Pretentii. Decizia nr. 828/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 828/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 2023/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 828
Ședința publică de la 22.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. D.
JUDECĂTOR: G. G.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. C.
Pe rol se află spre soluționare recursurile formulate de recurentele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ROȘIORII DE V. ȘI DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T., împotriva sentinței civile nr. 676/17.07.2012, pronunțată de Tribunalul T. – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . ROȘIORII DE V. ȘI intimatul chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că s-a depus prin intermediul Serviciului registratură al secției, la data de 18.02.2013, întâmpinare din partea intimatei reclamante, după care:
Curtea, constatând că prin cererile de recurs recurentele pârâte cât și intimata reclamantă prin întâmpinare, au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tleorman sub nr._ /27.04.2012, reclamanta . Roșiorii de V., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de V., Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și chemat în garanție M. M. și Pădurilor – Administrația Fondului de Mediu a solicitat restituirea sumei de 4.703 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că înmatricularea în România a unui autoturism înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru al UE, unde s-a plătit deja o taxă de poluare, nu poate fi supusă unei noi taxări de același gen, încălcându-se principiul dublei impuneri.
Nefiind în ipoteza unei prime înmatriculări, ci a unei înmatriculări subsecvente în România, nu sunt aplicabile prevederile art. 5 din OUG nr. 50/2008, ci art. 90 din Tratatul UE.
Potrivit acestui ultim articol, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul general fiind acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, jurisprudența Curții Europene fiind în același sens.
În baza art. 148 din Constituția României, dispozițiile dreptului comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național.
În raport de deciziile Curții Europene de Justiție, toate cererile de restituire a taxei de poluare formulate în interiorul termenului de 5 ani prevăzut de art. 135 din Codul de procedură fiscală, sunt admisibile, tocmai pentru faptul că această taxă este incompatibilă cu dreptul european.
Regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale, însă aceste reguli trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, în sensul că pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național.
Din practica Curții Europene de Justiție rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor.
Dreptul de rambursare nu poate fi condiționat de un protest al contribuabilului adresat împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 504//2004, art. 16 și art. 148 din Constituție, art. 25, art. 28 din Directiva 92/12, 90/CE.
Pentru dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri – filele 9-21.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. a formulat întâmpinare – fila 28, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru că potrivit art. I – 33 alin. 1) din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005, legea cadru europeană, obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor prin care se asigură obținerea rezultatului.
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, rezultă că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare.
Totodată, taxa de poluare nu poate fi restituită decât în situațiile expres prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008, situații care nu se regăsesc în cauza de față.
Pârâta a chemat în garanție Administrația Fondului pentru Mediu întrucât restituirea taxei de poluare urmează a se face din contul acesteia, deschis la unitățile de trezorerie județene.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice din Roșiorii de V. a formulat întâmpinare – fila 33. prin care a invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității acțiunii, excepții respinse ca nefondate înainte de dezbaterea cauzei pe fond.
Pe fond pârâta a reiterat susținerile făcute de pârâta DGFP T..
Prin sentinta civila nr. 676/17.07.212, Tribunalul T. a admis cererea, a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 4.703 lei, taxă de poluare cu dobânda legală si a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție.
In motivare, prima instanta a aratat ca prin decizia nr. 1.959/20.02.2012 – fila 17, pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Roșiorii de V. a calculat în sarcina reclamantului o taxă de poluare în valoare de 4.703 lei, pentru înmatricularea în România a unui autovehicul deja înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene la data de 05.07.2005, taxă plătită de reclamant cu chitanța nr._/20.02.2012 – fila 28.
Potrivit prevederilor art. 90 paragraful 2 Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela al realizării obiectivelor prevăzute la art. 23-25, adică realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Interdicția reglementată de art. 90 din Tratat vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În condițiile în care taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat, nu se poate pune problema că taxa în discuție discriminează în mod direct.
Numai că, așa cum a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea pronunțată în cauza C-402/09 – T. versus statul român, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, formă a discriminării care se poate aprecia prin lipsa de neutralitate a taxei de poluare.
Ori Curtea a constatat că sub acest aspect reglementarea făcută prin OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate se caracterizează printr-o vechime și o uzură importante, sunt expuse unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională, nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, această reglementare a taxei de poluare are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Din această perspectivă, potrivit prevederilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare ale OUG nr. 50/2008.
Instanța a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârât întrucât potrivit art. 69 alin. 1) din Codul de proc. civ. o asemenea cerere are de esență posibilitatea ca în cazul în care ar cădea în pretenții partea să se îndrepte împotriva chematului în garanție, pentru a preîntâmpina astfel afectarea negativă a patrimoniului său.
În cauza de față nu se poate pune problema producerii unui asemenea efect negativ pentru că taxa de poluare în discuție a fost încasată în contul chematului în garanție Administrația Fondului de Mediu iar restituirea se face tot din contul acestuia.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului T., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii.
În motivare, recurenta parata a aratat in mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 110 din Tratatul Comunității Europene instanța a anulat Decizia emisa de AFP Roșiorii de V., având în vedere, pe de o parte, motivarea organului de soluționare a contestației, iar pe de altă parte, reglementările în vigoare în materie.
Taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României si a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.
(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."
În mod greșit instanța de fond a reținut că taxa de poluare achitată de intimatul reclamant este una interzisă de dispozițiile" art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și faptul că, începând cu data de 01.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, apreciind acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.
In conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor".
Potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, conform H.G. nr. 686/2008, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Legea - cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Având în vedere cele arătate, învederăm instanței de recurs că taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia:
„Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 deoarece aceasta este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.
A solicitat instanței sa introducă in calitate de chemat in garantie Administrația Fondului de Mediu din cadrul Ministerului M. si Pădurilor, cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr.294, Corp A, Sect.6 întrucât taxa de poluare, nu este venit la Bugetul General Consolidat al Statului ci este o taxa ce este incasata si administrata de Administrația Fondului de Mediu.
DGFP T. nu face decât oficiul de încasare a sumelor, deoarece Administrația Fondului de Mediu nu are o structura in acest sens. Sumele urmează a se restitui din contul Administrației Fondului de Mediu ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP T..
Acest aspect este intarit de dispozițiile prevăzute de Hot.686/2008, Secțiunea a 3-a.
Restituirea sumelor reprezentând diferențele de taxă pe poluare rezultate în urma contestării taxei ART. 8
(Din cazul contestării taxei plătite, contribuabilul poate solicita restituirea diferenței de taxă față de cea plătită cu ocazia înmatriculării autovehiculului în România.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică pentru taxele plătite începând cu data de 1 iulie 2008.(…)
(5) Cererea de restituire se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut de lege, iar restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul Fondului pentru mediu.
(6)Suma reprezentând diferența de taxă se compensează/se restituie de unitățile Trezoreriei Statului din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice, cu încadrarea în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
(7)In cazul în care suma prevăzută la alin. (6) nu se încadrează în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", unitățile Trezoreriei Statului vor solicita în scris Administrației Fondului pentru Mediu, pe baza unei adrese aprobate de conducătorul unității, transferarea în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), a sumei necesare efectuării restituirii. Administrația Fondului pentru Mediu va vira suma astfel solicitată, din contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea adresei de la unitatea Trezoreriei Statului.
Prin urmare, Administrația Fondului de Mediu trebuie, conform legii, sa stea in instanța in calitate de chemat in garanție.
O.U.G. 50/2008 stabilește că taxa de poluare se face venit la Fondul pentru mediu. Acest fond este gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru mediu;
Taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România.
Mai mult, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevede în mod clar situația în care se restituie taxa de poluare, și anume: „Atunci cand un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2)".
Este adevărat că această taxă se calculează de autoritatea fiscala competenta, dar potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, „Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu."
Întrucât taxa este în context cu principiul comunitar „poluatorul plătește" și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, veniturile realizate din taxare reprezintă sursă bugetară pentru fondul de mediu gestionat de Administrația Fondului de Mediu.
Impotriva acesleaqsi sentinte a mai declarat recurs parata Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de V., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a aratat ca:
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct 9 Cod procedură civilă)
Conform art. 21 alin (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
"(1) Creanțele fiscalereprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezulta din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezulta atat conținutul, cat si cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând in:
a)dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugata, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale;
b)dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, in condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii."
Art. 117 alin (1) din Codul de procedură fiscală prevede: " (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a)cele plătite fara existenta unui titlu de creanța;
b)cele plătite in plus fata de obligația fiscala;
c)cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d)cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e)cele de rambursat de la bugetul de stat;
f)cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g)cele ramase dupa efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h)cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, dupa caz, in temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite."
Conform alin (9) a! articolului suscitat, "Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aproba prin ordin al ministrului economiei si finanțelor."
Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal este aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004 .
Potrivit acestei proceduri, cererea de restituire este soluționată de către organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, organ care se pronunță asupra cererii prin decizie, decizie care este, potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, act administrativ fiscal.
În mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene instanța a admis acțiunea intimatului reclamant, având în vedere următoarele considerente:
Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, „obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România".
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar apreciem ca în speța nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Astfel, potrivit disp. OUG nr. 50/2008, România, stat membru al Comunității Europene, nu supune direct sau indirect produsele altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare.Ori, taxa de poluare instituita de disp. OUG 50/2008 nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecțieimediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora in România, inteleg sa le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Aceasta taxa nu este perceputa doar persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze in România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeana, ci tuturor persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel incat nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Caracterul taxei prevăzute de disp. OUG nr. 50/2008, ca fiind unul de poluare, rezulta din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumera categoria de programe si proiecte pentru protecția mediului care urmează sa fie finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar daca legiuitorul nu a găsit o formula foarte potrivita, prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natura sa o transforme . prima înmatriculare, cum era cea prevăzuta de disp. art. 214A1 din Codul fiscal si apreciata ca nelegala de către instanțe.Instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România si Comisia Europeana, astfel incat nu se poate aprecia ca ar contraveni legislației comunitare.
In Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25 iunie 2008 (formă care de altfel a și fost aprobată de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat si asupra chemării in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu formulata de A.F.P. Roșiorii de V. prin intampinare intrucat parata nu face decât oficiul de încasare a sumelor, deoarece Administrația pentru Mediu nu are o structura in acest sens.
Examinand recursurile formulate de parate, Curtea retine ca prin decizia nr. 1.959/20.02.2012, pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Roșiorii de V. a calculat în sarcina reclamantului o taxă de poluare în valoare de 4.703 lei, pentru înmatricularea în România a unui autovehicul deja înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene la data de 05.07.2005, taxă plătită de reclamant cu chitanța nr._/20.02.2012 – fila 28.
Cererea de restituire formulată de contribuabil în interiorul termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 135 Cod procedură fiscală este admisibila deoarece taxa de poluare este incompatibilă cu dreptul european.
Conform unei jurisprudențe stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european [afacerea 199/82, San Giorgio, Culegere 1983, p. 3595, par. 12; afacerea C-62/93, BP Soupergaz, Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30]. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Opinia Avocatului General Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst].
În principiu, statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. I-165, par. 20].
Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, instanța concluzionează faptul că potrivit dreptul fiscal român nu identifică în prezent vreun remediu special, care să asigure contribuabilul posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului european, deși Statul Român este obligat să ia măsuri pentru a pune în aplicarea hotărârea în cauza T.. Parțial, un asemenea remediu l-a constituit art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008, pentru o parte din taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României și art. 117 lit. d) Cod procedură fiscală să solicite restituirea taxei de poluare prelevate “prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale“. O asemenea cerere de restituire poate fi formulată în termen de 5 ani, calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, conform art. 135 C. pr. fisc.
În principiu, reglementarea fiscală națională este compatibilă cu principiul echivalenței și cu principiul efectivității, întrucât regulile sunt practic aceleași cu regulile aplicabile în cazul în care se solicită restituirea unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului național.
În consecință dreptul la rambursare nu poate fi condiționat de anularea deciziei de calcul. Așa cum rezultă din jurisprudența Curții, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient care apreciază că procedura contestației deciziei de calcul nu reprezintă un “remediu efectiv” în sensul art. 13 din Convenție -, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Totodată, Curtea are în vedere decizia nr. 24 din 14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul in interesul legii, prin care s-a statuat că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din C.proc.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 90, paragraful I din Tratatul de instituire a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România .
Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .
Pe de altă parte, potrivit art.90, par. I din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.
Scopul general al art.90 din Tratat este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
Curtea are în vedere și hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 aprilie 2011 în afacerea T., prin care s-a stabilit că taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 contravine art. 110 TFUE, precum și Hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 iulie 2011 privind cauza N..
Din aceste motive, hotararea instantei de fond in privinta obligarii paratilor la restituirea catre reclamant a sumei de 4.703 lei, taxă de poluare cu dobânda legală este legala si temeinica. De aceea, in temeiul art. 304 pct. 9, 3041 si 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul formulat de parata Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de V. ca nefondat.
In privinta recursului formulat de parata DGFP T., Curtea observa ca in mod nelegal prima instanta a respins cererea de chemare in garantie formulata de aceasta.
Taxa de poluare este o taxa ce este administrata de Administrația Fondului de Mediu.
Paratii nu fac decât oficiul de încasare a sumelor, deoarece Administrația Fondului de Mediu nu are o structura in acest sens. Sumele urmează a se restitui din contul Administrației Fondului de Mediu ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP T..
Din acest motiv, in baza art. 60 si 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul formulat de parata DGFP T., va modifica in parte sentinta civila recurata in sensul ca va obliga pe chemata in garantie Administrația Fondului de Mediu sa plateasca suma de 4.703 lei taxa de poluare cu dobanda legala aferenta catre parata DGFPM T., mentinand celelalte dispozitii ale sentintei civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T., împotriva sentinței civile nr. 676/17.07.2012, pronunțată de Tribunalul T. – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . ROȘIORII DE V. ȘI intimatul chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă chemata în garanție AFM să plătească suma de 4.703 lei taxa de poluare cu dobânda legală către pârâta DGFP T..
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE V., împotriva sentinței civile nr. 676/17.07.2012, pronunțată de Tribunalul T. – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . ROȘIORII DE V. ȘI intimatul chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. D. G. G. B. V.
GREFIER
B. C.
Tribunalul T.
Secția Conflicte de Munca, Asigurari Sociale
C. Administrativ și Fiscal
Jud. fond. M. M.
Red. tehn. jud. V.B./2 ex./20.03.2013
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5593/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 2050/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








