Pretentii. Sentința nr. 1152/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1152/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 8067/2/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1152
Ședința publică din data de 29.03.2013
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR: V. E. C.
GREFIER: S. I.
Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamanta O. P. MARKETING SRL, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ T., MINISTRUL FINANȚELOR PUBLICE și M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, având ca obiect refuz nejustificat de soluționare cerere.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta O. P. Marketing SRL reprezentată de avocat și pârâtul MADR reprezentat de consilier juridic, lipsind ceilalți pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea din oficiu invocă excepția tardivității invocării excepției necompetenței materiale a instanței, excepție ridicată de către reclamantă prin note scrise formulate 1a 16.01.2013 și acordă cuvântul părților prezente asupra excepției necompetenței materiale a instanței, precum și asupra excepției invocate din oficiu.
Reclamanta, prin avocat, apreciază că excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București este o excepție de ordine publică și o poate invoca oricând, astfel că solicită respingerea excepției tardivității invocării acestei excepții. Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a instanței și trimiterea dosarului către Tribunalul București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. În susținere, invocă jurisprudența Tribunalului București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, respectiv sentința civilă nr. 1993/9.05.2012 pe care o depune la dosar.
Pârâtul MADR, prin consilier juridic arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției tardivității invocării excepției necompetenței, precum și respingerea excepției necompetenței materiale a instanței..
Curtea, în temeiul art. 159 ind. 1 alin. 2 C.proc.civ., admite excepția tardivității invocării excepției necompetenței materiale a instanței, constatând că pricina nu se mai află la prima zi de înfățișare pentru a mai putea fi invocată această excepție. Prin urmare, respinge, ca tardiv formulată, excepția necompetenței materiale a instanței.
Părțile prin reprezentanți arată că nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, Curtea acordă cuvântul părților pe excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității cererii, invocate de pârâtul MADR, precum și pe excepțiile lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilității cererii și prematurității cererii, invocate de MFP, precum și pe fondul cauzei.
Pârâtul MADR, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că raportul de drept se naște între DA județene și beneficiari, pe de o parte și, ulterior, între DA județene și furnizorul de motorină, deci între minister și furnizori nu există niciun raport juridic.
Cât privește excepția inadmisibilității cererii solicită admiterea ei, arătând că numai reclamanta este îndreptățită să stabilească cadrul procesual și limitele acestuia, și cum aceasta a înțeles să formuleze pretenția strict prin obligarea la plată, nu se poate face aplicarea dispoz. art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în absența unei cereri în anulare/obligare necesar a fi stabilită cu prioritate.
Reclamanta, prin avocat, solicită respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților MADR și MFP, inadmisibilității cererii invocată de pârâții MADR și MFP și prematurității cererii invocată de pârâtul MFP, pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise pe care le depune la dosar.
Pe fond, solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei DAJ T. la achitarea sumei de 40.923,66 lei, obligarea pârâtului MFP să deschidă creditele bugetare necesare plății sumei menționate, datorată reclamantei cu titlu de subvenționare a motorinei pentru lucrările din agricultură, aferente campaniei de toamnă 2008 și să o vireze către MADR și obligarea pârâtului MADR la alimentarea conturilor DAJ T. cu suma de 40.923,66 lei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Pârâtul MADR, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că potrivit prevederilor în vigoare la acea dată, alocările de fonduri s-au făcut pe baza situațiilor centralizatoare a sumelor necesare decontării adeverințelor pentru motorină transmise de DAJ la MADR, în limita plafonului stabilit în H.G. nr. 277/2008. Totodată, în măsura în care s-ar fi efectuat plata sumei solicitate, cu depășirea plafonului stabilit în HG nr. 277/2008, MADR ar fi încălcat și prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Curtea reține cauza în pronunțare atât pe excepțiile invocate, cât și pe fondul cererii.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul C. – SCAF la data de 17.09.2010, sub nr._, reclamanta O. P. SA a chemat în judecată pe pârâții DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ T., MINISTRUL FINANȚELOR PUBLICE și M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, solicitând:
1. obligarea DADR T. la achitarea către reclamantă a sumei de 40.923,66 lei;
2. obligarea MFP la deschiderea creditelor bugetare necesare plății sumei, datorată reclamantei cu titlu de subvenționare a motorinei pentru lucrările din agricultură aferente campaniei de toamnă 2008 și la virarea sumei către MADR;
3. obligarea MADR la alimentarea conturilor DADR T. cu suma menționată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a livrat în toamna anului 2008 motorină către persoane fizice și/sau juridice în vederea utilizării pentru lucrările mecanice de înființare a culturilor agricole, în conformitate cu anexa F a Ordinului MADR nr. 850/2006 și cu HG nr. 277/2008.
Reclamanta a obținut de la DADR T. adeverința de certificare a cantității totale de motorină subvenționată livrată potrivit Ordinului nr. 850/2006, având dreptul de a primi de la bugetul de stat diferența de subvenție de 1 leu/litru.
A depus la DADR T. situația cantităților de motorină efectiv livrate, respectiv deconturile justificative înregistrate sub nr. 3421/2.10.2008, nr. 3218/18.09.2008 și nr. 4219/26.11.2008, formulând cererea de plată pentru suma de 40.923,66 lei.
Suma a fost recunoscută de DADSR T. prin adresa nr. 2420/16.07.2010, care însă nu a făcut plata conform Ordinului nr. 850/2006.
Prin întâmpinare (fila 21), pârâta DADR T. solicită respingerea cererii îndreptată împotriva sa, arătând că și-a îndeplinit obligația de a transmite MADR situația centralizatoare a sumelor necesare decontării adeverințelor pentru motorină, solicitând ordonatorului principal de credite – MADR, prin adresa nr. 4415/10.12.2008, suma de 40.936,18 lei.
Prin adresele nr. 218/26.01.2010 și nr. 2420/16.07.2010 a comunicat reclamantei că nu a fost alimentat contul său cu suma necesară plății decontului.
În concluzie, invocă lipsa oricărei culpe proprii în neplata sumei datorate reclamantei.
Prin întâmpinare (fila 61), pârâtul MADR invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză arătând că raportul de drept se naște, conform Ordinului nr. 850/2006, între Direcția pentru Agricultură Județeană și furnizorul de motorină, între minister și furnizor neexistând un raport juridic. Obligația sa era, conform Ordinului citat, aceea de a alimenta conturile DAJ, în 5 zile de la data alocării sumelor de la bugetul de stat de către M. Finanțelor.
Chemarea în judecată pentru alimentarea conturilor DADR T. nu este justificată întrucât, potrivit OG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, ordonatorii principali de credite sunt obligați să dispună măsurile care se impun pentru asigurarea în bugetele instituțiilor din subordine a sumelor necesare plății creanțelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fondul cauzei, invocă prev. OUG nr. 123/2006, HG nr. 277/2008 și Ordinul MADR nr. 850/2006, arătând că valoarea totală a sprijinului financiar a fost asigurată în limita prevederilor bugetare aprobate MADR în anul 2008, potrivit situațiilor centralizatoare trimise de DAJ-uri până la data de 9.12.2008. DADR T. a transmis situația centralizatoare în data de 10.12.2008, MADR neputând onora deconturile în cauză din lipsa fondurilor, angajarea cheltuielilor putându-se face numai în limita creditelor bugetare aprobate conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice. Prin urmare, se află în imposibilitatea acordării sumei solicitate, cu depășirea plafonului stabilit de HG nr. 277/2007.
Pe de altă parte, arată că, începând cu anul 2010, OUG nr. 123/2006 și HG nr. 277/2007 nu mai pot produce efecte juridice, întrucât se referă la subvenții neconforme cu regulile concurenței și cu regimul ajutoarelor de stat în UE, iar la data de 31.12.2009 a expirat perioada de tranziție în care, conform Tratatului de aderare, mai puteau fi acordare astfel de subvenții.
Prin concluzii scrise (fila 98), pârâtul invocă și excepția inadmisibilității cererii și excepția tardivității cererii.
În susținerea primei excepții se referă la dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h), art. 8 alin. 1, art. 18 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004 din care reiese că cererea privind repararea unei pagube este, în contencios administrativ, întotdeauna subsidiară unei cereri de anulare/obligare emitere act administrativ. Cum, în ceea ce-l privește, reclamanta a formulat pretenția strict în sensul obligării la plata subvenței, nu se poate face aplicarea dispoz. art. 8 alin. 1 în absența unei cereri de anulare/obligare emitere act, necesar a fi stabilită cu prioritate.
În susținerea celei de-a doua excepții invocă prev. art. 11 din Legea nr. 554/2004, arătând că reclamanta a introdus cererea chiar peste termenul de un an prevăzut de textul de lege citat.
Prin întâmpinare (fila 81), MFP invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu s-a creat nici un raport juridic între reclamantă și MFP, conform Legii nr. 554/2004, că MFP nu poate răspunde în situația în care alte instituții nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute în Ordinul MADR nr. 850/2006 și că nu poate proceda la efectuarea unor operațiuni administrative în afara prevederilor legale, respectiv înainte ca MADR să-i transmită cererea de deschidere a creditelor bugetare.
Invocă și excepția inadmisibilității cererii pentru neurmarea procedurii prealabile a prev. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în raport cu MFP, dar și pentru argumente ținând de aplicarea Legii nr. 500/2002, apreciind că pronunțarea unei hotărâri de obligare a sa la suplimentarea unor fonduri și la deschiderea de credite pentru reclamantă ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, referindu-se la demersuri care trebuie îndeplinite pe calea administrativă și în privința cărora MFP nu a fost investit.
A treia excepție invocată este prematuritatea cererii în raport cu MFP, arătând pârâtul că nu poate fi chemat în judecată cât timp nu a primit o cerere de deschidere de credite bugetare la care să nu fi răspuns, invocând, deci, lipsa unor raporturi juridice între reclamantă și MFP.
Prin sentința civilă nr. 3128/2.05.2011, C. – SCAF a admis excepția tardivității și a respins cererea reclamantei, ca tardiv formulată.
Prin decizia nr. 3564/18.09.2012, ÎCCJ a admis recursul O. P. Marketing SRL (care a preluat calitatea procesuală activă de la O. P. SA) și a casat sentința menționată, trimițând cauza spre rejudecare, constatând că excepția tardivității cererii se impunea a fi respinsă, termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 curgând de la data recunoașterii pretențiilor reclamantei de către DADR T., prin adresa nr. 2420/16.07.2011.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând celelalte excepții invocate de pârâți și rămase nesoluționate, Curtea constată următoarele:
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MADR, aceasta se dovedește neîntemeiată pentru că, pe de o parte, prin petitul cererii reclamanta nu a invocat un raport juridic direct cu MADR, ci cu DA T., solicitând obligarea MADR la alimentarea conturilor DA T., în raport de prevederile art. 10 din Anexa F a Ordinului MADR nr. 850/2006.
Prin urmare, există identitate între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată, conform temeiului de drept invocat.
Pe de altă parte, invocarea prev. OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice nu demonstrează lipsa calității procesuale pasive a pârâtului MADR, ci dimpotrivă, instituie în sarcina acestuia o obligație legală, în calitatea sa de ordonator principal de credite, care îl legitimează procesual pasiv în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată.
Neîntemeiată este și excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtul MADR, întrucât, așa cum s-a reținut și anterior, petitul cererii expus în raport cu pârâtul MADR se află în legătură cu petitul principal expus în raport cu pârâta DA T., care se referă la achitarea subvenției de 40.923,66 lei, plata neputându-se face fără îndeplinirea de către ordonatorul principal de credite a obligației de alimentare a conturilor DA T. cu suma menționată.
Prin urmare, capetele de cerere trebuie privite în interdependența lor, cât privește petitul expus în raport cu DA T. existând un refuz de soluționare a cererii de plată a subvenției adresată de reclamantă pe baza deconturilor înregistrate sub nr. 3421/2.10.2008, nr. 3218/18.09.2008 și nr. 4219/26.11.2008, cerere în raport de care se constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 alin. 2, art. 8 alin. 1 și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MFP este neîntemeiată, ținând seama de aceleași considerații reproduse anterior referitoare la interdependența capetelor de cerere, toate întemeiate pe dispoziții exprese de procedură administrativă care trebuie urmată în vederea achitării subvenției în cauză, cuprinse în Anexa F a Ordinului MADR nr. 850/2006.
Prin urmare, calitatea procesuală pasivă a MFP în cauză nu se justifică prin existența unui raport juridic direct cu reclamanta, ci pe baza normelor legale care prevăd în sarcina MFP obligația de deschidere a creditelor bugetare necesare plății subvenției de către DA T..
Neîntemeiate sunt și excepțiile inadmisibilității și prematuriății cererii invocate de același pârât, care, prin motivele expuse, privesc în exclusivitate aspecte de inadmisibilitate a cererii. Astfel, cât privește neurmarea procedurii administrative prealabile în raport cu MFP, Curtea reține că s-a invocat un refuz nejustificat de soluționare a cererii administrative adresate DA T. privitoare la plata subvenției pentru motorină, acesta fiind raportul juridic pe care se întemeiază pretențiile reclamantei. În raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004, nu se impune urmarea procedurii administrative prealabile și în raport cu obligații accesorii, respectiv, în cazul de față, cu MFP pentru obligația accesorie de deschidere a creditelor bugetare. De asemenea, existența unor proceduri administrative conform Legii nr. 500/2002 pentru deschiderea acestor credite bugetare, respectiv lipsa cererii care să fi fost formulată de MADR de deschidere a creditelor nu se opune ca un fine de neprimire în cauza de față, ținând seama de aceeași interdependență a obligațiilor pârâților, condițiile de promovare a acțiunii în contencios administrativ fiind îndeplinite cu referire la raportul juridic principal creat între reclamantă și pârâta DA T..
Pe fondul cererii, Curtea constată că autoarea reclamantei a livrat în toamna anului 2008 motorină către persoane fizice și/sau juridice în vederea utilizării pentru lucrări de înființare a unor culturi agricole, în cadrul legal constituit de prevederile OUG nr. 123/2006, HG nr. 276/2007 și Ordinului MADR nr. 850/2006.
A înaintat DA T. cererea pentru plata subvenției la motorina livrată, pe baza deconturilor justificative nr. 3421/2.10.2008, nr. 3218/18.09.2008 și nr. 4219/26.11.2008, îndeplinind condițiile pentru acordarea acestor subvenții conform Anexei F din Ordinul MADR nr. 850/2006, cuantumul sumei pretinse – 40.923,66 lei fiind recunoscut de DA T. prin adresa nr. 2420/16.07.2010.
Această Direcție nu a plătit, însă, suma recunoscută întrucât a înaintat situația centralizatoare a deconturilor în cauză la data de 10.12.2008 în timp ce, așa cum rezultă din apărările MADR, pentru constituirea fondurilor necesare finanțării acestor subvenții au avute în vedere situațiile centralizatoare trimise de direcțiile județene până la data de 9.12.2008.
Reclamantei nu-i poate fi opusă neîndeplinirea la timp a obligațiilor Direcției pentru Agricultură T., respectiv nerespectarea de către aceasta a termenelor stabilite de ordonatorul principal de credite în procedura de plată a subvențiilor, în cauză neinvocându-se nerespectarea vreunei obligații sau a vreunui termen, în cadrul aceleiași proceduri, de care să se facă vinovată reclamanta.
Prin urmare, în raport de cadrul legal citat, se impune admiterea cererii reclamantei în raport de Direcția pentru Agricultură T. și obligarea acesteia la achitarea către reclamantă a sumei de 40.923,66 lei cu titlu de subvenție pentru motorină pentru lucrările din agricultură aferente campaniei de toamnă 2008.
Curtea înlătură apărările opuse de MADR, conform cărora nu ar mai putea fi acordată subvenția în cauză, având în vedere abrogarea cadrului legal incident prin Legea nr. 281/2010, întrucât în aplicarea principiului tempus regit actum, raportul juridic rămâne supus prevederilor OUG nr. 123/2006, HG nr. 276/2007 și Ordinului MADR nr. 850/2006, în vigoare la data formulării cererii de plată a subvenției și, respectiv, la data livrării motorinei de către reclamantă, așa încât dreptul Uniunii Europene invocat de MADR că ar interzice acordarea subvenției în cauză nu este incident, aplicându-se, așa cum arată însuși pârâtul, pentru raporturi juridice născute după 31.12.2009.
În vederea executării obligației de plată a pârâtei, în conformitate cu prevederile Anexei F a Ordinului MADR nr. 850/2006, Curtea va obliga MFP să deschidă creditele bugetare necesarei sumei menționate și să o vireze MADR și va obliga pârâtul MADR să alimenteze conturile DA T. cu suma anterior menționată.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității cererii, invocate de pârâtul MADR.
Respinge, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilității cererii și prematurității cererii, invocate de MFP.
Admite cererea formulată de reclamanta O. P. MARKETING SRL, cu sediul în București, ., Clădirea Infinity, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ T., cu sediul în Timișoara, Piața Libertății, nr. 1, jud. T., MINISTRUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5 și M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în București, .. 24, sector 3.
Obligă pârâta Direcția pentru Agricultură T. la achitarea către reclamantă a sumei de 40.923,66 lei cu titlu de subvenție pentru motorină pentru lucrările din agricultură aferente campaniei de toamnă 2008.
Obligă MFP să deschidă creditele bugetare necesarei sumei menționate și să o vireze MADR.
Obligă pârâtul MADR să alimenteze conturile DA T. cu suma anterior menționată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
V. E. C. S. I.
Red.VEC/tehnored.SI
| ← Pretentii. Decizia nr. 4655/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 5279/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








