Pretentii. Decizia nr. 5326/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5326/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 15928/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 5326
Ședința publică de la 28.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 a FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI (fosta AFP Sector 4 prin DGFPMB) împotriva sentinței civile nr. 3186/04.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant T. - G. I. și intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, în raport de disp. OUG nr. 74/2013, ale HG nr. 520/2013 și ale Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2211/2013 dispune rectificarea citativului, în sensul menționării în calitate de recurentă a Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA ,
P. sentința civilă nr. 3186/4.06.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte cererea formulată de reclamantul T.–G. I., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 prin Direcția Finanțelor Publice a Municipiului București, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București să plătească reclamantului suma de 5.728 lei, taxă de primă înmatriculare și dobânda legală fiscală calculată în condițiile art. 124, cu raportare la art. 117 alin. 2 C.pr.fiscală și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București la plata către reclamant a sumei de 539 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat prin factura de la fila 14 un autoturism second hand, marca Audi A4, cu număr de identificare WAUZZZ8E42A049567, înmatriculat pentru prima data la 30.08.2001, iar pentru înmatricularea în România a fost nevoit sa plătească o taxa de primă înmatriculare in cuantum de 5.728 lei, astfel cum rezultă din referatul de calcul a taxei și din chitanța . nr._/16.06.2007. (f.20).
Acesta a formulat plângere prealabila (f.21) prin care a solicitat restituirea taxei de prima înmatriculare pentru autovehicule achitată, înregistrată la pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 la data de 23.03.2012, conform confirmării de primire de la fila 24, care nu a fost soluționata de pârâtă în termenul legal.
Ca urmare, instanța apreciază ca acesta s-a adresat corect autorității emitente a referatului de calcul al taxei, care este și instituția care a încasat contravaloarea taxei de prima înmatriculare și că prin măsura impunerii acestei taxe în legislația internă i s-a produs reclamantului o vătămare, în condițiile în care aceste norme încalcă legislația comunitara, astfel ca avea interes să uzeze de prevederile Legii 554/2005.
Totodată, instanța constată că reclamantul a formulat in termenul legal, prev. de art.11 din același act normativ, acțiune în instanță față de refuzul de soluționare a cererii pentru restituirea sumei plătite.
Taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost prevăzută prin Legea nr.343/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.110/2006, prin aceste acte normative fiind introduse în Codul fiscal articolele 2141 – 2143, care stabilesc obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Raportat la motivele acțiunii de față, problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de primă înmatriculare, prevăzută ca obligatorie de art.2141 alin.1 și 2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art.90, paragraful 1.
Din economia textelor legale interne rezultă că taxa de primă înmatriculare se datorează doar pentru autoturismele noi, ca și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 1 ianuarie 2007, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, în conformitate cu art. 11 alin.1 și 2, art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, precum și cu prevederile Legii nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Urmare aderării României la Uniunea Europeană, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă prin introducerea art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 statul român a reglementat regimul taxei de primă înmatriculare, se constată că, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Normele interne cuprinse în Codul fiscal privitoare la taxa de primă înmatriculare în România contravin art.90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, fiind norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone și care instituie o taxă ce încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, întrucât diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor second-hand importate din alte state membre, influențând astfel alegerea.
Instanțele sunt obligate să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislația comunitară, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzelor Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit aprecierii Curții, redată în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art.10 din Tratat.
În speță, reclamantul a făcut dovada că autovehiculul achiziționat și pentru care a achitat în România taxa de primă înmatriculare a fost anterior înmatriculat în Olanda și anume, la data de 30.08.2001 (f.14).
În consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei de a restitui reclamantului taxa plătită este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 alin.1 și 8 alin.1 din Legea nr.554/2004, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Cât privește dobânda legală aferentă, tribunalul a constatat că pretenția reclamantului este întemeiată și anume, acesta este îndrituit la plata dobânzii pentru repararea prejudiciului cauzat ca efect al aplicării regimului juridic fiscal discriminatoriu, însă nu de la data plății efective a taxei, astfel cum s-a solicitat, ci în conformitate cu dispozițiile art.124 raportat la art.70 din OG nr.92/2004.
Cum reclamantul a depus cererea de restituire, prin care a solicitat și plata dobânzii legale, așa cum rezultă din documentele depuse la dosar(f.21-24), plata dobânzii poate fi dispusă începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin.1 din Codul de procedură fiscală.
În temeiul art. 274.C.p.civ. întrucât pârâta a căzut în pretenții, instanța a obligat pârâta și la plata sumei de 539 lei (39 lei taxa timbru si 500 lei onorariu avocat), cheltuieli de judecata de către reclamant, pe temeiul culpei procesuale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs a arătat că taxa achitată de reclamant a fost percepută în baza unei legi - Legea 571/2003 iar prin OUG 50/2008 au fost abrogate disp. art. 214 din Legea 571/2003.
Reclamantul avea la dispoziție procedura reglementată de HG 686/2008 pentru a obține restituirea sumelor rezultate ca diferența dintre taxa prevăzută de art. 2141 – 2143 Cod fiscal și taxa pe poluare.
Au fost invocate scopul adoptării OUG 50/2008 - asigurarea protecției mediului și Decizia Curții Constituționale nr. 802/2009 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a OUG 50/2008.
Recurenta a susținut că în mod nelegal instanța a admis acțiunea, întrucât solicitarea reclamantului nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a – h din OG 92/2003, iar reclamantului nu îi sunt aplicabile nici disp. art. 8 și art. 9 din OUG 50/2008.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
P. prezenta acțiune, reclamantul a solicitat restituirea taxei în cuantum de 5728 lei, achitată pentru înmatricularea unui autoturism second hand în România, în temeiul art. 214 1 – 2143 Cod fiscal.
În mod corect a reținut instanța de fond că aceste dispoziții legale contravin art. 90 paragraf 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, din moment ce taxa de primă înmatriculare se datorează doar pentru autoturismele noi, ca și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 1 ianuarie 2007, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
În condițiile în care art. 11 alin. 1 și 2 și art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României consacră principiul priorității normelor comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne, se impune aplicarea în speță a prevederilor comunitare, întrucât dispozițiile interne ( art. 2141 - art. 2143 Cod fiscal) sunt norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone ce instituie o taxă care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, diminuând sau fiind susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor second hand importate din alte state membre, influențând astfel alegerea.
Disp. art. 8 și art. 9 din OUG 50/2008 invocate în cererea de recurs sunt irelevante în soluționarea cauzei, ele reglementând condițiile în care poate fi restituită taxa de poluare, or taxa a cărei restituire o solicită reclamantul nu a fost achitată în temeiul OUG 50/2008, ci în conformitate cu art. 214 1 – 214 3 Cod fiscal.
De asemenea, dispozițiile HG 686/2008 în baza cărora se poate obține restituirea sumelor rezultate ca diferență dintre taxa reglementată de art. 2141 – 2143 Cod fiscal și taxa de poluare nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a recursului, având în vedere că reclamantul a solicitat restituirea în integralitate a taxei achitate în temeiul unui act normativ contrar dreptului comunitar și nu restituirea diferenței sus-menționate, el fiind îndreptățit la restituirea în integralitate a taxei.
Împrejurarea ca prin deciziile enumerate în cererea de recurs, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a OUG 50/2008 nu este de natură să afecteze legalitatea sentinței recurate prin care s-a dispus restituirea taxei plătită în conformitate cu prevederile Codului fiscal și nu cu dispozițiile OUG 50/2008.
Susținerea că cererea reclamantului nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 117 lit. a – h din OG 92/2003 nu poate fi reținută, cererea de restituire a taxei intrând sub incidența disp. art. 117 lit. d din OG 92/2003.
Față de aceste considerente, constatând ca sentința este legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocat de recurentă, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 a FINANȚELORPUBLICE, P. DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI (fosta AFP Sector 4 prin DGFPMB) împotriva sentinței civile nr. 3186/04.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant T.-G. I. și intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. O. D. P. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.M.
Tehnored.R.O. 2 ex./07.01.2014
Jud.fond: D. C., Trib.București - SCAF
| ← Pretentii. Decizia nr. 5323/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 483/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
