Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3535/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 3535/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 6113/2/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII–A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3535

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013

Curtea constituită din:

JUDECĂTOR: M. N.

GREFIER: F. E. B.

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamantul A. C. A. cu domiciliul în ., ., jud. N., prin reprezentant convențional avocat A. M., în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, prin reprezentant legal Direcția Generală Juridică și DIRECȚIA REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR BUCUREȘTI, cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 49, prin reprezentant legal director Comisar șef de poliție A. D., având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul A. C. A. personal, legitimat cu CI . nr._ eliberată de SPCLEP Piatra-N. la data de 20.12.2012, valabilă, CNP_ și asistat de reprezentant convențional avocat A. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/10.09.2013 (depusă la fila 7 dosar) și pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, prin reprezentant convențional consilier juridic M. M., în baza delegației de reprezentare depusă în ședință publică (fila 230 dosar), lipsind pârâtul M. A. Interne.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în primă instanță;

- procedura de citare este legal îndeplinită.

Pârâta D. București prin consilier juridic depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

Curtea pune în discuția părților excepția lipsei competenței materiale a instanței în soluționarea prezentului litigiu, invocată de pârâta D. București, prin întâmpinare. Pârâta prin consilier juridic având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției, cu motivarea că cererea de suspendare a actului administrativ este de competența instanței de contencios administrativ care este competentă să soluționeze potrivit legii fondul acțiunii în anularea actului administrativ. De asemenea, modificările introduse în baza dispozițiilor Legii nr. 2/2013, de degrevare a instanțelor, modificări aduse cu privire la soluționarea litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, reprezintă excepții de la art. 10 din Legea nr. 554/2004, în sensul că aceste litigii sunt de competența instanței de contencios administrativ a Tribunalului, chiar dacă actul administrativ este emis de o autoritate publică centrală. În concluzie solicită admiterea excepției și declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal.

Reclamantul prin avocat având cuvântul pune concluzii de respingere a excepției de necompetență materială, susține că instanța de față este competentă să soluționeze litigiul. Mai arată acesta că pe rolul Curții de Apel București s-a format dosarul nr._ având ca obiect anularea în parte a Ordinului MAI nr. 146 din 14.08.2013, în speță nu este o cauză ce privește raportul de muncă ci modificarea ordinului ministrului în capătul doi de cerere. Contestarea ordinului atrage competența materială ca primă instanță a Curții de Apel București, iar suspendarea este de competența aceleiași instanțe.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență materială.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 10 septembrie 2013, completată la data de 24 octombrie 2013, reclamantul A. C. A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE și DIRECȚIA REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR BUCUREȘTI suspendarea dispozițiilor Directorului D.-M.A.I. nr. 146/2013 din 14 august 2013, respectiv nr. 217/04.10.2013, până la soluționarea contestației formulată împotriva acestora.

Potrivit disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,

„Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Prin urmare, în ce privește prezenta cauză, având ca obiect raportul de serviciu al reclamantului, funcționar public, competența de soluționare a prezentei cauze aparține Tribunalului București, ca instanță de contencios administrativ și fiscal, astfel că – în temeiul disp. art. 132 NCPC – va dispune declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea acestei din urmă instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină în favoarea Tribunalului București –Secția a IX-a C. administrativ și fiscal competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul A. C. A., în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE și DIRECȚIA REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR BUCUREȘTI.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 noiembrie 2013.

JUDECĂTOR

GREFIER

N. M.

B. F. E.

Red. 2 ex.MN/MN

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3535/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI