Pretentii. Decizia nr. 882/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 882/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 3214/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 882
Ședința publică de la 07.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – F. I.
JUDECĂTOR - P. S.
JUDECĂTOR - V. R. M.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI împotriva sentinței civile nr. 1831/5.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimată-reclamantă . SRL și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar recurenta-pârâtă ANAF a solicitat judecarea cererii de recurs în lipsa sa, după care,
Curtea constată că recurenta-pârâtă ANAF a solicitat judecarea cererii de recurs în lipsa sa și nemaifiind alte cereri de formulat reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 01.02.2012, sub numărul_, formulată de reclamanta S.C. S. P. Instalații S.R.L. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.785 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, achitate cu ordinul de plată nr. 1604/07.11.2008, plus dobânda legală calculată de la data încasării până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a cumpărat un autovehicul folosit, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania. În vederea înmatriculării acestui autovehicul în România, a achitat o taxă de poluare stabilită potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, în sumă de 1.785 lei, prin ordinul de plată nr. 1604/07.11.2008.
Reclamanta consideră că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 contravin legislației comunitare, respectiv art. 110 TFUE, cât și în raport cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Constituției României, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România. Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată (f.40).
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al taxei de poluare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și art. 60 C.pr.civ.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1831/05.04.2013 tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. A respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI și a obligat-o pe aceasta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.785 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. de la data de 15.12.2011 până la data restituirii efective.
A respins cererea pentru restul sumelor ca neîntemeiată.
A obligat pârâta la plata sumei de 539,30 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru.
A admis cererea de chemare în garanție.
A obligat chemata în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâta A.N.A.F. - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență: Reclamanta a achiziționat un autovehicul folosit, importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 1.785 lei, prin ordinul de plată nr. 1604/07.11.2008, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 printr-o decizie a organului fiscal.
După înmatricularea vehiculului, reclamanta s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu cerere de restituire a taxei de poluare, la care i s-a răspuns că nu există temei legal pentru restituirea taxei (f.24).
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, tribunalul constată că potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamantă în prezenta cauză, se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, iar nu S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București. Acești pârâți nu au calitate procesuală pasivă, astfel că nici nu pot fi obligați la restituirea taxei.
Împrejurarea că Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a fost reorganizată prin H.G. nr. 495/2007 ca direcție generală în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu are relevanță, deoarece legitimarea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridice dedus judecății. În dreptul administrativ, acest principiu este circumscris unui anumit specific derogatoriu de la dispozițiile art. 41 C.pr.civ. (fapt permis de dispozițiile art. 28 alin. 1 din Legea 554/2004), în sensul că nu este relevantă personalitatea juridică a autorității, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza anumite acte și operațiuni. Transpusă în dreptul procesual, capacitatea administrativă conferă capacitatea autorității de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică și deci capacitate juridică în sensul civil al noțiunii.
Tribunalul reține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. Din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Or, dobânda legală solicitată de reclamantă reprezintă tocmai daunele moratorii cauzate prin actul administrativ asimilat dedus judecății.
Dispozițiile speciale privind acordarea dobânzilor „la cererea contribuabililor” (Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal) reglementează modul de calcul la punerea în executare a hotărârii judecătorești și eventualul drept al organului fiscal de a dispune compensarea cu alte obligații fiscale scadente ale contribuabilului, însă nu creează un fine de neprimire al capătului accesoriu de cerere având ca obiect recunoașterea dreptului de creanță pretins de reclamant.
Pentru aceste motive, tribunalul va respinge excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.
Asupra fondului cererii
Tribunalul apreciază că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală, fiind emisă ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, astfel că urmează să se dispună restituirea acestei taxe reclamantei.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamanta este îndreptățită la aceasta, corespunzătoare sumei de 1.785 lei, ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. și art. 3712 alin. 2 C.pr.civ., de la data de 15.12.2011 până la data restituirii efective. Va respinge cererea pentru restul sumelor, anterior datei de 15.12.2011, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a căzut în pretenții, motiv pentru care se va face aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. și va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 539,30 lei, reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Asupra cererii de chemare în garanție
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și organele fiscale, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și va dispune obligarea acesteia la plata către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, (A.N.A.F.), solicitând admiterea acestuia și modificarea în parte a hotărârii, în sensul menținerii capătului de cerere prin care instanta a respins cererea reclamantului pentru restul sumelor ca neîntemeiata si respingerea acțiunii ca neîntemeiata fata de A.N.A.F., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivare, recurenta a arătat, în esență, că singura îndatorată la restituirea sumei pretinse de reclamantă era Administrația F. pentru Mediu, că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că, normele interne ce reglementează obligația de plata a taxei de prima înmatriculare in România, pentru autoturismele second-hand contravin dispozițiilor Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene, art. 90 paragraf 1, "normele interne dispunând cu privire la o taxa discriminatorie si care încalcă principiul liberei circulației a mărfurilor, aceeași taxa nefiind perceputa pentru autoturismele second-hand autohtone", dar și că nici una dintre condiții nu este îndeplinita pentru plata dobânzii legale, respectiv cererea de acordare dobânzi nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instanței de judecata, instanta nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistand nici titlul de creanța, după cum, admițându-se cererea de chemare în garanție, trebuia obligată Administrația F. pentru Mediu la plata acestora, odată cu cheltuielile de judecată.
Analizând sentința prim prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează:
Instanța de fond a instituit în mod legal în sarcina pârâtei ANAF obligația de restituire a taxei pe poluare, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10 N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
În ce privește criticile părții recurente - pârâte sub aspectul dobânzii legale, Curtea arată că și acestea sunt lipsite de temei.
Astfel, tribunalul a constatat că reclamanta pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia.
Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.
Și critica privind acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, căci, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. (1865) „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În cauză, prin admiterea cererii, pârâta a căzut în „pretențiuni”, fiind astfel în culpă procesuală pentru declanșarea și desfășurarea unui litigiu finalizat prin infirmarea apărărilor emise. Pe cale de consecință, este ținută în cond. art. 274 C.pr.civ. să despăgubească partea adversă pentru prejudiciul suferit ca urmare a desfășurării procesului, adică să plătească echivalentul cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă cu litigiul purtat la Tribunalul București.
Cât despre acordarea cheltuielilor de judecată doar părții care a câștigat în mod irevocabil procesul, după cum susține partea recurentă, Curtea subliniază, pe de o parte, că prin soluția de față, câștigă procesul în mod irevocabil partea reclamantă, iar, pe de altă parte, interpretarea pretinsă de partea recurentă nesocotește atât litera, cât și spiritul art. 274 C.pr.civ., reglementare menită a asigura părții care câștigă procesul într-o anumită etapă procesuală posibilitatea de a-și recupera cheltuielile de judecată aferente, efectiva lor recuperare depinzând de măsura în care hotărârea care i le recunoaște rămâne sau nu irevocabilă; a considera că acordarea de cheltuieli de judecată este condiționată de câștigarea irevocabilă a unui proces ar echivala cu dreptul părții interesate de a le recupera exclusiv pe cale separată, abia după soluționarea irevocabilă a acelui proces, căci doar la un astfel de moment se știe cine a câștigat și cine a căzut în pretențiuni, irevocabil, interpretare ce nu poate fi acceptată în raport de textul clar al art. 274 C.pr.civ.
În sfârșit, critica recurentei privitoare la soluționarea parțial greșită a cererii de chemare în garanție, respectiv prin prisma neobligării chematei în garanție și la plata dobânzii legale aferente sumei de restituit, respectiv a cheltuielilor de judecată, Curtea consideră că nu este întemeiată, deoarece nu Administrația F. pentru Mediu a refuzat restituirea sumei ce face obiectul petitului principal, ci pârâta, astfel încât, în mod legal, aceasta răspunde pentru prejudiciul constând în dobânda legală în materie fiscală aferentă sumei de care reclamanta a fost lipsită, respectiv pentru desfășurarea litigiului în fața instanței de judecată.
Prin urmare, în temeiul disp. art. 312 alin. (1) teza a II-a C.pr.civ. (1865), Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI împotriva sentinței civile nr. 1831/5.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimată-reclamantă . SRL și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. I. P. S. V. R. M.
GREFIER
S. I.
Red. RV/ 2 ex./05.03.2014
Jud. fond - M. I.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1469/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 9187/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
