Pretentii. Decizia nr. 9187/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9187/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 2862/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 9187
Ședința publică de la 9 decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: O. S.
JUDECĂTOR: H. P.
JUDECĂTOR: A. M. G.
GREFIER: V. M. F.
Pe rol este soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București prin Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 2949/18.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant H. Ș. și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, conform prev. 104 alin 13 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în raport de dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și constatând recursul în stare de judecată Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
deliberând, constată:
- C. procesual. Susținerile părților
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.01.2013, reclamantul H. Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1, restituirea sumei de 5.258 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante achitată la data de 10.07.2012, cu chitanța . nr._, pentru un autoturism marca Opel Astra, an de fabricație 2006, achiziționat din Germania.
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că autovehiculul a fost înmatriculat pentru prima dată în Uniunea Europeană în anul 2006, astfel că taxa este nelegală, contravenind art. 90, art. 25 și art.28 din Tratatul Comunității Europene.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.148 din Constituția României și ale Tratatului Comunității Europene, cele ale legii 554/2004, Legea 571/2003, Legea 157/2005.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 conform O.P.A.N.A.F. nr.3411/08.11.2011, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive A.F.P. sector 1, în susținerea căreia a arătat că taxa de poluare achitată de reclamant nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice sector 1, conform dispozițiilor art.16 din OG nr.92/2003, astfel că între reclamant și AFP sector 3 nu s-a stabilit un raport juridic fiscal prin plata acestei taxe, ce se face venit la bugetul F. pentru Mediu și este gestionată de Administrația F. pentru Mediu.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că taxa achitată de reclamant a fost legal încasată, conform prevederilor Legii nr.9/2012, fiind stabilită în baza documentelor depuse de reclamant, astfel că nu poate fi restituită.
A susținut pârâta că, prin . data de 13.01.2012, a Legii nr. 9/2012, a fost reglementată eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 din actul normativ.
În ceea ce privește solicitarea de obligare a sa la plata dobânzii, a arătat că pârâtul nu a făcut dovada producerii vreunui prejudiciu și nici nu a dovedit că taxa pentru emisiile poluante a fost achitată către bugetul de stat, situație în care, conform art.124 din Codul de procedură fiscală, s-ar fi putut solicita restituirea sa în temeiul art.117 alin.2 sau, după caz, a art.70 din Codul de procedură fiscală, acordarea dobânzilor făcându-se la solicitarea contribuabililor.
Referitor la cheltuielile de judecată, a arătat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 din Codul de procedură civilă, întrucât, pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, partea care a pierdut procesul trebuie să se afle în culpă procesuală, în sensul că prin atitudinea sa a determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție pentru acordarea cheltuielilor de judecată este, susține recurenta, aceea capartea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, însă nici această condiție nu este îndeplinită.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina sa, pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, taxa de poluare fiind datorată în temeiul legii.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu solicitând, în ipoteza în care se va respinge excepția lipsei calității sale procesuale pasive, obligarea acesteia din urmă la restituirea taxei pe poluare solicitate de reclamant.
În drept au fost invocate prevederile art.115 și art.60 din Codul de procedură civilă, cele ale Legii nr.554/2004, Legea nr.9/2012.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a depus întâmpinare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
2. Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 2949/18.04.2014, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. sector 1 București și a admis atât cererea principală cât și cererea de chemare în garanție, obligând pârâta să restituie reclamantului suma de 5.258 lei, cu dobânda legală fiscală calculată de la data plății taxei (10.07.2012) și până la data stingerii obligației de restituire și chemata în garanție să plătească pârâtei sumele ce fac obiectul cererii introductive. În conformitate cu dispozițiile art.264 alin.1 din Codul de procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1164,3 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
În ceea ce privește legitimarea procesuală pasivă a Administrației Finanțelor Publice sector 1, prima instanță a reținut că pretențiile reclamantului vizează un pretins refuz nejustificat de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iar potrivit Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, aprobata prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, organul fiscal competent sa decida asupra restituirii sumelor nedatorate de catre contribuabili bugetului de stat, prevazute la art. 117 Cod procedură fiscală, este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 Cod procedură fiscală.
Cum domiciliul reclamantului este situat pe teritoriul administrativ al sectorului 1 al municipiului Bucuresti, rezultă că administrarea creanței fiscale constând în taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pretins nedatorată, intră în atribuțiile pârâtei.
Pe fondul cererii introductive de instanță, analizând dispozițiile Legii nr.9/2012, în forma activă la data prelevării taxei în discuție, Tribunalul a constatat că actul normativ este contrar art. 110 paragraful 1 din TFUE, astfel cum a fost interpretat acesta de jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, taxa instituită fiind discriminatorie, întrucât diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
În consecință, refuzul paratei de a restitui reclamantului suma în discutie are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel că, având în vedere și prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, pârâta a fost obligată la restituirea sumei de 5.258 lei încasată de la reclamant cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii legale, Tribunalul a reținut că obligația de plată a acesteia se circumscrie sferei raspunderii civile delictuale, derivând din încălcarea, de către autoritățile fiscale, a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabila numai jurisdictiilor ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt organele fiscale, iar împrejurarea că reclamantul a ales sa execute voluntar obligația impusa de lege, nu înlătura posibilitatea acestuia de a contesta baza legala în temeiul careia a facut plata, iar în caz de succes să ceară, organului fiscal care a încasat respectiva taxa ori jurisdictiei competente, sa o restituie, precum și să îl despagubească pentru pierderile suferite.
Cât privește punctul de plecare în calcularea dobanzii, Tribunalul a avut în vedere decizia preliminara pronunțată la data de 18.04.2012 in cauza C-565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu), prin care C.J.U.E. a statuat că: „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, decizie ce desființează, cu efect ex tunc, prevederea internă.
În ceea ce privește soluția de admitere a cererii de chemare în garanței, prima instanță arată că, din interpretarea logico-sistematica a prevederilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, art. 3 alin. 5-8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012 aprobate prin H.G. nr. 9/2012 și art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată de contribuabili la unitatile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care acestia sunt inregistrati ca platitori de impozite si taxe sau isi au domiciliul fiscal, sumele fiind ulterior transferate în contul Administratiei F. pentru Mediu.
Prin urmare, pe baza raporturilor juridice astfel stabilite între administrațiile finanțelor publice și A. F. pentru Mediu, în situatia in care sunt obligate la restituirea taxei pentru emisiile poluante incasate, primele sunt indreptatite a se regresa impotriva celei din urmă cel putin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințea formulat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea AFP sector 1, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a A.F.P. sector 1 București, cu consecința obligării Administrației F. pentru Mediu la plata sumei de 5.258 lei către reclamant și respingerii cererii de acordare a dobânzii fiscale și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art.3041 din Codul de procedură civilă, recurenta arată:
3.1.instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 9/2012, instituția căreia îi revine obligația administrării și gestionării bugetului la care se constituite taxa pentru emisii poluante este Administrația F. pentru Mediu;
3.2.în mod greșit a fost admisă cererea de acordare a dobânzii fiscale, întrucât:
- data de la care se poate acorda este aceea la care petentul a primit un răspuns nefavorabil la contestația formulată, pentru că numai în aceste condiții s-ar putea reține că este vorba despre un refuz nejustificat;
- prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat dobânda legală, ce se aplică în raporturile civile, astfel că, acordându-i dobânda fiscală, prima instanță a dat mai mult decât s-a cerut;
- calculul dobânzii fiscale începe după expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire a taxei, conform art.24 alin.1 din Legea nr.554/2004, astfel că obligația AFP sector 1, de plată a dobânzii legale, nu este născută;
- instanța de fond nu a avut în vedere faptul că AFP sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției, de autoritățile publice abilitate.
3.3.Hotărârea este nelegală și în ceea ce privește modalitatea de soluționare a capătului de cerere accesoriu, privind cheltuielile de judecată, deoarece au fost greșit aplicate dispozițiile art.45 din OG nr.80/2013
Arată recurenta că, potrivit art.45 alin.1 lit.f) din OUG nr.80/2013, „sumele achitate cu titlu de taxe de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații:(…) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”,
Susține că, în cazul în care nu ar fi formulat prezentul recurs și s-ar conforma hotărârii primei instanțe, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr.2418/01.04.2014, reclamantul ar beneficia, la cerere, și de restituirea taxei de timbru, îmbogățindu-se fără just temei.
Conform art.45 alin.(5) din OUG nr.80/2013, cererea de restituire soluționată de instanța de judecată va fi depusă, în vederea restituirii, la unitatea administrativ teritorială care a încasat taxa de timbru, respectiv Direcția de Impozite si Taxe Locale Sector 1 - organ al administrației publice locale (Primăria Sectorului 1) - diferit de Administrația Finanțelor Publice Sector 6, instituție fără personalitate juridica din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala - Ministerul Finanțelor Publice, iar după obținerea sumei de la DITL sector 1, contestatorul s-ar putea îndrepta și împotriva AFP sector 1 și, astfel, ar obține încă odată aceeași sumă, îmbogățindu-se fără justă cauză.
În ceea ce privește onorariul de avocat, recurenta arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, plata cheltuielilor de judecată presupune ca acestea să fie dovedite ca reale și necesare și, în plus, să aibă un nivel rezonabil, putând fi recuperate în măsura în care se raportează la încălcarea constatată.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente și a materialului probator administrat în cauză, Curtea constată recursul nefondat, pentru considerentele ce succed:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 1, a fost în mod corect respinsă de prima instanță.
AFP sector 1 este emitenta deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante și a încasat taxa în cuantum de 5.258 lei, astfel încât raporturile juridice de drept administrativ fiscal s-au născut între intimatul-reclamant și această autoritate administrativă, neavând relevanță, din această perspectivă, împrejurarea că suma încasată cu acest titlu se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de Administrația F. pentru Mediu.
În aceeași ordine de idei, Curtea reține că, potrivit Legii nr. 9/2012, cererea de restituire se depune la organul fiscal competent și se soluționează de către acesta, pe baza unei note de restituire, restituirea efectivă fiind efectuată tot de organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma.
Neîntemeiată este și critica recurentei-pârâte privind obligarea sa la plata dobânzii fiscale.
Faptul că reclamantul a indicat un temei de drept inaplicabil în cauză, nu împiedică acordarea dobânzii fiscale, întrucât instanța de judecată nu este ținută de temeiul de drept indicat de parte, cererea fiind analizată în raport de prevederile legii speciale, respectiv cele ale Codului de procedură fiscală.
În ceea ce privește data de la care dobânda este datorată, Curtea amintește că, pe lângă reglementarea internă expresă a dreptului contribuabilului de a solicita și primi dobânzile aferente, C.J.U.E. s-a pronunțat constant că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă.
Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (cauzele reunite 397/98 și 410/98-Metallgesellschaft și alții, cauza 446/04-Test Claimants in the FII Group Litigation, cauzele reunite 113/10, 147/2010 și 234/10-Zuckerfabrik Jülich). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest drept.
În această privință, Curtea a statuat că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.
Curtea constată că, la data de 18.04.2013, C.J.U.E., prin răspunsul formulat la întrebarea preliminară în cauza 565/11-I., s-a pronunțat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, dacă în ceea ce privește principiul echivalenței, Curtea a arătat că nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal, în condițiile în care din dosarul de care dispune pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, în ceea ce privește principiul efectivității, Curtea europeană a arătat că acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
În speță, C.J.U.E. a constatat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință.
Având în vedere hotărârea din cauza 565/11-I., CJUE nu numai că a recunoscut dreptul contribuabilului de a i se restitui cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, dar a statuat că dobânda ar trebui achitată de la data plății taxei, astfel că nu poate fi primită critica recurentei-pârâte cu privire la greșita sa obligare de către instanța de fond la plata dobânzii fiscale de la data perceperii taxei contrare dreptului european.
În ceea ce privește obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 274 și art.276 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care A.F.P. Sector 1 a pierdut procesul, dispunându-se restituirea sumei percepute cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda fiscală de la data la care suma a fost încasată și până la data stingerii obligației de restituire.
Nu pot fi reținute criticile fondate de recurentă pe dispozițiile ce reglementează procedura de restituire a taxei judiciare de timbru în cazul admiterii contestației la executare (reglementarea în vigoare la data sesizării instanței cu prezenta acțiune fiind aceea de la art.23 din Legea nr.146/1997) procedură inaplicabilă întrucât instanța nu a fost învestită cu soluționarea unui astfel de litigiu, iar în ceea ce privește onorariul de avocat, se constată că recurenta amintește principiile ce stau la baza acordării acestor cheltuieli de judecată, fără însă a formula vreo critică în legătură cu suma acordată de Tribunal.
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 2949/18.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant H. Ș. și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.12.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
O. S. H. P. A. M. G.
Grefier,
V. M. F.
Red /th.red.AMG
2 ex – 14.01.2015
Jud fond: C. A.
Tribunalul București - SCAF
| ← Pretentii. Decizia nr. 882/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2811/2014. Curtea de... → |
|---|
