Anulare act administrativ. Decizia nr. 8233/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8233/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 2627/2/2012*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8233
Ședința publică din data de 06.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Z. G. L.
JUDECĂTOR: D. G.
JUDECĂTOR: Ș. A.
GREFIER: M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva Sentinței civile nr. 6888/04.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant G. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru intimatul – reclamant doamnele avocat N. S., cu împuternicire avocațială la fila 18 dosar și N. C., cu împuternicire avocațială la fila 77 dosar, lipsind recurenta – pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Doamna avocat N. S. precizează că, împreună cu Notele de Ședință depuse anterior la dosar din partea Comisiei Naționale Pentru Compensarea Imobilelor s-au solicitat mai multe înscrisuri enumerate la fila 3 din aceste Note, respectiv fila 36 din dosar. La fila următoare se menționează că se impune a se completa dosarul. Legea nr. 165/2013 menționează că această solicitare de completare a dosarului trebuia făcută în scris de către CNCI către persoanele îndreptățite. Din punctul său de vedere depunerea la acest moment a Notelor Scrise de către autoritatea publică recurentă – pârâtă nu echivalează cu o solicitare de completare a dosarului pe de o parte, iar pe de altă parte, multe dintre înscrisurile de care se face vorbire, solicitate părții pe care o reprezintă, nu le-ar putea procura pentru că nu le deține: cum este cazul referatului cu situația juridică a terenului la momentul preluării și în prezent și Reglementări urbanistice – Zonificare” aferente PUG- ului.
În opinia sa, având în vedere prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 269/2014 și în măsura în care instanța apreciază că nu se impune depunerea altor înscrisuri pentru soluționarea dosarului de față, respectiv pentru emiterea unei hotărâri prin care să fie obligată Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor să valideze Hotărârea și să emită Decizia de compensare pe puncte, din punctul său de vedere se află în stare de judecată, nemaiavând alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat.
Curtea, față de cele învederate de apărătorul intimatului – reclamant, raportat la actele și lucrările dosarului și la obiectul pricinii dedusă judecății, apreciază că probele deja administrate până la acest moment sunt suficiente pentru soluționarea cauzei, motiv pentru care declară dezbaterile închise și acordă cuvântul pe fondul recursului, inclusiv pe excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocată de recurenta – pârâtă prin Notele de ședință depuse la dosar.
Doamna avocat N. S. învederează că, în ceea ce privește excepția prematurității cererii de chemare în judecată, solicită respingerea acesteia, având în vedere considerentele expuse de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 269/07.05.2014 cu privire la faptul că prevederile art. 4 teza a II-a sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la articolul 34 din Legea nr. 165/2013 nu se aplică dosarelor aflate în curs de soluționare la momentul formulării cererilor. Din acest punct de vedere, solicită a se avea în vedere că acțiunea este formulată la nivelul anului 2012, deci nu se pune problema existenței prematurității acțiunii.
Pe fondul cauzei solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică. Solicită a se avea în vedere faptul că, în momentul formulării acțiunii în instanță, în anul 2012, acest dosar parcursese, potrivit legii în vigoare la acel moment, respectiv Legea nr. 247/2005, etapa înregistrării, verificării și analizării tuturor actelor, ba chiar și etapa evaluării, urmând doar să fie îndeplinită condiția de emitere a deciziei / titlu de despăgubire. Nu s-a mai întâmplat acest lucru pentru că din momentul finalizării și etapei evaluării și până la momentul promovării acțiunii, respectiv și până la momentul apariției Legii nr. 165/2013 nu a mai avut loc nici o ședință în cadrul Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor. Chiar în întâmpinarea formulată de Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor la momentul soluționării pe fond a cauzei se recunoaște că, într-adevăr, dosarul era în stadiul de soluționare, adică parcursese etapa verificării, analizării și evaluării. S-a menționat că nu se putuse emite Decizia respectiv nu și-au putut îndeplini obligațiile legale din diferite motive și condiții ce nu au ținut de culpa acestei autorități. Deci există o recunoaștere a faptului că verificarea dosarului a avut loc, urmând doar a se pronunța doar cu privire la evaluare. Prin apariția Legii nr. 165/2013 și prin normele instituite de decizia Curții Constituționale s-a stabilit că ceea ce pot face instanțele în dosarele aflate în recurs în acest stadiu este cel mult să pronunțe o hotărâre prin care să oblige Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor, ce este succesoarea în drepturi a Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor, să valideze sau, după caz, să invalideze aceste Hotărâri ale Comisiilor Locale și să emită decizie de acordare puncte, în situația în care nu se mai poate restitui în natură, cum este și cazul de față, conform expertizei efectuată în cauză, ce face dovada imposibilității restituirii în natură a imobilului respectiv cât și toate celelalte referate întocmite în cauză. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.03.2012, reclamantul G. V., in contradictoriu cu paratul S. R. prin COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, a solicitat obligarea paratului sa emită decizia reprezentând titlul de despăgubire in valoare de_ lei ,potrivit raportului de evaluare întocmit in dosarul nr._/FFCC/2011, in termen de 30 de zile de la data expirării termenului de 6 luni instituit de Ordonanța de Urgenta nr. 4 din 13 martie 2012;precum si la plata unor penalități in cuantum de 200 lei/ zi pentru flecare zi de întârziere peste termenul de 30 de zile arătat mai sus.
Prin sentința civilă nr. 6888/04.12.2012, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, ca nefondata, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul S. R., prin CCSD, la emiterea titlului de despăgubire în dosarul reclamantului nr._/FFCC/2011, în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei de suspendare operata conform art.1 din OUG nr.4/2012, astfel cum a fost aprobata prin Legea 117/2012 și a respins restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii privind obligarea paratului la emiterea titlului de despăgubire in valoare de_ lei, stabilita prin raportul de evaluare întocmit in procedura administrativa, ca argumentele expuse de către parat in susținerea acestei excepții se circumscriu in realitate unor apărări de fond, care vizează îndreptățirea reclamantului la suma în discuție, în condițiile în care anumite etape administrative prealabile emiterii titlului de despăgubire nu au fost parcurse, conform procedurii prevăzute pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, reglementata in Titlul VII al Legii 247/2005.Aspectele evocate de către parat vizează practic temeinicia cererii reclamantului, astfel ca se impune analizarea lor odată cu fondul cauzei.
Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că prin Hotărârea nr.259/20.08.2010 emisa de Comisia Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor ,in temeiul art.12 alin.2 si art.51 din Legea 18/1999, a fost validata propunerea Comisiei orășenești Voluntari pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, de înscriere a suprafeței de 14,4948 ha in anexa 23 (despăgubiri), a autorului M. V. si a titularului G. V. ,conform contractului de cesiune de drepturi nr.1913/02.09.2009, încheiat de BNP Asociați M. si N. M..
Dosarul reclamantului, precum și hotărârea anterior menționata aferenta au fost înaintate la Secretariatul CCSD și înregistrate sub nr._/FFCC/21.02.2011.
Se reține dispozițiile art.16 alin. 4 5 si 7 din Legea 247/2005.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a parcurs etapa înregistrării etapa transmiterii către societatea de evaluatori ,desemnată în mod aleatoriu de către Comisia Centrală, fiind întocmit un prim raport de evaluare întocmit de către S.C. Fincontrol Consulting SRL,care insa nu a fost aprobat de către C.C.S.D.
Dosarul a fost redistribuit unei alte societăți de evaluatori, recte S.C. Romcontrol SA, care a întocmit raportul de evaluare la data de 14.06.2011(fila 19 dosar), stabilind o valoare de piață estimata a ternului de_ lei.
Acest din urma raport a fost înaintat CCSD, însă, din lipsa de cvorum, nu a putut fi aprobat nici în ședința din data de 14.12.2011, nici in cea din data de 09.03.2012, astfel cum a arătat pârâtul. Prin urmare, nu a fost emisa nici decizia care să conțină titlul de despăgubire.
In acest context, Curtea retine ca dificultățile organizatorice pe care le reclama pârâtul referitor la neîntrunirea in mod repetat a condițiilor legale pentru desfășurarea ședințelor Comisiei Centrale, în scopul aprobării raportului de evaluare si emiterii deciziei, nu justifica tergiversarea soluționării cererii reclamantului, cu atât mai mult cu cat nu sunt imputabile acestuia.
Garanția unui proces echitabil instituită de art. 6 din CEDO se impune a fi analizata nu numai in raport de procedura derulata în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.
În aceste condiții, refuzul CCSD de a aproba raportul de evaluare și de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile legale anterior citate ,apare ca nejustificat, fapt ce impune admiterea acțiunii.
Pe de alta parte, Curtea retine ca, potrivit articolului unic al OUG nr.4/2012, astfel cum a fost aprobata prin Legea 117/2012 ,(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, paratul este ținut a îndeplini obligațiile anterior menționate la expirarea perioadei operate conform textului de lege anterior menționat.
Așa fiind, Curtea dispune obligarea pârâtului la emiterea titlului de despăgubire în dosarul reclamantului nr._/FFCC/2011, în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei de suspendare operata conform art.1 din OUG nr.4/2012,astfel cum a fost aprobata prin Legea 117/2012.
Curtea nu admite cererea reclamantului privitor la obligarea paratului la emiterea titlului de despăgubire în cuantumul solicitat de acesta, anume_ lei, câtă vreme paratul însuși nu a făcut o evaluare proprie a concluziilor expertului desemnat in procedura administrativa cu privire la valoare imobilului în discuție.
O atare soluție se impune câtă vreme, conform dispozițiilor art.16.14. din HG nr.1095/2005pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Comisia Centrală ,în baza raportului de evaluare, poate proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Împrejurarea ca reclamantul a achiesat la concluziile raportului de expertiza întocmit in cauza de societatea de evaluatori desemnata nu îl îndreptățește pe acesta in mod automat la emiterea titlului de despăgubire pentru suma anterior menționată, câtă vreme Comisia Centrala nu a fost în măsura a-si exercita propriul drept de analiza si control asupra expertizei din punctul de vedere al conformității evaluării realizate cu Standardele Internaționale de Evaluare.
In acest context, Curtea retine ca, în conformitate cu dispozițiile art. 1 si 8 alin.1 din legea 554/2004, instanța de contencios administrativ este îndrituita la cenzurarea refuzului de soluționare a cererii reclamantului de acordare de despăgubiri prin raportare la durata nerezonabila a procedurilor administrative, inclusiv din perspectiva neanalizării de către Comisa Centrala a raportului de evaluare întocmit in cauza, iar, în conformitate cu art.18 alin.1 din Legea 554/2004 ,aceasta poate dispune obligarea autorității la emiterea actului administrativ.
În speță, obligarea paratului la emiterea titlului de despăgubire presupune in mod logic si parcurgerea etapei de verificare a raportului de evaluare in sensul celor arătate anterior.
Cât privește solicitarea reclamantului de obligare a paratului la plata penalităților de întârziere, Curtea a reținut ca stabilirea obligației sub sancțiunea penalităților de întârziere se constituie într-o facultate pentru instanță, iar în speță se apreciază că nu se impune la acest moment aplicarea unei sancțiuni menite să ducă la executarea hotărârii, astfel de măsuri putând fi dispuse ulterior, în condițiile art.24 din Legea 554/2004, daca autoritatea publică va refuza să execute de bună voie hotărârea instanței.
Împotriva sentinței civile nr. 6888/04.12.2012, pronunțată de Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 31.05.2013, solicitând admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că pârâta a refuzat în mod nejustificat aprobarea raportului de evaluare și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Referitor la aprecierile instanței privind nerespectarea de către pârâta Comisia Centrală a termenului rezonabil prevăzut de art. 6 alin. 1 din CEDO în soluționarea dosarului reclamantului, (aprecieri ce au constituit de fapt fundamentul pronunțării sentinței recurate) consideră că acestea sunt neîntemeiate din următoarele motive:
Față de aspectele reținute de către instanța de fond, subliniază faptul că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape: - etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Cap. V. Titlul VII din actul normativ amintit, urmată de etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul cererii de reconstituire ș± etapa evaluării, etapă în care, dacă, după analizarea dosarului, se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire", introduse de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005.
în cauza supusă judecății, subliniem faptul că dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii la care face referire reclamantul a fost transmis de către Prefectura Ilfov Secretariatului Comisiei Centrale, unde a fost înregistrat sub nr._/FFCC/2011.
De reținut că, inițial, pentru dosarul nr._/FFCC a fost întocmit raportul de evaluare de către societatea de evaluatori . S.R.L., desemnată aleatoriu să efectueze lucrarea, raport ce nu a fost aprobat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care a decis transmiterea dosarului spre reevaluare.
Învederează faptul că, în conformitate cu prevederile pct. 16.14 din H.G.1095/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În consecință, pentru dosarul de despăgubiri nr._/FFCC a fost întocmit un nou raport de evaluare de către societatea de evaluatori .>
Învederează faptul că, în cadrul etapei evaluării imobilelor ce formează obiectul dosarelor de despăgubire transmise Secretariatului CCSD, sunt parcurse următoarele operațiuni administrative care presupun:
1) întocmirea anexei ce va fi transmisă evaluatorului desemnat în mod aleatoriu de către CCSD, alături de întreaga documentație aferentă deciziei/dispoziției emise de entitatea învestită cu soluționarea acesteia precum și cu întocmirea respectivului dosar de despăgubire;
2) preluarea documentației și întocmirea raportului de evaluare de către societatea de evaluatori, raport având ca obiect imobilul descris în anexa întocmită de Secretariatul CCSD;
3) transmiterea raportului de evaluare, de către evaluatorul desemnat, Comisiei Centrale și persoanelor îndreptățite;
4) verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD sub aspectul respectării prevederilor pct. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, în sensul stabilirii existenței oricărui înscris din care să rezulte faptul că, raportul de evaluare a fost comunicat persoanei îndreptățite, iar aceasta a luat cunoștință de valoarea estimată a imobilului (valoare specificată în cuprinsul raportului de evaluare) pentru care urmează a se acorda despăgubiri;
5) verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD - alături de documentația aferentă dosarului de despăgubire - pentru a se constata dacă, ulterior transmiterii raportului de evaluare persoanei îndreptățite, aceasta a formulat obiecțiuni față de acesta, caz în care urmează a se respecta procedura soluționării contestației la raportul de evaluare, astfel cum este prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare;
6) verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD sub aspectul respectării Standardelor Internaționale de Evaluare, de către evaluatorul desemnat a întocmi lucrarea de specialitate;
Invocă în acest sens dispozițiile art.2 alin.1 lit. e) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care prevăd că: „stabilirea valorii de piață se face în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare".
Standardele Internaționale de Evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare (IVSC - International Valuation Standards Committee) (a se vedea în acest sens art. 2 alin. 1 lit. e) Titlul VII din Legea nr. 247/2005).
Totodată, în conformitate cu art.3, lit. d) Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, evaluator este persoana fizică sau juridică cu experiență semnificativă în domeniu, competență în evaluare pe piața proprietăților imobiliare, care cunoaște, înțelege și poate pune în aplicare în mod corect acele metode și tehnici recunoscute care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, și care este membru al unei asociații naționale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publică având calitatea de evaluator independent.
Potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare ediția a opta - IVS 1, pct. 5.1.4 la întocmirea lucrării de specialitate „evaluatorul va prezenta informații suficiente pentru a permite celor care citesc și se bazează pe raportul de evaluare să înțeleagă informațiile din acesta, raționamentul, analizele si concluziile și de asemenea „orice raport de evaluare trebuie să includă o descriere a informațiilor și datelor analizate, a analizelor de piață efectuate, a abordărilor și procedurilor de evaluare aplicate, ca și raționamentul care susține analizele, opiniile și concluziile din raport."
7) supunerea raportului de evaluare atenției Comisiei Centrale, în ședința acesteia, în vederea aprobării și emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Totodată, solicită a se avea în vedere aspectele anterior menționate (referitoare la complexitatea etapei evaluării, a cărei parcurgere, în totalitate, presupune inevitabil și un interval de timp corespunzător - interval pe care Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor l-a parcurs fără întârzieri nejustificate, în ceea ce privește dosarul reclamantului). De altfel, mai arată faptul că, procedură administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este o procedură specială, căreia nu îi sunt aplicabile termenele și condițiile procedurale generale din legea contenciosului administrativ.
Mai mult, subliniază faptul că, prin raportare la natura evident complexă a procedurii stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv de către stat, în situația concretă a dosarului reclamantului nu s-a depășit un termen rezonabil de soluționare a acestuia, întrucât după verificarea raportului de evaluare la nivelul Secretariatului CCSD, acesta a fost supus atenției Comisiei Centrale în ședințele acesteia din data de 14.12.2011 și respectiv 09.03.2012. Subliniem de asemenea faptul că, în data de 14.12.2012 și ulterior în 09.03.2012, când au fost convocați membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea participării la lucrările ședinței comisiei, s-a constatat de către membrii prezenți la ședință și s-a consemnat în procesul-verbal încheiat faptul că nu s-a întrunit cvorumul cerut de Iepe, respectiv de art. 14 alin. (2), teza a II-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit căruia „Comisia Centrală va lucra în ședință în prezența a minim 7 membri și va decide cu majoritatea de voturi a celor prezenți".
Menționează că, în prezent, evaluarea și emiterea titlurilor de despăgubire sunt suspendate până la dat de 15.05.2013 în condițiile O.U.G.nr.4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și respectiv în condițiile Legii nr. 117/04.07.2012.
Precizează că numai în cadrul Ședințelor Comisiei Centrale se desemnează evaluatorii și se aprobă rapoartele de evaluare, în vederea emiterii deciziilor.
Prin urmare, menționează faptul că, nu a existat niciodată intenția de a se tergiversa soluționarea dosarului de despăgubire nr._/FFCC.
III. În ceea ce privește reținerile instanței de fond potrivit cărora: „dificultățile organizatorice pe care le reclamă pârâtul referitor la neîntrunirea în mod repetat a condițiilor legale pentru desfășurarea ședințelor Comisiei Centrale, în scopul aprobării raportului de evaluare și emiterii deciziei nu justifică tergiversarea soluționării cererii reclamantului", subliniază faptul că lipsa cvorumului cerut de lege este o situație obiectivă ce a determinat în cadrul celor două ședințe la care am făcut referire imposibilitatea soluționării dosarului nr._/FFCC.
IV. În acest context, precizează că verificarea raportului de evaluare de către personalul specializat al autorității nu conduce la aprobarea acestuia de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deoarece autoritatea nu se pronunță cu privire la valoarea stabilită prin raport, ci doar atestă faptul că evaluatorul a respectat Standardele Internaționale de Evaluare.
Potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, valoarea de piață se definește ca fiind „suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat la data evaluării, între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție nepărtinitoare, după un marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere."
Definiția valorii de piață se aplică în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare-IVS-2011, care prevăd că ,, valoarea să fie specifică unui moment, unei anumite date. Deoarece piețele și condițiile de piață se pot modifica, valoarea estimată poate să fie incorectă sau nepotrivită pentru o altă dată. Mărimea valorii va reflecta starea și circumstanțele pieței curente, așa cum sunt ele la data efectivă a evaluării și nu la o dată anterioară sau la o dată viitoare..."
Așadar, dat fiind aspectele mai sus precizate, rezultă fără putință de tăgadă că raportul de evaluare întocmit în această speță la nivelul anului 2011, poate să nu mai reflecte valoarea de piață la această dată a imobilului evaluat, fapt pentru care este necesar, fie să se solicite opinia unui evaluator cu privire la valabilitatea valorii de piață opinate inițial, fie să se efectueze un nou raport de evaluare care să stabilească o nouă valoare de piață cât mai apropiată de data la care urmează a se acorda despăgubirile.
V. Precizează că prin adoptarea Legii nr. 247/2005 a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură și totodată a fost înființată o entitate competentă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ (Titlul VII din Legea nr. 247/2005). Prin urmare, semnalăm onoratei instanțe că nici o altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.
De asemenea, pune în vedere că raportul de evaluare nu întrunește caracterele unui act administrativ de autoritate. El nu este hotărâtor, nu are caracter executoriu și, de asemenea, nu stabilește o creanță certă și exigibilă în favoarea beneficiarului. Raportul doar pregătește luarea unei măsuri privind reclamantul, măsura care va fi stabilită în cuprinsul titlului de despăgubiri.
Nu în ultimul rând, invocă și Decizia nr. 27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 120 din 17.02.2012, decizie prin care, în soluționarea unui recurs în interesul legii, Curtea a stabilit că acțiunile prin care se solicită instanțelor judecătorești să se stabilească cuantumul despăgubirilor care ar urma să se acorde solicitanților, fără a se urma procedura administrativă prevăzută de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, sunt inadmisibile.
VI. Învederează faptul că, începând cu data de 15 martie 2012, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Potrivit actului normativ, „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente".
În privința termenului de suspendare prevăzut de O.U.G. nr.4/2012, învederează următoarele aspecte:
Suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii CEDO din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României și a fost determinată și de imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.
Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se va emite titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.
În privința resurselor financiare, respectiv cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru plata despăgubirilor nu mai există în prezent, după cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G.nr.4/2012.
Astfel, Fondul Proprietatea s-a epuizat în proporție de peste 99%, iar, plata în numerar a fost sistată timp de 2 ani datorită lipsei fondurilor necesare în acest sens. în aceste condiții, emiterea titlurilor de despăgubire nu ar avea o acoperire, fiind necesară găsirea altor resurse financiare aferente plății acestor despăgubiri.
Pentru plata despăgubirilor în numerar, ca urmare a suspendării plății timp de 2 ani prin O.U.G.nr.62/2010, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că emiterea titlurilor de plată apare ca prematură, până la expirarea acestui termen, astfel că, pentru identitate de rațiune această soluție poate fi aplicată și în spețe de genul celei deduse judecății în prezenta cauză, pentru emiterea titlului de despăgubire ca urmare a adoptării O.U.G.nr.4/2012.
Pe de altă parte, prin hotărârea pronunțată în cauza - pilot M. A. împotriva României s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirilor acordate efectiv, cât și a mecanismului de acordare a acestora, pentru a ajunge la situația în care legislația internă să reglementeze o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită. Așa cum rezultă și nota de fundamentare a O.U.G.nr.4/2012, în intervalul de timp de 6 luni, interval prelungit prin Legea nr.117/2012, până la data de 15.05.2013, urmează a fi adoptat un act normativ, ceea ce justifică, încă o dată, oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor, respectiv pentru a avea o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie să le fie plătite despăgubiri, persoane aflate în aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente și a cuantumului acestor despăgubiri posibil a fi achitate în mod real, așa cum recomandă hotărârea CEDO amintită.
În aceste condiții, apreciază că nu este posibilă stabilirea îndeplinirii obligației privind emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, întrucât, așa cum am arătat, intenția legiuitorului a fost de a opri aceste proceduri până la reformarea legislației în domeniu. Totodată, prin instituirea acestui termen de suspendare, obligațiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, în toate ipotezele și implicit dreptul afirmat de reclamant, ca si condiție de exercitare a acțiunii civile, sunt afectate de un termen suspensiv în curs de desfășurare. Or, atât sub imperiul vechiului cod civil, cât și potrivit noului cod civil, creditorul-titular al unui drept afectat de un termen suspensiv nu poate cere realizarea dreptului, respectiv executarea obligației corelative acestui drept, înainte de împlinirea termenului.
De observat că, în Monitorul Oficial nr.456/06.07.2012, a fost publicată Legea nr. 117/2012 privind aprobarea OUG nr.4/2012 și OUG nr.62/2010, potrivit căreia termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15.05.2013.
Or, în condițiile în care procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri au fost suspendate până la data de 15.05.2013, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate acționa în afara cadrului legal mai sus menționat.
VII. Nici obligația de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la încetarea suspendării dispuse prin O.U.G. nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr.117/2012 nu poate fi reținută în sarcina C.C.S.D., deoarece aceasta ar conduce la încălcarea prevederilor legale privind ordinea soluționării dosarelor de fond funciar.
Este bine știut faptul că în materia fondului funciar C.C.S.D. soluționează dosarele în ordinea înregistrării acestora la Secretariatul Comisiei, or prin stabilirea acestei obligații instanța de fond nu face altceva decât să dispună încălcarea acestui principiu de soluționare.
Mai mult chiar, învederează și faptul potrivit căruia C.C.S.D. nu va putea pune în aplicare obligația stabilită prin sentință, deoarece nu are mijloacele necesare de a soluționa într-un termen de 30 de zile de la finalizarea perioadei de suspendare, multitudinea de dosare care s-a strâns în urma acestei perioade, nedispunând nici de personal și nici de legislația necesară.
De altfel, etapa evaluării dosarului este complexă și nu depinde numai de C.C.S.D., ci și de evaluatorii atestați de către ANEVAR, cărora nu li se poate impune să reevalueze dosarul într-un termen foarte scurt, cu atât mai mult cu cât aceștia au foarte multe lucrări de executat.
Concluzionând cele mai sus arătate rezultă fără putință și tăgadă faptul că stabilirea în sarcina C.C.S.D. a obligației de „rezolvare" a dosarului în 30 de zile de la data încetării perioadei de suspendare prevăzută de O.U.G. nr. 4/2012 aprobată prin Legea nr. 117/2012, nu face altceva decât să expună această Comisie la plata de penalități, ceea ce va conduce în opinia noastră la prejudicierea Statului R..
În drept, recurenta-pârâtă a invocat Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă., O.U.G. nr. 4/2012 aprobată prin Legea nr. 117/04.07.2012.
Intimatul-reclamant G. V. a formulat întâmpinare la data de 24.03.2014, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În cauză a fost introdusă COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, continuatoarea în drepturi a Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta-pârâtă a depus note de ședință prin care a invocat dispozițiile Legii nr. 165/2013, solicitând respingerea acțiunii ca prematură.
Curtea, analizând actele dosarului și susținerile părților în raport de prevederile legale incidente, reține următoarele:
În soluționarea cauzei în fond, instanța a analizat aplicarea de către pârâta CCSD a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și a sancționat nerespectarea unui termen rezonabil pentru îndeplinirea obligațiilor, obligând pârâtul la emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei de suspendare operată conform OUG nr. 4/2012 aprobată prin Legea nr. 117/2012.
Cu privire la procedura reglementată de Legea nr. 247/2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în Hotărârea- pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, că „părților interesate nu le era oferită nicio garanție în ceea ce privește durata sau rezultatul procedurii în fața comisiei centrale” și că „Fondul "Proprietatea" nu funcționează într-o manieră care să permită acordarea efectivă a unei despăgubiri tuturor beneficiarilor legilor de reparație care aleseseră să primească acțiuni” (pct. 184).
CEDO a reținut prin aceeași hotărâre că „faptul că reclamantele nu au primit încă o despăgubire și nu au nicio garanție cu privire la data la care o vor putea primi le-a impus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1”.
Deasemenea, CEDO a reținut (pct. 237) că „procedura hotărârii-pilot are menirea de a permite ca remediul cel mai rapid posibil să fie oferit la nivel național tuturor persoanelor afectate de problema structurală identificată prin hotărârea-pilot. Astfel, în hotărârea-pilot se poate decide amânarea tuturor cererilor similare în esență pentru perioada de timp necesară punerii în aplicare a măsurilor cu caracter general menite să rezolve respectiva problemă structurală”.
Conform pct. 238 și 239, Curtea EDO a enunțat modul său de abordare în hotărârile- pilot anterioare- în ceea ce privește cererile introduse pe rolul său înainte de pronunțarea Hotărârii- pilot „ar fi nedrept să li se ceară reclamanților să sesizeze din nou autoritățile naționale cu capetele de cerere respective, ținând cont de faptul că sufereau deja de mai mulți ani consecințele încălcării drepturilor lor garantate prin Convenție”, iar în ce privește cererile introduse după pronunțarea Hotărârii –pilot, „reclamanții ar putea fi invitați să formuleze capetele de cerere, în primul rând, în fața autorităților naționale”.
În toate cazurile, arată Curtea Europeană, „analiza cauzelor similare a fost amânată, în așteptarea punerii în aplicare a măsurilor cu caracter general” (pct. 240).
Curtea E.D.O. a hotărât, la pct. 6 al Hotărârii din 12.10.2010, ca „statul pârât să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție (paragrafele 229-236 de mai sus). Aceste măsuri vor trebui să fie puse în practică în termen de 18 luni de la data la care prezenta hotărâre va rămâne definitivă”.
La pct. 7 a hotărât să „suspende pentru o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri analiza tuturor cererilor rezultate din aceeași problematică generală, fără a prejudicia posibilitatea Curții de a declara inadmisibilă oricare dintre cauzele de acest tip sau de a lua act de o soluționare amiabilă la care vor fi ajuns eventual părțile, în aplicarea art. 37 sau art. 39 din Convenție”.
Termenul de 18 luni a fost prelungit până la 12.04.2013, și ulterior cu o lună.
La data de 17 mai 2013 a fost publicată în M. Of. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Conform art. 4 din această Lege, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Legea nr. 165/2013 a fost adoptată tocmai în scopul enunțat prin Hotărârea- pilot- „adoptarea de către autoritățile române a unor măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație”.
Din prevederile art. 4, rezultă neechivoc faptul că această lege este aplicabilă în speță.
Prin Decizia nr. 269/2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că „prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii”.
Normele tranzitorii, reglementate de art. 41 din Lege, nu se referă la situația reclamantului, dosarul acestuia nefiind aprobat de CCSD, iar despăgubirile nefiind stabilite prin hotărâre irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii. (art. 41: „ (1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei. (3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”).
Mai mult, astfel cum se observă din dispozițiile art. 41 alin. 5, și obligația privind emiterea titlului de despăgubire stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă la data intrării în vigoare a legii se va executa potrivit art. 21. Cu atât mai mult, procedura instituită de acest articol se va aplica în cazul cererilor privind emiterea titlului de despăgubire aflate în curs de soluționare pe rolul instanței.
Această procedură se va desfășura cu respectarea etapelor prevăzute de lege și în cadrul termenului stabilit cu aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 269/2014 și a dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În ce privește excepția prematurității invocată de recurenta- pârâtă, Curtea constată că aceasta vizează condițiile de exercitare a dreptului afirmat prin acțiune de către reclamant, constituind, deci, o apărare de fond, analizată ca motiv de recurs.
Aplicarea dispozițiilor art. 4 și 34 din Legea nr. 165/2013, intrate în vigoare după soluționarea acțiunii în fond, astfel cum sunt interpretate și aplicate urmare a pronunțării Deciziei nr. 269/2014 a Curții Constituționale, nu pot duce la respingerea acțiunii ca prematur formulate.
Conform Deciziei nr. 269/2014 a Curții Constituționale, pct. 28, „pentru a contracara riscul menționat al apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe - în acord cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța - o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligațiile impuse de instanță în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004”.
Curtea Constituțională reține la pct. 29 din considerentele deciziei, că „prin constatarea constituționalității prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea dată acestora prin prezenta decizie, se valorifică premisele legale existente pentru soluționarea definitivă, cu celeritate, a cauzelor aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a legii. Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii". Ulterior, decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor poate fi atacată, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.
Având în vedere aceste considerente, reținând dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. și art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., va admite recursul formulat de recurenta pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga pârâta COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR la verificarea existenței dreptului persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii, la evaluarea despăgubirilor cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, ajunge la concluzia că s-a făcut dovada dreptului și de a emite decizia de compensare, în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțarea deciziei, cu menținerea celorlalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva Sentinței civile nr. 6888/04.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant G. V..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâta COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR la verificarea existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, la evaluarea despăgubirilor cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, ajunge la concluzia că s-a făcut dovada dreptului și la emiterea deciziei de compensare, în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțarea deciziei.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, Z. G. L. D. G. Ș. A.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Red. jud.Ș.A.
JUD. FOND PATRAȘ B. L. - Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4394/2014.... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 9556/2014.... → |
|---|
