Suspendare executare act administrativ. Hotărâre din 12-02-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 256/2/2013
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 05 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – M. B.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta U. R. DE TRANSPORT PUBLIC în contradictoriu cu pârâții M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE și M. T..
Obiectul cauzei – „suspendarea executare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, la prima strigare a cauzei, reclamanta U. R. de Transport Public, reprezentată de numitul S. A., în baza delegației nr. 008/21.01.2013, aflată la dosar, și pârâtul M. T., reprezentat de consilier juridic D. L. – N., în baza delegației nr. 2898/21.01.2013, aflată la dosar, lipsind pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Pârâtul M. T., prin consilier juridic, depune la dosar întâmpinare, pe care o comunică reclamantei.
Reclamanta, prin reprezentant, solicită lăsarea cauzei la ordine, pentru a avea posibilitatea să ia cunoștință de conținutul întâmpinării.
Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine, pentru a da posibilitatea reclamantei, prin reprezentant, să ia cunoștință de conținutul întâmpinării.
La reluarea cauzei, se prezintă reclamanta U. R. de Transport Public, reprezentată de numitul S. A., în baza delegației aflate la dosar, pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice, reprezentat de consilier juridic G. M., în baza delegației aflate la dosar, și pârâtul M. T., reprezentat de consilier juridic D. L. – N., în baza delegației aflate la dosar.
Curtea comunică pârâtului M. D. Regionale și Administrației Publice un exemplar al întâmpinării depuse de pârâtul M. T..
Pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice, prin consilier juridic, depune la dosar un înscris, pe care îl comunică și celorlalte părți, din care rezultă că procedura de atribuire a traseelor este suspendată în prezent.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri atât asupra excepțiilor invocate de pârâți prin întâmpinări, cât și pe fondul cauzei.
Pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice, prin consilier juridic, solicită admiterea excepțiilor lipsei de obiect și de interes a acțiunii invocate prin întâmpinare, față de împrejurarea că s-a dispus deja prin hotărâre judecătorească suspendarea executării Ordinului comun nr. 240/1614/01.11.2012, măsură ce produce efecte erga omnes, fiind vorba despre un act normativ, iar procedura de atribuire a traseelor a fost suspendată.
Pârâtul M. T., prin consilier juridic, solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce privește primul capăt de cerere, iar cu privire excepțiile invocate de pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice lasă la aprecierea Curții soluționarea acestora.
Pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice, având cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerului T., solicită admiterea acesteia.
Reclamanta, prin reprezentant, solicită respingerea excepțiilor invocate de pârâți ca neîntemeiate, iar pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, și amânarea pronunțării pentru a avea posibilitatea să depună concluzii scrise.
Pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii, pentru motivele invocate în întâmpinare.
Pârâtul M. T., prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, pentru motivele invocate în întâmpinare.
CURTEA,
Pentru a da posibilitatea reclamantei să depună concluzii scrise,
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data de 12 februarie 2013.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. B. S. Ș.
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 658
Ședința publică de la 12 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – M. B.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * *
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta U. R. DE TRANSPORT PUBLIC în contradictoriu cu pârâții M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE și M. T..
Obiectul cauzei – „suspendarea executare act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05 februarie 2013, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, pentru a da posibilitatea reclamantei să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 12 februarie 2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 14.01.2013, reclamanta U. R. de Transport Public a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. D. Regionale și Administrației Publice și M. T., suspendarea executării Ordinului nr. 182/31.08.2011 privind modificarea și completarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, aprobate prin Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 353/2007, cât și a Ordinului comun nr. 240/04.10.2012 (MAI) - 1614/01.11.2012 (MTI) privind aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor și a metodologiei de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean, și implicit a licitațiilor la nivel național, până la pronunțarea instanței de contencios administrativ cu privire la acțiunea în anularea acestora.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor administrative contestate, iar prin punerea lor in executare s-ar produce o paguba iminenta patrimoniului firmelor care participa la licitatiile de atribuire a traseelor de transport, prin blocarea activitatii comerciale, dar și perturbarea previzibila grava a functionarii unui seviciu public.
Referitor la cazul bine justificat, a susținut în esență că actele atacate contravin și chiar modifică Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, și Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, în baza cărora au fost emise, dar și Regulamentul CE nr. 1370/2007 privind serviciile de transport feroviar și rutier de călători.
A arătat în acest sens că prin modificările aduse art. 19 alin. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 92/2007 aprobate prin Ordinul nr. 353/2007, Ordinul nr. 182/2011 modifică dispozițiile art. 30 alin. 12 din Legea nr. 51/2006 și ale art. 21 alin. 2 și 4 din Legea nr. 92/2007, care reglementează modul în care se face atribuirea contractelor de delegare de gestiune, generând confuzie la nivelul consiliilor judetene care promoveaza hotărâri privind contractul-cadru de delegare a gestiunii serviciului de transport public judetean în baza Ordinului ANRSC nr. 263/2007, asa cum prevăd Legea nr. 51/2006 si Legea nr. 92/2007, în timp ce atribuirea se face in baza Ordinului nr. 240/2012.
De asemenea, reclamanta a menționat că Legea nr. 51/2006 prin art. 23 alin. 2 și art. 30 alin. 12 si Legea nr. 92/2007, prin art. 21 alin. 1, 2 și 4, art. 24 alin. 1 și art. 25 reglementează organizarea, realizarea si gestionarea transportului public judetean, însă prin actele atacate se modifică aceste dispoziții legale și se organizeaza o „atribuire” fara posibilitatea atribuirii contractului de delegare de gestiune cu respectarea legilor de baza. A apreciat că simpla sintagmă „atribuire” din actele atacate, care se realizează electronic, prin sistemul informatic al ARR, nu este conforma cu legile invocate care prevăd expres că în cazul delegarii de gestiune a transportului public local este exclusa licitatia electronica, inclusiv in baza OUG nr. 34/2006, nefiind reglementată „atribuirea în sistem electronic”.
A mai susținut că deși Legea nr. 51/2006 și Legea nr. 92/2007 arată care sunt criteriile principale pentru atribuirea delegarii de gestiune a transportului public, Ordinul nr. 240/2012 nu respecta dispozițiile legale, prezentând comparativ prevederile pct. 20 din Ordinul nr. 182/2011 și ale art. 4 din Ordinul nr. 240/2012 și cele ale art. 30 alin. 6 și 14 și art. 31 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 și art. 25 din Legea nr. 92/2007.
A invocat Avizul Comitetului Economic si Social European 2009/C/175/08, concluzionând că acesta impune stabilirea unor criterii de performanta pentru atribuirea si executarea serviciului de transport public local, însă criteriile de atribuire reglementate de Ordinul nr. 240/2012 nu fac referire la certificarile ISO. A menționat totodată prevederile europene privind implementarea sistemelor inteligente de transport, ticketingul, facilitarea accesului persoanelor cu dizabilitati in mijloacele de transport, sistemul integrat de transport și a arătat că prin organizarea defectuoasa a licitatiilor pentru traseele judetene se blochează până în anul 2019 implementarea acestui sistem.
A susținut că prevederile citate din actele atacate încalcă și dispozițiile art. 1 alin. 4 lit. n din Legea nr. 92/2007 ce consacră principiul integrării tarifare, stimulând în realitate taximetria cu autobuzul si microbuzul, si nicidecum cresterea calitatii serviciului, apreciind că se impune crearea unei metodologii de punctare care să constituie cadrul delegarii de gestiune la nivelul consiliilor judetene.
Reclamanta a menționat totodată că pct. 9 din anexa 2 a Ordinului nr. 240/2012 potrivit căruia operatorul de transport rutier nu poate participa la atribuirea traseelor județene în cazul în care înregistrează obligații bugetare datorate și neachitate, incalca atat Constitutia cat si legea de baza privind accesul egal si nediscriminatoriu, astfel că cerința în discuție ar putea fi reglementată ca o condiție de eligibilitate. A subliniat că executarea Ordinului nr. 240/2012 a fost suspendată de Curtea de Apel Pitești, care s-a pronunțat asupra acestor prevederi.
Nu în ultimul rând, reclamanta a solicitat înlocuirea termenului „pot asigura” cu „vor asigura” de la pct. 29 din Ordinul nr. 182/2011, cu referire la art. 59 din Normele de aplicare ale Legii nr. 92/2007, aprobate prin Ordinul nr. 353/2007, învederând că Regulamentul CE 1370/2007, Legea nr. 51/2006 si Legea nr. 92/2007 au caracter imperativ in ceea ce priveste obligația de serviciu public si compensația serviciului (dacă nu se acoperă cheltuielile), iar introducerea in Ordinul nr. 182/2011 a cuvântului „pot” poate determina autoritățile la restrangerea acestor obligații până la soluționarea în instanță.
În acest sens a prezentat prevederile art. 4 și art. 6 alin. 1 din Regulament, pct. 1 din anexa la acesta, art. 1 alin. 4 din Legea nr. 51/2006, art. 1 alin. 4 și art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/2007, comparativ cu cele ale pct. 29 din Ordinul nr. 182/2011.
Reclamanta a mai arătat că deși autoritățile pârâte invoca obligativitatea incheierii contractului de delegare de gestiune, acestea, cu rea credinta, nu respecta prevederile Regulamentului 1370/2007 referitoare la conditiile de pret si de calitate a serviciului si incalca flagrant atat Legea nr. 51/2006, art. 30, alin. 14 Iit h și j, art. 31 alin. 3, cat si Legea nr. 92/2007, art. 25, iar prin art. 19 alin. 2, art. 20 alin. 3 din Ordinul nr. 182/2011, cat si prin Ordinul nr. 240/2012 forteaza administrațiile publice locale sa incalce legile de baza si le pune în imposibilitate de a incheia contract de delegare in litera legii.
În ce privește prejudiciile pe care le poate genera punerea în executare a actelor atacate, reclamanta a menționat impredictibilitatea afacerii, riscul operatorilor de a presta servicii cu pierderi majore în absența încheierii unor contracte de servicii care să impună obligatia de serviciu public, timpul extrem de scurt lăsat la dispoziția operatorilor pentru pregătirea licitației, față de calendarul de atribuire a traseelor județene, ce contravine prevederilor Regulamentului 1370/2007 unde se specifica clar termenul de cel puțin un an intre lansarea invitatiilor si atribuirea contractelor, cat si Ordinului ANRSC nr. 263/2007, tratamentul discriminatoriu aplicat operatorilor prin interzicerea participării la licitație a acelora care au datorii fiscale, dar și prejudiciul adus Constituției si legilor, ca urmare a faptului că act normativ numit „ordin” modifica din temelii unele articole din legea în baza căruia a fost adoptat.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 7 și14 din Legea nr. 554/2004.
A anexat cererii un set de înscrisuri.
Pârâtul M. D. regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de obiect a cererii, față de împrejurarea că executarea Ordinului comun nr. 240/1614/01.11.2012 a fost suspendată prin sentința nr. 417/17.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, iar față de caracterul de act normativ al ordinului în discuție această hotărâre produce efecte erga omnes.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, motivele invocate de reclamantă în susținerea acțiunii fiind de natură să antameze fondul cauzei și nefiind făcută dovada prejudiciului.
Pârâtul M. transporturilor a formulat la rândul său întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce privește primul capăt de cerere, având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 182/2011, pe motiv că nu este emitentul acestui act.
Pe fondul cauzei, referitor la cererea de suspendare a executării Ordinului comun nr. 240/1614/01.11.2012, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A susținut că actul contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, în temeiul Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare, limitându-se strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora a fost emis, fără a conține soluții care să contravină prevederilor acestora.
Raportat la motivele invocate de reclamantă, a arătat că aceasta face mai cu seamă propuneri de modificare și completare a actului contestat, subliniind că a fost asigurată etapa consultării opiniei publice cu privire actul în discuție.
A menționat astfel că reclamanta citează art. 4 din Ordin, ce conține dispoziții cu caracter tranzitoriu, fără a indica niciun text de lege ierarhic superior care să fi fost eludat prin acestea și fără a formula critici din perspectiva principiului tempus regit actum, singurele admisibile față de obiectul de reglementare. Referitor la susținerile privind omisiunea unei anumite reglementări, a menționat că aceste aspecte nu pot fi supuse cenzurii instanței raportat la principiul separației puterilor în stat, iar în ce privește criticile ce vizează pct. 9 al Anexei 2 a Ordinului contestat, a arătat că reglementarea în discuție are ca scop reducerea evaziunii fiscale și a datoriilor pe care operatorii de transport le înregistrează față de bugetul consolidat al statului, dispoziții similare fiind prevăzute și de alte instrumente juridice, cu forță juridică superioară, cum este cazul OUG nr. 34/2006.
Pârâtul a precizat totodată că reclamanta nu a probat producerea unei pagube iminente, nefiind îndeplinită nici această condiție imperativă pentru a se dispune suspendarea.
În ședința publică din data de 05.02.2013, pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice a invocat și excepția lipsei de interes a cererii, față de împrejurarea că, urmare a suspendării executării Ordinului nr. 240/2012 pe cale judecătorească, Autoritatea Rutieră R. a suspendat temporar calendarul privind atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport interjudețen 2013-2019.
Examinând cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 C.pr.civ., excepțiile invocate de pârâți în cauză, Curtea reține că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. T. cu referire la cererea de suspendare a executării Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 182/2011, aceasta nu poate fi primită, întrucât ar fi excesiv de formal a se stabili cadrul procesual pasiv al cauzei prin raportare la fiecare act administrativ a cărui suspendare se solicită în parte. Astfel, atâta timp cât M. T. este emitentul unuia dintre actele contestate, calitatea sa de pârât în cauză este pe deplin justificată, cu atât mai mult cu cât, față de obiectul de reglementare al celor două ordine, între acestea există legătură, iar din modul de formulare a acțiunii rezultă că acest minister a fost chemat în judecată exclusiv în calitatea sa de emitent al Ordinului comun nr. 240/1614/01.11.2012, și nu cu privire la celălalt act atacat.
Neîntemeiate sunt și excepțiile lipsei de obiect și lipsei de interes a cererii invocate de pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice, având în vedere că hotărârile judecătorești prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinului comun nr. 240/1614/01.11.2012 nu sunt irevocabile, iar măsura luată de Autoritatea Rutieră R. în baza acestora, de suspendare a procedurii de atribuire a traseelor, este una temporară. Mai mult decât atât, efectele erga omnes ale unei hotărâri judecătorești de suspendare a executării unui act administrativ cu caracter normativ sunt limitate la cele statuate cu privire la existența cazului bine justificat, ca o consecință a puterii de lucru judecat, însă nu se extind și asupra pagubei iminente, cerință legală a cărei analiză se face în concret, prin raportare la persoana celui ce solicită suspendarea în litigiul pendinte.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 182/31.08.2011, publicat în Monitorul Oficial nr. 618/31.08.2011, s-au adus modificări și completări Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, aprobate prin Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 353/2007.
Ordinul a fost emis în temeiul art. II din Legea nr. nr. 163/2011 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, pentru a pune de acord Normele metodologice cu modificările și completările aduse prin aceasta.
Prin Ordinul comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului transportului și infrastructurii nr. 240/1614/04.10.2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 762/13.11.2012, s-au aprobat criteriile de evaluare, punctajele și metodologia de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean.
Ordinul a fost emis în temeiul prevederilor art. 4 alin. 1 lit. g din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestor acte administrative, reclamanta a formulat plângeri prealabile, înregistrate la emitenți sub nr._/SRP/15.11.2012,_/20.12.2012, respectiv 1058/10.01.2013 (filele 12-17).
Prin adresa nr._/81840MVF/_/19.12.2012 (fila 18), M. Administrației și Internelor, răspunzând criticilor reclamantei, i-a comunicat acesteia faptul că cele două acte administrative împotriva cărora a formulat plângere prealabilă au fost emise cu respectarea prevederilor legale.
Prin prezenta acțiune, reclamanta solicită suspendarea executării celor două ordine contestate, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la suspendarea executării actului administrativ, în literatura de specialitate și în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ s-a statuat în mod constant că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.
Principiul legalității presupune, pe de o parte, ca autoritățile administrative să nu încalce legea, iar pe de altă parte, ca deciziile acestora să se întemeieze pe lege.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative, trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, legea furnizând o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu – suspendarea executării, constând în operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor actului, constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Din punctul de vedere al îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, din analiza prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
În cazul de față, Curtea constată că prima condiție este îndeplinită, atât Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 182/31.08.2011, cât și Ordinul comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului transportului și infrastructurii nr. 240/1614/04.10.2012 fiind, în mod indiscutabil, în raport de conținutul lor, acte administrative cu caracter normativ.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, se constată că, de asemenea, este îndeplinită, fiind făcută dovada parcurgerii procedurii prealabile de către reclamantă.
Referitor la existența unui caz bine justificat, se impune precizarea că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Concret, această cerință este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat.
Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să reiasă din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în „indicii de nelegalitate” și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.
În cazul de față, cercetând „aparența de legalitate” a actelor ce formează obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, întrucât ar excede cadrului prezentei cereri, Curtea constată că nu există un caz bine justificat, din considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanta susține în esență că ordinele contestate contravin actelor normative cu forță juridică superioară în baza cărora au fost adoptate, respectiv Legii nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local și Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice.
În acest sens, apreciază că dispozițiile art. 19 alin. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 92/2007, astfel cum au fost modificate prin Ordinul nr. 182/2011, potrivit cărora atribuirea traseelor județene de transport se face electronic prin sistemul național, contravin dispozițiilor art. 30 alin. 12 din Legea nr. 51/2006 și art. 21 alin. 2 și 4 din Legea nr. 92/2007, care reglementează atribuirea gestiunii serviciilor de transport, în conformitate cu prevederile procedurii-cadru privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public local, aprobate prin Ordinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 263/2007.
Sub același aspect, susține că Legile nr. 51/2006 și nr. 92/2007 nu prevăd posibilitatea atribuirii în sistem electronic a traseelor, ci impun realizarea serviciului de transport public județean prin contract de delegare a gestiunii, încheiat în baza unei licitații deschise organizate conform ordinului ANRSC nr. 263/2007, astfel încât încheierea contractului de delegare a gestiunii cu câștigătorul „licitației” organizate conform Ordinului nr._ ar fi nelegală.
Analizând dispozițiile legale relevante prin prisma acestor critici formulate de reclamantă, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 4 alin. 1 lit. g din Legea nr. 92/2007, în forma în vigoare la data adoptării ordinelor contestate, „transportul cu autobuzele se efectuează numai pe bază de licențe de traseu și caiete de sarcini, elaborate și eliberate în condițiile stabilite prin normele de aplicare elaborate de M. Administrației și Internelor și aprobate prin ordin al ministrului”.
În baza acestui text de lege, a fost adoptat Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, modificat prin Ordinul contestat nr. 182/2011, act normativ ce prevede atribuirea electronică a traseelor județene, prin sistemul național, aceeași soluție legislativă fiind consacrată și anterior, urmând ca pe baza rezultatelor atribuirii comisia paritară să emită propuneri privind traseele atribuite.
Prevederile ordinului sunt în concordanță cu cele ale art. 37 alin. 10 din Legea nr. 92/2007, potrivit cărora „În cazul transportului public județean de persoane realizat prin curse regulate, licențele de traseu se atribuie prin hotărâre a consiliului județean, pe baza propunerilor comisiei paritare formate din câte un reprezentant al consiliului județean și al agenției ARR din județul respectiv, și se emit/se eliberează de către agenția ARR respectivă”.
În ce privește atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, art. 30 alin. 12 teza finală din Legea nr. 51/2006, în forma în vigoare la data emiterii actelor contestate, prevede că aceasta se realizează „în baza normelor-cadru elaborate de ANRSC potrivit prevederilor legii speciale privind serviciile de transport public local”.
De asemenea, potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 92/2007, „Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autovehicule sau nave, se realizează prin contract de delegare a gestiunii, pe baza autorizației de transport sau a licenței de transport, după caz, la care autoritatea de autorizare eliberează, pentru fiecare mijloc de transport stabilit, câte o copie conformă a acestora, precum și contractele de atribuire în gestiune a serviciului, în conformitate cu condițiile de concesionare, prin licitație, a serviciului”, iar potrivit art. 25, „Concesionarea serviciului de transport public local se face prin contract de delegare a gestiunii și cu respectarea procedurii de delegare a gestiunii, potrivit dispozițiilor Legii nr. 51/2006, și cu respectarea prevederilor prezentei legi”.
Curtea reține așadar că delegarea gestiunii serviciului de transport public local nu se poate face în afara cadrului stabilit prin Legea specială nr. 92/2007, ce prevede obligativitatea eliberării licenței de traseu în vederea realizării transportului cu autobuzele, în condițiile stabilite prin normele de aplicare elaborate de M. Administrației și Internelor.
În acest context, obținerea licenței de traseu fiind reglementată în chiar Legea nr. 92/2007 ca o condiție pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public local și având în vedere că această lege are caracter special în raport de Legea nr. 51/2006, criticile formulate de reclamantă nu sunt de natură a contura o nelegalitate vădită a actelor administrative contestate, căci, la o examinară sumară a cauzei, concluzia ce se impune este aceea că atribuirea electronică a traseelor nu exclude atribuirea ulterioară a contractului de delegare a gestiunii conform procedurii-cadru elaborate de ANRSC, cu derogările inerente aplicării legii speciale.
Reclamanta a mai invocat faptul că metodologia de punctare, criteriile de evaluare și punctajele care se acordă în cazul atribuirii curselor în trafic județean, prevăzute de Ordinul nr._, nu reflectă criteriile de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local reglementate de art. 31 alin. 3 din Legea nr. 51/2006, potrivit cărora „Existența garanțiilor profesionale și financiare ale operatorilor, precum și indicatorii de performanță și nivelul tarifelor aplicate privind furnizarea/prestarea serviciului în condiții de calitate și cantitate corespunzătoare constituie criteriile principale pentru atribuirea contractelor de delegare a gestiunii”. A arătat totodată că printre criteriile reglementate de ordinul contestat nu se regăsesc referiri la certificările ISO, invocând totodată reglementările europene privitoare la ticketing, la facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități în mijloacele de transport și la sistemul integrat de transport.
Sub acest aspect, Curtea constată că prevederile art. 31 din Legea nr. 51/2006 se referă la atribuirea contractului de delegare a gestiunii pentru serviciile de utilități publice prevăzute la art. 1 alin. 2 lit. a - g din lege, nu și la atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, prevăzut de art. 1 alin. 2 lit. h, astfel că pretinsa neconcordanță semnalată de reclamantă nu poate fi reținută ca motiv de nelegalitate vădită a actelor administrative contestate.
De altfel, criticile formulate cu privire la criteriile de evaluare prevăzute de Ordinul nr._ nu reprezintă veritabile cauze de nelegalitate, ci tind la modificarea și completarea actului administrativ contestat, nefiind așadar concludente din perspectiva existenței cazului bine justificat apt a fundamenta suspendarea executării actului, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceleași motive nu poate fi primit nici ultimul argument adus de reclamantă, potrivit căreia se impune înlocuirea sintagmei „pot asigura” cu sintagma „vor asigura” în cuprinsul art. 59 din Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 aprobate prin Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 353/2007, cu modificările aduse prin Ordinul nr. 182/2011, având în vedere că prevederi legale cu forță juridică superioară, respectiv Regulamentul CE 1370/2007, Legea nr. 51/2006 și Legea nr. 92/2007, instituie cu caracter imperativ obligația compensației serviciului public.
Articolul invocat prevede următoarele: „În conformitate cu principiile autonomiei locale, ale protecției sociale și ținând seama de caracteristicile serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, autoritățile administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară, după caz, pot asigura operatorului de transport rutier o parte din mijloacele financiare necesare pentru exploatarea și dezvoltarea rețelelor de transport public local de persoane, infrastructură și vehicule, prin următoarele mijloace: a) diferență de tarif pentru protecția socială; b) alocație bugetară pentru cheltuieli de capital; c) garanții pentru credite interne și externe”.
Analiza sumară a acestor dispoziții nu relevă derogări de la prevederile legale ce reglementează compensația serviciului public, caracterul permisiv al textului vizând dreptul autorităților administrației publice locale de a opta între mai multe modalități de susținere a activității operatorului de transport, iar nu însăși executarea obligației de compensare.
Prin urmare, Curtea reține că niciuna dintre criticile aduse de reclamantă nu este de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității ordinelor contestate, cerința cazului bine justificat nefiind îndeplinită în speță.
În ceea ce privește „paguba iminentă”, aceasta este definită de art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, dup caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.”
Prin urmare, instanței de contencios administrativ îi revine rolul de a aprecia dacă, în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, efectele actului a cărui suspendare se cere sunt de natură să producă un prejudiciu viitor sigur și previzibil.
Din interpretarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă însă că cerințele obligatorii pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ trebuie să fie îndeplinite cumulativ, astfel că, de vreme ce s-a reținut deja inexistența în speță a unui caz bine justificat, este de prisos a se analiza cerința pagubei iminente.
În concluzie, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. T., ca nefondată.
Respinge excepțiile lipsei de obiect și lipsei de interes invocate de pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice, ca nefondate.
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta U. R. DE TRANSPORT PUBLIC, cu sediul în București, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâții M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, cu sediul în București, . nr.17, sector 5, și M. T., cu sediul în București, ..38, sector 1, ca nefondată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. B. S. Ș.
Red.MB/08.05.2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2114/2013. Curtea de... | Pretentii. Sentința nr. 647/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
