Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr. 1350/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1350/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 9623/2/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1350
Ședința publică de la 17.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. P.
GREFIER: M. - C. I.
Pe rol se află soluționarea acțiunii de contencios administrativ formulată de reclamanții C. DE R. JURIDICE, cu sediul în București, ., Sector 2 și G. C. ROMÂNIA, cu sediul în București, ., nr. 18, Sector 2, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE R. MINERALE, cu sediul în București, .-38, Sector 1 și G. ROMÂNIEI, cu sediul în București, Piața Victoriei, nr. 1, Sector 1, având ca obiect –„excepție nelegalitate act administrativ - în dosarul_/3/2010”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la termenul din 10.04.2013 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17.04.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra excepției de nelegalitate, constată următoarele:
În dosarul nr._/3/2010, având ca obiect recursul declarat de recurenta-pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE R. MINERALE împotriva Sentinței civile nr. 914/07.03.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. DE R. JURIDICE și G. C. ROMÂNIA, intimații au invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii Guvernului S-921/2004 și a Ordinului ANRM nr. 202/2003.
În motivare, intimații au arătat că aceste acte sunt nelegale față de dispozițiile Convenției de la Aarhus ratificată de România, art. 4 prevăzând că relațiile economice ale unui stat nu sunt protejate și nu pot fi considerate informații secrete, asemenea excepții nefiind prevăzute în Convenție.
Au mai arătat că, în cadrul excepțiilor enumerate, Convenția arată că în toate cazurile emisiile semnificative pentru protecția mediului trebuie făcute publice iar motivele de refuz – excepțiile enumerate de art. 4 – trebuie interpretate în mod restrictiv, luându-se în considerare satiafacerea interesului publicului prin divulgarea informațiilor și posibilitatea ca informațiasolicitată să fie legată de emisiile de mediu.
Au susținut că această convenție are ca obiect protecția dreptului la un mediu sănătos care este un drept fundamental, în conformitate cu Constituția României și a Tratatului Uniunii Europene. Apreciază că, în conformitate cu art. 20 din Constituție, Convenția de la Aarhus are prioritate față de dispozițiile dreptului intern care sunt contrare: Legea nr. 182/2002, HG nr. 585/2002, HG S-921/2004, Ordinul ANRE nr. 202/2003 etc.
Consideră că actele cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate nu respectă dispozițiile Convenției de la Aaarhus privind natura drepturilor ce pot fi invocate, întindrea posibilă a excepțiilor, clasificând generic informațiile respective.
Ca urmare, apreciază că motivele de refuz nu sunt interpretate restrictiv, sunt clasificate și informații privind posibilele emisii de mediu și nu se ia în considerare interesul publicului în ceea ce privește divulgarea informațiilor.
Prin Încheierea de ședință din data de 03.11.2011, Curtea de Apel București, constituită în complet de recurs, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a sesizat Curtea de Apel București, constituită în complet de fond, cu soluționarea excepției de nelegalitate a Hotărârii Guvernului S-921/2004 și a Ordinului ANRM nr. 202/2003, invocată de intimații-reclamanți, constituindu-se dosarul nr._ .
Pârâtul G. României, citat în calitate de emitent al HG S-921/2004, a formulat întâmpinare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind excepția de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. S-921/2004, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
HG nr. S 921/2004 este temeinică și legală, fiind adoptată de către Executiv, astfel cum reiese și din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat de Agenția Națională pentru R. Minerale.
La elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, regulament aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 555/2001 (în vigoare la data adoptării H.G. nr.l010/2004, în prezent abrogată), proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției, care, potrivit art.8 alin. (6) din hotărârea mai sus menționată, "avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiunilor din etapa de avizare".
A învederat instanței că reclamantele argumentează nelegalitatea H.G.nr.S-921/2004 prin raportare la dispozițiile Legii nr.86/2000 pentru ratificarea Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, care nu are nici un fel de legătură cu cele două acte administrative atacate.
A susținut că excepția de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la lege, iar nelegalitatea actelor administrative presupune încălcarea unui act cu puterea juridică superioară, în executarea sau a cărui executare o organizează.
H.G. nr. S 921/2004 nu execută/organizează executarea Convenției de la Aarhus, ci prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și a Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, astfel că legalitatea actului administrativ atacat urmează să fie apreciată în raport cu aceste din urmă acte normative.
A precizat că executarea/organizarea executării Legii nr.86/2000 pentru ratificarea Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 este realizată prin Metodologia de gestionare și furnizare a informației privind mediul, deținută de autoritățile publice pentru protecția mediului, aprobată prin Ordinul Ministerului Apelor și Protecției Mediului nr. 1182/2002 și prin Hotărârea Guvernului nr. 564/2006 privind cadrul de realizare a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe în legătură cu mediul. Ținând seama de aceste premise, urmează a se constata faptul că, pe calea excepției de nelegalitate, reclamantele nu formulează nici un fel de motive de nelegalitate a H.G. nr. S 921/2004 în raport cu Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate sau Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.
Pe de altă parte, a susținut că H.G.nr.S921/2004 a fost sunt adoptată cu respectarea prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România și Hotărârii Guvernului nr.781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu.
Din lecturarea H.G.nr.S921/2004 se poate observa că informațiile clasificate potrivit acestora nu au menirea de a fi destinate în mod liber cetățenilor și vizează asigurarea executării obligației de confidențialitate impusă de Legea nr. 182/2002 și Legea nr. 85/2003 și, în nici un caz, nu vizează probleme de interes general.
De asemenea, în analizarea conformității H.G.nr.S921/2004 în raport de normele juridice privind protecția informațiilor clasificate, a menționat că actul administrativ atacat a fost adoptat cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, atât în ceea ce privește normele care reglementează organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru R. Minerale cât și în ceea ce privește procedura de protecție a informațiilor clasificate.
Aceste acte administrative au fost adoptate/emise în temeiul art.22 și art. 32 din Legea nr. 182/2002, care stabilește că listele cuprinzând informațiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau deținute de autoritățile ori de instituțiile publice, se aprobă și se actualizează prin hotărâre a Guvernului, respectiv în sensul existenței obligației conducătorilor autorităților și instituțiilor publice (...) de a stabili informațiile care constituie secrete de serviciu și regulile de protecție a acestora, de a coordona și de a controla normele privitoare la păstrarea secretului de serviciu.
Privit și prin prisma prevederilor Legii nr. 182/2002 se poate observa că dreptul de acces la informație nu este un drept nelimitat ci unul restrâns, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, cu scopul de asigurare a confidențialității anumitor categorii de date și informații.
Modalitatea de protecție a confidențialității acestor informații este aceea prin care se stabilește caracterul de informație clasificată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2002 și Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, iar G. României prin adoptarea HG nr.S-921/2004, în acord cu dispozițiile legale menționate, a stabilit care sunt informațiile a căror confidențialitate trebuie să fie respectata, prin atribuirea caracterului de informații clasificate.
Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 17 lit. i) din Legea nr. 182/2002, constituie secret de stat: "studiile, prospecțiunile geologice și determinările gravimetrice cu densitate mai mare de un punct pe kilometru pătrat, prin care se evaluează rezervele naționale de metale și minereuri rare, prețioase, disperse și radioactive, precum și datele și informațiile referitoare la rezervele materiale, care sunt în competența Administrației Naționale a Rezervelor de Stat".
Totodată, menținerea confidențialității datelor și informațiilor privind resursele minerale românești este instituită suplimentar și prin prevederile art.5 din Legea minelor nr.85/2003, care dispune în sensul că "autoritatea competentă, titularii de licențe/permise, precum și alte autorități publice și instituții cu atribuții în aplicarea prevederilor prezentei legi au obligația de a păstra confidențialitatea asupra datelor și informațiilor transmise de titularii licențelor și/sau permiselor, de care iau cunoștință în executarea atribuțiilor de serviciu, pe toată durata activităților miniere, în condițiile prevăzute de lege", astfel că voința acestor entități în sensul diseminării acestor date și informații este insuficientă în raport cu modul de formulare imperativ al legii.
Pe de altă parte, apreciază că netemeinicia excepției de nelegalitate este evidentă și prin raportare la prevederile invocate de reclamante, respectiv art.4 din Convenția de la Aarhus, întrucât HG nr. S 92l/2004 nu încalcă în nici un fel normele acestui articol din convenție.
În acest sens, a susținut că reclamantele nu arată în concret motivele pentru care apreciază că H.G. nr. S 92l/2004 este fi nelegală în raport cu art.4 din Convenția de la Aarhus.
A menționat că legea prevede exceptarea anumitor informații de la accesul liber, fiind evident că acest drept nu este un drept nelimitat, ci un drept afectat de anumite restrângeri expres instituite de lege, respectiv art. 4 pct. 3 din Convenția de la Aarhus și art. 12 alin.(l) din Legea nr. 544/2001.
Împrejurarea că anumite informații sunt clasificate prin acte administrative emise/adoptate în executarea legii considerăm că nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la informație, inclusiv informația de mediu, atât timp cât însăși legea instituie anumite cazuri de excepție pentru care dreptul de acces liber la informație este restrâns.
În ceea ce privește capătul de cerere privind excepția de nelegalitate a Ordinului ANRM nr. 202/2003, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României.
A învederat că, față de obiectul acestui capăt de cerere, respectiv constatarea nelegalității Ordinului ANRM nr. 202/2003, nu se contestă legalitatea unui act administrativ al Guvernului, care prin dispozițiile sale ar vătăma reclamantelor vreun drept, și nici nu se referă la existența vreunui refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, situație care se apreciază în raport cu competențele și atribuțiile stabilite pentru Executiv prin dispozițiile constituționale și cele ale Legii nr. 90/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâta Agenția Națională pentru R. Minerale a formulat întâmpinare, invocând următoarele excepții:
-excepția inadmisibilității
-excepția lipsei de interes
Pe fond, apreciază că netemeinicia excepției de nelegalitate este evidentă, observând faptul că fundamentează nelegalitatea H.G.nr.S921/2004 și a Ordinului nr.202/2003 prin raportare la un act normativ, respectiv Legea nr.86/2000 pentru ratificarea Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, care nu are nici un fel de legătură cu cele două acte administrative atacate.
Cum excepția de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la lege, iar nelegalitatea actelor administrative presupune încălcarea unui act cu puterea juridică superioară, în executarea sau a cărui executare o organizează, a susținut că cenzurarea H.G. nr. S 921/2004 și a Ordinului nr. 202/2003 în raport cu un act fără nici o legătură cu cele două acte administrative atacate, respectiv Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, este fundamental greșită și neîntemeiată.
H.G. nr. S 921/2004 și a Ordinului nr. 202/2003 nu execută/organizează executarea Convenției de la Aarhus ci a dispozițiilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și a Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, astfel că legalitatea celor două acte administrative atacate urmează să fie apreciată în raport cu aceste din urmă acte normative.
A precizat faptul că executarea/organizarea executării Legii nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 este realizată prin Metodologia de gestionare și furnizare a informației privind mediul, deținută de autoritățile publice pentru protecția mediului, aprobată prin Ordinul Ministerului Apelor și Protecției Mediului nr. 1182/2002 și prin Hotărârea Guvernului nr. 564/2006 privind cadrul de realizare a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe în legătură cu mediul, astfel că legalitatea acestor acte poate fi pusă în discuție, pe calea excepției de nelegalitate, prin raportare la prevederile superioare ale Legii nr.86/2000.
A susținut că atât H.G. nr. S 921/2004 cât și Ordinul nr. 202/2003 sunt adoptate/emise cu respectarea întocmai a prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România și Hotărârii Guvernului nr.781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu.
A precizat că informațiile clasificate potrivit acestor acte nu au menirea de a fi destinate în mod liber cetățenilor și vizează asigurarea executării obligației de confidențialitate impusă de Legea nr. 182/2002 și Legea nr. 85/2003 și, în nici un caz, nu vizează probleme de interes general.
De asemenea, în analizarea conformității H.G.nr.S921/2004 și Ordinului nr. 202/2003 în raport normele juridice privind protecția informațiilor clasificate, a solicitat să se observe faptul că cele două acte administrative atacate sunt adoptate/emise cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, atât în ceea ce privește normele care reglementează organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru R. Minerale cât și în ceea ce privește procedura de protecție a informațiilor clasificate.
Aceste acte administrative au fost adoptate/emise în temeiul art.22 și art. 32 din Legea nr. 182/2002, care stabilește că listele cuprinzând informațiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau deținute de autoritățile ori de instituțiile publice, se aprobă și se actualizează prin hotărâre a Guvernului, respectiv în sensul existenței obligației conducătorilor autorităților și instituțiilor publice (...) de a stabili informațiile care constituie secrete de serviciu și regulile de protecție a acestora, de a coordona și de a controla normele privitoare la păstrarea secretului de serviciu.
A menționat că dreptul de acces la informație nu este un drept nelimitat ci unul restrâns, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, cu scopul de asigurare a confidențialității anumitor categorii de date și informații.
Modalitatea de protecție a confidențialității acestor informații este aceea prin care se stabilește caracterul de informație clasificată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2002 și Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 ori, Agenția Națională pentru R. Minerale, prin emiterea Ordinului nr. 74/2007, respectiv G. României prin adoptarea HG nr.S921/2004, în acord cu dispozițiile legale menționate, au stabilit care sunt informațiile a căror confidențialitate trebuie să fie respectată.
A învederat că, în conformitate cu prevederile art. 17 lit. i) din Legea nr. 182/2002, constituie secret de stat "studiile, prospecțiunile geologice și determinările gravimetrice cu densitate mai mare de un punct pe kilometru pătrat, prin care se evaluează rezervele naționale de metale și minereuri rare, prețioase, disperse și radioactive, precum și datele și informațiile referitoare la rezervele materiale, care sunt în competența Administrației Naționale a Rezervelor de Stat".
A mai arătat că menținerea confidențialității datelor și informațiilor privind resursele minerale românești este instituită suplimentar și prin prevederile art. 5 din Legea minelor nr.85/2003, care dispune în sensul că "autoritatea competentă, titularii de licențe/permise, precum și alte autorități publice și instituții cu atribuții în aplicarea prevederilor prezentei legi au obligația de a păstra confidențialitatea asupra datelor și informațiilor transmise de titularii licențelor și/sau permiselor, de care iau cunoștință în executarea atribuțiilor de serviciu, pe toată durata activităților miniere, în condițiile prevăzute de lege", astfel că voința acestor entități în sensul desemnării acestor Date și Informații este insuficientă în raport cu modul de formulare imperativ al legii.
A invocat în acest sens practica judecătorească anterioară a Curți de Apel București-Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, materializată în sentințele pronunțate în dosarele civile nr._/3/2005 și nr._, rămase irevocabile.
În sinteză, reclamantele apreciază că H.G. nr. S 921/2004 și Ordinul nr. 202/2003 ar contraveni prevederilor art.4 din Convenția de la Aarhus întrucât aceste acte administrative nu țin seama de "natura drepturilor ce pot fi invocate" (i) "întinderea posibilă a excepțiilor" (ii) ori că aceste acte administrative atacate nu țin seama de regula interpretării restrictive a motivelor de refuz (iii) sau că nu iau în considerare în nici un fel interesul publicului în ceea ce privește divulgarea informațiilor (iv).
Consideră că aprecierea reclamantelor este neîntemeiată, întrucât chiar legea prevede exceptarea anumitor informații de la accesul liber, fiind evident că acest drept nu este un drept nelimitat ci un drept afectat de anumite restrângeri expres instituite de lege, respectiv art. 4 pct. 3 din Convenția de la Aarhus și art. 12 alin.(l) din Legea nr. 544/2001.
Împrejurarea că anumite informații sunt clasificate prin acte administrative emise/adoptate în executarea legii nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la informație, inclusiv informația de mediu, atât timp cât însăși legea instituie anumite cazuri de excepție pentru care dreptul de acces liber la informație este restrâns.
Reclamanta C. de R. Juridice a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 19/2010 și excepția de nelegalitate a învestirii și compunerii completului de judecată, urmare a faptului că prezenta cauză a fost transmisă unui complet de judecată care deține autorizație de acces la înscrisuri clasificate „secret de serviciu” (filele 68-69).
Toate excepțiile invocate de părți au fost soluționate prin Încheierea de ședință din data de 13.03.2013, fiind respinse ca neîntemeiate – filele 83-86.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar atât actele administrative a căror nelegalitate se invocă (la C. de Informații Clasificate al Curții de Apel București), cât și documentația care stă la baza emiterii acestora.
Analizând materialul probator administrat, prevederile legale incidente și susținerile părților, Curtea reține următoarele:
Argumentele prezentate de reclamante în susținerea excepției de nelegalitate a H.G. nr. S 921/2004 și a Ordinului nr. 202/2003 constau, în esență, în aceea că actele administrative ar contraveni prevederilor art. 4 din Convenția de la Aarhus, întrucât nu țin seama de natura drepturilor ce pot fi invocate, de întinderea posibilă a excepțiilor, de regula interpretării restrictive a motivelor de refuz și că nu iau în considerare în nici un fel interesul publicului în ceea ce privește divulgarea informațiilor.
Întrucât convenția are ca obiect protecția dreptului la un mediu sănătos care este un drept fundamental, reclamantele apreciază că, în conformitate cu art. 20 din Constituție, Convenția de la Aarhus are prioritate față de dispozițiile dreptului intern care sunt contrare, printre dispozițiile contrare regăsindu-se și Legea nr. 182/2002, HG nr. 585/2002, HG S-921/2004, Ordinul ANRE nr. 202/2003.
Curtea reține că analizarea legalității unui act administrativ, atât pe calea unei acțiuni în anulare, cât și pe calea excepției de nelegalitate presupune verificarea conformității actului administrativ cu actele normative cu forță juridică superioară, în executarea cărora a fost emis sau a căror executare o organizează, verificându-se, pe de o parte, existența temeiului de drept iar pe de altă parte încadrarea în limitele actelor cu forță juridică superioară, aceasta constituind expresia principiului supremației legii, consacrat de Constituție.
Din această perspectivă, în acord cu pârâții, se constată că H.G. nr. S 921/2004 și Ordinul nr. 202/2003 nu constituie acte administrative adoptate în executarea Legii nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, acest act normativ fiind pus în executare prin Metodologia de gestionare și furnizare a informației privind mediul, aprobată prin Ordinul Ministerului Apelor și Protecției Mediului nr. 1182/2002 și prin Hotărârea Guvernului nr. 564/2006 privind cadrul de realizare a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe în legătură cu mediul.
Actele a căror nelegalitate dse invocă au fost emise, astfel cum rezultă din preambul și din analiza documentației care stă la baza acestora, în executarea prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și a Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, or, din interpretarea prevederilor Legii nr. 182/2002 rezultă că dreptul de acces la informație nu este un drept nelimitat ci unul restrâns, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, cu scopul de asigurare a confidențialității anumitor categorii de date și informații, modalitatea de protejare a confidențialității acestora constând în atribuirea caracterului de informații clasificate.
Astfel, Legea nr. 182/2002 stabilește că listele cuprinzând informațiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau deținute de autoritățile ori de instituțiile publice, se aprobă și se actualizează prin hotărâre a Guvernului, stabilind obligația conducătorilor autorităților și instituțiilor publice de a stabili informațiile care constituie secrete de serviciu și regulile de protecție a acestora, de a coordona și de a controla normele privitoare la păstrarea secretului de serviciu.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art.5 din Legea minelor nr.85/2003, „Autoritatea competentă, titularii de licențe/permise, precum și alte autorități publice și instituții cu atribuții în aplicarea prevederilor prezentei legi au obligația de a păstra confidențialitatea asupra datelor și informațiilor transmise de titularii licențelor și/sau permiselor, de care iau cunoștință în executarea atribuțiilor de serviciu, pe toată durata activităților miniere, în condițiile prevăzute de lege."
În raport de prevederile legale menționate, Curtea constată că prin cele două acte administrative care formează obiectul excepției de nelegalitate, cele două autorități pârâte au stabilit, în temeiul și în limitele legii, care sunt informațiile din domeniul resurselor minerale ale României, elaborate sau gestionate de pârâta Agenția Națională pentru R. Minerale, acăror confidențialitate se impune a fi respectată, protejarea cofidențialității realizându-se prin atribuirea caracterului de informații clasificate „secret de serviciu”.
Referitor la temeiurile legale ale adoptării celor două acte administrative, se observă că acestea constau în dispozițiile art. 22 și art. 32 din Legea nr. 182/2002 iar în ceea ce privește limitele de reglementare, se constată că au fost respectate, aceste informații fiind declarate prin lege specială ca având caracter confidențial și nefiind destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, astfel încât nu se susține afirmația reclamantelor potrivit căreia motivele de refuz nu iau în considerare interesul publicului în divulgarea informațiilor.
În ceea ce privește pretinsa neconcordanță a acestor acte administrative cu Convenția de la Aarhus, ratificată prin Legea nr. 86/2000, Curtea apreciază că argumentele reclamantelor nu pot fi reținute, în condițiile în care dreptul de acces la informații cunoaște unele limite stabilite chiar prin această Convenție, în acest sens fiind excepțiile prevăzute la art. 4 pct. 3 și 4, aceste excepții putând constitui motive justificate pentru protejarea confidențialității unor informații, prin clasificarea acestora „secret de serviciu”.
De asemenea, se impune precizarea că, în condițiile în care Convenția de la Aarhus a fost ratificată prin Legea nr. 86/2000, făcând parte din dreptul intern, nu se mai pune problema unei eventuale neconcordanțe între normele interne și Tratatele Uniunii Europene, astfel încât să fie aplicabile prevederile art. 20 din Constituție, așa cum susține reclamanta.
În concluzie, actele normative incidente în materia accesului la informațiile privind mediul și la informațiile privind resursele minerale ale României stabilesc anumite limite ale dreptului de acces la aceste categorii de informații, actele administrative a căror nelegalitate se invocă, încadrându-se, în opinia Curții, în aceste limite, situație care justifică protejarea confidențialității, în condițiile stabilite de Legea nr. 182/2002 și HG nr. 585/2002.
Din aceste considerente, constatând că H.G. nr. S 921/2004 și Ordinul nr. 202/2003 sunt emise în temeiul și în limitele Legii nr. 182/2002, Legii nr. 85/2003 și Legii nr. 86/2000, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate formulată de reclamanții C. DE R. JURIDICE, cu sediul în București, ., Sector 2 și G. C. ROMÂNIA, cu sediul în București, ., nr. 18, Sector 2, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE R. MINERALE, cu sediul în București, .-38, Sector 1 și G. ROMÂNIEI, cu sediul în București, Piața Victoriei, nr. 1, Sector 1.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. P. M. - C. I.
Red.jud. P.C.
Tehnored. I.C./6ex.
..2013
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2580/2013.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5855/2013.... → |
|---|
