Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 4556/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 4556/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 366/2/2011*

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.4556

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 02.06.2014

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: M.-C. I.

JUDECĂTOR: O. S.

JUDECĂTOR: V. N.

GREFIER: D. Ș.

Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurentul reclamant P. I. împotriva sentinței civile nr.751/06.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimații pârâți M. COMUNICAȚIILOR ȘI SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALE, S. G., V. V. având ca obiect „refuz acordare drepturi”.

Dezbaterile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 26.05.2014 când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 02.06.2014 când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

Asupra recursului din prezenta cauză:

Prin sentința civilă nr. 412 din 21.01.2010, cu ocazia primei judecăți a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul S. G..

A fost respinsă de asemenea, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului P. I., în contradictoriu cu pârâții M. COMUNICAȚIILOR ȘI SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALE MCSI și S. G. – Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, astfel cum a fost formulată, precizată și completată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, în primul ciclu procesual, a reținut următoarele;

Prin acțiunea înregistrată, la 17.06.2009, reclamantul P. I. a solicitat obligarea pârâților M. Comunicaților și Societății Informaționale și a Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale la emiterea ordinelor privind acordarea sporului de 75% în temeiul VI Legii nr. 490/10 noiembrie 2004 și al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2006, în perioada 18 octombrie 2006 - 13 mai 2009 în care și-a desfășurat efectiv activitatea la Comisia Europeană, ca personal de specialitate în cadrul Direcției Generale pentru Tehnologia Informației și Programe Europene în domeniul IT. Prin cererea depusă la 22 octombrie 2009, reclamantul a completat acțiunea, solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata sporului de 75%, ca majorare salarială, a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a lucrat la proiectele care au avut ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare din cadrul programului IDABC pentru servicii pan-europene de guvernare a Uniunii Europene, legiferat prin Legea nr. 436/2006 „Memorandumul de înțelegere între România și Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar IDABC, cu plata contribuției aferente".

Curtea de Apel București - Secția a VlII - a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 412/21 ianuarie 2010.

Prima instanță, cu ocazia primei judecăți, a reținut că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 din Legea nr. 490/2004 pentru a beneficia de sporul solicitat, întrucât nu a fost încadrat într-o structură care avea ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, precum și a altor credite sau împrumuturi similare sau gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României prin instrumentele de preaderare PHARE și I., prin Fondul European Pentru Garantare în Agricultură, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și prin fondurile structurale și de coeziune.

Astfel, s-a apreciat că activitatea reclamantului ca expert în cadrul programului Comunitar pentru asigurarea interoperabilității serviciilor paneuropene de guvernare pentru administrațiile publice, mediul de afaceri și cetățeni - IDABC nu reprezintă un program privind împrumuturi i externe sau alte credite similare și pe cale de consecință, participarea în cadrul unui program finanțat de România cu resurse financiare proprii nu determină îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 490/2004 și de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2006 pentru acordarea sporului de 75% solicitat prin acțiune.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă, să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și completată.

Recurentul - reclamant a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 490/2004, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2006 și probele administrate în cauză, constatând fără temei că activitatea Direcției Generale pentru Tehnologia Informației și Programe Europene în domeniul IT și a structurii componente - Serviciul Antifraudă și Securitate IT nu se încadrează printre activitățile pentru desfășurarea cărora s-a prevăzut un spor de 75%.

De asemenea, recurentul a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 436/2006 pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre România și Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar pentru asigurarea interoperabilității serviciilor paneuropene de e-Guvernare pentru administrațiile publice, mediul de afaceri și cetățeni și nici Decizia 2004/ 387/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind furnizarea interoperabilă de servicii de guvernare electronică paneuropene către administrațiile publice, întreprinderi și cetățeni (IDABC), deși acestea au constituit baza legală pentru participarea sa la Programul Comunitar (IDABC).

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 Cod procedură civilă, Înalta Curte a admis recursul pentru următoarele considerente:

Reclamantul P. I. a fost încadrat la M. Comunicațiilor și Tehnologiei Informației la data de 7 august 2006 în funcția de consilier superior la Serviciul Antifraudă și Securitate IT, ocupând ulterior, până la data de 13 aprilie 2009, funcțiile de șef serviciu la Serviciul Antifraudă și Securitate din cadrul Direcției Generale pentru Tehnologia Informației și Programe europene în domeniul IT, consilier superior la Serviciul e-Guvernare din cadrul Direcției generale pentru tehnologia informației și programe europene în domeniul IT și consilier superior la Serviciul e-Guvernare din cadrul Direcției generale pentru societatea informațională.

Prin Ordinul nr. 187/5 aprilie 2007 reclamantul a fost nominalizat în grupul de lucru constituit la nivelul Comisiei Europene IDABC - PEGSCO și a fost desemnat expert în cadrul grupului de lucru european EWG IDABC/STESTA, calitate în care a participat la Programul comunitar pentru asigurarea interoperabilității serviciilor paneuropene de e-Guvernare pentru administrațiile publice, mediul de afaceri și cetățeni, ratificat prin Legea nr. 436/2006.

Prin legea susmenționată s-a aprobat plata contribuției financiare aferente participării României la Programul IDABC în anii 2006-2009 și s-a ratificat Memorandumul de înțelegere dintre România și Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar IDABC.

Conform art. 3 din acest memorandum, o parte din contribuția financiară a României va fi finanțată din instrumentul relevant al ajutorului extern al Comunității, iar suma globală pentru asistența externă acordată pentru programele comunitare la care România urmează să participe va fi indicată în Memorandumul financiar din Programul Național anual referitor la această asistentă.

Decizia nr. 2004/387/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind furnizarea interoperabilă de servicii de guvernare electronică paneuropene către administrațiile publice, întreprinderi și cetățeni prevede de asemenea contribuția financiară a Comunității pentru suportarea costurilor de punere în aplicare a proiectelor de interes comun și a măsurilor orizontale.

In raport de cadrul legislativ care reglementează activitatea desfășurată de recurent, s-a constatat că instanța de fond nu a stabilit pe baza unor probe, concludente dacă aceasta reprezintă sau poate fi asimilată cu activitatea de gestionare a asistenței financiare de împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau memorabile, alta credite sau împrumuturi similare sau cu activitatea de gestionare a asistenței financiare comunitare acordate României prin instrumentele de preaderare PHARE și I., prin Fondul European pentru Garantare în Agricultură, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și prin fonduri structurale și de coeziune, activități pentru care s-a prevăzut acordarea unor sporuri salariale prin Legea nr. 490/2004 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2006.

De asemenea, în. raport de funcția publică ocupată de reclamant, s-a apreciat de instanța de control judiciar că instanța de fond nu a stabilit dacă activitatea în concret desfășurată de acesta justifica sau nu acordarea sporului de 75% solicitat prin acțiune.

Pentru lămurirea situației de fapt, s-a considerat că se impunea a fi administrate probele solicitate de reclamant și asupra cărora instanța de fond a omis să e pronunțe.

Astfel, s-a constatat că era util în cauză să se verifice documentația aferentă plății sporului de 75% pentru persoanele nominalizate în anexa la (Ordinul nr. 187/2007 pentru perioada 2006-2009, pentru a se compara proiectele la care au participat cu activitatea desfășurată în aceeași perioadă de reclamant, raportul Curții de Conturi și al Ministerului Finanțelor privind evidențierea plăților efectuate către personalul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în baza prevederilor art. 8 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2006, raportat la prevederile Legii nr. 490/2004 pentru perioada 2006-2009, precum și actele de numire a reclamantului ca expert în grupurile de lucru europene.

În consecință, fiind necesară suplimentarea probatoriului în cauză pentru clarificarea aspectelor expuse, Înalta Curte a admis recursul promovat de reclamant, a casat hotărârea atacată și în baza dispozițiilor art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, a dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Astfel fiind, pe rolul Curții de Apel București-secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a fost reînregistrat sub nr._, dosarul privindu-l pe reclamantul P. I..

La primul termen în rejudecare, din data de 07.03.2011, reclamantul a formulat o cerere precizatoare a cadrului procesual pasiv, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții: M. COMUNICAȚIILOR ȘI SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALE MCSI – prin Ministrul V. V., S. G. – fost MINISTRUL COMUNICAȚIILOR ȘI SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALE și V. V. – actualul Ministru al COMUNICAȚIILOR ȘI SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALE.

La același termen, respectând decizia de îndrumare dată de instanța de control judiciar, în sensul completării probatoriului, Curtea a dispus administrarea la dosarul cauzei a probei cu înscrisuri, constând în depunerea documentației aferentă plății sporului de 75% pentru persoanele nominalizate în anexa la Ordinul nr. 187/2007 pentru perioada 2006-2009, cu nominalizarea proiectelor în care au fost implicate; raportul și concluziile Curții de Conturi și al Ministerului Finanțelor privind evidențierea plăților efectuate către personalul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în baza prevederilor art. 8 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2006, raportat la prevederile Legii nr. 490/2004 pentru perioada 2006-2009, precum și actele de numire a reclamantului ca expert nominalizat la Comisie în programele/ proiectele europene, inclusiv Ordinul de nominalizare din anul 2006,

Totodată, pârâtul, la rândul său, în dovedirea „ temeiului legal al drepturilor sale ” a solicitat proba cu înscrisuri, încuviințată, fiind astfel depuse, la dosarul cauzei, înscrisuri, conform opisului existent la filele 22-24.

Autoritatea publică pârâtă a depus note scrise ( fila 230 vol. I dos. rejudecare ), prin care a solicitat, în esență, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Totodată, a fost depus opisul cu documentele solicitate de instanță (fila 234), la care au fost atașate înscrisurile respective existente la filele 237-375.

La termenul din 14.11.2011, reclamantul a formulat o nouă cerere precizatoare/completatoare a acțiunii prin care a solicitat obligarea pârâților M. COMUNICAȚIILOR ȘI SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALE MCSI – prin Ministrul V. V., S. G. – fost MINISTRUL COMUNICAȚIILOR ȘI SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALE și V. V. – actualul Ministru al COMUNICAȚIILOR ȘI SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALE la acordarea în solidar, cu titlu de despăgubire a sumelor refuzate nelegal a fi plătite, astfel cum au fost prevăzute de Legea nr. 490/10.11.2004, precizate prin Ordonanța de Urgență nr. 1/2006 din 29.01.2006.

A solicitat astfel, obligarea în solidar a pârâtului la plata de despăgubiri în echivalentul sumelor rezultate din calculul sporului prevăzut de lege, în conformitate cu situația de fapt ce constă în faptul că reclamantul nu mai este angajatul instituției încă din anul 2009, apreciind că sumele rezultă dintr-un comportament nelicit, de exploatare, fără plată a muncii intelectuale a angajatului – funcționar public.

Această cerere a fost discutată și respinsă de instanță la termenul din 23.01.2012, pentru motivele acolo arătate.

Examinând actele și lucrările cauzei în raport de susținerile părților și de prevederile legale incidente, Curtea a respins acțiunea formulată și precizată la data de 07.03.2010 (fila 7 dos. rejudecare, vol. I) de reclamant, ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare;

Așa cum a susținut în mod constant reclamantul, prin Ordinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (MCTI) nr. 187/05.04.2007 ( filele 235-237 vol. I dos. rejudecare), prin care s-a instituit procedura de lucru a MTCI pentru grupurile de lucru de la nivelurile Comisiei Europene, reclamantul a fost desemnat ca expert în cadrul grupului de lucru de la pct. 11 din Anexa Ordinului (fila 237) și anume, Grupul IDABC-PEGSCO.

În această calitate, potrivit art. 2 alin. 3 din Ordinul 187/2007, reclamantul avea următoarele atribuții:

a) Urmărirea evenimentelor și cunoașterea problematicii în discuție; atât prin materialele transmise sau în dezbateri să poată argumenta obiectiv și precis poziția MCTI;

b)Consultarea partenerilor economici, sociali sau civili în cazul formulării pozițiilor MCTI într-o . probleme cu impact semnificativ și transmiterea rezultatelor consultărilor Direcției Afaceri Europene și Relații Internaționale;

c) Elaborarea poziției MCTI asupra proiectelor de documente care îi sunt transmise de alte ministere de linie coordonatoare;

d) Întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru respectarea termenelor stabilite privind elaborarea și prezentarea mandatelor;

e) Formularea proiectelor de poziții ale României, pe baza discuțiilor din cadrul grupurilor de lucru și prin analizarea documentelor primite, precum și înaintarea acestor poziții Direcției Afaceri Europene și Relații Internaționale în termen util sau la solicitarea acesteia;

f) Transmiterea în timp util, cu cel puțin cinci zile înainte de data la care va avea loc grupul de lucru, Direcției Afaceri Europene și Relații Internaționale a poziției lor în vederea elaborării instrucțiunilor și a elementelor de mandat ce vor fi susținute de reprezentanții României. Aceste elemente de mandat vor cuprinde subiectele importante de pe agenda reuniunii respective, punctele de interes pentru România și poziția de vot, dacă este cazul. Mandatul astfel redactat va fi transmis mai departe spre avizare către MAE și D. de către Direcția Afaceri Europene și Relații Internaționale. în cazul în care nu se poate asigura participarea din țară la acel grup de lucru se vor transmite toate materialele și instrucțiunile reprezentantului MCTI la Reprezentanța Permanentă a României, după ce în prealabil s-a obținut și avizul Direcției Afaceri Europene și Relații Internaționale (ceea ce presupune tot un mandat avizat MAE și D.), pentru ca acesta să poată susține poziția MCTI;

g) Transmiterea raportului de activitate în termen de cinci zile de la întoarcerea în țara către reprezentantul MCTI la Misiunea Permanentă și către Direcția Afaceri Europene și Relații Internaționale;

h) Susținerea, în cadrul grupurilor de lucru, a pozițiilor MCTI;

i) Păstrarea confidențialității în ceea ce privește conținutul discuțiilor, conform regulilor de procedură, dacă este cazul;

Ca temei legal al acțiunii sale, reclamantul a invocat prevederile art. 8 alin.1din OUG nr. 1/2006, potrivit cărora :(1) Personalul de specialitate din cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, precum și a altor credite sau împrumuturi similare beneficiază de drepturile salariale prevăzute de Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare, respectiv de salarii de bază majorate cu 75% față de cele prevăzute de lege.”

De asemenea a mai invocat ca temei legal și prevederea art. 1 alin 1 și art. 2 din Legea nr. 490/2004, potrivit cărora:” (1) Personalul de specialitate care are și îndeplinește efectiv atribuții în cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României prin instrumentele de preaderare PHARE, I. și SAPARD, prin instrumente financiare provizorii Facilitatea de tranziție, Facilitatea Schengen, prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, prin Fondul European pentru Garantare în Agricultură, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Fondul European pentru Pescuit, prin fondurile structurale și de coeziune, Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European și Contribuția financiară elvețiană pentru coeziunea Uniunii Europene este constituit din personal contractual sau, după caz, funcționari publici”

ART. 2*)

(1) Salariile de bază corespunzătoare funcțiilor în care este încadrat personalul prevăzut la art. 1 pot fi majorate cu până la 75% în funcție de îndeplinirea criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului.”.

Deci, în esență, reclamantul a susținut că, pentru activitatea desfășurată în cadrul grupului de lucru IDABC-PEGSCO, în calitate de expert, ar fi trebuit să beneficieze de un salariu majorat cu 75% față de cel prevăzut de lege, susținere lipsită de temei, explicabilă prin confuzia pe care reclamantul o face între calitatea de participant la un asemenea grup de lucru și calitatea de a avea efectiv atribuții privind gestionarea asistenței financiare comunitare acordată României prin instrumentele financiare europene.

Astfel, așa cum rezultă în mod neechivoc din enumerarea atribuțiilor ce i-au fost stabilite prin Ordinul nr. 187/2007 (urmărirea evenimentelor, consultarea partenerilor, transmiterea unor date, susținerea poziției MTCI în cadrul grupului, etc.), este evident că acesta nu a avut atribuții efective privind activitatea de gestionare a activității de asistență financiară comunitară, astfel că, dispozițiile legale invocate nu pot constitui un temei legal pentru pretențiile sale.

Faptul că, au existat persoane (încadrate pe funcții publice sau contractuale) care au beneficiat de această majorare cu 75% a salariului pe anul 2007, potrivit copiei statului de funcții, depusă de reclamant la dosar (fila 412 vol. II dos. rejudecare), deși, autoritatea publică pârâtă atât prin notele scrise, (fila 230 dos), cât și din documentele prezentate a susținut că, doar două persoane prevăzute în Ordinul 187/2007 au beneficiat de această majorare (I. N. – șef Serviciu, Serviciul pentru Afaceri Europene și Relații Internaționale și A. I. – director Direcția pentru Comunicații și Programe Europene), tot nu justifică obligarea autorității la plata acestei majorări, câtă vreme, reclamantul nu a avut atribuții și nu a fost implicat în gestionarea propriu-zisă a unor fonduri externe, pentru că, participarea la grupurile de lucru europene nu presupune doar/numai sau implicit gestionarea de fonduri structurale, ci multe alte activități, după cum, cu ușurință se poate observa din descrierea atribuțiilor prev. la art. 2 alim 3 din Ordinul 187/2007.

Oricum, nici din actele și lucrările dosarului și nici din susținerile reclamantului, nu rezultă că acesta ar fi contestat, la data respectivă, Ordinul MCTI nr. 187/2007 și neacordarea majorării de 75%.

Astfel fiind, rezultă că nu există nici un temei de fapt și de drept care să justifice obligarea, la această dată, a MTCI la emiterea actelor administrative pretinse.

Având în vedere considerentele de mai sus, pe cale de consecință, au fost respinse și celelalte capete de cerere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant P. I. prin care a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței cu menținere spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind situația de discriminare în care a fost plasat recurentul, deși a recunoscut marginal că au fost plătite sporurile de 75% și altor persoane în aceeași perioadă, fără însă a indica dovezile unor plăți cuvenite legal și nici temeiul legal al acestora. Instanța a refuzat cercetarea cazului de discriminare și a realizat o denegare de dreptate. Hotărârea instanței cuprinde afirmații contradictorii asupra activității sale.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Curtea a admis recursul pentru următoarele considerente:

Curtea a constatat în fapt că Reclamantul P. I. a fost încadrat la M. Comunicațiilor și Tehnologiei Informației la data de 7 august 2006 în funcția de consilier superior la Serviciul Antifraudă și Securitate IT, ocupând ulterior, până la data de 13 aprilie 2009, funcțiile de șef serviciu la Serviciul Antifraudă și Securitate din cadrul Direcției Generale pentru Tehnologia Informației și Programe europene în domeniul IT, consilier superior la Serviciul e-Guvernare din cadrul Direcției generale pentru tehnologia informației și programe europene în domeniul IT și consilier superior la Serviciul e-Guvernare din cadrul Direcției generale pentru societatea informațională.

Prin Ordinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (MCTI) nr. 187/05.04.2007 ( filele 235-237 vol. I dos. rejudecare), prin care s-a instituit procedura de lucru a MTCI pentru grupurile de lucru de la nivelurile Comisiei Europene, reclamantul a fost desemnat ca expert în cadrul grupului de lucru de la pct. 11 din Anexa Ordinului (fila 237) și anume, Grupul IDABC-PEGSCO.

În această calitate, potrivit art. 2 alin. 3 din Ordinul 187/2007, reclamantul avea următoarele atribuții:

a)Urmărirea evenimentelor și cunoașterea problematicii în discuție; atât prin materialele transmise sau în dezbateri să poată argumenta obiectiv și precis poziția MCTI;

c) Elaborarea poziției MCTI asupra proiectelor de documente care îi sunt transmise de alte ministere de linie coordonatoare;

d) Întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru respectarea termenelor stabilite privind elaborarea și prezentarea mandatelor;

h) Susținerea, în cadrul grupurilor de lucru, a pozițiilor MCTI;

i) Păstrarea confidențialității în ceea ce privește conținutul discuțiilor, conform regulilor de procedură, dacă este cazul.

Curtea a constatat că potrivit OUG nr. 1/2006 privind unele măsuri pentru întărirea capacității administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană reclamantul a lucrat la proiectele care au avut ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare din cadrul programului IDABC pentru servicii pan-europene de guvernare a Uniunii Europene, legiferat prin Legea nr. 436/2006 „Memorandumul de înțelegere între România și Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar IDABC, cu plata contribuției aferente".

În raport de această activitate, reclamantul a susținut că în mod nelegal și discriminatoriu pârâții au refuzat să emită ordinele de salarizare corectă a sa, prin acordarea majorării salariale cu sporul de 75%, prevăzut de Legea nr. 490/2004, iar Curtea a constatat că instanța de fond nu a realizat o analiză comparativă a atribuțiilor recurentului potrivit art. 2 alin. 3 din Ordinul 187/2007 cu atribuțiile persoanelor care au primit sporurile, iar în speță nu se poate realiza un control judiciar, întrucât lipsește analiza instanței de fond: dacă recurentul avea dreptul să primească sporul solicitat sau se afla într-o situație total diferită față de colegii săi care au beneficiat de aceste drepturi.

Pentru aceste motive, conform art. 312-315 c.p.civ., Curtea va admite recursul și va trimite dosarul la instanța de fond pentru rejudecare ținând cont de aspectele indicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul reclamant P. I. împotriva sentinței civile nr.751/06.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimații pârâți M. COMUNICAȚIILOR ȘI SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALE, S. G., V. V..

Casează sentința recurată.

Trimite dosarul la Tribunalul București Secția C. Administrativ pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 02.06.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M.-C. I. O. S. V. N.

GREFIER

D. Ș.

Cab9

Jud.fond.C. R.

Red.M.C.I

Tehred.D.Ș/2 ex

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4562/2014. Curtea de Apel...		Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 5485/2014.... →

Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 4556/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 4556/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI