Pretentii. Decizia nr. 3643/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3643/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 1192/87/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 3643
Ședința publică de la 23.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE N. V.
JUDECĂTOR I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă AFP A., împotriva sentinței civile nr. 633/9.04.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. N., având ca obiect „pretenții – restituire taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea părților de judecare a cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., sub nr._, reclamantul Serețeanu N., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A., a solicitat restituirea sumei de 668 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală.
Prin Sentința civilă nr. 633/9.04.2013, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C. a admis cererea și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma 668 lei, taxă pentru emisiile poluante cu dobânda fiscală.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule:
1) Obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7;
2) Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării. "
În privința reglementarilor comunitare in materie, instanța de fond a reținut că potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene(in continuare TFUE) nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, in cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța va analiza compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar in materie fiscala.
Din dispozițiile Legii nr. 9/2012 - forma în vigoare - rezulta că pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
S-a reținut astfel că, Legea nr. 9/2012 este contrara art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, întrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune ca mărfurile pot fi transportate fără impedimente in interiorul comunității si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate. In acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor naționale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse. Articolul vizează sa asigure libera circulație a mărfurilor intre statele membre, in condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul său special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second - hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
În consecința, s-a apreciat ca taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În același sens s-a pronunțat si Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțata la 7 aprilie 2011 in cauza C-402/09 T. c. României, stabilind că art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura pe piața naționala.
TCE, in prezent Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, a creat „o noua ordine juridica" in dreptul internațional (denumita astfel de Curtea Europeana de Justiție in cazul V. Gend en Loss, 1963), caracterizata prin faptul că are efect direct si se bucura de supremație in raport cu ordinea juridica interna. Aceste principii au fost consacrate si de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
În consecința, întrucât potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României tratatele constitutive ale Uniunii Europene se aplica prioritar fata de dispozițiile contrare din legile interne, iar art. 110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța constata cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisii poluante ca fiind întemeiata.
În considerarea acestor motive și în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a admis cererea în sensul că a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 668 lei, taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda legală prevăzută de art. 124 din Codul de proc. civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta –pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. solicitând admiterea recursului ,modificarea sentinței civile recurate cu consecința respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-pârâtă a arătat că reclamantul a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. pentru a i se restitui suma achitată de acesta ca taxă pe poluare auto și, prin sentința pe care am atacat-o ,a fost obligată instituția noastră la restituirea sumei de 3486 lei reprezentând plata taxei pe poluare si dobânzi legale.
Sentința criticata este pronunțata după data de 14 noiembrie, data la care înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011.
Consideram ca din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegala decizia de calcul al taxei pe poluare si a lărgit cadrul procesual peste cererea cu care a fost investita, fiindcă intimata a solicitat anularea deciziei fără a-si întemeia cererea pe art.117alin.1 litera d din Codul de procedura fiscală
.Instanța a apreciat greșit aspectele deduse judecații si a ignorat apărările cuprinse de întâmpinare, acțiunea este inadmisibila fiindcă este tardiva si nu se solicita restituirea in baza art.117 Cod procedura fiscala.
.Atat acțiunea formulata de reclamant, cat si sentința criticata dezbat in favoarea reclamantului aspecte de drept european, insa instanța ar fi trebuit sa tina cont de următoarele aspecte:
Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât in cadrul procedurii preliminare in doua cauze cu care a fost sesizata: T. si N., ca atare nu se poate institui cu/putere de lege ca taxa colectata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar;
Daca aspectele de drept erau lămurite, Institutul N. al Magistraturii s-ar fi pronunțat ferm in aplicarea corecta a legii, îndrumând spre respectarea principiului unitar, insa, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a C.J.U.E. in cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la București, in data de 10 mai 2011, s-a opinat ca pana si CJUE a fost reticenta in ceea ce privește taxa instituita prin O.U.G. nr.50/2008,soluția pronunțata „contrastând puternic cu alte dispozitive din hotărâri preliminare de tipul ,,art.110 trebuie interpretat insensul ca se opune ca un stat membru sa..."(B. Andresan-Dezbatere pe tema aplicării preliminare a CJUE in cauza C-402/09,T.) pentru ca in cuprinsul dispozitivului cauzei C-402/09 s-a inserat conjuncția „daca",ceea ce conduce la analiza pe caz si nu la admiterea acțiunilor in temeiul discriminării.
Practica instanței de fond este unitara si in sensul omiterii aplicării legii noi in raport cu cererea reclamantului, Legea nr. 9/2012 prevede un termen in care plătitorii acestei taxe cărora li s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 beneficiază de recalcularea taxei si restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie, prin exonerarea toatala de plata taxei pe poluare un drept pe care in realitate nu il au, ajungându-se astfel ca hotărârea judecătoreasca sa aiba efecte peste prevederile legale in materie.
In loc sa lămurească soluționarea spetelor privind contestarea taxei auto, Decizia 24/2011 a I.C.C.J. conduce instanțele de fond spre admiterea tuturor acțiunilor formulate împotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare, deși din argumentația expusa, studiul ar trebui individualizat si nu aplicat in sensul admiterii acțiunilor, in special in aceasta speța in care reclamanta nici nu a invocat restituirea taxei in temeiul art. 117 alin.1 litera d din Codul de procedura fiscala.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 9.07.2013, intimatul-reclamant S. N. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
La data de 24.07.2013, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței criticate.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul nu a înțeles să urmeze procedura administrativă prealabilă de contestare a titlului de creanță reprezentat de decizia de calcul a taxei de poluare, conf. art. 205 și urm. C.proc.fiscală, în schimb a formulat, pe cale administrativă, cerere de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare în baza deciziei de calcul sus numite, pe care a socotit-o nedatorată, fiind contrară art. 110 TFUE (art. 90 TCE).
Raportat la această situație de fapt, prima instanță a respins în mod legal și temeinic excepția inadmisibilității cererii, întrucât procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ, prin decizia nr. 24/14.11.2011, pronunțată în recurs în interesul legii. Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (cauza Metallgesellshaft și Hoechst, cauzele reunite C-410/98 și C-397/98)
În conformitate cu art. 110 TFUE, (fostul articol 90 TCE), „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Se cuvine a stabili cu prioritate locul pe care dispozițiile art. 90 alin. (1) TCE (actualmente art.110 TFUE) îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat, care, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. CJUE a statuat că articolul trebuie interpretat în sens larg, astfel încât să se permită includerea tuturor procedurilor fiscale care ar aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate. Interdicția pe care o stabilește acest articol trebuie aplicată, prin urmare, de fiecare dată când o prelevare fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Obiectivul art. 110 TFUE nu este să impună statelor membre vreun sistem anume de impozitare internă, acestea păstrând un grad considerabil de libertate și autonomie în ceea ce privește uniformizarea taxelor și a impozitelor și cotele aplicate. Ceea ce face art. 110 TFUE este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.
Astfel, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C–41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Ca atare, s-a constatat că, în lumina acestei dispoziții nu rezultă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci se impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, regimul fiscal ales să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa pe poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008 reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei pe poluare, mai exact, a neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, pe de o parte, iar pe de altă parte, neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, care să probeze neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca C‑47/88, Hotărârea Weigel, C‑387/01).
Este real că în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, Curtea a reținut că „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”, însă din jurisprudența Curții nu rezultă un conținut nelimitat al competenței statelor în stabilirea regimului unor noi taxe, ci interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea Bergandi, 252/86, Hotărârea Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, Hotărârea Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06).
Din analiza teleologică a OUG nr.50/2008, pentru a identifica intenția legiuitorului, rezultă că aplicarea acesteia are ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, situație ce permite astfel Statului Român să eludeze interdicțiile prevăzute la art. 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE, prin instituirea acestui impozit intern al cărui regim este astfel stabilit, încât să aibă efectul de descurajare a importurilor de autovehicule în România.
Astfel, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Din analiza acelorași dispoziții rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă se percepe aceasta taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
În plus, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezultă că obiectivul primordial urmărit este cel al protecției mediului, „prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene”, din analiza actului normativ rezultă că efectul concret al reglementării este că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, principiul „poluatorul plătește” nu se aplică în mod uniform, impunându-se în realitate un regim discriminatoriu, ce leagă plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării și nu de consecințele ce decurg din utilizarea respectivelor vehicule, în condițiile în care toți participanții la trafic sunt răspunzători, chiar dacă în proporții diferite, de poluarea mediului înconjurător.
Potrivit jurisprudenței CJUE, un produs devine național din momentul în care a fost importat și introdus pe piață. Autoturismele de ocazie importate și cele care sunt achiziționate pe plan local constituie produse similare sau concurente. Prin urmare, dispozițiile articolului 110 TFUE se aplică taxei de înmatriculare, denumită taxă pe poluare, la importul autoturismelor de ocazie. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea Regionalna Mitnicheska Direktsia – Plovdiv Petar DimitrovKalinchev (C-2/09).
Așadar, prin adoptarea sistemului fiscal reglementat de OUG nr. 50/2008, se produce un efect de discriminare în favoarea vânzării de autovehicule înmatriculate în România față de cele provenind din alte state membre, conducând astfel la limitarea importului de autovehicule de ocazie în România și favorizarea vânzării de autovehicule de ocazie cumpărate pe piața din România.
OUG nr.50/2008 este prin urmare contrară art. 110 TFUE, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Totodată, se impune a menționa faptul că, prin Hotărârea din 07.04.2011 în cauza C-402/09 T. vs. România, CJUE a stabilit că „toate modificările succesive aduse OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii, având ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre”, concluzie reluată și în Hotărârea din 7 iulie 2011, în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca, în soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate, să respecte interpretarea Curții.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Pentru aceste motive curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă AFP A., împotriva sentinței civile nr. 633/9.04.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. N., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. V. I. M. C. S. O.
GREFIER
M. G.-D.
Red. OS/ 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1134/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 866/2013. Curtea de... → |
|---|
