Pretentii. Decizia nr. 2155/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2155/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 2297/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2155
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.03.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE C. R. I.
JUDECĂTOR J. A.
JUDECĂTOR P. A.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței civile nr. 1240/11.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimata– reclamantă . și cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata – reclamantă – prin consilier juridic Z. G., cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 07.03.2014, întâmpinare de către intimata – reclamantă, la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății; comunicată celorlalte părți, conform citativului și a dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare atașate la filele 17-18 dosar.
Curtea, ia act de modificarea legislativă intervenită în ceea ce privește denumirea autorității publice recurente DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, care, prin . OUG nr. 74/2013, H.G. 520/2013 și Ordinului nr. 2211/2013, a devenit, prin reorganizare, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, citată, prin grija instanței, la data de 19.03.2014, cu noua denumire pentru termenul de față, astfel cum rezultă din conținutul citativului atașat la fila 16 dosar și a dovezii de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta atașată la fila 17 dosar.
Urmare aceleiași modificări legislative, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, a devenit ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE.
Pe cale de consecință dispune rectificarea citativului și menționarea acestor instituții cu actuala denumire - respectiv DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – în reprezentarea Administrației SECTORULUI 5 A Finanțelor Publice.
Reprezentantul intimatei – reclamante precizează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând, pe fondul recursului, respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar.
Curtea nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art.. 150 C.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fondul recursului.
CERERILE
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti-sectia a IX-a, la data de 24 ianuarie 2012 reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice sector 5 București și a pârâtei Administrație F. pentru Mediu restituirea sumei de 2472 lei reprezentând taxă de poluare plus rata dobânzii legale pentru perioada 23 septembrie 2008 și până la data achitării integrale a debitului.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a achiziționat autoturismul marca AUDI, an fabricație 2005, . WAUZZZ8E55A436651 înmatriculat pentru prima dată la data de 3 ianuarie 2005, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat suma de 2472 lei cu titlu de taxă de poluare.
Reclamanta a solicitat instanței să constate caracterul discriminatoriu al acestei taxe, respectiv faptul că obligativitatea sa încalcă normele comunitare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, art. 148 din Constituție, jurisprudența CJUE.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a anexat: plângerea prealabilă, decizie de calcul, carte de circulație, certificat de înmatriculare, factură fiscală, răspuns AFP SECTOR 5, chitanță plată.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta AFP Sector 5 a depus la data de 25 ianuarie 2013 întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondate.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.1240/11.03.2013, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Administrația Finanțelor Publice sector 5 București, ca nefondată, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Administrației F. pentru Mediu, excepție invocată din oficiu, a respins cererea formulată de reclamanta . împotriva Administrației F. pentru Mediu ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta . împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice sector 5 București, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2472 lei cu titlu de taxă de poluare și dobândă fiscală aferentă acestei sume, calculate din a 46 zi începând cu data de 4 august 2011 și până la data plății efective.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut urmatoarele:
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrație Finanțelor Publice Sector 5 București, excepție invocată de pârâtă și a lispei calității procesual pasive a AFM, invocate din oficiu, instanța reține:
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, se reține că reclamanta a solicitat înmatricularea autoturismului său second hand înmatriculat în Germania, moment în care i s-a impus achitarea taxei de poluare prevăzută de OUG 50/2008. Această sumă a fost achitată la data de 25 septembrie 2008, fiind impusă prin decizia de calcul emisă de AFP Sector 5 București.
Față de această situație, tribunalul reține că AFP Sector 5 este instituția emitentă a deciziei de calcul al taxei pe poluare, a încasat taxa pe poluare, astfel încât raporturile juridice de drept fiscal s-au născut între reclamant și AFP Sector 5, neavând relevanță din această perspectivă împrejurarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM. În consecință, tribunalul reține că față de reclamant, singura instituție obligată la restituire este organul fiscal competent, între reclamant și AFM neexistând nici un raport juridic fiscal, care sa justifice obligarea AFM la restituirea către reclamant a taxei pe poluare.
Din decizia de calcul emisă, reiese că taxa de poluare a fost achitată de parte către această instituție, născându-se astfel raporturi juridice de drept fiscal între cele două părți. Pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Analizând fondul prezentei cauze, tribunalul reține:
Reclamanta a achiziționat la data de 8 aprilie 2008 de laSchubert Automobilhandelsgesellschaft MBH, un autoturism marca AUDI an fabricație 2005, . WAUZZZ8E55A436651 înmatriculat pentru prima dată la data de 3 ianuarie 2005, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat suma de 2472 lei cu titlu de taxă de poluare, conform deciziei de calcul anexată la fila 7 dosar și chitanței de la fila 11.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Tribunalul reține că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect -“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE (fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va admite în parte cererea și va obliga pârâta AFP Sector 5 la restituirea către reclamantă a sumei de 2472 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale, tribunalul o apreciază ca fondată în parte.
Pe de o parte, având în vedere caracterul fiscal al raportului juridic dedus judecății, dobânda care ar putea fi solicitată de reclamant, accesoriu al unei creanțe fiscale, este doar dobânda fiscală nu cea legală, reglementată actualmente de OG 13/2011.
Pe de altă parte, tribunalul reține că potrivit art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.” Reclamanta a făcut dovada faptului că a formulat o astfel de solicitare organului fiscal, odată cu cererea principală de restituire.
Dobânzile fiscale solicitate de reclamant, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, nu pot curge decât de la expirarea termenului de soluționare a cererii de restituire, iar nu de la data formulării cererii sau achitării sumei.
Astfel, acest capăt subsidiar de cerere va fi admis în sensul acordării dobânzii fiscale aferente debitului principal, calculate din a 46 zi de la data înregistrării cererii de restituire, respectiv de la data de 4 august 2011, conform art. 124 alin 2 din Codul de procedură fiscală, dobândă care se va plăti până la data achitării efective a sumei.
RECURSUL
Parata A. Sectorului 5 a Finanțelor Publice a introdus recurs impotriva sentintei de mai sus, afirmand ca regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006., la data intrării ei in vigoare abrogandu-se art.214A1- 214A3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Coaw fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Recurenta a afirmat ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Incidența in cauza a prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este inexistenta intrucat taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea în circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodată, in speța de fata, reclamantul nu se incadreaza nici in situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata. Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art. 110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, menționează că, potrivit jurisprudentei Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri".
Parata a mentionat ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, a precizat ca principiul "poluatorul plătește ", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită obligarea la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare, pârâta a arătat că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit.a) – h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege.
Referitor la obligarea pârâtei la plata sumei actualizate cu dobânda legală, autoritatea fiscală a arătat că, potrivit OG nr. 13/2011 dobânda legală se aplică în raporturile civile și comerciale nu și în materie fiscală, potrivit art. 124 C.proc.fiscală pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acordă dobânda fiscală. Astfel, față de textul legal invocat, în speță, nu este îndeplinită condiția prevăzută pentru acordarea acesteia.
In drept, recurenta a invocat art. 304 pct. 9 si 3041din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimata-reclamanta a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
CURTEA
Autovehiculul achizitionat de reclamanta a fost inmatriculat pentru prima data in Uniunea Europeana in 03.01.2005.
Ulterior, la inmatricularea acestuia in Romania, reclamanta a fost nevoita sa plateasca taxa pe poluare prevazuta de OUG nr.50/2008, in cuantum de 2.472 lei, astfel cum a fost stabilita de parata prin decizia nr._/18.09.2008.
Instanta constata ca taxa speciala prevazuta de Legea nr.9/2012 aplicata la inmatricularea in Romania, dupa cumparare, a autoturismelor deja inmatriculate . Uniunea Europeana reprezinta o taxa fiscala cu efect echivalent unei taxe vamale de import si care este interzisa in mod expres de art.110 din Tratatul Privind functionarea Uniunii Europene, deoarece incalca principiul fundamental al liberei circulatii a marfurilor in cadrul Uniunii Europene consacrat de acelasi tratat.
Astfel, se constata ca exista o diferenta de tratament fiscal intre autoturismele second-hand importate dintr-un stat membru si care sunt supuse taxei de prima inmatriculare/taxei pe poluare/taxei pe emisiile poluante provenite de la autovehicule si cele second-hand existente deja pe piata interna, de acceasi natura si vechime cu cel importat, si care nu au fost supuse taxei prevazute de OUG nr.50/2008/Legea nr.9/2012, ci taxelor modice existente anterior instituirii acestei taxe prin art.214 1 C.Fiscal.
Sustinerea in sensul daca taxa platita de reclamanta este egala cu valoarea reziduala a taxei pentru un autoturism identic, scos din parcul national auto in aceeasi zi in care reclamantul a solicitat prima inmatriculare, atunci se respecta prevederile Tratatului, este adevarata, insa in speta autovehiculul reclamantei trebuie comparat cu un autoturism second hand identic ca vechime, adica inmatriculat in Romania in data de 03.01.2005 cand a avut loc prima inmatriculare in Uniunea Europeana a masinii reclamantei si care circula deja pe piata interna la data inmatricularii in Romania adica 18.09.2008.
Or, in data de 03.01.2005, in Romania nu exista taxa de prima inmatriculare prevazuta de art.214 1 C.Fiscal, de OUG nr.50/2008 sau de Legea nr.9/2012, ci o taxa modica de inmatriculare, careia nu i se aplica notiunea de „valoare reziduala” cu ocazia revanzarii sau scoaterii din parcul national auto.
Aceasta inseamna ca autovehiculul second-hand aflat deja pe piata interna din Romania la data de 18.09.2008, desi avea aceeasi vechime cu cea a masinii reclamantei (prin ipoteza, ambele fiind inmatriculate in aceeasi zi, 03.01.2005-unul in Romania, iar celalalt in Uniunea Europeana) beneficiaza de un avantaj la o eventuala vanzare, in sensul ca se va vinde mai usor, cu un cost final mai mic (deoarece inmatricularea lui s-a realizat pentru o taxa modica, astfel incat vanzatorul nu a inclus aceasta taxa in pretul de vanzare), in timp ce autovehiculul second-hand adus din Uniunea Europeana se va vinde mai greu, deoarece pe langa pretul lui de vanzare care ar putea fi identic cu cel al vehiculului din Romania, cumparatorul va trebui sa plateasca suplimentar si o taxa semnificativa de inmatriculare/poluare/emisii poluante, ceea ce face ca in final costul total al achizitiei sa fie mai mare.
Rezulta deci ca finalitatea acestei taxe consta in protejarea vanzarii masinilor second-hand aflate deja in circulatie in Romania, in detrimentul celor de aceeasi vechime si tip aflate in circulatie in alte tari UE.
Cum taxa de inmatriculare platibila in Romania in data de 03.01.2005, este evident mai mica decat taxa de 2.472 lei platita de reclamanta, rezulta ca in speta este incalcat Tratatul.
Cum potrivit art.148, alin.2 din Constitutia Romaniei tratatele constitutive si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile interne, instanta urmeaza a inlatura aplicarea art.214 1 C.Fiscal/OUG nr.50/2008/Legea nr.9/2012 si a face aplicarea directa in dreptul intern a prevederilor comunitare de mai sus.
Ramanand lipsita de temei legal, taxa speciala de mai sus este susceptibila de restituire catre reclamanta in baza art.117, alin.1, lit.d C.pr.fiscala, astfel incat in mod legal prima instanta a obligat parata, in baza art.8, alin.1 din Legea nr.554/2004, la restituirea efectiva catre reclamanta a sumei de 2.472 lei achitata cu titlu de taxa.
Potrivit art.124, alin.1 C.pr.fiscala, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70, adica dupa trecerea unui termen de 45 de zile de la data inregistrarii cererii de restituire a sumei.
Facand aplicarea acestui text legal, in mod corect prima instanta a obligat parata la plata catre reclamanta a dobanzilor prevazute de C.pr.fiscala.
F. de aceste motive, instanta va respinge recursul ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ( prin reorganizarea DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ) – în reprezentarea pârâtei Administrația SECTORULUI 5 A Finanțelor Publice (prin reorganizarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 ) împotriva sentinței civile nr. 1240/11.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimata– reclamantă . și cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. R. I. J. A. P. A.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – A.J.
JUD.FOND. A. I. N. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Pretentii. Decizia nr. 918/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2384/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
