Pretentii. Decizia nr. 74/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 74/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 38/98/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 74
Ședința publică de la 10.01.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE C. C. V.
JUDECĂTOR C. R. M.
JUDECĂTOR C. C. M.
GREFIER O. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA împotriva sentinței civile nr. 448/27.02.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul -reclamant Z. R. F. și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că Administrația Finanțelor Publice Slobozia a înaintat la dosarul cauzei copia cererii prin care intimatul-reclamant a solicitat restituirea taxei de poluare și că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.448/F/27.02.2012 Tribunalul Ialomița – Secția Civilă a hotărât următoarele:
- a admis, ca întemeiată, cererea formulată de reclamantul Z. R. F., împotriva paratei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA;
- a obligat parata către reclamant la restituirea sumei de 2.227 lei, contravaloare taxă poluare auto încasată necuvenit și a dobânzii legale, calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală, începând cu data de 16 decembrie 2011 și până la plata efectivă a debitului;
- a admis, ca întemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU;
- a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamant prin prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal – a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 3 ianuarie 2012, sub nr._, reclamantul Z. R. F., a chemat în judecată parata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA (în continuare A.F.P. Slobozia), solicitand obligarea acesteia la restituirea taxei de poluare în sumă de 2.227 lei, plata dobânzii legale calculate în baza art.124 și următoarele Cod procedură civilă, precum și plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că taxa de poluare în sumă de 2.227 lei, percepută de parata A.F.P. Slobozia, contravine legislației U.E., fiind incompatibilă cu art.110 din T.F.U.E.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile art.109 Cod procedură civilă, art.11 din O.U.G. nr.50/2008, art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, Hotărârea C.J.C.E. din 07.07.2011, pronuntată în cauza C-402/09 și art.25 și 110 din T.F.U.E.
Cererea a fost legal timbrată, potrivit înscrisurilor anulate la dosar .
Prin întampinare, parata A.F.P. Slobozia a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant și mentinerea operațiunii de incasare a taxei de poluare, ca fiind temeinică și legală, precum și în concordanță cu normele Uniunii Europene.
Pârâta a mai formulat și o cerere de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, motivată de faptul că taxa de poluare ce face obiectul prezentului dosar se face venit la bgetul fondului pentru mediu, organele fiscale având obligații (potrivit art.7 din O.U.G. nr.50/2008) doar în ceea ce privește stabilirea, verificarea și colectarea respectivei taxe.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele :
O primă problemă ce trebuie soluționată înainte de cercetarea pe fond a cauzei este aceea a consecințelor juridice a intrării în vigoare în timpul desfășurării prezentului proces a Legii nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Sub acest aspect, tribunalul a considerat că respectarea principiului neretroactivității legii, principiu reglementat de dispozițiile art.6 alin.1 din Noul Cod Civil, cât și de art.15 din Constituția României, face ca reglementările cuprinse în Legea nr.9/2012 să nu fie aplicabile în cazul în speță .
În acest sens, tribunalul a reamintit că principiul neretroactivității legii face ca reglementarea unei noi legi să nu aibă efect asupra faptelor și actelor juridice care s-au consumat în întregime sub vechea lege .
S-a constatat că reclamantului i s-a stabilit obligația de plată a taxei auto, potrivit deciziei din 18 noiembrie 2008, obligație îndeplinită potrivit chitanței ., nr._/26 noiembrie 2008.
Nemulțumit de perceperea acestei taxe, reclamantul a solicitat restituirea ei, restituire realizată de pârâta A.F.P. Slobozia prin adresa nr._/15 decembrie 2011, dată când raportul juridic dintre părți s-a consumat în întregime și când Legea nr.9/2012 nu intrase încă în vigoare.
Revenind la actele și lucrările dosarului, tribunalul a apreciat că speța de față trebuie soluționată prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, care constituie dreptul substanțial aplicabil în prezenta cauză .
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei a rezultat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat comunitar, Germania, un autoturism second - hand marca AUDI, Tip A4, categoria auto M1, norma de poluare E2, . WAUZZZ8DZVA048710, data primei înmatriculari fiind la 17 octombrie 1996 și, pentru a-l înmatricula în Romania, a fost condiționat să achite suma de 2.27 lei, conform chitanței ., nr._/26.11.2008, cu titlu de taxă poluare.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamant fiind de categoria M1 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede că, urmare a aderării la Uniunea Europeană dispozițiile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul a concluzionat că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România .
A apreciat prima instanță că se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .
Pe de altă parte, potrivit art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
De altfel, în mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile O.U.G. nr.50/2008 încalca sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucat regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încat descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie avand aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repartizarea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamantă o reprezintă acordarea dobânzii legale, calculată potrivit art.124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală la data plății efective .
Față de toate aceste considerente, tribunalul a admis, ca întemeiată, cererea formulată de reclamantul Z. R. F., împotriva paratei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA și a obliga parata să restituie reclamantului suma de 2.227 lei, reprezentand contravaloare taxă poluare auto încasată necuvenit și a dobânzii legale, calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală, începând cu data de 16 decembrie 2011 și până la plata efectivă a debitului . Întemeiată a apărut și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia împotriva A.F.M., în cauză fiind îndeplinite condițiile art.60 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții .
Ori, potrivit O.U.G. nr.50/2008, cât și potrivit art.1 alin.2 din legea nr.9/2012, taxa încasată se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Mai mult decât atât, a apreciat prima instanță că, potrivit art.13 din Legea nr.9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
În această situație, a apreciat că pârâta, cazând în pretenții, poate să se îndrepte împotriva chematei în garanție, astfel încât, a admis, ca întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia, față de chemata în garanție A.F.M. și a obligat pe aceasta din urmă să achite pârâtei sumele la care a fost obligată către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA care a invocat ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.3041 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că hotărârea a fost pronunță cu aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila), argumentându-se că, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, s-a mai arătat că motivarea instanței in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât, analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, a apreciat recurenta că, în speță, nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogandu-se art.214A1- 214A3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
A mai susținut recurenta că, din analiza dispozițiilor legale incidente rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Astfel, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, s-a susținut că, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Pe de altă parte, sentința a fost criticată și în ceea ce privește obligarea sa la plata dobânzii legale, ca fiind în contradicție cu prevederile art. 124 din Codul de procedură fiscală.
În conformitate cu prevederile art. 305 Cod procedură civilă, potrivit dispoziției instanței din ședința din 11.10.2012, a fost administrată proba cu înscrisuri, depuse la filele 15-16 dosar recurs, în dovedirea cererii de restituire.
Examinând actele și lucrările cauzei în raport de criticile formulate și prevederile legale incidente, Curtea reține ca fiind întemeiate doar criticile referitoare la obligarea acestei autorități la plata dobânzii legale, critici ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, și care, pentru următoarele considerente, recursul va fi admis cu consecința modificării sentinței doar în această privință.
Astfel, potrivit O.G. nr. 13/2011, dobânda legală se aplică în raporturile civile și comerciale, nu și în materie fiscală, unde sunt aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală, respectiv art. 124 din acest cod.
Or, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Astfel fiind, Curtea constată că, potrivit cererii de restituire a taxei înregistrată la organul fiscal sub nr._ în data de 13.decembrie 2011, ( fila 16 dosar C.), reclamantul a solicitat doar restituirea sumei în cuantum de 2227,00 lei achitată cu chitanța nr._, în data de 26.11.2006, cu titlu de taxă de poluare, nu și plata dobânzilor.
Prin urmare, fata de textul legal invocat și actele depuse la dosarul cauzei, rezulta că, instanța nu putea să oblice autoritatea și la plata dobânzilor în condițiile în care acestea nu au fost solicitate în condițiile legale arătate, motiv pentru care, sentința va fi modificată doar sub acest aspect.
În ceea ce privește celelalte critici formulate de autoritatea publică recurentă, Curtea va a avea în vedere dispozițiile art. 3307 alin (4) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea problemelor de drept pronunțate în soluționarea unor recursuri în interesul legii ”este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
Astfel fiind, prin Decizie nr. 24/2011din 14/11/2011 Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din_ , Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că:
1.Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2011.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, instanța apreciază ca nefondate criticile autorității publice recurente asupra aspectelor menționate.
În consecință, pentru considerentele arătate, Curtea în baza disp. art. 312 alin 1 și 2 din codul de procedură civilă va proceda în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA împotriva sentinței civile nr. 448/27.02.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul - reclamant Z. R. F. și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a dobânzii legale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.01.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. C. R. M. C. C. M. C.
GREFIER, C. O.
Red.jud.R.C./2ex.
Jud.fond: A. B., Tribunalul I.-Sectia Civ.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1787/2013. Curtea de Apel... | Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 1902/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
