Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 1605/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1605/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 8094/90/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
C. DE A. BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1605
Ședința publică de la 15.05.2013
C. constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
GREFIER: M. C. I.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta D. D. C., cu domiciliu procesual ales la Judecătoria Rm. V., cu sediul în Rm. V., .. 2, jud. V., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în sector 5, București, ., C. DE A. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, T. V., cu sediul în Rm. V., .. 2, jud. V. și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în sector 1, București, ., nr. 1-3, având ca obiect „refuz acordare drepturi”
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
C. invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Curții de A. București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în raport de obiectul acțiunii și de precizările pe care le-a făcut reclamanta în răspunsul la întâmpinare (filele 53 – 55 din dosarul de fond), și rămâne în pronunțare pe această excepție.
CURTEA,
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului V. – Secția I Civilă sub nr._, reclamanta D. D. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, C. DE A. PITEȘTI, STATUL ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în calitate de expert, obligarea la plata indemnizației rezultate ca urmare a atingerii, vechimii îi muncă, de peste 20 de ani, începând cu data de aprilie 2011, concretizată în indemnizația calculată prin OMJ nr. 82l/C/2011 și diferența până la indemnizația efectiv acordată colegilor săi care, anterior acestei date, au îndeplinit aceeași condiție de vechime.
În motivare a arătat, în esență, că prin modalitatea de calcul a indemnizației ce i se cuvine, pârâtul M. de Justiție, reprezentat de ministrul justiției, procedează în mod discriminatoriu, cu încălcarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, invocând excepția de necompetență materială a Tribunalului V. de a soluționa cererea de chemare în judecată.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității, arătând că reclamanta nu a formulat plângere împotriva ordinului prin care i s-au stabilit drepturile salariale, potrivit art. 7 alin. (2), CAP. VIII din Anexa VI la Legea 284/2010.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului M. Justiției solicitând respingerea excepțiilor invocate pentru următoarele considerente:
Relativ la excepția necompetenței materiale a Tribunalului în soluționarea cererii, a arătat că pârâtul se află într-o regretabilă și profundă eroare cu privire la obiectul cu care a fost învestită instanța, întrucât temeiul legal al cererii constă în încălcarea dreptului subiectiv cu privire la principiului nediscriminării și egalității de tratament, aspect reglementat de Legea nr. 324 din 14 iulie 2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În atare situație, potrivit art. 21(1) din legea enunțată, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă.
Prin Sentința civilă nr. 222 din data de 25 februarie 2013, T. V. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de A. București – Secția C. Administrativ și Fiscal, reținând incidența prevederilor art. 7 din Anexa VI, Cap. VIII din Legea nr. 284/2010.
Examinând, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâților la plata către reclamantă a indemnizației rezultate ca urmare a atingerii, vechimii îi muncă, de peste 20 de ani, începând cu data de aprilie 2011, concretizată în indemnizația calculată prin OMJ nr. 82l/C/2011 și diferența până la indemnizația efectiv acordată colegilor săi care, anterior acestei date, au îndeplinit aceeași condiție de vechime, invocându-se, în esență, discriminarea.
În ceea ce privește art. 7 din Anexa VI, Cap. VIII din Legea nr. 284/2010, acesta prevede următoarele:
„(1) Personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență, nemulțumit de modul stabilire a drepturilor salariale. poate face contestație, în termen de 15 zile de la lata comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior Magistraturii, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și ale Direcției adiționale Anticorupție ori, după caz, la Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație Justiție. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de A. București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile".
Din analiza textului legal citat, rezultă că acesta are incidență numai cu privire la situațiile în care se contestă actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale sub aspectul legalității, solicitându-se anularea acestuia.
Or, reclamanta nu solicită anularea OMJ nr. 821/C/2011 pentru nelegalitate, ci susține că normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 285/2010, litera H, instituie o modalitate de calcul a indemnizației care generează discriminare în raport cu alți magistrați care au împlinit o vechime de peste 20 de ani anterior anului 2011 și care beneficiază de o indemnizație mai mare, fără a exista o justificare obiectivă pentru această diferență. Pe cale de consecință, reclamanta solicită obligarea la plata acestei diferențe de indemnizație stabilită, în opinia sa, în mod discriminatoriu.
Faptul că acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile OG nr. 137/2000 rezultă, cu evidență, atât din cererea de chemare în judecată, în cuprinsul căreia se solicită citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cât și din răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâtul M. Justiției (filele 53-55 din dosarul Tribunalului V.), în cuprinsul căruia reclamanta subliniază faptul că a formulat acțiunea în temeiul art. 21 alin. (1) din acest act normativ și că solicită sancționarea comportamentului discriminatoriu al angajatorului, și obligarea la plata diferențelor salariale dintre indemnizațiile colegilor săi care au împlinit aceeași vechime anterior datei de 31 decembrie 2010 și indemnizația sa, astfel cum a fost stabilită prin Ordinul nr. 821/C/2011.
C. reține așadar împrejurarea că, dând eficiență principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant iar instanța se pronunță numai în limitele învestirii, competența materială trebuie stabilită în raport de obiectul cererii și de temeiul de drept indicate de reclamantă.
Din această perspectivă, având în vedere motivarea cererii și aspectele precizate în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, se constă că prezenta acțiune este o acțiune de drept comun având ca obiect plata diferențelor salariale rezultate din pretinsa discriminare, acțiune care, potrivit legii, se soluționează în primă instanță de secțiile specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalelor.
Ținând cont și de normele care reglementează competența teritorială în materia litigiilor de muncă, se constă că prezenta cerere de chemare în judecată se soluționează în primă instanță de T. V., instanța inițial sesizată de reclamantă.
Din aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (3) din codul de procedură civilă, C. va admite excepție necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului V..
Totodată, constatând declinările reciproce de competență între aceleași instanțe, în temeiul dispozițiilor art. 20-22 din Codul de procedură civilă, C. va constata ivit conflictul negativ de competență și va dispune înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului V..
Constată ivit conflictul negativ de competență.
Dispune înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. P. M. - C. I.
Red.jud. P.C.
Tehnored. I.C./2ex.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 648/2013.... | Despăgubire. Decizia nr. 3318/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
