitat, acest demers trebuie făcut de către autoritatea respectiva ., astfel incat sa nu se ajungă la crearea unui prejudiciu sau, cu alte cuvinte, la mărirea celui inițial.
La dosarul cauzei pârâta a transmis o adresa prin care specifica ca reclamantul nu a formulat cerere de opțiune, dar fără să aibă în vedere faptul că nu i-a fost emisă Decizia de către C. Centrala, nu a fost întocmit raportul de evaluare, aspecte care contravin dispozițiilor art 18 din Ordonanța de urgenta nr. 81/2007.
Neemiterea prompta a titlului de despăgubire îl privează in mod nejustificat de exercitarea dreptului de proprietate, garanție impusa de art.44 din Constituția României, dar si de art.l din Protocolul nr.l al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale.
Parata nu și-a indeplinit obligațiile pe care i le impune legea, ., si astfel este vătămat ., conform art.8 din Legea nr.554/2004.
In răspunsul formulat de parata ANRP ( emis la 16.03.2012) la notificare transmisa (01.02.2012), aceasta comunica faptul că dosarul va fi analizat in vederea restituirii in natura, iar in intampinarea paratei Comisiei Centrale specifica faptul ca dosarul a fost analizat si sub aspectul legalității.
Acest aspect motivează inca o data faptul ca este indreptațit să formuleze această cerere de chemare in judecata, având in vedere confuzia creata de pârâte.
Reaua credința a recurentei-parate rezultă și din faptul ca în Notele de ședința depusa la termenul din data de 09.12.2013 aceasta a comunicat doar instanței faptul ca de la dosarul intern lipsesc anumite acte. P. la data de 09.12.2013 recurenta parata nu l-a notificat in legătura cu lipsa acestor acte si nici nu i-a pus in vedere anterior formulării cererii de chemare in judecata, atunci cand a notificat recurenta parata să îi comunice stadiul dosarului.
A mai invocate intimatul – reclamant hotărârea CEDO M. A. si alții impotriva României, susținând că refuzul de soluționare a dosarului reclamantului încalcă prevederile art. 46 din Convenție, art. 11 si art. 20 din Constituție.
Faptul ca există foarte multe persoane cărora le-au fost soluționate dosarele si chiar au incasat despăgubirile cuvenite, a creat un regim discriminatoriu pentru reclamant.
Persoanele indreptatite trebuie să beneficieze de despăgubiri certe, previzibile și predictibile, in conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, in contextul implementării Hotararii-pilot pronunțate de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza M. A. si alții impotriva României.
In ceea ce privește dreptul de proprietate, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitive și executorie constituie un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale; neexecutarea plății . constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi impotriva Italiei, 2000, Burdov impotriva Rusiei, 2002).
Astfel, in baza art. 11 din Constituția României, statul roman se obliga sa îndeplinească întocmai si cu buna credința obligațiile ce ii revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern.
Concluzionând, procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și depășirea unui termen de 12 ani de la data formulării cererii de acordarea a masurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidenta a prevederilor art. 6 din CEDO.
In drept, a invocate Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Constituția României, art. 1, art 6 din Protocolul nr. 1 al CEDO, jurisprudență CEDO, art.8 din Legea nr.554/2004, Legea nr. 10/2001, OUG nr. 81/2007.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ.(1865) rap. la art. X și art. XXIII din Legea nr. 2/2013, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865), reține următoarele:
Potrivit art.20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data pronunțării sentinței civile recurate), „1) Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. (2) Recursul suspendă executarea și se judecă de urgență.”. Din interpretarea acestor dispoziții, Curtea constată că în materia contenciosului administrativ legiuitorul a înțeles să deroge de la principiile procedurii civile de drept comun, respectiv art. 376 și art. 377 C.pr.civ. (1865), în sensul că prezintă caracter executoriu și, astfel, autoritate de lucru judecat, doar hotărârea definitivă și irevocabilă, iar nu și cea cu privire la care nu s-a împlinit încă termenul de recurs sau nu a fost încă judecat recursul declarat. În aceste condiții, Curtea arată că eventualele drepturi recunoscute în beneficiul părții reclamante prin sentința pronunțată de instanța de contencios administrativ de fond sunt susceptibile de a fi exercitate, doar în măsura și sub condiția respingerii recursului părții adverse.
Reține totodată Curtea publicarea în Monitorul Oficial nr.278/17.05.2013 a Legii nr. 165/2013, intrată în vigoare la data de 20.05.2013, act normativ în raport de ale cărui dispoziții măsurile de remediere solicitate de partea intimată-reclamantă nu mai pot fi validate.
Astfel, relativ la incidența actului normativ menționat asupra cauzei de față, se va avea în vedere art. 4 din Legea nr. 165/2013, conform căruia „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”.
Prin urmare, se constată că aceste dispoziții legale au devenit aplicabile inclusiv situației părții reclamante, căreia i se impune respectarea unei alte proceduri administrative de soluționare.
Nu în ultimul rând, urmează a fi avute în vedere și dispozițiile art. 41 din legea menționată, care prevăd că „plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (…) (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.”. Analizând textul de lege, Curtea reține că, și în cazul existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a dispus deja obligarea CCSD la emiterea titlului de despăgubire, executarea acesteia are loc tot în condițiile art.21 deci, cu atât mai mult, în cazul în care nu există o hotărâre irevocabilă procedura din art.21 se impune cu necesitate.
Or, art. 21 alin. 5 – 9 din Legea nr. 165/2013 prevede că „(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. P. clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
A fost introdusă așadar o nouă etapă - a verificării dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului, iar etapa evaluării se realizează într-o procedură diferită de cea anterioară și s-a introdus obligativitatea validării și a stabilirii punctajului și, tot cu titlu de noutate, se emite decizie de compensare prin puncte.
Curtea va constata așadar că, deși unele etape ar putea fi echivalate prin raportare la noua procedură, acest act normativ conține și dispoziții cu caracter de noutate, care trebuie respectate, interzicând recurentei - pârâte să emită direct decizia de despăgubire, anterior parcurgerii lor.
Prin urmare, Curtea constată că solicitările intimatului-reclamant cu privire la obligarea recurentei – pârâte la desemnarea evaluatorului și emiterea titlului de despăgubire nu mai sunt recunoscute de lege, iar o eventuală modificare a obiectului cererii în raport de noile prevederi legale nu poate avea loc în recurs, conform dispozițiilor art. 316 rap. la art. 294 C.pr.civ. (1865).
Totodată, Curtea mai reține că Legea nr. 165/2013 nu este abrogată la data pronunțării și nici declarată neconstituțională, producând astfel efecte juridice obligatorii, după cum nu incumbă Curții de apel atribuția de a cenzura constituționalitatea legii menționate, competență ce revine exclusiv Curții Constituționale în acord cu disp. art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. În plus, printr-o decizie nr. 1027 din 29 noiembrie 2012, Curtea Constituțională a reținut în considerente că “în jurisprudența sa, a reținut, spre exemplu prin Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.
Nici raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu conduce la concluzia înlăturării efectului Legii nr. 165/2013 prin intermediul art. 20 alin. 2 din Constituția României.
În acest din urmă sens reține Curtea de apel considerentele din paragrafele 235 – 236 ale hotărârii CEDO M. A. și alții c. România din 12 octombrie 2010 (cererile nr. 30.767/05 și 33.800/06), în care se arată: « (235) În același timp, Curtea apreciază că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg, …). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității. (236) Ținând cont de numărul mare de persoane vizate și de consecințele importante ale unui astfel de dispozitiv, al cărui impact asupra întregii țări este considerabil, autoritățile naționale rămân suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Miniștrilor, măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate de Curte.».
Mai apreciază Curtea că incidența Legii nr. 165/2013 este în legătură cu fondul acțiunii, ținând de verificarea temeiniciei dreptului pretins de partea reclamantă.
Învederează totodată Curtea că art. 306 alin. 2 C.pr.civ.(1865) permite instanței de judecată să invoce din oficiu în recurs motivele de ordine publică. Totodată, cum recursul de față intră sub incidența art. 3041 C.pr.civ. (1865), hotărârea primei instanțe putând fi examinată sub toate aspectele, adică atât cu privire la nelegalitate, cât și cu privire la netemeinicie, Curtea apreciază că analiza vizează atât motivele de ordine publică ținând de dreptul procesual, cât și cele ținând de dreptul material.
În cauză, partea reclamantă a învestit instanța de fond cu privire la un pretins refuz nejustificat al părții pârâte referitor la îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, relativ la desemnarea unui evaluator și întocmirea raportului de evaluare, precum și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Or, respectivul refuz nejustificat trebuie să fie incident inclusiv la data soluționării recursului, prin prisma efectelor hotărârii judecătorești pronunțate în materia contenciosului administrativ, adică începând cu data rămânerii sale irevocabile în acord cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, după cum s-a arăta mai sus.
Totodată, Legea nr. 165/2013 prezintă caracterul unei norme imperativ de drept public, justificată prin prisma interesului public general, prevăzând o nouă procedură de stabilire, evaluare și acordare a despăgubirilor în sistemul legilor proprietății și fondului funciar privind imobilele preluate abuziv de statul comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
În consecință, se impunemodificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul respingerii ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (fosta CCSD).
În ce privește excepțiile invocate de ANRP prin întâmpinarea depusă la dosar, Curtea apreciază că nu intervine legala învestire a instanței de recurs cu soluționarea lor, căci excepțiile privesc anumite capete ale cererii de chemare în judecată față de care nu a intervenit devoluțiunea ca efect al căii de atac exercitate exclusiv de pârâta CCSD (CNCI).
Față de cele arătate în precedent, Curtea apreciază că soluția de pronunțat este în sensul admiterii recursuluiprin raportare la disp. art. 312 C.pr.civ. (1865) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâta CNCI (fosta CCSD), cu menținerea în rest a sentinței recurate.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ P. COMPENSAREA IMOBILELOR (fosta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, efect al art. 18 din Legea nr. 165/2013), împotriva sentinței civile nr. 5769/15.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. S. și cu intimatele-pârâte A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și DIRECȚIA P. ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea în contradictoriu cu CNCI ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. O. D. C. B. H. V.
GREFIER
G. M.
Red. Tehnored. Jud. B.C. /2 ex./ian.2014
C. 8 – SCAF / Judecător fond: S. O.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 3924/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 619/2013.... → |
|---|
