Pretentii. Sentința nr. 1900/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1900/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 9952/300/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1900

Ședința publică din 16.06.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: U. D.

GREFIER: I. C. D.

****************

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta . în contradictoriu pârâtul M. DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI, având ca obiect „declinat - pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta ., prin avocat C. N., în baza împuternicirii avocațiale de la dosarul de fond – fila 156, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Având cuvântul, reclamanta ., prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost obligată, obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând cerere de rambursare și încadrarea acesteia ca eligibilă. Astfel, arată că investiția este eligibilă, răspunsul pârâtului fiind că nu se încadrează în contractul de finanțare.

Pentru motivele arătate solicită admiterea acțiunii pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul cererii.

Solicită acordarea cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru.

Curtea în temeiul art. 394 Cod procedură civilă republ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanta P. M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul M. DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de_,71 lei reprezentând cererea de rambursare nr.2 și încadrarea acestei sume ca fiind cheltuială eligibilă conform contractului de finanțare nr.909/04.10.2010, cu cheltuieli de judecată.

In fapt, reclamanta arată că, la data de 04.10.2010 sub nr. 909 a fost încheiat „Contractul de finanțare prin programul Operațional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local domeniul major de intervenție 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor" având ca obiect conform art. 1 din acesta, acordarea finanțării nerambursabile de către Agenția (AM P.), pentru implementarea Proiectului nr._ intitulat „Dotare cu echipamente a cabinetului de obstretică - ginecologie ., denumit proiect.

Valoarea contractului de finanțare fiind de 1.148.467,70 lei din care Agenția pentru dezvoltare regională (AMPOR) se angaja să acorde o finanțare nerambursabilă de maximum 846.800.00 lei conform art. 4, alin 2 din contractul de finanțare, . în calitate de beneficiar, obligându-se să implementeze proiectul pe proprie răspundere în conformitate cu prevederile contractului de finanțare nr. 909 și al legislației în vigoare.

Astfel, au fost parcurse toate etapele contractului de finanțare așa cum acestea au fost aprobate, iar contravaloarea acestuia urmând a se efectua în 3 etape.

In prima etapă a fost achitată suma de 379.451,07 lei din 07.06.2011, iar în cea de a doua etapă suma de 381.205,22 lei din 08.1 1.2011 conform extraselor de cont pe care le atașăm.

Cea de a treia tranșă de plată a cererii de rambursare, cea finală conform contractului de finanțare nr. 909/04.10.2010 în sumă de 86.143,71 lei reprezentând cheltuieli aferente mobilierului specific activității prestate nu s-a mai efectuat, deoarece în urma transmiterii raportului de vizită pe teren nr. 2 efectuat în perioada 11.03._11, aceste cheltuieli au fost încadrate la cheltuieli neeligibile.

În motivarea raportului se specifică că aceste cheltuieli aferente mobilierului nu au fost precizate în cererea de finanțare sau planul de afaceri.

Dacă se va verifica cererea de finanțare la Capitolul 2.34 „Activitățile proiectul la punctul 6 este prevăzută „Achiziționarea mobilierului cu respectarea principiilor și regulilor privind achizițiile" iar în Planul de Afaceri la capitolul 2.3 punctul 12 din „Lista cu echipamentele” mobilierul și dotările care se vor achiziționa este prevăzut „mobilier cabinet ginecologic", iar la „Bugetul proiectului anexa V” la punctul 1.3 este prevăzut „mobilierul specific dotărilor serviciilor prestate".

Cabinetul ginecologic astfel cum este descris în Planul de afaceri este compus din: sala de așteptare, sala de consultație nr. 1, (inclusiv spațiul amenajat discuțiilor preliminare medic coordonator - pacient), sala de consultație nr. 2, sala de consultații nr. 3, grupuri sanitare și spațiu de depozitare.

Mobilierul aferent dotării serviciilor de specialitate prestate se referă la dotarea întregului cabinet ginecologic.

Întregul mobilier achiziționat (mobilier recepție, mobilier pentru sala de așteptare, birouri și scaune în cadrul sălilor de consultații precum și mobilier general pentru discuții preliminare) fiind absolut necesar desfășurării normale a activității cabinetului ginecologic.

Mobilierul specific dotării serviciului prestat a fost achiziționat conform facturii nr._ din 21.01.2011, iar suma care trebuia să fie achitată beneficiarei ca eligibilă era de 86.143,71 lei. Conform raportului de vizită pe teren nr. 2, reprezentanții Agenției au încadrat această sumă ca fiind neeligibilă având ca explicații „mobilierul general achiziționat nu este precizat în cererea de finanțare sau planul de afaceri".

Astfel încadrarea sumei de 86.143,71 lei aferente mobilierului achiziționat de beneficiarul . ca fiind neeligibilă cu motivarea că nu este precizat în cererea de finanțare și planul de afaceri este neîntemeiată și neadevărată.

La data de 24.01.2013 și 31.01.2013 pârâtele au fost convocate la conciliere, iar M. Dezvoltării Regionale și Turismului formulând un răspuns privind calitatea, iar AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ BUCUREȘTI - ILFOV nu a dat curs invitației.

În dovedirea acțiunii depune înscrisuri.

In drept: art. 1166, art. 1169, art. 1170, art. 1266, art. 1270, art. 1582,C.civ, art. 94 alin. 1 pct. j C.pr.civ și art. 194 C.pr.civ.

Pârâtul M. DEZVOLTĂRII REGIONALE Șl ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (M.D.R.A.P.), succesor în drepturile și obligațiile fostului Minister al Dezvoltării Regionale și Turismului a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei și prin care a solicitat, pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

În fapt, în motivarea întâmpinării, în esență, referitor la excepția necompetenței materiale a judecătoriei, pârâtul a arătat că toate cererile având ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, sunt de competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că suma de_,71 lei pretinsă de reclamantă este neeligibilă deoarece este aferentă unor cheltuieli privind achiziționarea de articole de mobilier de uz general, care nu au fost precizate în cererea de finanțare sau în planul de afaceri și care nu sunt specifice domeniului de servicii prestate.

Pe fond, arată că la data de 04.10.2010, între M. Dezvoltării Regionale și Turismului (actualmente M.D.R.A.P.) - în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional (A.M.P.O.R.), Agenția pentru Dezvoltare Regională București-llfov - în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional (0.1.) și . - în calitate de beneficiar, a fost încheiat Contractul de finanțare nr. 909, cod SMIS_ (denumit în continuare "Contract"), având ca obiect implementarea proiectului „Dotarea cu echipamente a cabinetului de obstretica- ginecologie .".

Conform art. 6 din Contract, rambursarea cheltuielilor eligibile urma să se efectueze de către A.M.P.O.R. în conformitate cu Anexa III - Instrucțiuni de prefinantare si rambursare a cheltuielilor, pe baza cererilor de rambursare ale Beneficiarului înaintate ^ de către 0.1. la A.M.P.O.R.

Potrivit art. 1 alin. 4) și 5) din Contract: ""(4) Cererea de finanțare depusă de beneficiar, rezultată în urma verificărilor, modificărilor și completărilor efectuate pe parcursul procesului de evaluare și selecție, devine anexă la prezentul Contract, făcând porte integrantă din acesta. (5) Beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze Proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract si cu legislația națională și comunitară în vigoare"".

De asemenea, în conformitate cu art. 7 lit. A alin. 2, "Beneficiarul se obligă să implementeze proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile prezentului Contract și ale legislației comunitare si naționale în vigoare. Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fata A.M.P.O.R. și 0.1. pentru implementarea proiectului și pentru realizarea obiectivelor prevăzute în anexa IV-Cererea de finanțare la prezentul Contract".

In speță, ca urmare a Raportului de vizită pe teren nr. 2, întocmit de Agenția pentru Dezvoltare Regională București - Ilfov, s-a constatat că suma de 86.143 lei este neeligibilă, întrucât este aferentă unor cheltuieli privind achiziționarea unor articole de mobilier de uz general, care nu au fost precizate în cererea de finanțare sau planul de afaceri.

Ulterior, prin convocarea la conciliere înregistrată la sediul instituției cu nr. 1453/10,01.2013, reclamanta a inițiat procedura de soluționare amiabilă a litigiului apărut ca urmare a încadrării de către ADR București-llfov, a unor sume de bani în categoria cheltuielilor neeligibile.

Prin răspunsul înregistrat sub nr. 4747/22.01.2013, s-a adus la cunoștința reclamantei că invitația la procedura de conciliere a fost îndreptată în mod greșit către instituția pârâtă (ADR București Ilfov fiind o persoană juridică distinctă), sens în care a fost direcționată către această agenție {adresa nr. 4751/22.01.2013).

Astfel, conform art. 5 alin. 1 din Contractul de finanțare,,,Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate o cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, și cu Ordinul comun al ministrului dezvolarii, lucrărilor publice și locuințelor nr. 31/17.01.2008 și al ministrului economiei și finanțelor nr. 503/21.02.2008 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenție „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor", în cadrul axei prioritare „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local" din cadrul programului Operațional Regional 2007- 2013, cu modificările și completările ulterioare".

În continuare, potrivit alin. 2) al aceluiași articol, se arată faptul că aceste cheltuieli „sunt eligibile cu condiția ca acestea să fie cuprinse în Anexa 1 - Bugetul proiectului a prezentului Contract și să fie efectuate în conformitate cu termenii și condițiile prezentului Contract".

Ulterior, în urma verificării de către instituția noastră a Cererii de rambursare nr. 2, care cuprindea cheltuielile privind achiziția de mobilier, a fost confirmată constatarea inițială a ADR București-llfov, sens în care suma respectivă nu a mai fost rambursată către beneficiar, întrucât reprezenta o cheltuială neeligibilă în raport de prevederile art. 2 alin. 4) pct. c) din Ordinul comun nr._ pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenție "Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor" "În cadrul axei prioritare "Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local" din cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013".

De asemenea, potrivit art. 2 alin. 1) din HG nr. 759/2007, ""Pentru a fi eligibila, o cheltuială trebuie sa îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art 3, ort, 4 și art. 5 alin. (2):

o) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management nu decide altfel prin contractul de finanțare;

b)să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalenta facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate;

c)să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanțare încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea ort. 54(5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;

d)să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare.

De altfel, reclamanta se prevalează de faptul că această cheltuială era prevăzută atât în cadrul cererii de finanțare, cât și în Planul de afaceri și bugetul proiectului, însă raportat la aceste mențiuni rugăm onorata instanță să constate că, în speță, discutăm de cheltuieli privind achiziționarea unor articole de mobilier de uz general, care nu sunt specifice domeniului de servicii prestate (mobilier recepție, mobilier sala de așteptare, scaune, birouri, etc.)

Chiar dacă reclamanta apreciază că aceste articole de mobilier erau ""absolut necesare desfășurării normale a activității cabinetului ginecologic"", nu înseamnă că acestea se încadrează automat în categoria cheltuielilor eligibile, care vizau numai mobilierul ș1 echipamentele special dedicate desfășurării serviciilor de obstretică-ginecologie, așa cum dispune art. 2 alin. 4) pct. c) din Ordinul comun nr._ - pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile.

În tabelul "Lista cu echipamentele, mobilierul șl dotările care se vor achiziționa" din cadrul pct. 2.3 al Planului de afaceri, la poziția 12 - "Mobilier cabinet ginecologic-3 bucăți", se regăsesc elemente de mobilier care urmau să fie decontate în cadrul capitolului bugetar 1,3 - "Mobilier specific dotării serviciilor prestare".

În vederea achiziționării mobilierului, reclamanta a întocmit documentația de atribuire compusă din 6 loturi. Așa cum în apare în invitația de participare, Lotul 1 cuprinde "Mobilier cabinet medical, Mobilier cabinet sterilizare, Mobilier dressing", iar Lotul 2 cuprinde "Mobilier General".

Prin urmare, beneficiarul a achiziționat, în cadrul Lotului 1 - mobilier specific dotării serviciilor prestate (cheltuielile aferente acestui lot fiind declarate eligibile), iar în cadrul Lotului 2 - mobilier general (birou, fotolii, canapele, perne tapițerie, recepție) care nu era specificat la pct. 2.3 din Planul de afaceri, fiind destinat oricărei activităti economice (sens în care cheltuielile aferente acestui lot au fost considerate neeligibile).

Având în vedere cele de mai sus, solicită respingerea ca neîntemeiată acțiunea introdusă de către reclamanta .,

În drept: art. 205. alin. 2) C.p.c.

În susținerea celor de mai sus înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, precum și de orice alte probe a căror utilitate ar reieși din dezbateri.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a judecătoriei și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulate.

Prin sentința civilă nr. 3649/24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București a fost admisă excepția necompetenței materiale a judecătoriei, invocată de pârât și s-a declinat competența de judecare a acțiunii formulată de reclamanta P. M. S.R.L. J40/_/1992, CUI_, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut următoarele:

În temeiul art.248 și art.131 din C.proc.civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a judecătoriei, invocate de pârâtă, pe care a apreciat-o ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de bani stabilite prin contractul de finanțare prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local”, Domeniul major de intervenție 4.3. „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” nr.909/04.10.2010 (f.124-131), având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile din partea Uniunii Europene.

Potrivit art.10 alin.(11) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, actul administrativ fiind definit de art.2 lit.c) din Lege ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.248, art.131 și art.10 alin.(11) din Legea nr.554/2004 și potrivit art.132 alin.(1) și alin.(3) C.proc.civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei, invocată de pârâtă, și a declinat competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel București, dosarul urmând a fi trimis de îndată acestei instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

În speță, la 4.10.2010 între MDRAP în calitate de AMPOR, Agenția pentru Dezvoltare Regională București în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional și reclamantă în calitate de beneficiar a fost încheiat Contractul de finanțare având ca obiect Implementare proiectului „Dotarea cu echipamente a Cabinetului de Obstetrică Ginecologie .”.

Conform art.6 din Contract, rambursarea cheltuielilor eligibile urmează să se efectueze de către AMPOR pe baza cererilor de rambursare ale beneficiarului potrivit art.1 alin.4 și 5 din Contract.

În urma raportului întocmit de ADR București – Ilfov s-a constatat de suma de_ lei este neeligibilă, fiind utilizată pentru cheltuieli privind achiziționarea unor articole de mobilier care nu au fost precizate în cererea de finanțare.

Prin convocarea la conciliere din 10.01.2013 reclamanta a inițiat procedura de soluționare amiabilă ca urmare a încadrării de către autoritate a unor sume de bani mai sus menționate în categoria cheltuielilor neeligibile.

Conform art. 5 alin. 1 din din Contractul de finanțare „Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate o cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificârile și completările ulterioare, și cu Ordinul comun al ministrului dezvolarii, lucrărilor publice și locuințelor nr. 31/17.01.2008 și al ministrului economiei și finanțelor nr. 503/21.02.2008 pentru pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenție „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor", în cadrul axei prioritare „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local" din cadrul programului Operațional Regional 2007- 2013, cu modificările și completările ulterioare".

În continuare, potrivit alin. 2) al aceluiași articol, se arată faptul că aceste cheltuieli „sunt eligibile cu condiția ca acestea să fie cuprinse în Anexa 1- Bugetul proiectului a prezentului Contract și să fie efectuate în conformitate cu termenii și condițiile prezentului Contract".

În urma verificării cererii de rambursare nr.2 care cuprinde cheltuielile privind achiziția de mobilier s-a conformat constatarea inițială în sensul că suma reprezenta o cheltuială neeligibilă conform art.2 alin.4 pct.c din Ordinul comun nr._ pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul „Sprijinirea Dezvoltării Mediului de Afaceri Regional și Local” din cadrul P. 2007-2013.

Totodată, potrivit art.2 alin.1 din H.G. nr. 759/2007 pentru a fi eligibilă o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ condiții cu caracter general fără să încalce dispozițiile art.3 alin.3, art.4 și art.5 alin.2:

a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management nu decide altfel prin contractul de finanțare;

b)să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalenta facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate;

c)să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanțare încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea ort. 54(5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;

d)să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare.

În speță, reclamanta a efectuat cheltuieli pentru achiziționarea unor articole de mobilier care nu sunt specifice domeniului de servicii prestate și nu fac parte din categoria celor necesare desfășurării activității Cabinetului medical și care vizează mobilier și echipamente special desfășurării serviciilor medicale prestate conform art.2 alin.4 pct.c din Ordinul comun nr._ pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile.

Astfel, reclamanta în cadrul lotului 2 a achiziționat mobilier nespecific activității Cabinetului medical și care nu era înscris în pct.2.3 din planul de afaceri fiind destinat oricărei activități economice, motiv pentru care cheltuielile aferente acestui lot au fost apreciate ca fiind neeligibile.

Pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile legale mai sus citate cât și de dispozițiile art.1 din Legea nr. 554/2004 cererea va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, București, . nr. 1, .. 13, sector 2, în contradictoriu pârâtul M. DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI, cu sediul în București, . nr. 17, sector 5, ca nefondată.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

U. D. I. C. D.

Red. U.D./4 ex.

Tehnodact. I.C.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1900/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI