Pretentii. Decizia nr. 3724/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3724/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 15691/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3724
Ședința publică de la 26.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. E. C.
JUDECĂTOR - N. M.
JUDECĂTOR - PATRAȘ B. L.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă . ROMÂNIA SRL, împotriva sentinței civile nr. 3405/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. D. REGIONALE ȘI TURISMULUI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă . România SRL reprezentată de avocat O. S. cu împuternicire avocațială depusă la dosar și intimatul-pârât MDRT reprezentat de consilier juridic C. M. cu delegație depusă la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, intimatul-pârât MDRT a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare.
Recurenta-reclamantă, prin apărător depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 3.473 lei, achitată prin ordin de plată nr. 250/17.09.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Curtea comunică recurentei-reclamante un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul-pârât MDRT.
Intimatul-pârât MDRT, prin consilier juridic, invocă o excepție de ordine publică, respectiv excepția inadmisibilității recursului, invocând prevederile art. 1023 alin. 2 din N C.proc.civ.
Recurenta-reclamantă, prin apărător, solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului, invocând prevederile art. 132 alin. 4 N C.proc.civ. „dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau ca nefiind de competența instanțelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară”.
Pe fond, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Intimatul-pârât MDRT, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentinta civila nr.3405/12.06.2013 pronuntata de Tribunalului Bucuresti – Secția a IX-a, a fost admisă excepția de necompetență generală si s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S. B. International-Tahal J.V,în contradictoriu cu pârâtul M. D. Regionale și Turismului ,ca nefiind de competența instanțelor române.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta S.C. S. B. International Romania S.R.L., in temeiul dispozitiilor art.132 alin 4 coroborate cu cele ale art.488-502 Cod procedura civila,solicitand casarea hotararii, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare la instanta de fond.
Recurenta a opinat ca hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material,fiind incident motivul de recurs prevazut de art. 488 pct.8 Cod procedura civila.
In motivarea punctului sau de vedere ,recurenta arata ca in considerentele hotararii atacate, judecatorul fondului a preferat sa preia din Codul de procedura civila dispozitiile art.550, art.554 alin. 1, fara a raporta aceste prevederi legale la situatia de fapt.
Aprecierea instantei de fond, in sensul ca ne aflam in prezenta unei clauze compromisorii, este neintemeiata.
Astfel, la art.14.2 din Contract, se stipuleaza faptul ca in cazul in care intre Investitor si Antreprenor apare un dezacord de orice fel in legatura cu Contractul sau realizarea Lucrarilor, ori rezultand din Contract sau din realizarea Lucrarilor, inclusiv dezacorduri privitoare la opinii, instructiuni, determinari, certificari sau evaluari, dezacord care nu poate fi solutionat intre reprezentantul Investitorului si Reprezentantul Antreprenorului, atunci oricare dintre parti va notifica in scris cererea de solutionare amiabila a respectivului litigiu.
Or, asa cum recurenta a aratat si prin apararile formulate in fata instantei de fond, în situatia de fata nu ne aflam in situatia unui dezacord, atata vreme cat prin adresa nr, 312/GS/23.06.2011, -transmisa de-Programul-guvernamental de alimentare cu apa la sate si locuinte sociale aprobat prin H.G. nr. 687/1997, anume de dl.E. R., in calitate de reprezentant al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (Investitorul), doamnei A. I. D., Director general al Directiei Generale Economice si Administrativ din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, se recunoaste legalitatea obligatiei de a plati suma de 283.578 lei.
Este relevant faptul ca aceasta adresa a fost semnata de reprezentantul investitorului, dl.E. R., desemnat prin Ordinul Ministrului Lucrarilor Publice, Transportului si Locuintei nr.1594/13.05.2002 ; in atributiile reprezentantului investitorului intra si aprobarea platilor aferente contractului ce s-au efectuat catre Antreprenor (S.C. S. B. International S.R.L.).
In acest sens, la pagina 3 paragraful 2 din adresa se mentioneaza faptul ca antreprenorul a platit efectiv in anul 2010 suma de 283.578 lei. Chiar daca aceasta plata reprezentand exclusiv TVA a fost intarziata, potrivit prevederilor HG. nr.687/1997 si art.11.3 din Contractul de antrepriza generala nr.2/29. 12. 1998 in corelare cu prevederile Codului fiscal, aceasta suma trebuie restituita de catre Investitorul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, neexistand in acest sens termene de prescriptie a obligatiei contractuale de plata".
Totodata, prin adresa mentionata, este identificata si sursa bugetara din care urmeaza a fi efectuata plata sumei de 283.578 lei, anume pozitia "Alte transferuri" (pagina 3 paragraful 3 din adresa).
Prin urmare, daca poate fi vorba despre un dezacord, acesta apare intre Directia Generala Economica si Administrativ si reprezentantul Investitorului, dl.E. R..
Un alt aspect de care instanta de fond nu a tinut cont este si acela potrivit caruia, contractul comercial din care deriva obligatia de plata a sumei de 283.578, a fost incheiat ca urmare a licitatiei publice internationale organizate de M. Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului (in prezent M. Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice), pentru adjudecarea unui contract la "cheie" privind proiectarea si executarea de sisteme de alimentari cu apa, finantate pritr-un credit extern garantat de Guvernul Romaniei prin H.G. nr.687/1997.
Avand in vedere calitatea partilor semnatare, recurenta a invederat faptul ca in cauza sunt incidente dispozitiile art.5alin.l din O.U.G. nr. 119/2007 coroborate cu cele ale art. 286 din OUG nr. 34/2006.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 5 alin.1 din O.U.G. nr.119/2007, cererea privind creanta de plata a pretului se depune la instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei in prima instanta.
In acest sens, prevederile art. 286 alin.l din O.U.G. nr. 34/2006, reglementeaza instanta competenta a solutiona procesele si cererile privind acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de achizitie publica, in prima instanta, anume sectia de contencios administrativ si fiscal a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul autoritatii contractante.
Or, plata taxei pe valoare adaugata nu reprezinta altceva decat obligatia ce ii revenea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului in executarea contractului.
Prin urmare, potrivit dispozitiilor legale mai sus mentionate, instanta competenta in a solutiona o asemenea cerere este Tribunalul Bucuresti-Sectia a IX-a C. Administrativ si Fiscal.
Nu in ultimul rand, este important de precizat faptul ca doctrina in materia arbitrajului, nu este unitara in ceea ce priveste posibilitatea statului de a incheia conventii arbitrale.
Astfel, se sustine faptul ca in dreptul roman, de lege lata, nu este recunoscuta posibilitatea statului de a incheia conventii arbitrale. Astfel, nefiind recunoscuta posibilitatea statului de a incheia conventii arbitrale, statul si alte autoritati publice romane nu au legitimarea de a incheia o conventie arbitrala.
De lege ferenda, probabil ar trebui introdusa in arbitrajul intern in mod expres posibilitatea statului de a incheia o conventie arbitrala, deoarece, daca persoanele fizice sau juridice pot incheia o conventie arbitrala, cu atat mai mult statului ar trebui să i se permita prin lege sa incheie o conventie arbitrala.
In sedinta publica din data de 26.09.2013 ,intimatul –parat M. D. Regionale și Turismului a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului fata de dispozitiile art.1023 alin.2 NCPC,potrivit carora „Cererea in anulare poate fi introdusa de creditor impotriva incheierii prevazute la art.1020 alin.1 si 2 ,precum si impotriva ordonantei de plata prevazuite la art.1021 alin.2 ,in termenul prevazut la alin.1”.
Curtea retine ca cererea in anulare reprezinta o cale de atac pusa la dispozitia creditorului impotriva încheierilor prevazute la art.1020 alin.1 si 2, prin care s-a dispus respingerea cererii creditorului ,fie pentru ca apărarile debitorului au fost considerate ca intemeiate(alin.1) ,fie pentru ca apărările debitorului presupun administrarea altor probe decat cele prevazute la alin.1 (alin.2),situatie neregasita in speta ,cata vreme instanta de fond a respins ca inadmisibila actiunea reclamantei ca urmare a admiterii exceptiei de necompetenta generala.Or ,in conformitate cu art. 132 alin. 4 NCPC. „dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau ca nefiind de competența instanțelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară”.
Prin urmare ,exceptia inadmisibilitatii recursului reclamantei S. B. International-Tahal J.V se gaseste ca nefondata ,motiv pentru care se va proceda la analizarea recursului prin prisma motivelor invocate.
In acest context ,Curtea retine ca instanta de fond a stabilit in mod corect situatia de fapt si a facut o judicioasa interpretare si aplicare a dispozitiilor legale aplicabile spetei .
Curtea constata că între reclamanta S. B. International-Tahal J.V si M. D. Regionale și Turismului (fost MLPAT) s-a încheiat Contractul comercial de proiectare si execuție nr. 2/1998 pentru alimentare cu apa la sate, in baza unei licitații publice internaționale câștigata de reclamanta, având ca obiect realizarea lucrărilor de proiectare și executare de sisteme cu apă în valoare de 220 milioane dolari SUA, conform listei din Anexa nr. 3 din contract, într-o perioadă de 36 de luni de la data generală de începere.
Contractul s-a încheiat în vederea implementării programului guvernamental privind alimentarea cu apă a satelor și asigurarea cu locuințe sociale aprobat prin HG nr. 687/1997, cu modificările și completările ulterioare. Programul a fost finanțat dintr-un credit extern potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) din HG nr. 687/1997, garantat de Guvernul României prin M. Finanțelor.
Conform art.14 ,s-a stabilit procedura de soluționare a litigiilor rezultate in executarea contractului, instituindu-se in art.14.3 o clauza compromisorie, prin care părțile au hotărât să sustraga controlului instanțelor judecătorești litigiile in legatura cu obiectul contractului, stabilind totodata competenta de solutionare a acestor lcauze in favoarea comisiei de arbitraj din cadrul Camerei Internaționale de Comerț de la Geneva,Elveția.
Astfel cum in mod judicios a retinut si instanta de fond ,convenția arbitrală creează pentru părți obligația de a urma pentru soluționarea litigiului care face obiectul ei, procedura arbitrală, și nu pe cea de drept comun, regulă reflectată și de dispoziția art. 553 NCPC potrivit cu care încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești.
Obiectul cauzei de deduse judecatii priveste emiterea unei ordonanțe de plată,conform art.1013 NCPC, cu consecința obligării paratului la plata sumei de 283.578 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugata aferenta facturilor emise pentru lucrarile de proiectare si a dobânzii legale datorate de la data de 24.10.2010 pana la achitarea integrala a sumei.
Contrar celor afirmate de catre recurenta ,Curtea apreciaza ca este evidenta existenta in cauza unui dezacord al părtilor cu privire la executarea contractului ,cata vreme paratul refuza plata sumelor in discutie ,trimiterile recurentei la adresele reprezentantului paratului, in sensul recunoasterii obligatiei de a plati suma de 283.578 lei, fiind irelevante din perspectiva stabilirii competentei de solutionare a cauzei.
Asa fiind, se poate concluziona cu usurinta ca in cauza se impune a se da eficienta clauzei compromisorii asupra carora partile au convenit prin contractul incheiat ,conform celor aratate mai sus.
Tot astfel ,trimiterile recurentei la dispozitile OUG 34/2006 referitoare la instanta competenta a solutiona cauzele privitor la executarea contractelor de achizitie publica fac abstractie de imprejurarea ca actul semnat de parti nu are natura juridica a unui contract administrativ,astfel cum acesta a fost definit de art.2 alin.1 lit.c din Legea 554/2004 ,fiind incheiat inainte de aparitia Legii 554/2004 si ,evident, inainte de adoptarea OUG 34/2006 ,astfel ca natura acestuia si ,implicit ,competenta de solutionare a litigiilor derivand din executarea acestuia nu pot fi stabilite prin raportare la acte normative ulterioare .
In realitate, fata de obiectul litigiului ce priveste obligatia de plata a unei sume care rezulta dintr-un contract de executare de lucrări publice, încheiat de părti la 29 decembrie 1998, Curtea constată că litigiul este susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, așa încât nu se poate retine in cauza incidenta motivului de casare reglementat la art.488 pct.8 NCPC,instanta aplicand in mod corect normele legale incidente spetei.
Pentru aceste considerente,in temeiul art.496 alin.1 NCPC ,va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă . ROMÂNIA SRL, împotriva sentinței civile nr. 3405/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. D. REGIONALE ȘI TURISMULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. E. C. N. M. Patraș B. L.
GREFIER
S. I.
Red.BP
Jud. fond – P. L.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 2748/2013. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1310/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
