Anulare act administrativ. Decizia nr. 2604/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2604/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 328/87/2013
Dosar nr.:_ |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.: 2604
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.03.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: F. C. M.
JUDECĂTOR: P. C.
JUDECĂTOR: G. I. C.
GREFIER: C. P.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A., împotriva sentinței civile nr. 480 din data de 26.03.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul - reclamant D. M. A., având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, față de lipsa părților la acest termen de judecată, dar în considerarea faptului că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod Procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 480 din data de 26.03.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal s-au reținut și dispus următoarele:
Prin cererea înregistrată la tribunalul Teleorman sub nr._ /17.01.2013, reclamantul D. M. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A. a solicitat restituirea sumei de 6.207 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că înmatricularea în România a unui autoturism înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru al UE, unde s-a plătit deja o taxă de poluare, nu poate fi supusă unei noi taxări de același gen, încălcându-se principiul dublei impuneri.
Nefiind în ipoteza unei prime înmatriculări, ci a unei înmatriculări subsecvente în România, nu sunt aplicabile prevederile art. 5 din OUG nr. 50/2008, ci art. 90 din Tratatul UE.
Potrivit acestui ultim articol, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul general fiind acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, jurisprudența Curții Europene fiind în același sens.
În baza art. 148 din Constituția României, dispozițiile dreptului comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național.
În raport de deciziile Curții Europene de Justiție, toate cererile de restituire a taxei de poluare formulate în interiorul termenului de 5 ani prevăzut de art. 135 din Codul de procedură fiscală, sunt admisibile, tocmai pentru faptul că această taxă este incompatibilă cu dreptul european.
Regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale, însă aceste reguli trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, în sensul că pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național.
Din practica Curții Europene de Justiție rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor.
Dreptul de rambursare nu poate fi condiționat de un protest al contribuabilului adresat împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 504//2004, art. 16 și art. 148 din Constituție, art. 25, art. 28 din Directiva 92/12, 90/CE.
Pentru dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri – filele 6 - 17.
Analizând cererea în raport de probele administrate și prevederile legale incidente în cauză, instanța de fond a reținut că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:
Prin decizia din 17.08.2011 – fila 9, pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. a calculat în sarcina reclamantului o taxă de poluare în valoare de 6.207 lei, pentru înmatricularea în România a unui autovehicul deja înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene la data de 09.02.2005, taxă plătită de reclamant cu chitanța nr._/18.08.2011 – fila 8.
Potrivit prevederilor art. 90 paragraful 2 Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela al realizării obiectivelor prevăzute la art. 23-25, adică realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Interdicția reglementată de art. 90 din Tratat vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În condițiile în care taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat, nu se poate pune problema că taxa în discuție discriminează în mod direct.
Numai că, așa cum a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea pronunțată în cauza C-402/09 – T. versus statul român, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, formă a discriminării care se poate aprecia prin lipsa de neutralitate a taxei de poluare.
Ori Curtea a constatat că sub acest aspect reglementarea făcută prin OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate se caracterizează printr-o vechime și o uzură importante, sunt expuse unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională, nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, această reglementare a taxei de poluare are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Din această perspectivă, potrivit prevederilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare ale OUG nr. 50/2008.
În cauza de față nu se poate pune problema producerii unui efect negativ în patrimoniul pârâtei întrucât operează principiul simetriei juridice, adică taxa a fost încasată în contul chematului în garanție și tot din acest cont se și restituie, nicidecum din contul pârâtei.
În considerarea motivelor care preced în baza art.117 alin.1) lit. d) și art.124 din Codul de procedură fiscală, art.18 din Legea nr. 554/2004, va admite cererea reclamantului în sensul că va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. să-i restituie suma de 6.207 lei cu dobânda fiscală.
Asa fiind, tribunalul a dispus:
„Admite cererea formulată de reclamantul D. M. A., cu domiciliul ales în București, sector 3, ., ., . cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A., cu sediul în A., ., județul Teleorman.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 6.207 lei, taxă de poluare, cu dobânda fiscală”.
Impotriva sentintei civile mai sus indicate a formulat recurs AFP A., cu motivarea, in esență, că normele interne aplicabile in litigiu nu contravin dreptului Uniunii Europene invocat de prima instanta. Se mai critica si faptul ca actiunea este inadmsibila chiar si in contextul Deciziei in interesul legii nr. 24/2011.
Nu s-a depus intamapinare.
Analizând recursul formulat, Curtea retine că acesta nu este întemeiat și il va respinge ca atare.
In ceea ce priveste chestiunea admisibilitatii actiunii, Curtea retine:
Prin Decizia nr. 24/14.11.2011, ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj, stabilind că:
„2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.”
In atare conditii in care recursul in interesul legii indicat anterior are caracter obligatoriu pentru instante, interpretarea propusa de partea recurenta nu isi gaseste suport legal, fiind apreciata de instanta de recurs ca nefiind intemeiata, contribuabilul nefiind obligat sa urmeze procedura de contestare a deciziei de calcul in baza art. 117 alin. 1 lit d din Codul de procedura civila.
Pe fond, recursul formulat nu este întemeiat.
Curtea reține că, în mod corect prima instanta a admis actiunea reclamantului, aplicand cu prioritate dispozitiile dreptului comunitar incidente in spetă (art. 90 din Tratat, actualmente art. 110 din TFUE) cu referire la art. 148 din Constitutia Romaniei. Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat si că asupra incalcarii art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament intre produsele interne si cele importate din alte state ale UE, s-a pronuntat Curtea de la Luxembourg prin hotararea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotararea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c.Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Acest raționament rezultă din însuși cuprinsul cauzei T. c. României (Cauza C‑402/09).
Astfel, Curtea Europeana de Justiție a reținut, în mod expres faptul că articolul 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente. Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, în cauza C‑263/10 N. c. României, Curtea Europeană de Justiție a reținut, între altele că (...) toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Altfel spus, considerentele Curții Europene de Justiție consacra ideea ca taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Aceasta situație de discriminare a existat încă de la data achitarii taxei pe poluare de catre reclamant iar efectele sale nu pot fi anihilate decât prin restituirea taxei, astfel dupa cum a dispus prima instanta.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ. Curtea urmeaza sa respinga recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A., împotriva sentinței civile nr. 480 din data de 26.03.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul - reclamant D. M. A., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 31.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. M. F. P. C. G. I. C.
GREFIER,
P. C.
Redactat / Tehnoredactat FCM |
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 4596/2014. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4394/2014.... → |
|---|
