Despăgubire. Sentința nr. 2488/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2488/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 3012/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2488
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.09.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta B. E. V., în contradictoriu cu pârâtele P. M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMAR, P. M. BUCUREȘTI, PRIN PREFECT, A.N.R.P.- DIRECȚIA DE C. ȘI PENTRU COORDONAREA SECRETARIATULUI COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, M. FINANȚELOR, având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta B. E. V. personal și reprezentată de avocat Pantecan S. M. în baza împuternicirii avocațiale ._/2014, lipsind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus prin serviciul registratură note de ședință și cerere de introducere în cauză a Comisie Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în raport de prevederile Legii nr.165/2013.
Curtea, având în vedere obiectul cererii deduse judecății, din oficiu invocă și pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, față de modificările aduse prin Legea nr.2/2013.
Reclamanta B. E. V. prin apărător, apreciază că față de faptul că dosarul pentru măsuri reparatorii a fost înregistrat la C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și conform Titlului VII din Legea nr.247/2005, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Curtea de Apel București.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.
CURTEA
Prin cererea inregistrata la 5.05.2014, reclamanta B. E. V. a chemat in judecata pe pârâtii P. M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMAR, P. M. BUCUREȘTI, PRIN PREFECT, A.N.R.P.- DIRECȚIA DE C. ȘI PENTRU COORDONAREA SECRETARIATULUI COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, M. FINANȚELOR, solicitand acordarea măsurilor reparatorii care i se cuvin referitor la imobilul demolat și expropriat la adresa menționată, în sensul de a se soluționa notificarea nr. 4026/10.10.2001 inclusiv întinderea acestor măsuri reparatorii și a se dispune în concret acordarea acestor măsuri într-un termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, termen rezonabil și conform drepturilor sale stabilite prin Convenție.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca paratii nu s-au pronunțat asupra acestor obligații care le revin și care au abuzat prin tergiversări nejustificate și invocări de motive nefondate privind notificarea nr. 4026/10.10.2001 de acordarea de măsuri reparatorii.
Termenele:
-10.10.2001- depunerea notificării conform legii nr. 10/2001 ;
-05.10.2006 - emiterea Dispoziției de măsuri reparatorii în echivalent de către PMB, și de transmitere a întregii documentații către A. și înregistrarea în dosarul nr._/CC/2006 de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv la 5 ani fără 4 zile de la depunerea notificării;
-02.11.2007 - depus la A., raportul de evaluare înocmit de societate de expertiză agreată de A. și înregistrat cu nr._,
-26.02.2010 - înapoierea dosarului nr._/CC/2006 la Primărie de către A. - DCCSCCSD pe motivul imposibilității identificării imobilului și în ciuda faptului că avea la dispoziție actele de proprietate ale autorilor sai, mai mult prin expertiza tehnică de evaluare urma să se confirme și identificarea imobilului, iar această măsură s-a dat la cca. 9 ani de la depunerea notificării și cea 4 ani de la emiterea dispoziției de măsuri reparatorii, dar fără a i se comunica acest aspect;
-26.02.2010 înapoierea dosarului nr._/CC/2006 la PMB de către A. - DCCSCCSD, fără a se comunica acest demers subsemnatei, motivul invocat fiind imposibilitatea identificării imobilului. Aceasta în ciuda faptului că A. avea la dispoziție actele de proprietate ale autorilor sai, iar expertiza tehnică de evaluare confirma și identificarea imobilului. Această măsură s-a dat la cca. 9 ani de la depunerea notificării și cea 4 ani de la emiterea dispoziției de măsuri reparatorii.
-06.12.2013 - în urma numeroaselor diligente, s-a adus la cunoștință reclamantei retransmiterea dosarului către Primărie în data 26.02.2010 respectiv la cca. 4 ani de la retransmitere și respectiv la 7 ani de la emiterea dispoziției de măsuri reparatorii și respectiv 12 ani de la depunerea notificării;
-03.06.2014 - de refuzul Primăriei de a soluționa în termen rezonabil cererea A. -DCCSCCSD, conform adresei emisă de aceasta, deci la cca. 13 ani de la depunerea notificării.
Acetea evidențiază de fapt, în opinia sa, decât lipsa de profesionalism a unor funcționari publici si avem în vedere în primul rând funcționarii din A. care au instrumentat dosarul în cauză.
Cum este posibil ca dispunând de tot dosarul, inclusiv dispoziția de măsuri reparatorii în echivalent emisă de PMB, precum și actele de proprietate ale autorilor sai și totuși să invoci imposibilitatea identificării imobilului în chestiune, având conform legii obligativitatea evaluării imobilului în care ca prim obiectiv era identificarea acestuia.
Din partea acestor funcționari publici există o rea credință și aceasta se dovedește și prin faptul, că deși s-a prezentat la A. a raportului de evaluare întocmit de Societatea Generală a experților tehnici, încă se invocă neindentificarea imobilului.
Or acest raport de evaluare a imobilului în urma cărui urma să se acorde întinderea măsurilor reparatorii, a identificat imobilul în cauză, însă pentru acești funcționari imobilul nu putea fi identificat, motiv pentru care reclamanta la circa 13 ani de la depunerea notificării, se află în situația unei notificări care nu a parcurs de la investire, o etapă privind soluționarea.
Pentru această situație în care drepturile sale sunt grav încălcate de către funcționarii publici nu se răspunde, iar în schimb sunt încurajată cu reanalizarea dosarului de către C. internă pentru analizarea notificărilor în baza legii 10/2001 din cadrul Primăriei Mun. București.
Prezenta acțiune investește instanța de judecată cu soluționarea notificării, inclusiv stabilirea măsurilor reparatorii în concret, atât ca întindere, dar și ca termen.
Normele și principiile privind temeiul juridic în baza căruia instanța de judecată are dreptul să soluționeze acțiunea sunt tratate și de jurisprudența ICCJ - Secția de C. Administrativ după cum urmează:
Pe de o parte:
„In conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul C.C.S.D. sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapa în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de ari. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, secțiunea 1 intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire". - Decizia nr. 118/2013 în dosar nr._/54/2011 ICCJ - Secția C. Administrativ
Iar pe de altă parte:
„Instanța apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
In consecință. Curtea consideră că în pricina dedusă judecății s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea consideră că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire, autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, Curtea apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 6 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii, constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Decizia nr. 118/2013 în dosar nr._/54/2011 ICCJ - Secția C..
În legătură cu speța arătăm o altă jurisprudență a ICCJ cu privire la:
-viciile dispoziției de măsuri reparatorii emise de Primar
„În ceea ce privește susținerile recurentei privind viciile Dispoziției nr. 7481 din 12 februarie 2007 și solicitările adresate Primăriei București, se constată că, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond prin sentința atacată, aceste solicitări exced atribuțiilor acordate acestei autorități, de normele legale incidente, având în vedere avizul de legalitate al Prefectului cât și faptul că, dispozițiile legale nu prevăd completarea dosarului după emiterea avizului de legalitate." Decizia nr. 1051/2012 în dosar nr._ ICCJ - Secția C. Administrativ.
-depășirea termenului de 1 an de la data înregistrări dosarului privind emiterea titlului de despăgubire, reprezintă o încălcare a drepturilor omului.
„ Deși legea nu impune un termen de soluționare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2815/16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire, neefectuarea nici uneia din operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantelor la soluționarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile ari. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului."
Decizia nr. 1051/2012 în dosar nr._ ICCJ - Secția C. Administrativ
A arătat privind jurisprudenței ICCJ:
-lipsa unui termen privind soluționarea procedurii măsurilor reparatorii conform legii, nu poate conduce la depășirea unui termenul rezonabil de acordare efectivă a acestor măsuri;
-prin termen rezonabil conform jurisprudenței ICCJ se înțelege depășirea termenului de 6 ani de la notificarea depusă de persona îndreptățită până la emiterea dispoziției de măsuri reparatorii și a termenului de 1 an de la înregistrarea dosarului de către CCSD până la emiterea titlului de despăgubiri.
-încălcarea termenului rezonabil privind soluționarea notificării persoanei îndreptățite constituie o atingere adusă Convenției.
-incidența sau concursul între convenție și legislația internă conform prevederilor constituționale este în favoarea și pentru aplicarea Convenției.
În cazul de față procedura administrativă conform legii a rezultat faptic de cca. 13 ani timp în care notificarea este în atenția Primăriei Mun. București și urmează procedura cunoscută.
Conform jurisprudenței ICCJ termenul rezonabil ar fi până la 7 ani de zile în vederea emiterii titlului de despăgubiri, iar de la data notificării ar avea un termen de cca. 20 de ani.
Or aceste aspecte au în vedere încălcarea gravă a drepturilor conform Convenției.
În cazul de față procedura administrativă derulată pe o perioadă cca. 13 ani în care persoana îndreptățită a depus în termen, notificarea și toate actele necesare emiterii deciziei pentru măsuri reparatorii în echivalent a avut și controlul de legalitate al Prefecturii Mun. București, motiv pentru care la 5 ani de zile de la depunerea notificării, s-a emis de Primar, decizia de măsuri reparatorii în echivalent.
Decizia cu dosarul aferent este înregistrat de CCSD, iar timp de cea 4 ani așteaptă în mod "aleatoriu" să fie pus pe rol, respectiv dispunerea evaluării și emiterea titlului de despăgubiri.
În urma numeroaselor memorii și audiențe la conducerea A., la cea 4 ani de zile de la înregistrare, dosarul este retransmis Primăriei, fără a se comunica acest aspect și persoanei îndreptățite. Motivul fiind imposibilitatea identificării imobilului, cu toate că din dispoziția de măsuri reparatorii și actele de proprietate ale imobilului însoțite de schițe și desene se precizau toate datele necesare identificării imobilului, mai mult s-a depus de persoana îndreptățită un raport de expertiză privind evaluarea imobilului efectuat de experți agreați de CCSD în care în primul rând s-a efectuat identificarea imobilului, iar pe de altă parte, dacă se respecta procedura obligatorie în sensul să se dispună evaluarea imobilului, expertul desemnat ar fi identificat prima data imobilul ce urma a fi evaluat.
În urma altor demersuri întreprinse de subsemnată sunt informată la cea. 4 ani de la retransmiterea dosarului către Primărie că aceasta se află într-o fază incipientă la cea. 13 ani de la depunerea notificării.
Analizând situația de fapt prezentă mai sus, coroborat cu jurisprudența ICCJ apreciaza că există o încălcarea gravă a drepturilor mele prevăzute prin Convenție în sensul că s-a depășit termenul rezonabil de 6 ani de la emiterea dispoziției de măsuri reparatorii, deoarece în momentul de față se apreciază că trebuie emisă o altă dispoziție și termenul de 1 an de înregistrarea dosarului de către CSSD până la emiterea titlului de despăgubire.
Viciile dispoziției de măsuri reparatorii emise de Primar și are în vedere identificare imobilului, susținute de Secretariatul CCSD „exced atribuțiilor acordate acestei autorități, de normele legale incidente, având în vedere avizul de legalitate al Prefectului cât și faptul că, dispozițiile legale nu prevăd completarea dosarului după emiterea avizului de legalitate." Decizia nr. 1051/2012 în dosar nr._ ICCJ - Secția C. Administrativ.
Având în vedere și faptul că retransmiterea dosarului pe cale administrativă în cazul cel mai bun ar fii de cca. 7ani pentru soluționare se impune a se ține seama de recursul în interesul legii, respectiv decizia nr. XX/2007 în care ,,Judecătorul are a chibzui și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire" în cazul de față procedura măsurilor reparatorii în echivalent.
Referitor la competența instanței de a soluționa întinderea despăgubirilor, apreciaza că din condiții de simetrie având în prevederile art. 50 al legii nr. 10/2001.
Dacă fostului chiriaș, proprietar în baza legii nr. 112/1995 are posibilitatea să obțină valoarea de piață a imobilului pentru care contractul de vânzare-cumpărare a fost desființat, atunci cu atât mai mult din condiții de simetrie și de a beneficia de aceleași căi în a-și susține dreptul grav încălcat conform Convenției, fără a se face o discriminare după calitatea persoanei și avem în vedere fostul chiriaș, cumpărător de imobil preluat în mod abuziv cu contract de vânzare-cumpărare desființat în comparație cu persoană îndreptățită, având contract de vânzare-cumpărare nedesființat, dar expropriat și demolat în mod abuziv, notificator în baza legii nr. 10/2001, de cca. 13 ani de zile, aceasta din urmă după o perioadă lungă de așteptare în care jurisprudența ICCJ apreciază încălcarea unor drepturi din Convenție, are dreptul atunci când investește instanța de judecată cu cererea sa de a se acorda despăgubirile cuvenite, instanța de judecată să soluționeze în concret privind termenul de acordare și întinderea acestora.
Față de acest aspect susține ca instanța să se pronunțe după administrarea probelor și are în vedere înscrisuri și expertiza tehnică de evaluarea a imobilului în care se va face și identificarea.
La 19.05.2014, parata Instituția Prefectului M. București a depus intampinare, invocand:
I. Excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Prefecturii M. București, precum și cea a lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului M. București.
1. Una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, respectiv de a fi parte în proces se referă la capacitatea procesuală de folosință, care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații în plan procesual.
Potrivit ort .41 alin. 1 Cod. proc. civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată, iar art. 34 din Decretul nr.31/1954 reglementează capacitatea de folosință a persoanei juridice stabilind faptul că:
„persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înființare sau statut. "
Astfel, potrivit dispozițiilor art.3 alin. 1 din Legea nr.340/2004, republicată, privind prefectul și instituția prefectului:
""SEDIUL instituției prefectului, DENUMIT PREFECTURĂ, este în municipiul reședință de județ, într-un imobil proprietate publică a statului, a județului sau a municipiului, după caz.
Conform prevederilor art.2 din același act normativ, INSTITUȚIA PUBLICĂ CU PERSONALITATE JURIDICĂ, cu patrimoniu și buget propriu care se organizează și funcționează pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituției și ale altor legi, ESTE INSTITUȚIA PREFECTULUI, iar NU P., aceasta din urmă fiind clădirea în care își desfășoară activitatea instituția.
2. Argumentele în favoarea admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului M. București:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana obligată în cadrul raportului juridic dedus judecății și persoana pârâtului, iar în speța de față nu este respectat acest raport, deoarece prefectul nu soluționează notificările depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 și nici nu emite dispoziții în temeiul aceleiași legi.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu caracter individual sau normativ, în condițiile legii, conform art. 26 alin. 1 al Legii nr. 340/2004, așadar nu dispoziții.
Mai mult decât atât, în Legea nr. 10/2001, republicată, este prevăzută expres modalitatea de contestare a dispozițiilor emise în baza acestei legi, de către beneficiarii acestora.
Conform art. 26 alin. 4 al Legii nr. 10/2001, republicată, ,,În cazul în care dispoziția motivată de soluționare a cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana îndreptățită, în funcție de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la acestea".
În ceea ce privește pe parat, obiectul obligației de a face, raportat la prevederile art. 16 alin. 2l din cap. VI, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, l-ar putea reprezenta numai obligarea la înaintarea referatului conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ca urmare a efectuării controlului de legalitate.
Insă condiția sine qua non a emiterii unui astfel de aviz îl reprezintă existența dispoziției emise de autoritățile competente, respectiv primarul general M. București, transmisă instituției noastre de către autoritatea emitentă, în vederea efectuării controlului de legalitate prevăzut de OUG nr. 81/2007.
Reclamanta precizează că în anul 2001 a depus prin intermediul executorului judecătoresc notificarea nr. 4026/10.10.2001, notificare ce a fost soluționată de entitatea astfel învestită, prin emiterea Dispoziției nr.6338/05.10.2006, act administrativ ce a fost comunicat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform procedurii existente la acea dată, fiind înregistrat la această instituție sub nr._/CC/2006.
Deși în cuprinsul acțiunii reclamanta precizează că dispoziția mai sus menționată ar fi fost supusă controlului de legalitate al prefectului, învederăm Onoratei Instanțe că nu ne-a fost înaintată niciodată dispoziția nr.6338/05.10.2006 în vederea verificării legalității acesteia.
Controlul de legalitate prevăzut în sarcina prefectului a fost reglementat de OUG nr.81/2007 (pct.24), prin care s-a modificat art.16 al Titlului VII din Legea nr.247/2005.
In ceea ce privește modul de soluționare a prezentei cauze, precizeaza faptul că după . Legii nr. 247/2005 nu mai este reglementată posibilitatea stabilirii de către instanță a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, date fiind prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (art. 16 și urm.), motiv pentru care înțelege SĂ INVOCE ȘI EXCEPȚIA INADMISIBILITĂȚII, motivat de următoarele aspecte:
Măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 se realizează în cadrul unei proceduri speciale declanșate prin formularea notificării adresate de persoana îndreptățită deținătorului imobilului, acesta din urmă fiind obligat să soluționeze notificarea în termenele și modalitățile prevăzute de lege.
Această procedură prealabilă administrativă este obligatorie și ea se finalizează prin emiterea de către entitatea notificată a unei decizii/dispoziții prin care se soluționează notificarea, respectiv, se acordă măsurile reparatorii stabilite de lege sau se respinge cererea.
Potrivit reglementări cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prin care a fost modificată Legea nr. 10/2001, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor este cea care stabilește cuantumul formei de despăgubire, la pronunțarea unității deținătoare imobilului, care emite o dispoziție în acest sens, pe care o înaintează Secretariatului Comisiei, nefiind atributul instanței să stabilească valoarea echivalentă a imobilului nerestituit în natură sau întinderea despăgubirilor acordate.
Valoarea titlurilor de despăgubire ce vor fi acordate de C. C. este stabilită în urma întocmirii unui raport de evaluare ce este transmis acesteia de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnate potrivit procedurii reglementate de acest act normativ, soluția pe care o dorește reclamanta neavând corespondent în dispozițiile legii speciale.
În consecință, întrucât lipsa calității procesuale pasive este o excepție de fond, peremptorie și absolută, vă rugăm să admiteți excepția invocată și să dispuneți respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
In drept: art. 205 alin.2 Cod procedură civilă, pe prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, HG nr. 250/2007 și pe celelalte prevederi legale invocate în prezenta.
Examinand competenta materiala, Curtea observa ca potrivit art. X din Legea nr. 2/2013, ompetenta de solutionare a actiunii in contencios administrativ avand ca obiect contestarea deciziei adoptate de catre C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor sau, dupa caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine sectiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului in a carui raza teritoriala domiciliaza reclamantul.
Din aceste motive, tinand seama de obiectul cererii reclamantei, in baza textului de lege mentionat si a art. 130-132 C. proc. civ., Curtea va admite excepția necompetenței materiale si va declina competența soluționării cauzei la Tribunalul București - Secția a II-a C. administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanta B. E. V., în contradictoriu cu pârâtele P. M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMAR, P. M. BUCUREȘTI, PRIN PREFECT, A.N.R.P.- DIRECȚIA DE C. ȘI PENTRU COORDONAREA SECRETARIATULUI COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, M. FINANȚELOR, la Tribunalul București - Secția a II-a C. administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
B. V. C. D.
Red./tehn. jud. V.B./2 ex./8.10.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1900/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 8099/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
