Pretentii. Decizia nr. 2076/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2076/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 73611/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2076
Ședința publică din data de 16.05.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – G. D.
JUDECĂTOR – A. Ș.
JUDECĂTOR – V. H.
GREFIER – ANIȘOARA B.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 86/10.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX – a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. V. și intimatul chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la următoarea strigare în eventualitatea prezentării acestora.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 86/10.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX – a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de DGFPMB pentru AFP Sector 1, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de contestatorul I. V., domiciliul procesual ales la Cabinet avocat S.-B. B. din București, ., sector 4, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, cu sediul în București, ., nr. 13, sector 2, s-a anulat decizia de calcul al taxei nr._/12.08.2011 și a fost obligată pârâta AFP Sector 1 la restituirea către reclamant a sumei de 2389 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii calculată de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective.
Totodată, s-a admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, și a fost obligată chemata în garanție la plata către pârâta AFP Sector 1 a sumei de 2389 lei și a dobânzii calculată de la data formulării cererii de restituire de către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX – a C. Administrativ și Fiscal la data de 23.11.2011, sub nr._/ 3/2011, reclamantul I. V., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 a solicitat anularea deciziei de calcul al taxei nr._/12.08.2011 și obligarea acesteia să-i restituie suma de 2389 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală de la data plății la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a devenit proprietarul auto marca Iveco, an de fabricație 1996, iar pentru a-l putea înmatricula a fost nevoit să achite taxa în sumă de 2389 lei, pe care o apreciază ca fiind ilegal încasată deoarece dispozițiile OG nr. 50/1998 contravin dispozițiilor Tratatului de instituire a CE. A menționat reclamantul că a formulat cerere de rstituire a taxei, însă pârâta i-a comunicat că poate restitui taxa numai în baza unei hotărâri judecătorești.
În drept, au fost invocate dispozițiile legii nr. 554/2004.
Au fost atașate acțiunii, în copie, decizia de calcul al taxei nr._/12.08.2011, cerere de restituire, răspuns pârâtă, CI, chitanța . nr._/08.08.2011, carte de identitate vehicul, certificat de înmatriculare.
Legal citată, pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, învederând că între părți nu există un raport juridic fiscal, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru mediu, solicitând ca în cazul în care va cădea în pretenții să fie obligată a aceasta la plata sumei solicitate de reclamantă.
Legal citată, chemata în garanție, Administrația fondului pentru mediu nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost reprezentată la dezbateri.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Sector 1, tribunalul a reținut că este neîntemeiată întrucât calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată și aceea obligată în raportul juridic dedus judecății. Din această perspectivă, s-a constatat că o astfel de calitate este justificată în privința pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1, întrucât între aceasta și reclamantă există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei pe poluare, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 50/2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2011 un autoturism second hand marca Iveco, an de fabricație 1996, înmatriculată pentru prima dată în 03.04.1997, astfel cum rezultă din decizia de calcul al taxei, fila 10, iar pentru înmatricularea acestuia în România a plătit la Administrația Finanțelor Publice Sector 1, taxa pe poluare în cuantum de 2389 lei conform chitanței . nr._/08.08.2011, fila 13.
Ulterior, reclamantul s-a adresat pârâtei AFP Sector 1 cu cerere de restituire, la care s-a răspuns cu adresa aflată la filele 11-12, în sensul refuzului de restituire, pe care tribunalul o apreciază ca fiind neîntemeiată.
În acest sens, tribunalul a constatat că problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de poluare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de dispozițiile OUG nr. 50/2008, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene-art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza acestor dispoziții, privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Astfel, s-a constatat că, în reglementarea internă, taxa de poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008 cu modificarile ulterioare și din analiza acestor dispoziții rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să reducă introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind astfel orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule deja înmatriculate în România, iar aceasta tendință este cu atât mai evidență cu cât, prin adoptarea OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa pe poluare pentru autoturismele noi Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm cubi, fiind cunoscut faptul că în România se fabrică autoturisme cu aceste caracteristici, dacă acestea se înmatriculează aici pentru prima dată în perioada 15.12._09, protejându-se astfel producția internă de automobile.
Totodată, tribunalul a constatat că în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
S-a constatat de asemenea, că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiul, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat și că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Totodată, față de împrejurarea că potrivit art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 taxa de poluare se „ plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu” și potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 aceasta se ”constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”, tribunalul a apreciat că cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP Sector 6 este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI (AFPS1) prin reprezentant DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI (DGFPMB), criticând-o pe motive de netemeinicie și nelegalitate, invocând următoarele aspecte:
I. Instanța de fond în mod greșit a respins lipsa calității procesuale pasive a AFP Sector 1 cu consecința obligării la restituirea sumei de 2.389. lei -contravaloarea taxei de poluare - către reclamantă.
În motivarea respingerii excepției calității procesuale pasive a AFP Sector 1,
instanța de fond (pg.2 din sentința recurată) a reținut faptul că între recurenta pârâtă și reclamant există un raport juridic.
Cu privire la cele reținute de instanță, arată faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, iar titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.
Din interpretarea textului prevăzut la art.5 al.4 din OUG 50/2008, rezultă fără dubiu că prin plata taxei pe poluare, de către reclamanta, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu, si nu între reclamantă și AFP Sector 1, nici această instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titular al contului deschis la Trezoreria Statului.
Consideră astfel că respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 1de către instanța de fond este nelegală.
De asemenea, HG 686/2008, în baza căruia a fost achitată taxele de poluare de către petent în cuantum de 2.389 lei, arată si expune pe larg, in cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu .
Având în vedere faptul ca taxa pe poluare achitată de petentă, nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 1, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare asa cum greșit a reținut instanța de fond prin sentința recurată.
II.Cu privire la netemeinicia sentinței, privind obligarea AFP Sector 1, la restituirea către reclamant a sumei 2.389lei, achitata de către acesta cu titlu taxă pe poluare, arată faptul că plata efectuata de reclamant a fost legal încasată de către Trezoreria statului sector 1 pentru Administrația F. pentru Mediu, la data plații fiind in vigoare O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.
Susținerile reclamantului ca taxa de poluare, asa cum aceasta era reglementata in legislația interna a României la data plații, ar contraveni art.90 paragraful 1 din Tratatul instituind Comunitățile Europene, sunt neîntemeiate intrucat valorile sociale a căror ocrotire au fost avute in vedere de legiuitorul național atunci cand a edictat norma juridica in temeiul căreia a fost încasata taxa respectiva sunt diferite fata de cele avute in vedere legiuitorul comunitar cand a edicat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E.
Consideră ca instanța de fond, trebuia sa circumstantieze corect si legal cadrul legislativ, atunci cand a dispus analizarea dispozițiile legale prevăzute de O.G. nr. 50/2008, precum si susținerile reclamantului care (asa cum rezulta din considerentele sentinței) susține ca perceperea taxei de poluare ar incalca dispozițiile din Tratatul Institutiv al Comunității Europene, instanța de fond in mod greșit pronunțând o sentința fara a dispune o abordare cu particularizare stricta la speța, prin administrarea probatoriului propus de către parii si fara sa constate ca exista diferența de regim juridic intre taxa de poluare si fosta taxa de prima înmatriculare.
Învederează faptul că, potrivit legislației naționale în vigoare la data plații taxei de poluare, aceasta taxa speciala trebuie achitata cu ocazia primei inmatriculari in România, atat pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, producție interna sau achiziții din afara tarii, cat si pentru autovehicule la mana a doua, achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din afara spațiului comunitar, chiar daca acel autovehicul a mai fost înmatriculat în circulație în tara de proveniența.
Solicită să se observe faptul că instituția Comisia Europeana a recomandat reașezarea acesteia pe alte principii, astfel incat nivelul taxei sa se reducă pe măsura ce se diminuează valoarea autovehiculul, pastrandu-se totuși principiul „poluatorul plătește", ceea ce s-a si intamplat prin abrogarea dispozițiilor Codului fiscal art.214/1-214/3 si . dispozițiilor art. 14 din OUG nr. 50/2008.
III.Referitor la obligarea pârâtei AFP Sector 1 la plata dobânzii fiscale legale aferentă sumei principale solicitate, învederează că soluția instanței de fond este nelegală, calculul dobânzii putând începe după expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire a taxei, conform 24 alin.1 din Legea 554/2004.
Astfel, obligația AFP Sector 1 de plată a dobânzii legale nu este născută, întrucât a expirat termenul legal în care aceasta poate restitui taxa de poluare reclamantului.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
IV. Cu privire la solicitarea privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, consideră că în raport de situația prezentată mai sus solicitarea reclamantului este neîntemeiata, organul fiscal încasând aceasta sumă în temeiul prevederilor legale si virând-o destinatarului acestei sume: Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care solicită respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 indice 1 C.Pr.Ci OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, HG nr.686/2008 privind aprobarea norme metodologice de aplicare a OUG 50/2008, Legea nr.554/2004 privind contencios administrativ, OMFP nr.1899/2004 privind procedura de restituire a sumelor de la buget.
A solicitat și judecarea în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 din C.pr.civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, aveau această obligație.
În recurs nu s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt ale cauzei, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. În esență, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu înscrisurile de la filele 9-14 dosar fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimata reclamantă) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului second-hand marca Iveco, an de fabricație 1996, număr de identificare ZCFC_4, înmatriculat anterior într-un alt stat membru U.E. (filele 9- 14 dosar fond).
Nu mai puțin, în raport de forța juridică superioară a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, urmează a fi înlăturată recomandarea Comisiei Europene care a condus la adoptarea OUG nr.50/2008.
Totodată, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile și sub acest aspect. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
2.De asemenea, Curtea are în vedere și faptul că pârâta recurentă are calitate procesuală pasivă în cauză, ca urmare a faptului că suma aferentă taxei pe primă înmatriculare a fost calculată și încasată de către ea, ca organul fiscal competent, independent de destinația ulterioară a sumei, astfel încât excepția invocată sub acest aspect, este neîntemeiată.
3. Întrucât cererea de restituire formulată de către intimată vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatei, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție sau că aceasta și-ar fi întemeiat cererea de restituire pe art. 117 al.1 lit. a din Codul de Procedură Fiscală.
4. În privința criticilor legate de dobânda fiscală imputată, Curtea observă următoarele:
Conform disp. art. 70, art.117 alin.1 lit. d) și alin.2 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor):
„ART. 70
Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
(…)
ART. 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
(…)
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
(…)
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(…)
ART. 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că dobânda prevăzută de legea fiscală se datorează (începe să curgă) de la momentul expirării temenului de soluționare a cererii de restituire a debitului principal și doar acordarea ei se realizează la cerere, care poate fi adresată și direct instanței de judecată, însă numai ca un capăt de cerere accesoriu, precum în speță.
Mai mult, în data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat în cauza C-565/11, I., statuând că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Prin urmare, dobânzile solicitate de intimatul reclamant, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, curg, în principiu, de la data plății acestei sume, însă cum intimatul reclamant nu a formulat recurs, se va menține soluția instanței de fond.
5. Având în vedere împrejurarea că recurenta a pierdut procesul atât în primă instanță, cât și în recurs, având așadar culpă procesuală din perspectiva dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că în mod corect a fost impusă în sarcina acesteia obligația procesuală de a plăti cheltuielile de judecată ale intimatului.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive întemeiate de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 86/10.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX – a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. V. și intimatul chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, G. D. A. Ș. V. H.
GREFIER
ANIȘOARA B.
Red./Tehnored./H.V./2ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5558/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2649/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
