Anulare act administrativ. Decizia nr. 4512/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4512/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 3051/87/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4512
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.06.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr.1418 din data de 14.11.2013 Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal în dosarul nr._ de recurenta – reclamantă B. A., în contradictoriu cu intimații – pârâți C. L. al C. S. și P. C. S., prin Primar M. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta – reclamantă B. A., personal și asistată de avocat M. C. M., cu împuternicire avocațială la dosar, fila 30, și intimatul – pârât C. L. al C. S., prin avocat Pencaea M. S., cu împuternicire avocațială la dosar, fila 24, lipsă fiind recurenta – pârâtă . Fântânele, prin Primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, prin reprezentanți, arată că nu au cereri prealabile de discutat.
Intimatul – pârât C. L. al C. S., prin avocat, arată că, în afara excepției invocate prin întâmpinare, respectiv excepția nulității recursului, înțelege să invoce în acest moment și excepția tardivității recursului.
Curtea acordă cuvântul intimatului – pârât C. L. al C. S. în susținerea excepțiilor invocate.
Intimatul – pârât C. L. al C. S., prin avocat, cu privire la excepția nulității recursului, a motivat prin întâmpinare. Cererea de recurs nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 83 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că nu este redactată de către un avocat. De asemenea, tot în sprijinul acestei excepții, invocă și prevederile art. 486 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că nu sunt indicate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora. Aceste argumente sunt în susținerea excepției nulității recursului.
Cu privire la excepția tardivității, apreciază că recursul este tardiv formulat, pe dovada de comunicare a sentinței recurate este menționată data de 26.11.2014, recursul fiind declarat pe data de 16.12.2014, cu depășirea termenului legal de declarare a acestuia.
Curtea acordă cuvântul recurentei – reclamante în combaterea excepțiilor invocate de intimatul – pârât C. L. al C. S..
Recurenta – reclamantă B. A., prin avocat, cu privire la excepția nulității recursului, solicită respingerea acestei excepții, motivat de faptul că recursul a fost redactat și susținut de un avocat, cu delegație la dosarul cauzei. Consideră că prerogativele avute în vedere la stabilirea acestui text de lege este dat de faptul a se restricționa recursurile formulate în mod abuziv. Având în vedere că acest recurs este recunoscut și semnat de avocatul care a răspuns în acest dosar, consideră că se impune respingerea acestei excepții.
Referitor la excepția tardivității, solicită respingerea acestei excepții, cu următoarea motivare: sentința instanței de fond a fost comunicată cabinetului de avocat, la sediul indicat în acțiune, dar nu a fost comunicată petentei, în situația în care a avut această discuție cu instanța de fond. A spus clar că dorește să-i fie comunicate toate actele de procedură la adresa indicată ca fiind domiciliul reclamantei, că sediul cabinetului de avocatură este indicat doar pentru respectarea prerogativelor legislative și că nu dorește să-i fie comunicate actele de procedură la acest sediu. Nu a indicat niciodată ca fiind domiciliul ales al reclamantei sediul cabinetului de avocat. Având în vedere că sentința este comunicată, la cererea reclamantei, prin serviciul arhivă, consideră că este în termen. Există la dosar cererea prin care reclamanta solicită să-i fie comunicată sentința instanței de fond.
Curtea acordă cuvântul recurentei – reclamante pe fondul recursului.
Recurenta – reclamantă B. A., prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare a prezentei cauze. În principal, motivele sale de casare a Sentinței civile nr. 1418/14.11.2013 sunt date de faptul că instanța de fond, în mod greșit, a calificat cererea sa ca fiind o cerere care era supusă procedurii prealabile. Temeiul juridic al cererii sale este dat de art. 69 și 70 din Legea nr. 393/2004, text de lege, care spune foarte clar că nu este necesară și nu se impune procedura prealabilă. Faptul că instanța a apreciat că nu am fi sub imperiul acestui text de lege, consideră că a fost o soluție nelegală și netemeinică.
În actul contestat se spune că nu se dorește a fi o sancțiune aplicată doamnei B. A. privind schimbarea din funcție, dar sunt inserate mai multe motive care ar fi dus la demiterea acesteia. Deși textul de lege indicat în această decizie este altul, a considerat că, în mod nelegal, Comisia Locală și C. L. au trecut la această sancționare, neținându-se cont de textul de lege cuprins în art. 69 din Legea nr. 393/2004. Concluziile sunt tratate pe larg în motivele sale de recurs. Solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată. Depune dovada cheltuielilor reprezentând onorariul de avocat.
Curtea acordă cuvântul intimatului – pârât C. L. al C. S. pe fondul recursului.
Intimatul – pârât C. L. al C. S., prin avocat, solicită respingerea recursului ca neîntemeiată. A arătat în întâmpinarea pe care a formulat-o răspunsul vizavi de fiecare critică pe care recurenta o aduce pe fondul cauzei hotărârii Tribunalului Teleorman. Se invocă prin cererea de recurs și se face trimitere la art. 4 din Legea contenciosului administrativ la excepția de nelegalitate. Solicită a se observa că aceste referiri și aceste critici sunt străine cauzei de față, întrucât art. 4 din Legea contenciosului administrativ se referă la o cu totul altă situație, respectiv atunci când pe rolul instanței există un dosar în care soluția care s-ar da ar depinde de această excepție de nelegalitate. Or, nu este cazul de față. De asemenea, este nefondat și argumentul privitor la faptul că instanța de fond trebuia să trimită spre soluționare procedura prealabilă organului competent. Solicită a se observa că această solicitare nu este admisibilă în procedura civilă. Sancțiunea neurmării procedurii prealabile este respingerea cererii ca fiind inadmisibilă. Revocarea din funcție a reclamantei nu s-a făcut pe motive disciplinare, ca atare în cauza de față nu sunt aplicabile prevederile invocate de către recurentă, art. 69 și 70 din Legea nr.393/2004, ci prevederile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 393/2004, pentru care se prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile. Solicită a se avea în vedere motivele arătate în scris prin întâmpinarea formulată, fără cheltuieli de judecată.
Curtea acordă cuvântul recurentei – reclamante pe aspectul referitor la nulitatea recursului pentru neindicarea motivelor de recurs.
Recurenta – reclamantă B. A., prin avocat, consideră că motivele de recurs sunt indicate. Cel mult nu este indicat temeiul de drept, însă îl indică la acest moment a fi art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.
Curtea solicită intimatului – pârât C. L. al C. S. să-și exprime punctul de vedere sub aspectul priorității de soluționare a excepțiilor.
Intimatul – pârât C. L. al C. S., prin avocat, consideră că mai întâi ar trebui soluționată excepția tardivității și apoi excepția nulității recursului.
Curtea solicită recurentei – reclamante să-și exprime punctul de vedere sub aspectul priorității de soluționare a excepțiilor.
Recurenta – reclamantă B. A., prin avocat, pune aceleași concluzii, în sensul că ar trebui soluționată mai întâi excepția tardivității și apoi excepția nulității recursului.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepțiile invocate de intimatul – pârât C. L. al C. S. și pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 24 iulie 2013 sub nr._, reclamanta B. A. în contradictoriu cu pârâtul C. L. al comunei S., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză să dispună anularea hotărârii nr. 20 din data de 04.07.2013 prin care s-a dispus schimbarea sa din funcția de viceprimar al comunei S.; să constate nulitatea absolută a proiectului de hotărâre nr. 2462/01.07.2013; să dispună reluarea funcției de viceprimar al acestei comune; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale echivalente indemnizației lunare de care a fost lipsită ca urmare a schimbării nelegale din funcția de viceprimar și cheltuieli de judecată.
La data de 19.08.2013, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată(f 22).
Prin sentința civilă nr.1418 din data de 14.11.2013 Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal în dosarul nr._, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea; a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reconvențională.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta B. A., solicitând admiterea acestuia.
În motivarea cererii de recurs, se arată următoarele:
Într-un prim motiv de recurs, recurenta a arătat că în speță nu trebuia urmată procedura prealabilă; având în vedere faptul că instanța a calificat actul atacat ca fiind un act administrativ individual ce necesita plângere prealabilă, trebuia să trimită spre soluționare plângerea sa către organul competent, în vederea calificării ca plângere prealabilă, recurenta arată că actul atacat este unul normativ, iar nu individual, pentru care nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Într-un al doilea motiv de recurs, se arată că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp. art. 69 și 70 din Legea nr. 393/ 2004, situație în care procedura prealabilă nu este obligatorie, iar instanța, fără a intra pe fondul cauzei, a constatat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile invocate, ci dispozițiile indicate în hotărârea consiliului local.
Motivarea excepției inadmisibilității cererii este o motivare ce ține de fondul cauzei și nu de soluționarea acestei excepții; recurenta și-a întemeiat acțiunea pe prev. art. 69 și 70 din Legea nr. 393/ 2004, întrucât din cuprinsul hotărârii consiliului local rezultă că au fost motive întemeiate care au condus la luarea acestei hotărâri și în nici un caz că a fost schimbată din funcție pe criterii politice.
Într-un al treilea motiv de recurs, se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere având ca obiect drepturi salariale ce decurg din contractul de muncă depus la dosar, pentru care nu era necesară plângerea prealabilă și care trebuia disjuns; consideră că a fost încălcat art. 6 din CEDO.
Se mai arată că întâmpinarea și cererea reconvențională i-au fost comunicate la sediul profesional al avocatului său, deși a indicat domiciliul său, același lucru petrecându-se și cu sentința. Se arată că hotărârea i-a fost comunicată la 12.12.2013, când a formulat cerere de comunicare a hotărârii pronunțate în cauză.
Intimatul C. L. al C. S. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului.
De asemenea, a depus o copie a cererii de recurs, semnată de avocat M. C. M. (împuternicire avocațială la fila 30 dosar recurs).
La termenul din 2.06.2014, intimatul – pârât C. L. al C. S. a mai invocat și excepția tardivității recursului.
Asupra excepției nulității recursului, Curtea constată următoarele:
Pe de o parte, intimatul-pârât a avut în vedere, prin invocarea excepției, faptul că cererea de recurs nu a fost semnată și redactată de un avocat, iar pe de altă parte, faptul că nu au fot indicate motivele de nelegalitate de la art. 488 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Cu privire la primul aspect, Curtea constată că odată cu răspunsul la întâmpinare, recurenta a depus cererea de recurs semnată de avocatul său ales și însoțită de împuternicirea avocațială, aspect care complinește cerințele de la art. 486 alin. 1 lit. e raportat la art. 13 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Cu privire la cel de-al doilea aspect, la terenul de astăzi, recurenta a indicat temeiul de drept al cererii de recurs ca fiind art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, precizare permisă de disp. art. 489 din Noul Cod de Procedură Civilă, cât timp recurenta nu a modificat cererea inițială de recus și aspectele invocate se pot încadra în prev. art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă. Pentru aceste considerente, Curtea va respinge excepția nulității ca nefondată.
Asupra excepției tardivității recursului, Curtea constată următoarele:
În susținerea excepției, intimatul a arătat că recursul este tardiv formulat, deoarece pe dovada de comunicare a sentinței recurate este menționată data de 26.11.2014, recursul fiind declarat pe data de 16.12.2014, cu depășirea termenului legal de declarare a acestuia.
Curtea constată că, potrivit prev. art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/ 2004, hotărârea dată în materie de contencios administrativ poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Se mai constată, de asemenea, că reclamanta nu a făcut o alegere de domiciliu la sediul profesional al apărătorului ales, fiind citată din eroare la acest sediu și fiind comunicată hotărârea de primă instanță tot la acest sediu.
Prin urmare, nu poate fi considerată ca fiind făcută o comunicare legală cea aflată la fila 69 din dosarul de fond, prin urmare, recursul depus la data de 16.12.2013 este depus în termen, la dosarul de primă instanță neaflându-se nici dovadă cu privire la comunicare sentinței la domiciliul părții. Astfel, Curtea va respinge și excepția tardivității, ca nefondată.
Asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Într-un prim motiv de recurs, recurenta a arătat că în speță nu trebuia urmată procedura prealabilă; având în vedere faptul că instanța a calificat actul atacat ca fiind un act administrativ individual ce necesita plângere prealabilă, trebuia să trimită spre soluționare plângerea sa către organul competent, în vederea calificării ca plângere prealabilă, recurenta arată că actul atacat este unul normativ, iar nu individual, pentru care nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Curtea constată că nu exista nici astfel de obligație din partea instanței, față de prev. art. 132 din Noul Cod de Procedură Civilă:
„( 1) Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
(2) Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză.
(3) Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.
(4) Dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau ca nefiind de competența instanțelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară.”
Astfel, intimata nu poate fi caracterizată că fiind un organ cu activitate jurisdicțională, fiind în mod evident un organ fără o astfel de activitate, iar o cerere greșit îndreptată instanței se respinge ca inadmisibilă, conform textului de mai sus.
Cu toate acestea, nici măcar nu se poate considera că aceasta era situația recurentie, cât timp recalificarea acțiunii sale într-o plângere prealabilă nu se putea face din oficiu, deoarece instanța nu poate schimba temeiul juridic invocat de reclamant, pentru a nu se încălca principiul disponibilității procesului civil.
Apoi, este evident că hotărârea atacată de recurentă este un act administrativ individual, destinatarul acestui act fiind individualizat chiar prin titlul său: Hotărârea nr. 20/ 4.07.2013 privind schimbarea doamnei B. A. din funcția de viceprimar al comunei S.; nu poate fi reținută opinia recurentei, în sensul că această hotărâre ar fi un act normativ, neexistând temeiuri de drept pentru o astfel de calificare.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată că în mod corect prima instanță a avut în vedere la stabilirea regimului juridic procesual temeiurile de drept invocate în cuprinsul hotărârii atacate, respectiv art. 57 alin. 4 din Legea nr. 215/ 2001.
Astfel, în mod corect a făcut distincție prima instanță în raport de temeiurile ce pot sta la baza încetării funcției și a constatat că în prezenta cauză era obligatorie procedura prealabilă.
Cum excepția inadmisibilității este o excepție de fond, este normal ca anumite argumente pentru susținerea acesteia să antameze fondul, cum ar fi temeiul juridic ce stă la baza actului administrativ individual atacat, dar efectul neîndeplinirii procedurii prealabile este inadmisibilitatea acțiunii în fața instanței.
Într-un al treilea motiv de recurs, se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere având ca obiect drepturi salariale ce decurg din contractul de muncă depus la dosar, pentru care nu era necesară plângerea prealabilă și care trebuia disjuns; consideră că a fost încălcat art. 6 din CEDO.
Curtea constată că acest capăt de cerere era subsumat celui principal, referitor la anularea actului; conform prev. art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/ 2004, „în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”; cât timp instanța nu a ajuns să mai soluționeze pe fond capătul principal referitor la anularea actului administrativ, este evident că și capătul accesoriu referitor la despăgubiri va primi aceeași soluție.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 din Noul Cod de Procedură Civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepțiile tardivității și nulității recursului, ca nefondate.
Respinge recursul declarat împotriva Sentinței civile nr.1418 din data de 14.11.2013 Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal în dosarul nr._ de recurenta – reclamantă B. A., având CNP_, cu domiciliul în municipiul București, sectorul 6, ., .. A, . cu intimații – pârâți C. L. al C. S., cu sediul în . și P. C. S., prin Primar M. A., cu sediul în ., ca nefondat.
Respinge cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 iunie 2014.
Președinte Judecător Judecător
A. V. M. M. P. M. D.
Grefier
R. B.
Red./Tehnored. A.V./5 ex./
Data red.: 7.07.2014
Sentința civilă nr. 1418 din data de 14.11.2013 Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal în dosarul nr._
judecător fond: M. R.
lucrat 3 comunicări la data de .
semnătură grefier.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8403/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4585/2014.... → |
|---|
