Obligaţia de a face. Decizia nr. 5279/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5279/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 76970/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.5279
Ședința publică de la data de la 25 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. J.
JUDECĂTOR: H. P.
JUDECĂTOR: G. A. F.
GREFIER: E. CHIRĂNUȘ
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă I. D. împotriva sentinței civile nr.563 din data de 05.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți PRIMĂRIA S. 5 BUCUREȘTI, PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI și C. G. AL M. BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FONDULUI FUNCIAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă personal și asistată de avocat S. (R.) M., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, intimata-pârâtă Primăria Sectorului 5 București, prin consilier juridic T. M., în baza delegației pe care o depune la dosar și intimata-pârâtă Primăria M. București, prin avocat D. M., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimatul-pârât C. G. al M. București – Administrația Fondului Funciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că recurenta reclamantă a depus dovada achitării taxei de timbru și timbrul judiciar stabilite prin rezoluție, iar intimații pârâți Primăria Sectorului 5 și Primăria M. București au depus întâmpinări, prin serviciul registratură.
Curtea înmânează recurentei câte un exemplar al întâmpinărilor depuse.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, învederează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de întâmpinări întrucât le-a studiat înainte de începerea ședinței de judecată. Depune la dosar un set de înscrisuri, comunicând și părților prezente câte un exemplar.
Intimata-pârâtă Primăria Sectorului 5 București, prin consilier juridic, învederează că nu are alte cereri de formulat.
Intimata-pârâtă Primăria M. București, prin avocat, învederează că nu are cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor la vânzarea, cu prioritate și fără licitație, a spațiului comercial situat în București, ., . 5, către reclamantă, în temeiul Legii nr.341/2004. De asemenea, solicită obligarea pârâtelor la plata de penalități de întârziere în cuantum de 50 lei pe zi începând cu data la care s-a refuzat cumpărarea spațiului comercial și până la îndeplinirea obligației stabilite.
Consideră că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică.
Arată că recurenta a fost titulară de contrat începând cu anul 2003 și până la 21.12.2012 când a expirat contractul, iar de la acea dată, cu toate că deține în posesie spațiul, nu își poate desfășura activitatea întrucât, fără contract de închiriere valabil, nu poate obține autorizație de la Registrul Comerțului. De asemenea, nu beneficiază de apă, curent electric și nici energie termică și, cu toate acestea, a continuat să plătească chirie și în perioada ianuarie – mai 2013 în speranța că se va prelungi contractul de închiriere, lucru care nu s-a întâmplat. Începând cu luna iunie 2013 nu a mai achitat chiria pentru spațiul comercial, considerând o plată nedatorată. Solicită să se constate că în cauză nu poate opera tacita relocațiune având în vedere că în capitolul III al contractului se prevede că acesta poate fi prelungit cu 30 de zile înainte de expirare, iar în capitolul IX se prevede că durata contractului expiră odată cu trecerea termenului stabilit, dacă părțile nu convin altfel. Consideră că este beneficiară Legii nr.341/2004 care îi conferă dreptul de a cumpăra sau de a închiria un spațiu comercial până la 100 mp.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, în acest sens depune chitanța privind plata onorariului de avocat.
Intimata-pârâtă Primăria Sectorului 5 București, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele arătate în întâmpinare.
Intimata-pârâtă Primăria M. București, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat considerând că în mod temeinic și legal instanța de fond a stabilit că în cauză operează tacita relocațiune. În ceea ce privește contractul de închiriere nr.1/16.05.2008, în lipsa unor divezi din care să rezulte clar derularea contractului, precum și faptul că recurenta-reclamantă nu a predat până la acest moment spațiul închiriat. Contractul de închiriere a fost încheiat pe o periadă determinată, iar la expirarea contractului locatorul nu a anunțat concediul contractului, astfel că locatara a continuat să funcționeze fără să fie evacuată de către locator. Potrivit art.5 alin.1 lit.c din Legea nr.341/2004, luptătorii pentru victoria revoluției din Decembrie 1989 beneficiază de dreptul la cumpărare sau închiriere cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător. Or, la data introducerii acțiunii, reclamanta beneficia de închirierea unui spațiu comercial, drept pentru care instanța de fond a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată, pârâta neavând două obligații, și de a închiria și de a vinde același spațiu comercial.
Pentru aceste motive și pentru cele dezvoltate pe larg în întâmpinare, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea constată dezbaterile închise și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, reclamanta I. D. în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA S. 5 BUCUREȘTI, PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI și C. G. AL M. BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FONDULUI FUNCIAR, a solicitat obligarea pârâtelor la vânzarea cu prioritate și fără licitație a spațiului comercial din București, ., ..5, sub sancțiunea plății unor penalități de 50 lei pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligației și cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitatea de urmaș al unui luptător în Revoluția din 1989, iar legea nr.341/2004 îi dă dreptul de a beneficia de cumpărarea unui spațiu comercial, a formulat cerere în acest sens, însă i-a fost închiriat un spațiu pe care se consideră îndreptățită să îl și cumpere. Contractul de închiriere a expirat și nu a fost prelungit, putând fi evacuată de la 1.01.2013. Consideră că autoritățile s-au manifestat abuziv la adresa sa, întârziind să îi soluționeze cererile, iar cumpărarea spațiului conform legii nr.550/2002 nu a fost posibilă tocmai pentru că din cauza acestor autorități nu a formulat în termen cererea de cumpărare.
În drept, reclamanta a invocat disp. legii nr.341/2004.
Pârâta PS5 a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu are competențe recunoscute de legea nr.341/2004, iar spațiul indicat de către reclamantă nu se află în administrarea ori proprietatea sa, și pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Și pârâta PMB a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității de folosință, primăria fiind doar o structură funcțională, fără personalitate juridică, și excepția lipsei calității procesuale pasive, primăria neavând atribuții privind vânzarea spațiilor în baza legii nr.341/2004, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-au depus la dosar, în copie, contract de închiriere, certificat de revoluționar, adrese AFI, PMB.
Prin sentința civilă nr.563 din 05.02.2013 Tribunalul București a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei capacității de folosință a pârâtei Primăria M. București și lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Primăria Sectorului 5 și Primăria M. București și în fond, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei PS5, tribunalul consideră că este neîntemeiată și o va respinge, în condițiile în care reclamanta s-a adresat mai multor autorități publice locale pentru a cumpăra spațiul comercial și în ce măsură poate fi obligată vreuna dintre aceste autorități la vânzarea spațiului reprezintă un aspect ce ține de fondul cauzei, de temeinicia dreptului pretins și nu poate împiedica exercitarea dreptului la acțiune pentru lipsa calității procesuale pasive.
Tribunalul va respinge ca neîntemeiate și excepțiile lipsei capacității de folosință și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei PMB, ținând cont de faptul că pârâta nu este o simplă structură funcțională din moment ce emite acte administrative în nume propriu, susceptibile a produce efecte juridice. Actele emanate de această pârâtă și depuse la dosar poarta antetul și ștampila PMB, deci aceasta poate sta în judecată, tribunalul urmând să analizeze pe fondul cauzei dacă această instituție poate fi obligată să vândă spațiul reclamantei.
Pe fondul cauzei, tribunalul are în vedere disp. art.1 din legea nr.554/2004, potrivit cărora orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Conform art.5 alin.1 lit.c din legea nr.341/2004, Luptătorii pentru V. Revoluției din Decembrie 1989 beneficiază de dreptul la cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 m2, inclusiv în indiviziune, sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitație, a unei suprafețe de teren de până la 100 m2 din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii, cu o clauză de neînstrăinare timp de 10 ani de la data dobândirii.
Tribunalul constată că reclamanta, la data introducerii acțiunii – 19.12.2011, era titulara unui contract de închiriere cu privire la spațiul comercial din București, ., ..5, deci nu există un refuz nejustificat al autorităților de a recunoaște reclamantei dreptul prev. de art.5 alin.1 lit.c din legea nr.341/2004, refuz care să fie cenzurabil de instanța de contencios administrativ, potrivit art.2 alin.1 lit.i din legea nr.554/2004, pentru mai multe motive.
În primul rând, legea nu impune autorității locale două obligații, și de a închiria și de a vinde un spațiu comercial pentru revoluționari sau urmașii acestora, ci oricare din modalitățile alternative prevăzute de art.5 alin.1 lit.c reprezintă o îndeplinire a obligației pe care autoritatea o are față de beneficiarii legii nr.341/2004.
Reclamanta a acceptat închirierea spațiului comercial, iar refuzul de vânzare nu reprezintă un abuz din partea vreunei autorități pârâte. Pârâta PS5 nu poate fi obligată să îi vândă spațiul pentru că acesta nu se află în proprietatea ori administrarea sa și legea nr.341/2004 nu recunoaște acestei autorități locale competențe pentru aplicarea dispozițiilor sale.
Reclamanta a beneficiat de închirierea spațiului conform ordinului de repartizare emis în baza legii nr.42/1990 – fila 65, fiind încheiat contractul de închiriere nr.11/1.04.2003 – filele 59-61. Acest contract a fost prelungit ulterior, în contractul nr.1/16.05.2008 fiind prevăzut ca termen de expirare 31.12.2012, termen ulterior datei introducerii acțiunii - 19.12.2011.
Faptul că până în prezent nu au fost prelungite contractele de închiriere pentru beneficiarii legii nr.341/2004 nu înseamnă că reclamantei nu i se mai recunoaște dreptul de folosință în continuare. Nu s-a invocat și s-a dovedit că s-ar fi făcut demersuri pentru evacuarea reclamantei, dimpotrivă, reclamanta deține în continuare spațiul, cu acordul tacit al autorității. În lipsa unor dovezi din care să rezulte clar denunțarea contractului sunt aplicabile regulile tacitei relocațiuni, potrivit art.1436-1438 C.civ., în vigoare la data încheierii contractului.
Reclamanta, care a beneficiat de una dintre modalitățile dreptului prev. de art.5 alin.1 lit.c din legea nr.341/2004 – închirierea unui spațiu comercial, nu poate pretinde obținerea aceluiași drept și în modalitatea vânzării, prin simplul fapt că se află deja în posesia acestui spațiu.
Tribunalul nu poate impune autorității locale modalitatea în care își administrează patrimoniul, respectiv să valorifice un imobil prin închiriere sau prin vânzare. Autoritatea locală are libertatea de a dispune de bunul său și dacă a închiriat anterior un imobil unui beneficiar al legii nr.341/2004 nu poate fi obligată să și vândă acel spațiu, beneficiind de autonomie locală conform art.2 alin.1 din legea nr.215/2001, care nu poate fi supusă judecății în contencios administrativ decât pentru exces de putere. În cauza de față nu s-a dovedit de către reclamantă că autoritatea locală se manifestă cu exces de putere, deci instanța nu poate obliga vreuna dintre pârâte să dea curs solicitării reclamantei.
De altfel, legea nu recunoaște dreptul revoluționarului la atribuirea unui spațiu anume indicat de acesta, fiind dreptul autorității publice locale de a propune un spațiu din evidențele sale. Închirierea anterioară a unui spațiu către reclamantă nu poate determina și obligarea autorității la vânzarea aceluiași spațiu, în condițiile în care proprietarul spațiului nu dorește să îl înstrăineze, optând pentru obținerea unor venituri periodice prin închirierea imobilului.
În aceste condiții, nici una dintre autoritățile pârâte nu a refuzat reclamantei recunoașterea unui drept prevăzut de legea nr.341/2004, iar tribunalul consideră că nu sunt întrunite condițiile art.1 din legea nr.554/2004 pentru obligarea autorităților la vânzarea spațiului solicitat de către reclamantă sub sancțiunea plății unor penalități pe zi de întârziere, deci cererea este neîntemeiată și va fi respinsă, inclusiv în privința cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs reclamanta I. D., solicitând modificarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii sale.
In ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii ca neintemeiata, consideră recurenta ca hotărârea primei instanțe este netemeinica si nelegala intrucat:
Contractul de inchiriere nr. 01/16.05.2008 asupra spațiului comercial situat in București, ., . 5 incheiat intre recurentă si Administrația Fondului Imobiliar (A.F.I.) desi era in vigoare la data introducerii actiunii(19.12.2011), acesta a expirat de drept la data de 31.12.2012, actualmente recurenta fiind in situația de a fi evacuata din spațiu.
Este criticabilă motivarea instanței de fond în sensul că "in lipsa unor dovezi din care sa rezulte clar denunțarea contractului sunt aplicabile regulile tacitei relocatiuni, potrivit art. 1436-1438 C. Civil in vigoare la data incheierii contractului" arătând ca in cazul acestui contract de inchiriere nu poate opera tacita relocatiune deoarece alin.2 al art. 3 din contract conține o clauza expresa in sensul ca „Contractul poate fi prelungit de părțile contractante prin act adițional incheiat cu 30 zile inainte de expirarea termenului prevăzut in contract".
De asemenea art. 1436 din Codul civil in vigoare la data incheierii contractului de inchiriere la care face referire si instanța prevede ca:„Locatiunea făcuta pentru un timp determinat inceteaza de la sine cu trecerea termenului, fara sa fie trebuința de o prealabila instiintare." Or, contractul de inchiriere asupra spațiului comercial situat in București, ., . 5, a avut valabilitate incepand cu 16.05.2008 pana la data de 31.12.2012, fiind incheiat pentru o perioada determinata, așadar nu pot opera dispoziții relativ la locațiunea fara termen.
Precizează recurenta ca desi a făcut demersuri in timp util (cu 30 de zile inainte) pentru prelungirea contractului, contactul de închiriere asupra spațiului comercial din ., sector 5, a expirat la data de 31.12.2012, deoarece clauza privind prelungirea nu a fost respectata de către AFI. Daca s-ar fi dorit o prelungire a contractelor de închiriere aceasta decizie s-ar fi luat pana la data depunerii prezentei, iar faptul ca inca nu s-au făcut demersuri pentru a fi evacuata din spațiu este fără îndoiala rezultatul prezentului proces.
Așa cum a reținut si instanța de fond, recurenta fiind beneficiara a Legii nr. 341/2004 am un drept de închiriere sau de cumpărare a unui spațiu comercial, cu prioritate si fără licitație. A acceptat sa încheie contract de închiriere pentru spațiul atribuit pentru ca doar acest drept i s-a putut oferi. Politica autorității locale era clar una abuziva: ori se accepta închirierea spațiului comercial, ori solicitanții nu primeau nimic. Niciun moment nu a fost pusa recurenta in situația de a alege de care din drepturile conferite de art.5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004 înțelege sa uzeze. A solicitat sa i se acorde dreptul de cumpărare atat pentru primul spațiu cat si pentru prezentul spațiu, deoarece este normal sa dorească sa cumpere un spațiu in care a investit bani pentru modernizare. De altfel, conform Legii nr. 550/2002 pentru spatiile deținute in baza unor contracte de închiriere valabile in perioada noiembrie 2002 se puteau depune cereri de cumpărare pentru respectivele spatii. Insa recurenta nu a putut beneficia de acesta lege deoarece se afla . presus de voința sa:pentru primul spațiu atribuit s-a formulat cerere de revendicare, motiv pentru care i-a fost luat urmând sa i se acorde cu prioritate alt spațiu comercial. Acest lucru s-a întâmplat abia in aprilie 2003 si doar după ce a reușit sa intre in audienta la Primarul G. al M. București.
Arată recurenta ca in ultima perioada nu a desfășurat nicio activitate in spațiul comercial in speța, având suspendata temporar firma in ideea ca intre timp va putea reglementa situația in sensul achiziționării spațiului, pentru ca îi este aproape imposibil sa desfășoare vreo activitate atat datorita funcționarilor publici, dar si datorita faptului ca abia in noiembrie a putut obține acordul de asociere atat de util pentru ca nu poate gestiona singura un spațiu de 36 mp. De asemenea, recurenta arata ca este in măsura sa plătească prețul ce va fi stabilit cu ocazia vânzării cu prioritate a spațiului deoarece deține imobile terenuri in Otopeni si depozite bancare.
Contrar celor susținute de instanța de fond, consideră recurenta ca autoritatea locala poate fi obligata numai de catre instanța sa-i respecte un drept prevăzut de lege, instanța fiind organul jurisdicțional in măsura sa cenzureze hotărârile abuzive si nelegale ale acesteia. Astfel instanța poate, in virtutea tuturor argumentelor probate prin înscrisuri de catre recurentă, sa constate abuzurile la care am fost supusa ca beneficiara a Legii nr. 341/2004 si sa dispuna obligarea autorității locale sa dea o dispoziție de scoatere din patrimoniu a spațiului comercial in discuție, in condițiile solicitate de catre recurentă.
De asemenea, recurenta arată ca in situația in care i se va respinge recursul, va demara procedura in fata CEDO, in speranța obținerii unei soluții favorabile, unde va solicita despăgubiri imense, arătând umilințele la care a fost supusa de peste 11 ani de catre P. M. Bucuresti, C. G. al M. București-AFI, P. Sectorului 5 si instanțele de judecata.
Pentru toate considerentele exprimate mai sus, recurenta solicită admiterea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc. Civ. si art. 304 indice l Cod proc. Civ., Legea nr. 341/2004.
Intimatele Primăria M. București și Primăria Sectorului 5 au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând legală și temeinică hotărârea primei instanțe.
Pentru a decide astfel, curtea constată, ca și prima instanță, că la data formulării prezentei acțiuni recurenta reclamantă era beneficiara contractului de închiriere a spațiului comercial din București, ., ..5, în calitatea sa de beneficiar al prevederilor Legii nr.341/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin.1 litera c din Legea nr.341/2004, persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum și la art. 4 alin. (1) beneficiază, pe lângă indemnizația calculată conform prevederilor art. 4, și de dreptul la cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 m2, inclusiv în indiviziune, sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitație, a unei suprafețe de teren de până la 100 m2 din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii, cu o clauză de neînstrăinare timp de 10 ani de la data dobândirii.
În raport de dispozițiile anterior citate, este evident că obligația autorității publice este aceea de a vinde sau de a închiria ori de a concesiona, cu prioritate și fără licitație, beneficiarilor Legii nr.341/2004 imobilele prevăzute în textul legal, fără a exista o ierarhizare a obligațiilor și o atare obligație este condiționată în mod evident de opțiunea formulată de persoana beneficiar al Legii nr.341/2004.
Ca atare, dispozițiile art.5 alin. 1 litera c din Legea nr.341/2004 stabilesc obligații alternative în sarcina autorităților publice din sfera de referință a textului legal, precum și dreptul de opțiune al beneficiarilor acestor prevederi legale.
Indiferent de considerentele primei instanțe cu privire la tacita relocațiune a contractului de închiriere a spațiului comercial din București, ., ..5, este de observat că odată exercitat de către recurenta reclamantă opțiunea pentru închiriere, contractul de închiriere astfel încheiat, ca orice alt contract, devine obligatoriu pentru părți sub toate clauzele contractuale, inclusiv aceea cu privire la termenul contractului.
Din această perspectivă, acțiunea recurentei reclamante, prin care solicită obligarea pârâților la încheierea unui contract de vânzare cumpărare pentru bunul ce face obiectul locațiunii, anterior expirării termenului de închiriere, tinde, pe de o parte, la înfrângerea efectului obligatoriu al contractului, prevăzut de art.969 C.civil, în vigoare la data încheierii contractului și pe de altă parte, reflectă o conduită nepermisă de dispozițiile Legii nr.341/2004.
Așa cum s-a arătat mai sus, în condițiile în care recurenta reclamantă beneficia, la data promovării prezentei acțiuni, de un contract de închiriere, încheiat în virtutea calității sale de beneficiar al Legii nr.341/2004 și în contextul în care Legea nr.341/2004 nu prevede cumulul facilităților recunoscute beneficiarilor acestei legi sau dreptul acestora de a reveni asupra opțiunii exercitate, în mod legal și temeinic a reținut instanța fondului că în cauză nu este dovedit refuzul nejustificat al pârâților de a recunoaște dreptul pretins de reclamantă, cât timp acest drept era valorificat prin contractul de închiriere a spațiului comercial din București, ., ..5.
Față de aceste considerente recursul civil de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă I. D. împotriva sentinței civile nr.563 din data de 05.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți PRIMĂRIA S. 5 BUCUREȘTI, PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI și C. G. AL M. BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FONDULUI FUNCIAR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2013.
Președinte,Judecător, Judecător,
A. JabreHorațiu PătrașcuGheza A. F.
Grefier
E. Chirănuș
Red.FGA/2ex.
Tribunalul București red.CI
| ← Pretentii. Sentința nr. 1152/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1090/2013.... → |
|---|
