Pretentii. Decizia nr. 5558/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5558/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 64/98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.5558
Ședința publică de la 05.12.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - A. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Urziceni, împotriva sentinței civile nr.469/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul reclamant prin avocat N. G. Darius, cu împuternicire avocațială în dosarul de fond – fila 14, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ., că prin Serviciul Registratură, la data de 26.11.2013 intimatul reclamant a depus întâmpinare.
Intimatul reclamant, prin avocat, arată că nu are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimatul reclamant, prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, urmând a se avea în vedere motivele expuse pe larg în conținutul întâmpinării. Nu solicită obligarea recurentei pârâte la cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 C.pr.civ. reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 07.01.2013, sub nr._, reclamantul C. M. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Urziceni (în continuare A.F.P.), solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 8229 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare pentru auto marca F., fabricat în 1999, nr. de omologare AAFA1D1116104E2 nr. de identificare ZFA_46, precum și dobânda legală calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală de la 21.01.2013 și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturismul marca F., fabricat în 1999, nr. de omologare AAFA1D1116104E2 nr. de identificare ZFA_46, înmatriculată în Germania.
Pentru ca autoturismul să fie înmatriculat în România, reclamantului i s-a calculat și încasat suma de 8229 lei, cu titlu de taxă poluare.
Reclamantul consideră că dispozițiile OUG nr. 50/2008 în baza cărora a fost obligată să achite taxa de poluare, contravin dispozițiilor art. 110 ( ex-art. 90 TCE) din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE, care interzic statelor membre de a se aplica direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, în condițiile în care, autovehiculele achiziționate în România, chiar și la mâna a doua, nu li se percep aceste taxe.
Procedându-se astfel, susține reclamantul, s-a încălcat Tratatul Comunității Europene care limitează libertatea statelor membre în materie fiscală cu referire la restricționarea liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea unor taxe discriminatorii și protecționiste.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă 469/2013, Tribunalul Ialomița, secția civilă a admis cererea și a obligat parata să restituie reclamantului suma de 8229 lei contravaloare taxă emisii poluare încasată necuvenit pentru autoturismul marca F., fabricat în 1999, nr. de omologare AAFA1D1116104E2 nr. de identificare ZFA_46, precum și dobânda legală calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală de la 21.01.2013 și până la plata efectivă, reținând următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a achiziționat autoturism marca F., fabricat în 1999, nr. de omologare AAFA1D1116104E2 nr. de identificare ZFA_46, înmatriculat anterior în Germania, stat membru U.E.
Pentru ca autoturismul să fie înmatriculat în România, parata A.F.P. Urziceni a calculat și încasat reclamantului suma de 8229 lei, cu titlu de taxă de poluare auto, achitată cu chitanța nr. . 3 B, nr._ din 23.10.2008.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamant fiind de categoria M1 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Pe fondul cauzei cererea formulată de reclamant apare ca fiind întemeiată.
Prin cererea nr._ din 04.12.2012 reclamantul a solicitat paratei A.F.P. Urziceni restituirea taxei de poluare, cerere respinsă, conform adresei nr._/18.12.2012.
Deși în dezvoltarea motivelor de drept care stau la baza cererii introductive reclamantul face trimitere la art.214 1 Cod fiscal, care reglementa taxa de primă înmatriculare, totuși în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, având în vedere că suma încasată de pârâta A.F.P. Urziceni a cărei restituire o solicită reclamant s-a făcut după data de 1 iulie 2008, când a intrat în vigoare O.U.G. nr.50/2008 (și care a abrogat dispozițiile art.2141 Cod fiscal) și în baza unei decizii de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisă de aceeași pârâtă, astfel încât, în virtutea rolului activ al instanței, cererea reclamantului va fi tratată prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008.
O primă problemă ce trebuie soluționată înainte de cercetarea pe fond a cauzei este aceea a consecințelor juridice a intrării în vigoare în a Legii nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Sub acest aspect, tribunalul consideră că respectarea principiului neretroactivității legii, principiu reglementat de dispozițiile art.6 alin.1 din Noul Cod Civil, cât și de art.15 din Constituția României, face ca reglementările cuprinse în Legea nr.9/2012 să nu fie aplicabile în cazul în speță .
În acest sens, tribunalul reamintește că principiul neretroactivității legii face ca reglementarea unei noi legi să nu aibă efect asupra faptelor și actelor juridice care s-au consumat în întregime sub vechea lege . În cazul în speță faptul juridic supus judecății s-a epuizat la data de 23.10.2008, când reclamant, prin chitanța nr. . 3 B, nr._ din 23.10.2008 a achitat contravaloarea taxei auto de poluare în sumă de 8229,00 lei.
De altfel, chiar dacă am considera că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr.9/2012, față de modificările aduse prin O.U.G. nr.1/2012, discriminarea constatată de Curtea de Justiție a Comunității Europene în ceea ce privește O.U.G. nr.50/2008 se menține și în Legea nr.9/2012, modificată.
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 încalca sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucat regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încat descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie avand aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, care a invocat faptul că taxa de poluare pentru autovehicule, reglementata de OUG nr. 50 /2008, așa cum prevede si Legea 9/2012 care o abroga, se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscala .
Instituția fiscala competenta are obligația doar de a stabili taxa auto prin calcularea acesteia conform programului informatic, la solicitarea persoanei fizice sau juridice, iar în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transfera în contul" Disponibil al fondului pentru mediu" sumele colectate.
Cu privire la acest capăt de cerere invoca excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului întrucât acesta nu a făcut dovada procedurii prealabile administrativa conf. art.207 Cod procedura fiscala . Se arată că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia", în speța de fata reclamantul formulând cerere de restituire a taxei pe poluare, nu contestație împotriva deciziei de calcul a taxei.
Prin urmare pentru a se putea dispune restituirea taxei ca nedatorata presupune ca în prealabil sau concomitent sa se solicite anularea titlului de creanța în baza căruia aceasta este datorata .
Pe fondul cauzei în ceea ce privește prevederile comunitare invocate în susținerea cererii de chemare în judecata de către Costantinov M., recurenta precizeaza faptul ca din Jurisprudența constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
Ordonanța de Urgenta a Guvernului 50/2008 stabilea cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului de mediu în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului .
În relație cu art. 90 din Tratatul CE se observa ca un stat membru are voie sa perceapă o taxa de poluare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre.
Taxa este destinată protecției mediului și tuturor proprietarilor de autoturisme care prin înmatricularea acestora în România înțeleg sa le utilizeze pe teritoriul României contribuind astfel la poluarea mediului.
În concluzie, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala cu modificările si completările ulterioare, conform căruia:
" Interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului așa cum este exprimata în lege".
Organul fiscal a respectat prevederile OUG nr. 50/2008 cu modif. si comp. ulterioare si ale HG nr. 686/2008 cu mod. si completările ulterioare stabilind corect suma de plata în cuantum de 8229 lei.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, în privința inadmisibilității prevalându-se de decizia nr. 24/2011 dată în interesul legii de instanța supremă, iar pe fond s-a prevalat de concluzia lipsita de echivoc la care a ajuns C.J.U.E. (prin hotărârile pronunțate în cauzele C-402/2009 si C-263/2010) în ce privește caracterul discriminatoriu si protecționist (indirect) al taxei pe poluare instituite de legiuitorul român prin O.U.G. nr.50/2008.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că nu sunt fondate.
Curtea constată că nu sunt fondate criticile recurentei cu privire la neîndeplinirea obligației de contestare a actului administrativ pe calea recursului administrativ prealabil. Prin decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într-un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În aceste condiții, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Urziceni, împotriva sentinței civile nr.469/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1321/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2076/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
