Pretentii. Decizia nr. 4452/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4452/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 5143/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4452
Ședința publică din data de 24 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: V. E. C.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA împotriva sentinței civile nr. 1050/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. D. L. și intimatul-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, la data de 22.07.2013, prin compartimentul Registratură, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea, în raport de dispozițiile OG 74/2013 și ale HG 520/2013 dispune rectificarea citativului în sensul în care recurent-pârât va fi Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița.
Potrivit dispozițiilor OG 74/2013 și HG 520/2013, Curtea constată transmiterea calității procesuale de la Administrația Finanțelor Publice Slobozia din subordinea DGFP Ialomița, la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, în subordinea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1050/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, a fost respinsă ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, fiind admisă în parte cererea formulată de reclamantul D. D. L. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, pârâta fiind obligată să-i restituie reclamantului suma de 3101 lei, reprezentând taxă poluare auto încasată necuvenit și a dobânzii legale, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu data de 4 februarie 2013 și până la plata efectivă a debitului, precum și la plata sumei de 40 lei cheltuieli de judecată.
De asemenea, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, aceasta din urmă fiind obligată să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamantă prin prezenta hotărâre.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut, în privința excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, că interesul promovării acțiunii este restituirea taxei de poluare printr-o cerere distinctă.
Contestația împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, prevăzută de art. 205 din Codul de procedură fiscală și următoarele, este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul persoanei care se consideră lezată în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii, de a se adresa instanței de judecată.
Tot astfel, prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care dispun că actele administrative susceptibile potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională, nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "liberul acces la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția României.
Și dispozițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ care instituie procedura recursului grațios", trebuie analizate și aplicate într-o manieră care să nu contravină principiului enunțat și care se circumscrie "dreptului la un proces echitabil".
Necontestarea deciziei de calcul a taxei pe poluare nu prezintă relevanță, întrucât reclamantul poate uza de o altă reglementare, respectiv de dispozițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, contestând însăși legalitatea, de plano, a taxei prelevate, în integralitatea ei.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, de Cap. VI – „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” – din Hotărârea Guvernului nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu sunt incidente în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin urmare nu se impune efectuarea procedurii prealabile în situația în care judecătorul național are obligația să aplice normele comunitare, în mod direct și prioritar, dacă se constată că normele interne contravin acestora.
Așa cum a stabilit și Î.C.C.J. în rezolvarea unui RIL, prin decizia nr. 24/17 noiembrie 2011, obligația parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din Codul de procedură fiscală există doar atunci când reclamantul înțelege să atace în instanță și decizia de calcul a taxei de poluare, ceea e nu este cazul în speța de față .
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism, marca BMW, cu număr de identificare WBACG11020KD25668, înmatriculat anterior (19.09.1995) în Germania, stat membru U.E.
Pentru ca autoturismul să fie înmatriculat în Romania, parata A.F.P. Slobozia a calculat și încasat reclamantului suma de 3101 lei, cu titlu de taxă pentru emisii poluante, achitată cu chitanța nr. TS4A_ din 07.12.2009. Potrivit obiectului cererii introductive, rezultă că reclamantul solicită pe cale judecătorească restituirea contravalorii taxei de poluare calculată și încasată necuvenit de către pârâta A.F.P. Slobozia.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamant fiind de categoria M1 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Primă problemă ce trebuie soluționată înainte de cercetarea pe fond a cauzei este aceea a consecințelor juridice a intrării în vigoare în timpul desfășurării prezentului proces a Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin Legea nr. 9/2012, O.U.G. nr.50/2008 modificată prin OUG nr. 118 din 23 dec. 2010, a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr. 50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003 .
Sub acest aspect, tribunalul consideră că respectarea principiului neretroactivității legii, principiu reglementat de dispozițiile art.6 alin.1 din Noul Cod Civil, cât și de art.15 din Constituția României, face ca reglementările cuprinse în Legea nr.9/2012 să nu fie aplicabile în cazul în speță .
În acest sens, tribunalul reamintește că principiul neretroactivității legii face ca reglementarea unei noi legi să nu aibă efect asupra faptelor și actelor juridice care s-au consumat în întregime sub vechea lege . În cazul în speță faptul juridic supus judecății s-a epuizat la data de 07.12.2009, când reclamantul a achitat cu chitanței nr. TS3B_ din 24.11.2010 contravaloarea taxei de poluare auto.
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România .
Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .
Pe de altă parte, potrivit art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
De altfel, în mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile O.U.G. nr.50/2008 încalca sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotărârea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucat regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încat descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie avand aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia împotriva A.F.M., în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 60 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții .
Ori, potrivit O.U.G. nr.50/2008, cât și potrivit art.1 alin.2 din legea nr.9/2012, taxa încasată se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Mai mult decât atât, potrivit art.13 din Legea nr.9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, cât timp reclamantul nu a solicitat restituirea taxei în baza art. 117 C.pr.fiscală.
Pe fondul cauzei, arată că din jurisprudența CJUE a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări, iar în caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat, este aceeași cu cea pentru un autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea reține următoarele:
1. Potrivit art.117 alin.1 lit. d din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, restituirea sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se face la cererea debitorului.
Potrivit Anexei 1 cap. I pct. 2 din Ordinul MFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.
Reclamantul nu a înțeles să se adreseze organului fiscal competent cu vreo cerere de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, Al cărei eventual refuz de restituire să fie supus cenzurii instanței de contencios administrativ, ci a solicitat direct in fata instanței obligarea pârâtei la plata sumei anterior menționate.
2. Or, competența instanței de contencios administrativ este circumscrisă de legea generală în materie, cu privire la care nu există nicio derogare în legea specială, de prevederile art. 1 alin. 1 citite împreună cu prevederile art. 8 alin. 1 și 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ conturează sfera jurisdicției administrative în art. 2 alin. 1 lit. f, care definește contenciosul administrativ ca „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.
Art. 8 alin. 1, care conturează obiectul acțiunii judiciare, statuează că „(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Potrivit art. 18 alin. 1, care statuează soluțiile care pot fi pronunțate în materia contenciosului administrativ, „(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă”.
Or, în lipsa unei cereri de restituire adresată de reclamant pârâtei, al cărei refuz de soluționare să fie eventual sancționat de instanța de contencios administrativ, în raport de reglementările legale incidente, menționate mai sus, curtea apreciază ca inadmisibilă prezenta acțiune.
3. Curtea subliniază că nu trebuie făcută confuzie între procedura prealabilă de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare reglementată de OG nr. 92/2003 la care se face trimitere în art. 7 al OUG nr. 50/2008, și cererea de restituire care constituie a taxei întemeiată pe disp. art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală.
Aceeași concluzie se desprinde și din Decizia nr. 24/2011 a ÎCCJ pronunțată în interesul legii, care, la punctul 2 statuează următoarele: „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”.
În raport de argumentele de fapt si de drept expuse, Curtea apreciază sentința tribunalului ca fiind pronunțată cu încălcarea legii ,fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., astfel că – în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. - va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
Urmare a respingerii acțiunii, se va respinge ca nefondată și cererea de chemare în garanție, pârâtul necăzând în pretenții, astfel că nu e întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 60 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 1050/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. D. L. și intimatul-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
Respinge cererea de chemare în garanție ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red./dact. 2 ex. MN/MNN
Jud. fond – D. R.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 498/2013.... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1200/2013. Curtea de... → |
|---|
