Pretentii. Decizia nr. 4696/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 4696/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 666/98/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 4696

Ședința Publică din data de 1.11.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: U. D.

JUDECĂTOR: B. V.

JUDECĂTOR: V. D.

GREFIER: I. C. D.

****************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA împotriva sentinței civile nr.179/17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. A. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin cererea de recurs recurenta pârâtă solicită și judecarea cauzei în lipsă, după care,

Curtea ia act de modificarea legislativă intervenită în ceea ce privește denumirea recurentei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, care, prin . OUG nr. 74/2013, H.G. 520/2013 și Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2211/19.08.2013 a devenit, prin reorganizare, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE IALOMIȚA, fiind de altfel citată pentru termenul de astăzi.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă republ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Ialomița sub nr. unic_ la data de 18.02.2013 reclamantul P. A., cu domiciliul în Tăndărei . având CNP_ în contradictoriu cu pârâta A. FINANTELOR PUBLICE SLOBOZIA cu sediul în Slobozia, .. 14 jud. Ialomița a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare pentru autoturisme și autovehicule, în sumă de 2310 lei, sumă actualizată cu dobânda legală data plății efective.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul autoturismului marca VOLKSWAGEN, anul fabricației 1995, . WVWZZZ1HZSP129197, pentru înmatricularea căruia i s-a solicitat achitarea taxei de poluare în sumă de 2310 lei potrivit deciziei de calcul emisă de pârâtă.

Apreciind că taxa plătită încalcă normele internaționale care au prioritate in raport cu legile interne, normele europene stabilind libera circulație a mărfurilor si a bunurilor a solicitat restituirea acesteia, pârâta refuzând, potrivit adresei nr. 8584/11.02.2013.

In dovedire, reclamantul a depus înscrisuri.

In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr.9/2012, Constituția României, art. 110 (fost 90) par.1 din Tratatul CE.

În conformitate cu prevederile art. 205 NCPC pârâta A.F.P. SLOBOZIA a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere dispozițiile art. 11 din OG nr.50/2008 privind taxa de poluare și normele metodologice privind taxa de poluare care sunt conforme cu criteriile comunitare.

Totodată, pârâta a formulat, în temeiul art. 72 NCPC, cerere de chemare în garanție a Administrației Naționale a Fondului pentru Mediu București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A sector 6, considerând că aceasta, în situație în care reclamantului i se admite acțiunea, va trebui să fie obligată la rândul ei să restituie către A.F.P. Slobozia suma solicitată de reclamant și aceasta întrucât taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu, buget administrat de Administrația Fondului pentru Mediu .

Prin sentința civilă nr. 1722/09.05.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița a fost admisă ca întemeiată cererea formulată de reclamantul P. A., obligată parata AFP SLOBOZIA către reclamant să-i restituie suma în valoare de 2310 lei, reprezentând taxă poluare auto încasată necuvenit,sumă actualizată cu dobânda fiscală începând cu data de 18 08 2008 și până la plata efectivă a debitului. A fost admisă ca întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia a ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamant prin prezenta hotărâre.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească instanța a reținut următoarele:

Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a achiziționat un autovehicul second hand marca VOLKSWAGEN, anul fabricației 1995, . WVWZZZ1HZSP129197, provenind dintr-un stat comunitar, pentru înmatricularea căruia a fost condiționat să achite suma_ lei, potrivit chitanței . nr._/18.08.2008, cu titlul de taxă de poluare, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule emisă de pârâtă.

Reclamantul s-a adresat cu cerere de restituire însă pârâta prin adresa nr. 8584/11.02.2013 a refuzat restituirea taxei de poluare.

Instanța a constatat că prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003 .

Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .

Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.

Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.

Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .

De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.

Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul a constatat că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .

Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .

Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .

Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).

În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul paratei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă poluare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.

Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.330⁷alin.4 Cod procedură civilă.

Fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii fiscale, calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală calculată de la data achitării sumei și până la data plății efective.

Întemeiată apare și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia împotriva A.F.M, în cauză fiind îndeplinite condițiile art.72 alin.1 din NCPC, potrivit cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții .

Ori, potrivit O.U.G. nr.50/2008, cât și potrivit art.1 alin.2 din legea nr.9/2012, taxa încasată se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Mai mult decât atât, potrivit art.13 din Legea nr.9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul Fondului pentru mediu, după caz.

În această situație, pârâta, cazând în pretenții, ea poate să se îndrepte împotriva chematei în garanție, astfel încât urmează a admite ca întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia, față de chemata în garanție A.F.M. și a o obliga pe aceasta din urmă să achite pârâtei sumele la care a fost obligată către reclamant.

Față de toate aceste considerente, tribunalul a admis ca întemeiată cererea formulată de reclamantul P. A. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, a obligat parata AFP FETEȘTI către reclamant să-i restituie suma în valoare de 2310 lei, reprezentând diferență taxă poluare auto încasată necuvenit, sumă actualizată cu dobânda fiscală începând cu data de 18.08.2008 și până la plata efectivă a debitului. A fost admisă ca întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia a ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamant prin prezenta hotărâre.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a formulat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.

În motivare, recurenta pârâtă arată în esență faptul că, taxa de poluare este stabilita prin emiterea unei decizii, care reprezintă un act administrativ al organului fiscala unde isi are domiciliul fiscal contribuabilul, in speța P. A.. In aceste condiții, considera ca incasarea taxei de poluare are la baza un act administrativ fiscal si nu un act nomiativ, ca in cazul taxei de prima Înmatriculare, situatie in care consideram inutila referirea la Tratatele Europene, facuta atat de reclamant cat si de instanta de fond.

Din Jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.

De asemenea, din H.G. Nr.686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.

Pentru motivele arătate solicită admiterea recursului asa cum a fost formulat, anularea Sentintei civile nr. 1722/09.05.2013 pronuntata de Tribunalul Ialomița si in consecința respingerea acțiunii formulate de reclamantul P. A., ca neîntemeiata.

In drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.486 s.u., 488 alin (1) pct.8, din Legea nr. 134/2010 privind noul Cod de Procedura Civil, coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 privind Legea Contenciosului Administrativ si dispozițiile Legii nr.9/2012.

Examinand recursul declarat de parata, Curtea retine ca reclamantul a achiziționat un autovehicul second hand marca VOLKSWAGEN, anul fabricației 1995, . WVWZZZ1HZSP129197, provenind dintr-un stat comunitar, pentru înmatricularea căruia a fost condiționat să achite suma_ lei, potrivit chitanței . nr._/18.08.2008, cu titlul de taxă de poluare, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule emisă de pârâtă.

Curtea considera ca cererea de restituire formulată de contribuabil în interiorul termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 135 Cod procedură fiscală este admisibila deoarece taxa de poluare este incompatibilă cu dreptul european.

Conform unei jurisprudențe stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european [afacerea 199/82, San Giorgio, Culegere 1983, p. 3595, par. 12; afacerea C-62/93, BP Soupergaz, Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30]. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Opinia Avocatului General Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst].

În principiu, statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. I-165, par. 20].

Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).

Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

Raportat la jurisprudența mai sus indicată, instanța concluzionează faptul că potrivit dreptul fiscal român nu identifică în prezent vreun remediu special, care să asigure contribuabilul posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului european, deși Statul Român este obligat să ia măsuri pentru a pune în aplicarea hotărârea în cauza T.. Parțial, un asemenea remediu l-a constituit art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008, pentru o parte din taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008.

În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României și art. 117 lit. d) Cod procedură fiscală să solicite restituirea taxei de poluare prelevate “prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale“. O asemenea cerere de restituire poate fi formulată în termen de 5 ani, calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, conform art. 135 C. pr. fisc.

În principiu, reglementarea fiscală națională este compatibilă cu principiul echivalenței și cu principiul efectivității, întrucât regulile sunt practic aceleași cu regulile aplicabile în cazul în care se solicită restituirea unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului național.

În consecință dreptul la rambursare nu poate fi condiționat de anularea deciziei de calcul. Așa cum rezultă din jurisprudența Curții, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient care apreciază că procedura contestației deciziei de calcul nu reprezintă un “remediu efectiv” în sensul art. 13 din Convenție -, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

Totodată, Curtea are în vedere decizia nr. 24 din 14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul in interesul legii, prin care s-a statuat că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din C.proc.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.

Din aceste motive, solutia primei instante de respingerea exceptiei inadmisibilitatii este legala.

Pe fondul cauzei, Curtea observa ca art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.

Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.

Potrivit art. 90, paragraful I din Tratatul de instituire a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .

Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .

Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm³ care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România .

Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .

Pe de altă parte, potrivit art.90, par. I din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.

Scopul general al art.90 din Tratat este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .

Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).

Prin hotărârea preliminară pronuntata de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, in versiunea initiala, a fost declarata indirect discriminatorie si deci contrara prevederilor art. 110 T.F.U.E., in masura in care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis, analizand variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Din aceste motive, in baza art. 496 NCPC, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA (în prezent ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE IALOMIȚA) împotriva sentinței civile nr.179/17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. A. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1.11.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

U. D. B. V. V. D.

GREFIER,

I. C. D.

Tr. Ialomița - Jud. fond A.G. M.

Red. jud. U.D/29.11.2013

Tehnodact. I.C.D. 2 ex.

← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1202/2013....		Pretentii. Decizia nr. 1360/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Pretentii. Decizia nr. 4696/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4696/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI