Pretentii. Decizia nr. 1189/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1189/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 61115/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1189
Ședința publică din data de 18 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. V.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: M. G.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI împotriva sentinței civile nr. 2632 pronunțată la data de 11.06.2012 de către Tribunalul București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .., având ca obiect „contestație act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că a fost solicitată judecata cauzei și în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, dar și faptul că intimata reclamantă nu a depus actele solicitate de instanță din oficiu la termenul anterior de judecată, după care:
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a – contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamanta .. în contradictoriu cu pârâul M. F. PUBLICE - ANAF - DIRECTIA GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei de calcul a taxei pe poluare, obligarea la restituirea sumei de 7.232 lei reprezentând taxa de poluare achitată, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2632/11.06.2012 a fost admisă acțiunea privind pe reclamanta .. în contradictoriu cu pârâul M. F. PUBLICE - ANAF - DIRECTIA GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, în sensul că a fost anulată Decizia de calcul a taxei pe poluare și obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 7232 lei reprezentând taxă pe poluare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat în anul 2008 un autovehiculul provenit din UE, an de fabricație 2008, pentru înmatricularea căruia a plătit taxă specială pentru autoturisme în cuantum de 7.232 lei.
Reclamanta s-a adresat pârâtei pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport de prevederile europene, dar pârâta a refuzat restituirea taxei.
Tribunalul consideră că refuzul de restituire a taxei către reclamant este nejustificat.
Astfel, potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003. Autoturismul reclamantului nu intra în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 și art.9 alin.1.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art. 4 lit. a, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art. 14 alin. 1, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . OUG nr. 50/2008.
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect “poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinata sa descurajeze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
OUG nr. 50/2008 este deci contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscala națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
În hotărârile T. (nr. C 402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, tribunalul a admis acțiunea, a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 7.232 lei reprezentând taxă de poluare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat recurenta pentru început că la pronunțarea hotărârii nu au fost avute în vedere disp. art. 1 alin. 1 și art. 5 alin. 1 și 4 din OUG nr. 50/2008, nici prev. art. 8 alin. 5 din HG nr. 686/2008.
A mai arătat recurenta și că taxa pe poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008, la acea dată abrogându-se art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, recurenta menționând și că dreptul comunitar nu urmărește să restrângă posibilitatea statelor membre de a introduce impozite noi sau să modifice impozitele existente. Totodată, nu poate fi reținută o discriminare în cazul autovehiculului reclamantei întrucât pentru înmatricularea acestuia se percepe o taxă cu ocazia înmatriculării în România, la fel cum este percepută, și pentru înmatricularea autovehiculelor din producția internă.
Față de prevederile constituționale ale art. 148 invocate de reclamantă, recurenta a precizat următoarele:
Potrivit art. I-33 din Legea nr. 157/2005 „Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor”.
Totodată recurenta a precizat faptul că alin. 2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamant în susținerea acțiunii formulate recurenta a menționat că:
Incidența în cauză a prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este inexistentă întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art. 110 după consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, recurenta a mai menționat că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
În susținerea acestui punct de vedere a invocat recurenta (astfel cum a precizat) și prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
A menționat că această directivă a fost adoptată de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetului Economic și Social.
De asemenea, a precizat că principiul „poluatorul plătește”, pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, dar și că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
În ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv că taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, au fost invocate următoarele:
În literatura de specialitate s-a arătat că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor și orice taxe cu efect echivalent cuprind „orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor și de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru că ele trec o frontieră și care nu sunt taxe vamale în sens strict”.
Rezultă din această interpretare a Curții că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru că acestea trec o frontieră, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului în România această discriminare nefiind fundamentată prin nici un argument de către reclamantă.
În aceeași ordine de idei, la data de 26.06.2009 Comisia Europeană a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insistă ca România să modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile române au răspuns printr-o scrisoare în care își exprimau poziția față de chestiunea în discuții și, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existența OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate în temeiul OUG nr. 218/2008.
În acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere că autoritățile române au luat măsurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare și, în momentul de față, legislația română privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat în Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
Invocând disp. art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 și art. 8 alin. 5 din HG nr. 686/2008, a solicitat recurenta în concluzie modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și admiterea cererii de chemare în garanție.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare prin care să invoce eventuale apărări.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi, intimata reclamantă nedepunând înscrisurile solicitate de instanță conform încheierilor de ședință din 17.12.2012 și din 04.02.2013.
Examinând recursul declarat depârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin prisma legislației incidente și a materialului probator administrat în cauză, Curtea apreciază că acesta este fondat, urmând a fi astfel admis, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Pornind de la analiza efectuată de prima instanță, respectiv a compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea constată, din actele dosarului, că plata taxei pe poluare s-a realizat la data de 07.07.2011 (f. 10 dosar fond), decizia de calcul fiind emisă la data de 04.07.2011 (f. 17 dosar fond).
Față de acestea, reținând și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.
În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuata in primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei pe poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa pe poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
În același timp, mai trebuie avute în vedere deopotrivă și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin M. Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și M. Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa pe poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Aceste aspecte nu sunt însă incidente și în speța de față, mai precis în raport de materialul probator de care părțile au înțeles să folosească atât cu ocazia judecării cauzei în primă instanță cât și în recurs.
Curtea reține pentru început că reclamanta a înțeles să solicite restituirea taxei pe poluare cu mențiunea că aceasta a fost achitată de S.C. BT LEASING TRANSILVANIA IFN S.A. și suportată de ..
Din actele dosarului rezultă într-adevăr că decizia de calcul al taxei pe poluare a fost emisă pe numele S.C. BT LEASING TRANSILVANIA IFN S.A., tot aceasta a plătit taxa cu ordinul de plată nr. 2348/07.07.2011, este de asemenea cumpărătorul autoturismului pentru care s-a calculat și plătit taxa pe poluare, utilizator fiind reclamanta (f. 21 dosar fond), deținătorul autoturismului este conform cărții de identitate a autoturismului tot S.C. BT LEASING TRANSILVANIA IFN S.A. (f. 25 dosar fond).
Nu există însă nicio dovadă că reclamanta a suportat în final cuantumul taxei pe poluare, astfel cum susține prin cererea de chemare în judecată, nefiind prin urmare îndreptățită la restituirea către aceasta a taxei, ca fiind nedatorată, de moment ce nu această instituție a plătit-o.
Că nu reclamanta a achitat taxa pe poluare, ci S.C. BT LEASING TRANSILVANIA IFN S.A., această din urmă fiind îndreptățită la restituire, rezultă și din împuternicirea acordată .. (f. 24 dosar fond) însă cererea de chemare în judecată nu a fost formulată de S.C. BT LEASING TRANSILVANIA IFN S.A. în calitate de reclamant prin .. în calitate de reprezentant, ci de .. în calitate de reclamant.
Se constată în consecință că reclamanta .. nu justifică formularea acțiunii în nume propriu, neavând calitatea de persoană vătămată, fiind doar un utilizator al autoturismului care nu a făcut dovada că a suportat în final plata taxei pe poluare.
Un alt motiv pentru care soluția primei instanțe este nelegală este reprezentat de faptul că reclamanta nu a făcut dovada în cauză că autoturismul a fost achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu a depus dovada primei înmatriculări într-un stat membru UE (de fapt, nici nu s-a susținut o astfel de împrejurare nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin întâmpinarea formulată la recurs), iar conform art. 110 și practicii Curții Europene de Justiție mai sus invocate o cerință esențială este reprezentată de achiziționarea autoturismului pentru care s-a achitat taxa de poluare dintr-un stat membru.
Atât la termenul de judecată din 17.12.2012 cât și la termenul de judecată din 04.02.2013 Curtea a dispus citarea intimatei reclamante cu mențiunea de a depune la dosar în copie lizibilă înscrisul aflat la dosarul de fond, fila 23, precum și traducerea legalizată a acestui înscris, precum și de a face dovada statului de proveniență a autovehiculului cu privire la care se solicită restituirea.
Intimata reclamantă nu s-a conformat și nu a depus la dosar niciun înscris și nici nu a relevat eventuala lipsă de utilitate a unor asemenea informații.
În raport de actele depuse în fața primei instanțe, Curtea constată că acestea sunt reprezentate de un contract de vânzare cumpărare fără număr și nedatat, cu rubrici necompletate și neștampilat de cumpărător.
Acest act nu reprezintă nicio o dovadă legalizată a unui contract încheiat într-o altă limbă decât limba română, nu este de altfel nicio copie conformă cu originalul, nefiind decât o copie simplă.
În ceea ce privește înscrisul aflat la dosar la fila 23, acesta este un act ilizibil și redactat într-o altă limbă decât limba română, fără a fi însoțit de o traducere legalizată.
În acest context informațiile cerute de instanța de control judiciar erau necesare.
Pentru aceste considerente, apreciind incident cazul de modificare prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., hotărârea fiind pronunțată fără temei legal, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI cu sediul în București, .. 88, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 2632 pronunțată la data de 11.06.2012 de către Tribunalul București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .. cu sediul în Târgu M., .. 40, jud. M..
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2013.
Președinte Judecător Judecător
A. V. M. M. P. M. D.
Grefier
M. G.
Red./Dact. MMP
29.04.2013 - 2 ex.
Tribunalul București
Jud. fond R. E. M.
| ← Anulare act administrativ. Încheierea nr. 3/2013. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2998/2013. Curtea de... → |
|---|
