Pretentii. Decizia nr. 3748/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3748/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 4689/98/2012
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.3748
Ședința publică de la 26 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR - A. P.
JUDECĂTOR - R. I. C.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea asupra recursului formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, împotriva sentinței civile nr.4074 F din 17.12.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. V. C..
P. are ca obiect – „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Curtea reține cauza în pronunțare, având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, sub nr._, reclamantul D. V. C. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 2045 lei, reprezentând contravaloare taxă poluare pentru autovehicul, încasată necuvenit, achitată cu chitanța nr._/17.09.2012 actualizată cu indicele de inflație.
În motivarea cererii sale, reclamantul arată că a achiziționat un autovehicul second-hand provenind dintr-un stat comunitar, și că, pentru a fi înmatriculat în România i s-a calculat și perceput taxa auto de poluare în sumă totală de 2.045 lei, potrivit deciziei emisă de pârâta A.F.P. Fetești, taxă achitată cu documentul susmenționat.
Procedând astfel, consideră reclamantul, se încalcă Tratatul Comunității Europene, care interzice instituirea unor taxe discriminatorii asupra unor mărfuri aparținând unor state ale comunității europene fără ca aceste taxe să fie aplicate și mărfurilor naționale, situație în raport de care norma europeană, fiind prioritară față de norma națională potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, urmează a fi aplicată cu consecința constatării nelegalității taxei percepute.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri .
În drept, și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile Legii nr.9/2012, Constituției României și Tratatului de aderare a României la U.E.
Cererea a fost legal timbrată,documentele de plată fiind anulate la dosar.
Deși legal citată, parata AFP FETEȘTI nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 4074F/17.12.2012, Tribunalul Ialomița a admis cererea și a obligat pârâta către reclamant să-i restituie suma de 2.045 lei, reprezentând taxă poluare auto încasată necuvenit, sumă actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 17.09.2012 și până la plata efectivă a debitului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a achiziționat un autovehicul second hand marca SKODA tip O., an fabricație 2005, nr. identificare-. TMBCA61Z_, înmatriculat anterior într-un stat comunitar, Olanda pentru care a fost condiționat să achite suma de 2.045 lei, potrivit chitanței nr._/17.09.2012, cu titlul de taxă pentru emisii poluante, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule emise de pârâtă.
Instanța a constatat că prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța a considerat că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul a ajuns la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul paratei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă polare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Totodată, pentru repararea prejudiciului suferit de către reclamant, datorită devalorizării monetare, instanța a dispus ca suma datorată de pârâtă să fie actualizată cu indicele de inflație calculat de la 17.09.2012 și până la plata efectivă a debitului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Adminsitrația Finanțelor Publice Fetești.
Primindu-se dosarul la Curtea de Apel București, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ .
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că solicitarea reclamantului nu are temei legal, întrucât suma de 2.045 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante pentru un autoturism second - hand, stabilita prin Decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante emisa de A.F.P. Fetești, nu poate fi restituita, întrucât Decizia a devenit un Titlu de creanța definitiv, deoarece nu a fost contestata la organele emitente.
A menționat că reclamantul nu a contestat la organele competente, respectiv la D.G.F.P. lalomița - Biroul Soluționarea Contestațiilor - Decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante.
Suma de 2.045 lei se poate restitui numai in cazul in care actul administrativ fiscal prin care a fost stabilita aceasta suma este anulat, desființat printr-o Decizie sau hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila.
A precizat că reclamantul avea obligativitatea contestării Deciziei de calcul al taxei pe poluare la organul emitent, in speța la Administrația Finanțelor Publice Fetești, obligație stabilita de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554 / 2004.
A menționat că, potrivit art. 205, alin. 1 si 2 din Codul de procedura fiscala, "împotriva titlului de creanța, precum si împotriva altor acte administrative fiscale se poate se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativa de atac si nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se considera lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, in condițiile legii. Este îndreptățit la contestație numai cel care se considera ca a fost lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia."
De asemenea, a invocat dispozițiile art. 206 alin. 3, art. 207 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. c, art. 218, alin. 2 din Codul de procedura fiscala.
A precizat că, în tot cuprinsul acțiunii reclamantul face referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, insa dispozițiile Legii 9/2012 sunt recunoscute de Uniunea Europeana, concludenta in acest sens fiind Comunicarea către membrii transmisa de Comisia pentru Petiții din C. Parlamentului European, potrivit căreia dispozițiile pentru aplicarea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, si care completează dispozițiile acestui act normativ, sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat sa existe si cazul a fost închis.
Mai mult decât atât, a arătat ca taxa pentru emisiile poluante este stabilita prin emiterea unei decizii care reprezintă un act administrativ al organului fiscal unde își are domiciliul fiscal contribuabilul.
A arătat că, în aceste condiții, consideră ca încasarea taxei pentru emisiile poluante are la baza un act administrativ fiscal si nu un act normativ, situație in care consideră inutila referirea la Tratatele Europene, făcuta atât de reclamant cat si de instanța de fond.
A menționat că, dacă s-ar păstra aceeași doctrina cu privire la obligativitatea respectării tratatelor Uniunii Europene si celelalte acte administrative emise de organul fiscal, s-ar ajunge in situația in care orice taxa sau impozit ar putea fi contestata in instanța si câștigata, motivat fiind de faptul ca in tarile Uniunii Europene, nu sunt obligatorii.
A menționat că, din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul înmatriculării unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, din H.G. nr. 686 / 2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului poluatorul plătește, principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atât, instituirea taxei pe poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din Codul de procedura fiscala, conform căruia "interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului așa cum este exprimata in lege. "
A arătat că, întrucât reclamantul nu a urmat procedura prealabila, acesta formulând o simpla cerere de restituire a taxei pentru emisiile poluante, consideră ca inadmisibilitatea cererii este evidenta, iar instanța trebuie sa ridice excepția inadmisibilității cererii reclamantului.
În drept, a invocat art. 299 si următoarele, art. 304 alin. 1 pct. 9 coroborat cu art. 101 alin. 1 din Codul de procedura civila, Legea nr. 9 / 2012.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește afirmațiile recurentei-pârâte privind obligativitatea de a urma procedura prealabilă, Curtea constată că, prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
S-a reținut în considerentele deciziei pronunțate în cadrul soluționării recursului în interesul legii că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
A constatat Înalta Curte că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare.
A mai reținut că nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
A statuat instanța supremă că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul de fond, rezultă că taxa în cauză a fost achitată pentru un autovehicul marca Skoda Tip 1Z/STBGUX01/O., înmatriculat pentru prima dată, într-un stat membru al Uniunii Europene, la data de 8.10.2004.
Taxa a fost plătită, de către intimatul-reclamant, la data de 17.09.2012, conform chitanței . nr._/17.09.2012, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite anterior, prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 TFUE, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Prin adoptarea Legii nr. 9/2012, a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, înlăturându-se discriminarea constatată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele C‑402/09 și C-263/10, mai sus-menționate.
Astfel, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, „obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Potrivit alineatului (2) al aceluiași text legal, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 1/2012, s-a dispus însă suspendarea aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, până la data de 1 ianuarie 2013.
În consecință, ca urmare a adoptării acestei măsuri, redevin actuale considerațiile Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie achiziționate din alte state membre și vehiculele de ocazie de pe piața națională, cu aceeași vechime și uzură.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatului-reclamant reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
În consecință, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a admis acțiunea, obligând Administrația Finanțelor Publice Fetești la restituirea către reclamant a sumei de 2045 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI împotriva sentinței civile nr.4074 F din 17.12.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. V. C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER,
S. Ș.
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2864/2013.... | Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 1822/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
