Anulare act administrativ. Decizia nr. 4562/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4562/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 29572/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.4562
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 02.06.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: M.-C. I.
JUDECĂTOR: O. S.
JUDECĂTOR: V. N.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul reclamant P. C. împotriva sentinței civile nr.5339/01.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimatul pârât C. M. DIN ROMÂNIA având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 26.05.2014 când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 02.06.2014 când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ /CA/2012, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr.65/2011 a Comisiei Superioare de Disciplină, motivat de faptul că datorită ignorării de către medicul de gardă a istoricului medical al surorii sale, aceasta a fost transferată cu întârziere la secția ATI, decedând la 11 ore de la internare.
Prin sentința civilă nr. 5339/1.11.2013, Tribunalul București a respins acțiunea ca neîntemeiată.; a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, la data de 09.08.2009 defuncta P. I. a fost adusă în UPU Spital Clinic de Urgență Sf. I., fiind internată în secția de Cardiologie. La 7 ore de la internare, defuncta a intrat în stop cardiorespirator, fiind resuscitată și transferată la secția ATI, unde a decedat 4 ore mai târziu, datorită unui nou stop cardiorespirator iresuscitabil.
Defuncta era diagnosticată de 17 ani cu stenoză mitrală, ulterior protezată, HTP severă, Fia permanentă și BRD major, fiind internată în numeroase rânduri în spitalul menționat. Pacienta a fost preluată, la data menționată, de către dr. I. C..
În urma plângerii formulate de către reclamant, care a considerat că procedurile medicului menționat au dus la eșecul intervenției, prin decizia nr. 1118/2010 a Colegiului M. din mun. București s-a decis sancționarea medicului cu avertisment.
În soluționarea contestației reclamantului, s-a adoptat decizia nr.65/2011 a Colegiului M. din România – Comisia Superioară de Disciplină prin care a fost respinsă contestația reclamantului și admisă contestația medicului menționat, în sensul înlăturării sancțiunii avertismentului.
Tribunalul a considerat că nu sunt întrunite condițiile art.1 din legea nr.554/2004 pentru a dispune anularea deciziei și obligarea Colegiului M. din România – CMR, la emiterea unei noi.
În cauza de față, reclamantul nu a dovedit că a suferit vreun prejudiciu – material ori moral, determinat în mod direct de decizia Comisiei Superioare de Disciplină. Întreaga acțiune a reclamantului este întemeiată pe nemulțumirile acestuia privind conduita medicală a numitei I. C., dar decizia Comisiei Superioare de Disciplină nu este susceptibilă a produce vreun efect direct asupra actului medical aplicat reclamantului. Așadar efect vătămător pentru reclamant îl poate avea actul medical în sine, iar nu actul administrativ al comisiei disciplinare, astfel încât reclamantul nu a dovedit, conform art.1 din legea nr.554/2004, existența vreunei vătămări produse direct de actul administrativ contestat pentru a se putea anula actul administrativ.
Pentru repararea prejudiciului efectiv suferit de către reclamant și produs de actul medical, se poate apela la acțiuni în răspundere civilă ori penală, dar intervenția pacienților într-o cauză disciplinară nu poate susține aplicarea unei sancțiuni anume, după voința acestora.
Reclamantul putea critica decizia din perspectiva modalității de analizare a plângerii sale, în cazul în care nu s-ar fi efectuat nici o cercetare disciplinară sau aceasta ar fi fost considerată necorespunzătoare.
Procedura disciplinară nu are ca scop repararea prejudiciului suferit de anumite persoane prin abaterile disciplinare constatate, pentru aceasta existând calea acțiunilor penale ori acțiunilor civile în răspundere delictuală. În virtutea raportului de subordonare dintre cel abilitat de lege să sancționeze și cel sancționat, răspunderea disciplinară se angajează pentru nerespectarea disciplinei muncii și urmărește pedepsirea, dar în același timp și corectarea conduitei angajatului cu privire la încălcările aduse condițiilor de exercitare a raportului de muncă. Din punct de vedere al raportului disciplinar, nu prezintă relevanță gradul de satisfacție al celui ce a sesizat abaterile respective față de sancțiunea aleasă, vătămarea suferită de acesta prin faptele care constituie și abateri disciplinare neputând fi înlăturată în procedura disciplinară.
Individualizarea sancțiunilor disciplinare reprezintă un atribut exclusiv al organismului disciplinar de specialitate, singurul în măsură să aprecieze măsura corespunzătoare din punct de vedere disciplinar faptelor constatate. Instanța de contencios administrativ nu poate interveni decât atunci când dreptul de apreciere al autorității se exercită cu exces de putere, în sensul art.2 alin.1 pct. n din legea nr. 554/2004, cu depășirea limitelor competențelor ori prin încălcarea drepturilor recunoscute altor persoane, ceea ce nu s-a manifestat în cauza de față.
Tribunalul a subliniat de asemenea faptul că un eventual demers al reclamantului împotriva medicului în cauză, pe temeiul răspunderii penale sau civile delictuale nu va putea fi paralizat prin invocarea deciziei de nesancționare disciplinară, întrucât cele 3 tipuri de răspundere nu sunt interdependente, ci au izvoare diferite.
Având în vedere considerentele arătate, tribunalul a constatat că nu există nici o încălcare a dispozițiilor privind procedura de cercetare disciplinară, sancționabilă cu nulitatea, decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, deci a apreciat că acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată și a respins-o.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant P. C. prin care a solicitat admiterea recursului și în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că, deși s-a respins acțiunea ca "neîntemeiată", motivele pe care hotărârea se sprijină vizează, pe de o parte, "nedovedirea" ("reclamanta nu a dovedit că a suferit vreun prejudiciu - material ori moral", respectiv că "reclamantul nu a dovedit conform art. 1 din legea nr. 554/2004, existența vreunei vătămări produse direct de actul administrativ contestat ") - adică: decesul surorii sale și lipsa de profesionalism cu care a fost tratată (ambele dovedite) sunt apreciate că nu au generat reclamantului un prejudiciu moral, nesusceptibil de evaluare materială; pe de altă parte "inadmisibilitatea" ("Instanța de contencios administrativ nu poate interveni decât atunci când dreptul de apreciere al autorității se exercită cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. 1 pct. n din legea nr. 554/2004, cu depășirea limitelor competențelor ori prin încălcarea drepturilor recunoscute altor persoane, ceea ce nu s-a manifestat în cauza de față ") - adică: prin faptele reclamate, defunctei și respectiv succesorului său / reclamantul, NU i s-a încălcat nici un drept sau interes legitim.
Mai mult decât atât, întreaga motivare dezvoltă numai argumentele care susțin cele două "excepții" mai sus menționate, fără nici o referire la susținerile părților și la înscrisurile aflate la dosar, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii și lipsa rolului activ în aflarea adevărului în cauză, impunând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanța de fond schimbă înțelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, reținând că: "Reclamantul putea critica decizia din perspectiva modalității de analizare a plângerii sale, în cazul în care nu s-a fi efectuat nici o cercetare disciplinară sau aceasta ar fi fost considerată necorespunzătoare ", deși tocmai acest lucru a fost susținut și dovedit în cazul de față (chiar instanța pronunțându-se prin Încheiere în sensul că este evidentă "neglijența medicală") - indicând punctual elementele necesare evidențierii superficialității, erorilor și lipsei motivării soluției adoptate prin DECIZIA nr. 65/2011 emisă de C. M. DIN ROMÂNIA în soluționarea cererii privind "analizarea condițiilor în care a intervenit decesul sorei mele și cauzele care au favorizat producerea evenimentului.
A mai arătat recurentul-reclamant că hotărârea instanței a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv: Legea nr. 554/2004, care prin art 1 instituie dreptul persoanei care "se consideră vătămată într-un drept al său oh într-un interes legitim" prin actul administrativ emis de o autoritate publică, de a se adresa instanței de contencios administrativ în scopul de a obține: "anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată", iar conform art 2, semnificația termenilor invocați în cauză este: "n) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea ... drepturilor și libertăților cetățenești; "o) drept vătămat - orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ”".
Prin urmare, reclamantul s-a adresat autorității competente a stabili DACĂ în cazul de față, personalul medical s-a conformat obligației corelative dreptului pacientului de a primi îngrijirile medicale pe care starea sa de sănătate le impunea și într-o primă etapă s-a concluzionat în sensul că: "faptele și împrejurările arătate mai sus au constituit abatere de la buna practică medicală".
Ulterior însă, prin actul atacat în fața instanței de contencios, s-a concluzionat contrar, în sensul că: "faptele nu au constituit abatere de la buna practică medicală", situație în care, apreciind că s-a produs un "exces de putere " și există un "drept vătămat " (asfel cum aceste noțiuni sunt definite de art. 2 lit n) și lit. o) mai sus citate), reclamantul a solicitat anularea decizie, DOVEDIND că aceasta este contrară celor rezultate din înscrisurile aflate la dosar, iar drepturile recunoscute de lege pacientei au fost nesocotite și au favorizat producerea tragicului deznodământ.
Faptul că reclamantul nu dorește despăgubiri materiale și nici atragerea vreunei răspunderi penale, nu împiedică instanța de contencios administrativ să se pronunțe asupra cererii sale, astfel cum a fost formulată - pentru a stabili dacă, la emiterea DECIZIEI nr. 65/2011, COLEGIULUI M. DIN ROMÂNIA și-a exercitat "dreptul de apreciere" cu încălcarea drepturilor recunoscute de lege pacientei în cauză și respectiv succesorului său-reclamantul.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 indice 1 și art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. pr. civ..
La data de 21.05.2014, intimatul-pârât C. M. DIN ROMÂNIA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. 5339 din 01.11.2013 pronunțată de Tribunalul București.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul critică sentința pentru netemeinicie și nelegalitate sentința prin care i s-a respins acțiunea ca neîntemeiată, deși motivarea soluției se referă la nedovedirea prejudiciului și inadmisibilitatea acțiunii, iar aceste excepții nu au fost puse în discuție.
Susținerea este neîntemeiată.
Dovedirea vătămării constituie o condiție de fond, și nu una de procedurală, de admisibilitate, pentru a necesita punerea în discuția părților în mod distinct.
Acest aspect reiese din art.1și art.8 din Legea nr.554/2004, care se referă la „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, respectiv la „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral”.
În speță, în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că acțiunea în anularea Deciziei nr.65/2011emisă de Comisia Superioară de Disciplină nu este întemeiată, de vreme ce nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu suferit personal de reclamant prin însuși actul contestat (și nu prin decesul surorii sale).
De altfel, la data sesizării Colegiului medicilor, Legea nr.95/2006 nu prevedea o cale de atac împotriva deciziei Comisiei de Disciplină la îndemâna altei persoane decât medicul sancționat, în acord și cu Decizia Curții Constituționale nr.871/2008, care statuase că, în acest caz, raportul juridic se leagă exclusiv între medicul vizat și organele profesiei, fără ca în acest mod să se aducă atingere dreptului persoanei care a formulat sesizarea de a introduce acțiune în răspundere civilă sau penală, după caz.
Or, Curtea reține că nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului la apărare al reclamantului prin nepunerea în discuție a inadmisibilității cererii în contencios administrativ acțiunii în acest context, motivarea că eventualul prejudiciu suferit de reclamant prin decesul surorii sale cauzat de o culpă medicală excedând argumentului principal referitor la nedovedirea vătămării suferite prin emiterea actului administrativ.
Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, în baza art.20 din Legea nr.554/2004 și art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant P. C. împotriva sentinței civile nr.5339/01.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimatul pârât C. M. DIN ROMÂNIA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 02.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M.-C. I. O. S. V. N.
GREFIER
D. Ș.
Jud.fond M. I. C. Trib.Bucuresti
Red. N.V./Tehnodact. M.G.D./2 ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 4304/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 4556/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
