Pretentii. Decizia nr. 5587/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5587/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 75961/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.5587
Ședința publică de la 06 DECEMBRIE 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – R. M. V.
JUDECĂTOR – I. F.
JUDECĂTOR – S. P.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.1189 din 06.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. C. B. S.R.L., intimatul-pârât S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimatul chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții – taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, părțile au solicita judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2. Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 09.12.2011 sub nr._ reclamanta . i-a chemat în judecată pe pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția G. a Finanțelor Publice București și Administrația Finanțelor Publice Sector 3, solicitând restituirea taxei speciale de primă înmatriculare în cuantum de 1.615 lei achitate cu chitanța . nr._/28.05.2008, plus dobânda legală prevăzută de OG 9/2000, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu prin care a solicitat obligarea acesteia la restituirea taxei pe poluare, cu motivarea că Fondul pentru Mediu administrat de AFM este beneficiarul real al taxei pe poluare, AFP Sector 3 având numai atribuția legală de stabilire a cuantumului taxei.
Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a pronunțat Sentința civila nr. 1189 din 06.03.2013, prin care a dispus: admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și respingerea cererii principale formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de DGFPMB în reprezentarea AFP Sector 3; admiterea în parte a cererii principale formulată de către reclamanta S.C. C. B. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3; obligarea pârâtei DGFPMB în reprezentarea AFP Sector 3 să restituie reclamantei suma de 1.615 lei reprezentând taxă specială auto pentru prima înmatriculare în România și să îi plătească suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere având ca obiect plata dobânzii legale; respingerea ca neîntemeiată a cererii pârâtei DGFPMB în reprezentarea AFP Sector 3 de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Analizând actele dosarului, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 3, având în vedere că această instituție a încasat taxa de primă înmatriculare în cuantum de 1.615 lei (fila 12), astfel încât raporturile juridice de drept fiscal s-au născut între reclamantă și AFP Sector 3. De asemenea, cererea de restituire a taxei a fost soluționată tot de AFP Sector 3 (fila 19).
Tribunalul a admis însă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice (invocată din oficiu) și a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București (invocată prin întâmpinare) și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât între reclamantă și cei doi pârâți menționați nu există raporturi juridice fiscale, în condițiile în care taxa de primă înmatriculare a fost încasată de AFP Sector 3, iar cererea de restituire a taxei a fost respinsă tot de AFP Sector 3.
Față de soluția de admitere a excepție lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFPMB tribunalul nu a mai analizat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind plata dobânzii invocată de această pârâtă prin întâmpinare.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat în anul 2008 un autoturism marca Mercedes Benz având nr. de identificare WDB2093411F225231 și . de identitate G291403 (conform certificatului de înmatriculare de la fila 11), înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 20.02.2007 (filele 15-16, 62-64). Pentru înmatricularea în România a acestui autoturism reclamanta a fost obligată la plata taxei de primă înmatriculare în cuantum de 1.615 lei, conform chitanței . nr._/28.05.2008 (fila 12).
După plata acestei taxe, reclamanta a formulat o cerere, înregistrată la AFP Sector 3 sub nr._/09.09.2011, prin care a solicitat restituirea taxei și dobânda legală prevăzută de OG 9/2000 (fila 18). Cererea reclamantei a fost respinsă de AFP Sector 3 prin adresa nr._/20.09.2011 (fila 19).
Analizând înscrisurile depuse la dosar, prin raportare la dispozițiile legale incidente, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei AFP Sector 3 de restituire a taxei de primă înmatriculare este nejustificat, fiind dat cu nesocotirea dispozițiilor dreptului european (art. 110 TFUE).
Astfel, art. 110 din TFUE prevede că „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile Codului fiscal ce reglementau obligația de plată a taxei de primă înmatriculare (art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3) contraveneau dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încălca principiul liberei circulații a mărfurilor, în condițiile în care pentru un autoturism (produs în România sau în alte state membre UE) nu se percepea, la o nouă înmatriculare, taxa respectivă, dacă fusese anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepea dacă autoturismul era înmatriculat pentru prima dată în România după ce fusese înmatriculat anterior în alt stat membru UE.
Având acest efect specific, taxa de primă înmatriculare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, cumpărătorii fiind orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că în mod nelegal a fost respinsă cererea reclamantei de restituire a taxei de primă înmatriculare, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a obligat pârâta AFP Sector 3 să restituie reclamantei suma de 1.615 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzilor legale, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, întrucât, potrivit OG nr. 13/2011 (care a înlocuit și a abrogat OG 9/2000), aceasta se aplică în raporturile civile și comerciale, nu și în materie fiscală, unde, potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală.
Constatând culpa procesuală a pârâtei AFP Sector 3 și având în vedere taxa de timbru și timbrul judiciar achitate de reclamantă (filele 3-4), tribunalul, în baza art. 274 C.pr.civ., a obligat pârâta AFP Sector 3 să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cererea pârâtei AFP Sector 3 de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât în cauză nu este vorba despre restituirea unei taxe pe poluare percepute în baza OUG nr. 50/2008, ci a unei taxe de primă înmatriculare reglementate de art.2141-2143 din Codul fiscal.
Împotriva Sentinței a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice, prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București susținând că este nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința civilă recurată este nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila și, având in vedere ca este vorba de o hotărâre care potrivit legii nu se poate ataca cu apel, a solicitat instanței de fond sa faca aplicarea art. 304^1 din Codul de procedura civila si sa analizeze cauza sub toate aspectele.
1. S-a arătat că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 3.
S-a învederat faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe ce poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă du poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
Având în vedere faptul că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 3, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către reclamant, intre recurentă și acesta, nu exista nici un raport juridic fiscal privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care s-a solicitat admiterea acestui motiv de recurs și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
2 În ceea ce privește fondul cauzei, a susținut că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea, având în vedere considerentele următoare:
Taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamanta, a precizat recurenta următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului … privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Totodată, art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamantă în susținerea acțiunii formulate s-a arătat că:
Incidența în cauza a prevederilor art.110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este inexistentă, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.
Totodată, în speța de fata, reclamantul nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
De asemenea, a precizat ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
În ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, s-a învederat că aceasta nu a fost fundamentata prin nici un argument. Taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie romanești, fie străine.
F. de dispoziția instanței privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, s-a învederat și ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege.
3 Referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Conform art. 274 Cod de procedură civilă, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuieli ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuieli de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de față recurenta nu se încadrează în această categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina recurentei pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
F. de argumentele prezentate, s-a solicitat instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 alin. 9 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, H.G. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, H.G. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimatul reclamant, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Curtea constată că, deși recurenta, în motivarea recursului, se raportează eronat la cadrul legal național ca fiind OUG nr.50/2008, prin care s-a instituit, ulterior, taxa de poluare, instanța de fond, în mod corect, a reținut că, în cauză, obiectul cererii îl reprezintă restituire taxă de primă înmatriculare.
Conform art. 214 ind.1 Cod fiscal, aplicabil la data importului autoturismului în cauză, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule era datorată cu ocazia primei înmatriculări în România, ea nefiind percepută și în cazul cumpărării/reînmatriculării de autoturisme deja înmatriculate în România.
Art.90 paragraful 1 TCE statuează că „nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Un efect indirect al taxei instituite prin art.214 ind.1 – 214 ind.3 din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele de ocazie provenite din România și autovehiculele de ocazie provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.214 ind.2 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu se bucură de același regim fiscal autoturismele second-hand înmatriculate anterior în alte state membre ale Uniunii Europene.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român, prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Este de amintit în cauză și Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența Curții creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare, ținând cont de interpretarea dată de CJUE articolului 110 TFUE și trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului Uniunii Europene, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Sector 3, Curtea retine ca tribunalul, in mod corect a reținut că este neîntemeiată întrucât calitatea procesuală pasivă este justificată în privința pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 3, întrucât între aceasta și reclamantă există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei.
Și cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a aplicat corect disp. art. 274 C.pr.civ.dispunând obligarea recurentei, ca parte căzută în pretenții, a cheltuielilor de judecată.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.1189 din 06.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. C. B. S.R.L., intimatul-pârât S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimatul chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 06.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. I. F. S. P.
GREFIER
G. P.
Red I.F.– 2 ex./2013
Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud.S. S. C.
| ← Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr.... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2864/2013.... → |
|---|
