Pretentii. Decizia nr. 5323/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5323/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 9418/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 5323
Ședința publică de la 28.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă . împotriva sentinței civile nr. 3596/20.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele – pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR SECTOR 1 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI (fosta A.F.P. Sector 1 prin DGFPMB) și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, după care:
Curtea, deliberând, în raport de modificările legislative intervenite respectiv apariția HG nr. 520/2013, a OUG nr. 74/2013 și a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 1104/01.08.2013 dispune modificarea citativului în sensul menționării în calitate de recurentă a Administrației Finanțelor Sector 1 prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
Curtea invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și reține cauza spre soluționarea acesteia.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr. 3596/20.06.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei AFM.
A respins actiunea formulata impotriva paratei ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca fiind introdusa impotriva unei personae fara calitate procesuala pasiva.
A respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta ., impotriva paratei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin factura fiscala nr.D270784/01.08.2007 (fila 4) reclamanta a achizitonat autoturismul Mini Cooper . WMWRC31050TH19984, inmatriculat anterior in Germania la data de 01.09.2003 (fila 16). Pentru inmatricularea in Romania reclamanta a fost nevoita sa plateasca o taxa de poluare in cuantum de 1325 lei, astfel cum rezulta din chitanta . nr._/17.08.2007 (fila 10).
La termenele din 25.04.2013 si 06.06.2013 tribunalul a pus in vedere reclamantei prin aparator sa depuna cererea de restituire a taxei adresata organului fiscal si dovada de comunicare, insa aceasta nu a depus inscrisuri in acest sens.
Tribunalul a apreciat că refuzul pârâtei AFP Sector 1 de a restitui reclamantei suma solicitata, reprezentand contravaloarea taxei de poluare auto incasata potrivit chitantei . nr._/17.08.2007 este justificat.
Art.7 al.1 din Legea nr.554/2004 prevede ca „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”. De asemenea, tribunalul retine si incidenta prevederilor art.7 al.5 din Legea nr.554/2004, care mentioneaza „În cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, M. Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) („Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă”.
Pe de alta parte, art.205 al.1 din OG nr.92/2003 prevede ca „ Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”.
Desi tribunalul a apreciat ca reclamanta avea doua posibilitati juridice: sa solicite anularea actului administrativ fiscal (decizia de calcul a taxei de poluare) sau sa solicite restituirea taxei de poluare apreciata ca fiind achitata nelegal in temeiul art.117 al.1 lit.d din OG nr.92/2003 („(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”), din actele depuse la dosar rezulta ca prealabil formularii cererii de chemare in judecata reclamanta nu a solicitat paratei AFP Sector 1 sau altui organ fiscal restituirea taxei sau anularea deciziei de calcul al taxei de poluare.
De asemenea, pct.2 Cap.1 din Ordinul MFP nr.1899/2004 prevede ca „Restituirea se efectueaza la cererea contribuabilului, in termen de 45 de zile de la data depunerii si inregistrarii acesteia la organul fiscal caruia ii revine competenta de administrare a creantelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata, denumit in continuare organul fiscal competent”.
Având in vedere ca nu este indeplinita conditia premisa a formularii unei cereri de restituire, tribunalul a apreciat ca nu se poate retine existenta unui refuzul nejustificat al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 de a restitui taxa, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin.1 si 2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
In consecință, nu s-a impus nici analizarea pretenției reclamantei prin raportare la dispozițiile art.110 TCE (fost art.90) si la jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c.
În motivarea cererii de recurs a arătat că instanța de fond a ignorat faptul că reclamanta a solicitat Administrației Finanțelor Publice sector 1, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, restituirea taxei de poluare, precum și Decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, instanța de fond a refuzat să analizeze cererea prin raportare la dispozițiile art. 110 (art. 90) din TFUE și la jurisprudența CJUE.
A fost obligată să plătească în mod nelegal taxa, având în vedere că autoturismul a fost cumpărat dintr-un stat membru UE, iar impunerea acestei taxe încalcă prevederile liberei circulații a bunurilor, astfel cum este reglementat în TFUE.
Dispozițiile legale și jurisprudențiale europene se aplică cu prioritate în statele membre, iar prin O.U.G. 50/2008 se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE.
Pentru primul termen de judecată, recurenta a fost citată cu mențiunea de a timbra cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, dar nu și-a îndeplinit această obligație.
Potrivit art. 11 alin. 1 din Legea 146/1997, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50 % din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță, astfel că în cauză, taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea de recurs este de 19,5 lei reprezentând 50 % din taxa de timbru de 39 lei achitată la instanța de fond (39 lei).
Conform art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, alineatul 3 al aceluiași articol stabilind că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului.
Anulează recursul formulat de recurenta - reclamantă . împotriva sentinței civile nr. 3596/20.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele – pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR SECTOR 1 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI (fosta A.F.P. Sector 1 prin DGFPMB) și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. O. D. P. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.M.
Tehnored.R.O./2 ex./05.12.2013
Jud.fond: I. S., Trib.București - SCAF
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3535/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 5326/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








