Pretentii. Decizia nr. 4361/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4361/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 150/98/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4361
Ședința publică din data de 21.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, împotriva Sentinței civile nr. 604/05.02.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant S. A., în cauza având ca obiect „pretenții – taxa pe poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: la dosar a fost depusă de către intimatul – reclamant, prin serviciul Registratură, la data de 22.04.2013, întâmpinare, în două exemplare; în cauză s-a solicitat judecata și în lipsă.
Curtea dispune introducerea în cauză, în calitate de recurentă – pârâtă, a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, în locul Administrației Finanțelor Publice Slobozia, având în vedere că, potrivit OUG nr. 74/2013, HG nr. 520/2013 și OPANAF nr. 2211/2013, aceasta a preluat atribuțiile fostelor direcții generale ale finanțelor publice și ale structurilor subordonate acestora, operând astfel o transmisiune de drept a calității procesuale.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 604/05.02.2013, Tribunalul Ialomița a admis cererea formulată de reclamantul S. A. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Slobozia și a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 6.924 lei, contravaloare taxă pe poluare încasată necuvenit. A respins capătul de cerere privind plata dobânzii legale. Totodată, a obligat pârâta la 39,30 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în fapt, că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand importat dintr-un stat membru UE, pentru a cărui înmatriculare în România a fost obligată să achite taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, în cuantum de 6.924 lei, a cărei restituire, solicitată ulterior organului fiscal, i-a fost refuzată.
A considerat că refuzul organelor fiscale de restituire a taxei pe poluare către reclamant este nejustificat, arătând în esență că ea urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi și este incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene, contravenind art. 110 par. 1 din Tratatul UE, care interzice taxarea internă discriminatorie. A arătat astfel că taxa se aplică doar autoturismelor înmatriculate în România după . OUG nr. 50/2008, nu și celor înmatriculate anterior, astfel că autoturismele second-hand introduse în țară din spațiul UE după . ordonanței sunt grevate de o sarcină fiscală care nu se aplică autoturismelor second-hand aflate în circulație, interzisă de legislația europeană. A invocat în acest sens jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În temeiul principiului supremației dreptului comunitar și reținând totodată că, potrivit jurisprudenței CJUE, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, lăsând neaplicate normele interne contrare, fără a solicita sau a aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau pe calea unei alte proceduri constituționale, Tribunalul a concluzionat că taxa a fost percepută reclamantului cu încălcarea dreptului Uniunii, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fisc., astfel că se impune restituirea sa.
În ce privește cererea de acordare a dobânzilor, a reținut că este neîntemeiată, raportat la dispozițiile art. 124 C.pr.fiscală potrivit cărora dobânda se acordă la cererea contribuabilului, în condițiile în care reclamantul nu s-a adresat cu cerere prealabilă către organul administrativ fiscal, prin care să solicite restituirea contravalorii taxei și a dobânzii legale.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen, pârâta Administrația Finanțelor Publice Slobozia, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., dar și dispozițiile art. 3041 C.pr.civ.
Recurenta a criticat soluția pronunțată pe fondul cauzei, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
A susținut în esență că OUG nr. 50/2008 nu contravine tratatelor europene, invocând în acest sens poziția Comisiei pentru Petiții din cadrul Parlamentului European. A menționat totodată că taxa pe poluare este încasată în baza unui act administrativ fiscal, și nu în temeiul legii, apreciind că în această situație este inutilă referirea la tratatele europene, căci ar însemna ca orice taxă sau impozit să poată fi contestată cu succes în instanță pe motiv că nu este prevăzută în celelalte state ale Uniunii Europene. Recurenta a invocat și jurisprudența CJUE din care rezultă că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriu unui stat membru, susținând totodată că prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. A subliniat că taxa nu contravine art. 90 par. 1 TCE, întrucât la stabilirea valorii taxei de poluare se ia în considerare deprecierea autovehiculului, taxa reprezentând reflecția în plan fiscal a principiului poluatorul plătește, precizând totodată că instituirea taxei este opțiunea legiuitorului național, pe care organele fiscale sunt obligate să o respecte.
În cursul judecății recursului, Curtea a solicitat intimatului-reclamant, prin citația emisă pentru termenul de judecată de astăzi, să depună la dosar cererea de restituire a taxei pe poluare adresată organului fiscal și răspunsul primit, solicitare căreia nu i s-a dat însă curs.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Prin urmare, contestarea unui act administrativ tipic sau asimilat este de esența acțiunii în contencios administrativ, instanța fiind chemată să cenzureze activitatea administrației, și nu să se substituie acesteia în îndeplinirea, prima facie, a diverselor sarcini administrative.
În conformitate cu prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, debitorului i se restituie, la cerere, următoarele sume: „d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”.
Din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale, ținând cont și de Decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, rezultă că, în dreptul intern, singura cale efectivă pentru recuperarea de către contribuabil a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului european, cum se susține în speță că este cazul taxei pe poluare reglementate de OUG nr. 50/2008, este, în limitele prescripției dreptului la acțiune, cererea de restituire, adresată, în temeiul art. 117 C.pr.fiscală, organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat, acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ reprezentat de decizia de calcul al taxei și a formulării unei plângeri prealabile conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Curtea reține că, potrivit principiului autonomiei procedurale naționale, astfel cum este reflectat de practica Curții Europene de Justiție, este de competența ordinii juridice interne a fiecărui stat membru să desemneze instanțele competente și să reglementeze modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție destinate să asigure salvgardarea drepturilor pe care justițiabilii le întemeiază pe dreptul comunitar, cu condiția ca, pe de o parte, aceste modalități să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern (principiul echivalenței) și, pe de altă parte, ca acestea să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (principiul eficienței) – cauza C-228 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato.
Așadar, urmează a se analiza dacă normele dreptului intern reprezentate de prevederile Legii nr. 554/2004 și prevederile art. 117 C.pr.fiscală, care reglementează condițiile procedurale pentru recuperarea unei taxe prelevate de stat cu încălcarea dreptului european, respectă exigențele impuse de principiul enunțat.
Sub acest aspect, Curtea constată că această modalitate procedurală de recuperare a taxei pe poluare respectă principiul echivalenței, întrucât nu este mai puțin favorabilă decât procedurile similare prin care se recuperează taxele și impozitele achitate de contribuabili ca urmare a aplicării eronate a prevederilor dreptului intern, în toate situațiile acțiunea în contencios administrativă fiind condiționată de cererea de restituire adresată, în prealabil, organului fiscal, instanța competentă cenzurând actul administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat de restituire.
Referitor la principiul eficienței, Curtea constată că și acesta este respectat de procedura internă constând în formularea la organul fiscal a unei cereri de restituire, întrucât aceasta nu face imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor, practica judiciară confirmând faptul că acțiunile întemeiate pe refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui contribuabililor taxa pe poluare contrară dreptului european constituie un remediu efectiv și eficient, soluțiile pronunțate fiind de admitere a acțiunilor formulate.
Dealtfel, în considerentele Deciziei de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 se face distincție dintre procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 C.pr.fiscală, pe care instanța supremă a considerat-o ineficientă, în sensul dreptului Uniunii Europene, și procedura prevăzută de art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fiscală (cererea de restituire adresată organului fiscal), reținându-se că nu este necesară plângerea prealabilă împotriva refuzului de restituire, însă premisa esențială pentru existența refuzului nejustificat care este supus cenzurii instanței constă în formularea unei cereri de restituire de către persoana interesată.
Mai mult decât atât, având în vedere efectul direct al art. 110 TFUE, această normă europeană este aplicabilă în dreptul intern fără a fi necesară transpunerea sa și are prioritate față de normele naționale contrare, ceea ce presupune că nu doar instanțele naționale, ci și celelalte autorități ale statelor membre au obligația de a asigura deplina eficacitate a tratatului, lăsând neaplicată, din oficiu, dacă este necesar, orice dispoziție contrară a legislației naționale (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele C-106/77 Simmenthal II și C-103/88 Frateli Costanzo Spa). Prin urmare, organele fiscale au ele-însele obligația de restitui taxa, astfel încât cererea contribuabilului în acest sens nu reprezintă de plano o procedură ineficace, indiferent de practica administrativă concretă.
În concluzie, Curtea reține că, spre deosebire de procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 50/2008, care este ineficientă, procedura administrativă care presupune formularea unei cereri de restituire, adresată organului fiscal, în temeiul art. 117 C.pr.fiscală, înainte de a sesiza instanța de contencios administrativ competentă cu acțiunea având ca obiect actul administrativ asimilat reprezentat de refuzul nejustificat de restituire, răspunde pe deplin exigențelor principiului autonomiei procedurale naționale, sub cele două aspecte – echivalența și eficiența.
În aceste condiții, Curtea apreciază că, întrucât intimatul-reclamant s-a adresat direct instanței judecătorești, fără a fi solicitat, în prealabil, organului fiscal competent, conform dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fiscală, restituirea taxei pe poluare, această împrejurare constituie un fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ, instanța nefiind învestită cu cenzurarea unui act administrativ tipic sau asimilat, soluția fiind aceea de respingere a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., constatând temeinicia motivului de recurs de ordine publică invocat din oficiu, în condițiile art. 306 alin. 2 C.pr.civ., constând în faptul că sesizarea instanței de contencios administrativ s-a făcut în absența unui act administrativ tipic sau asimilat care să fie supus cenzurii acesteia, ce face de prisos analizarea motivelor de recurs invocate de recurentă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22, județ Prahova, împotriva Sentinței civile nr. 604/05.02.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant S. A., cu domiciliul în Slobozia, . MV 2, ., ..
Modifică sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. B. C. P. D. M. D.
GREFIER,
M. B.
Red/thred. jud. MB/ 2 ex/06.11.2013
Jud. fond: B. A., Tribunalul Ialomița.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3987/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 904/2013. Curtea de... → |
|---|
