Anulare act administrativ. Decizia nr. 1972/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1972/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 752/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1972
Ședința publică de la 13.03.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - A. C.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oltenița prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași, împotriva sentinței civile nr.855/08.05.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași, în contradictoriu cu intimata reclamantă Societatea P. „LEX CONSULTING” SRL și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare, la ordine, cât și la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.411 alin.2 C.pr.civ.
Curtea, în temeiul art.394 alin.1 C.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra cauzei de contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub nr._, reclamanta Societatea P. LEX CONSULTING SRL Oltenița a chemat în judecată pe pârâții Administrația Finanțelor Publice a mun. Oltenița și Administrația F. Pentru Mediu pentru ca pe baza probelor ce se vor administra să se dispună: anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/4.05.2012 emisă de AFP Oltenița, restituirea sumei de 7282 lei c/val taxă de poluare cu dobânda aferentă, sumă ce se va actualiza cu rata inflației la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 855/08.05.2013, Tribunalul Călărași a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâta D.G.F.P. Călărași - Administrația Finanțelor Publice a mun. Oltenița; a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/4.05.2012 emisă de AFP Oltenița, a admis cererea reclamantei Societatea P. LEX CONSULTING SRL Oltenița și a obligat pârâții Administrația Finanțelor Publice a mun. Oltenița și Administrația F. Pentru Mediu să restituie acesteia suma de 7282 lei c/val taxă de poluare la care se va calcula dobânda potrivit art. 124 C.pr.fisc și care se va actualiza cu rata inflației la data plății efective.
Împotriva hotărârii Tribunalului Călărași, pârâta Administrația Finanțelor Publice Oltenița a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 04.07.2013, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii, ca neîntemeiată.
Motivează recurenta-pârâtă că, întrucât reclamantul a achitat în mod voluntar aceasta taxa de poluare, supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal competent cu emiterea deciziei de calcul a taxei de poluare, numai în faza de soluționare a contestației împotriva acestui titlu de creanța fiscala și în faza controlului judecătoresc ulterior, se poate pune în discuție modalitatea factuală și legală de stabilire a taxei pe poluare, precum și compatibilitatea dreptului intern cu norma comunitara pertinenta, prin urmare ca instanța în mod nejustificat a respins excepția inadmisibilității.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că un stat membru nu își încalcă obligațiile ce ii revin în temeiul art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, daca aplica autovehiculelor de ocazie importate din alte state membre un sistem de impozitare în care deprecierea reala a autovehiculelor este definita . și abstract pe baza unor criterii determinate în dreptul național, în măsura în care pe de o parte, sunt aduse la cunoștința publicului criteriile pe care se întemeiază modul de calcul al deprecierii vehiculului, iar pe de alta parte proprietarul unui vehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru are posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul, cu scopul de a demonstra ca aceasta are ca rezultat o impozitare superioara valorii taxei reziduale incorporata în valoarea celor similare, deja înmatriculate pe teritoriul național. Încălcarea art. 90 nu poate fi reținuta de plano, ci trebuie verificata, în fiecare caz în parte, pentru a se stabili concret măsura în care valoarea taxei aplicate autovehiculului second-hand achiziționat depășește valoarea reziduala a autovehiculului nou, prin urmare refuzul de a restitui suma achitata ca taxa de poluare nu poate fi considerat unul nejustificat.
Referitor la accesoriile admise de instanța de judecată pentru suma achitată ca taxă de poluare, consideră neîntemeiată admiterea capătului de cerere referitor la actualizarea sumei cu rata inflației.
În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. 8 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă și prevederile Legii nr. 9/2012.
Curtea, analizând actele dosarului și susținerile părților în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul nu este fondat.
Susținerile cu privire la inadmisibilitatea acțiunii nu sunt fondate, având în vedere decizia nr. 24/2011 adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect Tribunalul a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă.
Prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în care instanța de fond a apreciat în mod corect că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
În mod corect s-a reținut că prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Prin Ordonanța Curții de Justiție a Uniunii Europene din 3 februarie 2014 pronunțată în cauzele conexate C-97/13 și C- 214/13 C. și C., s-a statuat că „prin adoptarea OUG nr. 1/2012,guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național”.
Curtea a reținut că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În ce privește actualizarea sumei de rata inflației, Curtea constată că în mod corect s-a reținut în fond că repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, având în vedere Hotărârea pronunțată de CJUE în cauza I. C-565/11: „ In plus, trebuie amintit ca, atunci cand un stat membru a incasat taxe cu incalcarea normelor dreptului Uniunii, justitiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fara temei, ci si a sumelor platite acestui stat sau retinute de acesta in legatura directa cu taxa respectiva. Aceasta cuprinde si pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilitatii premature a taxei.”
„In aceasta privinta, Curtea a statuat deja ca, in absenta unei reglementari a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecarui stat membru atributia de a prevedea conditiile in care se impune acordarea unor astfel de dobanzi, in special rata si modul de calcul al acestor dobanzi. Aceste conditii trebuie sa respecte principiile echivalentei si efectivitatii, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa fie mai putin favorabile decat cele aplicabile unor cereri similare intemeiate pe dispozitii de drept intern si nici concepute astfel incat sa faca in practica imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridica a Uniunii.”
„In ceea ce priveste principiul efectivitatii, acesta impune, . restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu incalcarea dreptului Uniunii, ca normele nationale care privesc in special calculul dobanzilor eventual datorate sa nu aiba ca efect privarea persoanei impozabile de o despagubire adecvata pentru pierderea suferita prin plata nedatorata a taxei.”
De asemenea, Curtea are în vedere decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii nr. 24/14.11.2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe baza jurisprudenței comunitare (hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L.) și decizia nr. 722/2010 a ÎCCJ Secția Comercială conform căreia „Prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate. Actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmărește acoperirea beneficiului nerealizat”. Astfel, în practica judiciară s-a reținut că dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, în timp ce actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, recursul nefiind fondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oltenița prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași, cu sediul în Oltenița, ., parter, jud. Călărași, împotriva sentinței civile nr.855/08.05.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași, în contradictoriu cu intimata reclamantă Societatea P. „LEX CONSULTING” SRL, cu sediul în Oltenița, ..20, jud. Călărași și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sect.6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
Red. A.Ș./A.N.
5 ex/17.04.2014
Jud. fond T.C.: A. P. I.
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2489/2014.... | Strămutare. Sentința nr. 365/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
