Anulare act administrativ. Decizia nr. 7523/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 7523/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 340/3/2012***

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.7523

Ședința publică de la 16.10.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - G. D.

JUDECĂTOR - A. Ș.

JUDECĂTOR - D. V.

GREFIER - C. A.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul pârât P. M. București – Prof. Dr. S. M. O., împotriva sentinței civile nr.3535/13.05.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. M. București și intimatul pârât D. D..

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 09.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 16.10.2014.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3535/13.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a fost respinsă excepția tardivității si excepția lipsei calității procesual active a reclamantului ca neîntemeiata.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. M. BUCURESTI în contradictoriu cu pârâții P. GENERAL AL M. BUCURESTI și D. D..

A fost anulată Dispoziția nr._/20.08.2009 si Dispoziția nr. 1040/05.06.2003 emise de P. General al M. București.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 08.01.2013 Tribunalul București Secția a IX-a C. și Administrativ Fiscal a admis excepția necompetenței funcționale cu privire la acțiunea formulată de reclamantul P. M. București și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București secția civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 31.01.2013, sub nr. dosar_ .

Prin sentința civilă nr. 1783 din 09.10.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins cererea formulată, in consecinta.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea sa reclamantul a solicitat anularea dispoziției emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind invocate dispozițiile legii mai sus amintite, astfel că acțiunea a fost calificată în condițiile art. 129 alin 4 Cod procedură civilă ca o acțiune izvorâtă din prevederile speciale ale acestei legi.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată la data de 02.09.2005, decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Textul de lege menționat conferă legitimare procesuală activă persoanei care se pretinde îndreptățită în sensul art.3 și art.4 din Legea nr.10/2001, republicată, care a formulat notificare în temeiul acestei legi, cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Legea nr.10/2001 este o lege specială, prin care, sub unele aspecte, s-a prevăzut o procedură judiciară derogatorie de la procedurile judiciare comune, printre care aceea de contestare a deciziilor/dispozițiilor deținătorilor imobilelor – preluate în mod abuziv de stat – de către proprietarii deposedați sau, când este cazul, de moștenitorii acestora, competența specială, de soluționare, revenind secției civile a tribunalului (art. 26).

Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept și al competenței materiale a instanțelor judecătorești de la legea generală ea este de strictă interpretare și își găsește aplicație numai în ipotezele la care se referă, reglementările sale neputând fi extinse, pe cale de interpretare, și la alte categorii de litigii.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat, in termen legal, recurs reclamantul P. M. București, dezvoltând următoarele critici:

1. Art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă: sentința recurată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 06.01.2012, sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din data de 08.01.2013, atacabilă odată cu fondul cauzei, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția de necompetență funcțională și a înaintat cauza către conducerea Tribunalului București, în vederea repartizării către o secție civilă.

Având în vedere prevederile art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, recurentul formulează prezentul recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 08.01.2013.

Cererea de chemare în judecată a fost promovată de P. M. București ca urmare a exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale, atribuție conferită prefectului de prevederile art. 19, alin. 1, litera e din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, precum și a dreptului de control al aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, în temeiul art. 5 al Titlului II din OUG nr. 184/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 84/2004, punctul 2.2. din Capitolul III - "Măsuri instituționale" din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

În conformitate cu OUG nr. 184/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, controlul aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, se exercită de către autoritatea administrativă constituită în temeiul HG nr. 950/2001 și, după caz, de către prefecți.

Așa cum statuează și practica judiciară, natura juridică a dispoziției emisă de primar este aceea a unui act juridic civil, competența instanței de contencios administrativ rezultând din dispozițiile constituționale, act juridic cu forță superioară și, așa cum s-a motivat, dispozițiile constituționale nu fac distincție în funcție de natura actului, dacă acesta este un act de putere sau un act de natură civilă. Atâta timp cât în Constituție nu există o astfel de distincție, nici instanțele de judecată nu o pot face.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal prin Decizia nr. 3750/04.10.2007 cu ocazia controlului legalității dispozițiilor art. 21.6 din H.G. nr. 250/2007.

Tot ca aspect de practică judiciară se invoca de catre recurent si Decizia nr. 6627/29.05.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr._, prin care a fost casată decizia recurată și admis recursul declarat de P. M. București. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București – Secția C. Administrativ. De asemenea, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă prin sentința civilă nr. 62F/23.11.2010 a stabilit competența de soluționare a unei astfel de acțiuni în favoarea Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 21 (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, "dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile."

2. In mod greșit instanța a dispus respingerea acțiunii formulată de către P. M. București privind anularea dispozițiilor nr._/20.08.2009 și nr. 1040/05.06.2003 emise de P. General al M. București ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Dispozițiile atacate prin prezenta acțiune au fost comunicate Prefectului în vederea exercitării controlului de legalitate obligatoriu în data de 05.07.2011.

Conform dispozițiilor legale, în cazul în care, în urma exercitării controlului de legalitate de către prefect, se apreciază că dispoziția emisă este nelegală, aceasta va fi contestată pe calea contenciosului administrativ, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (aceste prevederi sunt întărite de art. 21 alin. 3 din Legea nr. 165/2013.

Potrivit art. 21.6 din HG nr. 250/2007, „Instituția prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari și de președinții consiliilor județene, iar în cazul în care se apreciază că acestea au fost ilegale (de exemplu, în cazul în care se restituie în natură un imobil pentru care nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate sau notificatorul nu face dovada calității de moștenitor al fostului proprietar), vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii contenciosul administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare."

În acest sens, se reține faptul că dispozițiile de mai sus, care prevăd dreptul prefectului de a ataca în contencios administrativ un act al primarului nu fac distincție în funcție de natura actului, dacă acesta este un act de putere sau un act de natură civilă. Atâta timp cât în Constituție nu există o astfel de distincție, nici instanțele de judecată nu o pot face.

Indiferent dacă în Legea nr. 10/2001 sau în art. V Titlul 2 al OUG nr. 184/2002 se prevede care sunt modalitățile concrete în care prefectul exercită dreptul de control, dreptul prefectului de a ataca un act juridic emis de primar în fața instanței de contencios este prevăzut de Constituție, normă superioară oricărei alte norme de drept intern.

Prevederile art. 123 alin. 5 din Constituție, au fost preluate și detaliate în legile care au reglementat succesiv instituția prefectului (Legea administrației publice locale nr. 215/2001 și apoi Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului).

Mai mult, în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, atribuția prefectului de a exercita controlul fazei administrative a aplicării acestei legi este prevăzut în art. 5 alin. (1) din Titlul II al OUG nr. 184/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 și pentru stabilirea unor măsuri de accelerare a aplicării acesteia și a OG nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002.

Prin Decizia civila nr 58R/14.01.2014 a Curții de Apel București s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București – Secția C. Administrativ unde a fost înregistrata sub nr_ .

Cu privire la excepția tardivității introducerii cererii principale instanța o va respinge ca neîntemeiata pentru următoarele considerente:

Dispozițiile atacate de către reclamant au fost comunicate reclamantului la data de 05.07.2011, fiind înregistrate sub nr._/05.07.2011.

Conform art 3 alin 1 din Legea nr 544/2004 „1) P. poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale; acțiunea se formulează în termenul prevăzut la art. 11 alin. (1), care începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect și în condițiile prevăzute de prezenta lege. Acțiunea introdusă de prefect este scutită de taxa de timbru.”

Prin urmare reclamantul a introdus acțiunea in termenul de 6 luni de zile de la data luării la cunoștința de motivele de nelegalitate a actelor administrative atacate, respectiv la data de 06.01.2012. Termenul de 30 de zile invocat de către parat este reglementat de Legea nr. 10/2001 numai in favoarea parții notificatoare, pentru instituțiile publice existând termenele reglementate de Legea nr 554/2004.

Cu privire la excepția excepția lipsei calitatii procesual active a reclamantului, instanța o va respinge ca neîntemeiata pentru următoarele considerente:

Tribunalul a constatat ca cererea este formulata de un tert caruia legea ii confera o abilitare speciala in acest sens, nu de catre notificator, deci nu sunt incidente disp. art. 26 din Legea nr. 10/ 2001. Aceasta este o alta exceptie de la competenta de drept comun, alaturi de cea instituita de art. 26 din Legea nr. 10/ 2001 atunci cand contestator este chiar notificatorul. Asadar, faptul ca situatia de fata nu se incadreaza in dispozitiile art. 26 din Legea nr. 10/ 2001 nu semnifica faptul ca reclamantul nu are calitate procesuala activa, ci semnifica doar faptul ca nu ne aflam in ipoteza art. 26, ci in cu totul alta ipoteza, a contestarii dispozititiei de catre prefect, in conditiile textelor legale care ii confera dreptul de exercitare a controlului de legalitate in materia Legii nr. 10/ 2001.

Faptul ca in cererea de chemare in judecata s-au invocat de catre reclamant dispozitiile Legii nr. 10/ 2001 nu atrage consecinta ca cererea trebuie incadrata in art. 26 din aceasta lege, caci Legea nr. 10/ 2001 contine nu numai dispozitiile de ordin procedural continute in art. 26, ci si alte dispozitii – de drept material si a caror incalcare o invoca reclamantul la emiterea celor doua dispozitii contestate in cauza, dupa cum contine si alte dispozitii procedurale decat cele din art. 26, anume cele referitoare la controlul de legalitate exercitat de prefect.

Cu privire la fondul cauzei tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin Dispoziția nr._/20.08.2009 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția demolată în suprafață construită desfășurată de 176,58 mp ce a fost situată în București, . nr. 12, sector 1.

Prin Dispoziția nr. 1040/05.06.2003 s-a restituit în natură terenul în suprafață de 108,20 mp situat în București, . nr. 12, sector 1.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 8909/1971 D. G. a cumpărat apartamentul nr. 1 și cota de teren aferentă de 75 mp din suprafața totală de 108 mp, imobil situat în București, .. 12.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 8908/1971 D. G. a cumpărat apartamentul nr. 2 și cota de teren aferentă de 33 mp din suprafața totală de 108 mp, imobil situat în București, .. 12.

În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora (…).

Potrivit art 1 din Capitolul 1 din HG nr 250/2007 privind Normele metodologice privind aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare lege, și totodată urgentarea aplicării sale prin clarificarea unor concepte și situații juridice izvorâte în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor depuse de persoanele îndreptățite, „ În procesul de soluționare a notificărilor depuse de persoanele îndreptățite instituțiile și persoanele implicate în executarea legii vor avea în vedere respectarea următoarelor principii și proceduri necesare aplicării corecte și unitare a legii:

e) sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) și ale art. 22 din lege. În cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu: decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă - deci, fără titlu;”

Din certificatul de moștenitor nr. 650/1979 reiese că defuncta D. G. a lăsat ca moștenire domnului D. I., imobilul format din construcție și teren în suprafață de 78 mp situat în București, ., dobândit de către defunctă în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 8909/1971. Potrivit rolului fiscal emis sub nr_/13.12.2001 de către DITL Sector 1, D. G. a figurat cu rol fiscal doar apartamentul nr. 1 si terenul in suprafața de 75 mp din suprafața totala de 108 mp, rolul fiscal fiind rectificat in anul 1980 pe numele lui D. I..

Prin urmare, paratul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului săi decât pentru suprafața de 78 mp teren si construcții in suprafața de 138 mp. Mai mult, din adresa nr_/7895/20.09.2001 emisa de Serviciul de evidenta proprietati din cadrul Primăriei M. București, rezulta ca proprietari ai terenului in suprafata de 28 mp si constructie de 38,58 mp sunt A. C. si S. S..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat pârâtul P. M. București prin P. General Prof. Dr. S. M. O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele:

Sentința civilă recurată este netemeinică si nelegală în raport de prevederile art. 483 alin 1, N Cod de Procedură Civilă " Hotărârile date in apel, cele date, potrivit legii, fara drept de apel, precum si alte hotărâri in cazuri expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Prin Decizia civila nr. 58/R/14.01.2014 a curții de Apel București s-a casat sentința recurata si s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București unde a fost inregistrata cu nr._

Garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative confere persoanei vătămate, dreptul de a se adresa instanței de contencios-administrativ pentru a cere anularea actului, recunoașterea dreptului pretins si repararea pagubei care i-a fost cauzata, cum statueaza corelativ dispozițiile art.1 alin 1, art8 alin 1 si art 18 alin 1 din Legea 554/2004.

Complexitatea pricinilor deduse judecății determină părțile implicate să formuleze pretenții importante și care să „acopere" orice posibilă soluție reținută de instanță. In mod corespunzător, se invocă prin mijloace procesuale de apărare dintre care un rol-cheie îl au excepțiile procesuale de procedură și/sau de fond.

Cu privire la excepția tardivității introducerii cererii principale, termenul de 30 de zile invocat de 30 de zile este reglementat de legea 10/2001.

Momentul de la care începe să curgă termenul pentru introducerea cererii trebuie apreciat în funcție de obiectul "pretenților" persoanei vătămate: existența unui act administrativ unilateral nelegal.

In mod evident, pot exista cazuri ori situații cand in mod obiectiv terțul nu ar putea sa faca o astfel de analiza, deoarece nu este el persoana căreia i se comunica ori i se adresează actul administrativ.

Așadar, legea trebuie interpretata sub aspectul efectului util al normei, adică in sensul in care norma legala trebuie sa producă efecte si nu sa nu producă niciunul, având ca finalitate un acces efectiv si concret la justiție al persoanei vizate si nu sa fie interpretata in sensul recunoașterii unui drept teoretic si iluzoriu. Stiindu-se faptul ca depășirea termenelor imperative statuate de Legea nr. 554/2004 poate conduce la respingerea acțiunii.

Prin urmare legea a prevăzut un termen de 30 de zile în care persoana care se consideră vătămată. Acest termen de 30 de zile începe să curgă de la date diferite după cum suntem în situația în care actul administrativ este adresat celui care se consideră vătămat sau unui terț care se consideră vătămat. În situația prezenta dreptul prefectului potrivit atribuțiilor de a exercita controlul fazei administrative, de a ataca in contencios administrativ un act al primarului este prevăzut art 3 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu Legea 10/2001.

Prin Dispoziția nr._/20.08.2009 s-a propus acordarea de masuri reparatorii pentru construcția demolata in suprafața construita desfășurata de 176,58 mp ce a fost situata in București . nr. 12, sect. 1.

Prin Dispoziția nr. 1040/05.06.2003 s-a restituit in natura terenul in suprafața de 108,20 mp situate in București . nr. 12, sect. 1.

Pe fondul acestor critici, hotărârea instanței de fond nelegală și netemeinică.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile Noului Cod de Procedură Civilă, Legea nr. 554/2004.

Legal citat, intimatul P. municipiului București a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat în principal anularea acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin.1 din Codul de procedură civilă, aplicabil cauzei, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

S-a solicitat constatarea nulității recursului, motivat de faptul că cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Aceasta înseamnă că recursul nu se poate limita la o simplă indicare „de formă" a textelor, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

De altfel, potrivit art.306 alin.1 din Codul de procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, practica judiciară statuând că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege, cerea de recurs trebuind să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul si dezvoltarea lor.

De asemenea, recursul declarat este nefondat, criticile aduse de recurent sentinței civile nr.3535/13.05.2014 fiind de fapt, inexistente.

Prin urmare, sentința civilă pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală.

Cu privire la excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, instanța de fond a dispus în mod corect respingerea acesteia, având în vedere că dispozițiile atacate prin prezenta acțiune le-au fost comunicate în vederea exercitării controlului de legalitate în data de 05.07.2011, fiind înregistrate la Instituția Prefectului M. București sub nr._/05.07.2011.

Conform art.3 alin.1 din Legea nr.544/2004, cu modificările și completările ulterioare, "P. poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale; acțiunea se formulează în termenul prevăzut la art.11 alin.1, care începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect și în condițiile prevăzute de prezenta lege."

Conform art.11 alin.3, în cazul acțiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenția Națională a Funcționarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existența actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. 2.

Deci, așa cum se poate observa acțiunea formulată de prefectul M. București se încadrează în termenul de 6 luni de la data luării la cunoștință a motivelor de nelegalitate a actelor administrative atacate.

Termenul de 30 de zile invocat de pârât și prevăzut în dispoziție este reglementat de Legea nr. 10/2001 numai în favoarea părții notificatoare (persoana îndreptățită), nu și în favoarea unei terțe persoane, respectiv prefectului, căruia i s-a recunoscut dreptul de a exercita controlul de legalitate în condițiile contenciosului administrativ asupra actului emis de autoritatea locală.

In ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a analizat în mod temeinic înscrisurile ce au stat la baza actelor atacate, apreciind că acțiunea este întemeiată, notificatorul neputând avea calitatea de persoană îndreptățită în temeiul legii speciale de reparație, întrucât nu s-a făcut dovada deținerii dreptului de proprietate la momentul exproprierii asupra ambelor apartamente și a întregii suprafețe de teren restituit în natură.

Potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 lit.a) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, sunt îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de lege persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora.

Conform Cap. 1, pct. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită Ia restituire revine persoanei care pretinde dreptul potrivit principiului actori incumbit probation, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege, care prevede ca dovezi ale proprietății "orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol) "

Rezultă astfel că o condiție esențială pentru aplicarea drepturilor legii de reparație este aceea ca solicitantul să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat.

Astfel, potrivit certificatului de moștenitor nr.650/1979 emis ca urmare a decesului defunctei D. G., în masa succesorală era cuprinsă doar suprafața de teren de 78 de mp și construcția compusă din trei camere, sufragerie, bucătărie, vestibul, casa scării, pivniță și în comun WC, dobândit de defunctă în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.8909/1971, prin urmare, autorului notificatorului nu putea să-i fie transmis mai mult decât a deținut defuncta.

Situația juridică a imobilului la data exproprierii atestă dreptul de proprietate al autorului notificatorului doar pentru 78 de mp teren și construcții în suprafață de 138 de mp, în timp ce proprietarii terenului în suprafață de 28 de mp și construcție de 38,58 de mp sunt A. C. și S. S. – conform adresei nr._/7895/20.09.2001 emisă de Serviciul evidență proprietăți din cadrul Primăriei M. București.

In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, pe prevederile Legii nr. 10/2001, republicată și ale celorlalte acte normative indicate în prezenta.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod pr.civ., Curtea a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția nulității recursului, instanța urmează a o respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 306 al. 1 Cod pr. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Art. 306 al. 3 Cod pr. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

Din analiza criticilor sentinței recurate, reiese că acestea pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr. civ.

Pe fondul recursului se rețin următoarele:

Conform art.3 alin.1 din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "P. poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale; acțiunea se formulează în termenul prevăzut la art.11 alin.1, care începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect și în condițiile prevăzute de prezenta lege."

In ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a analizat în mod temeinic înscrisurile ce au stat la baza actelor atacate, apreciind că acțiunea este întemeiată, notificatorul neputând avea calitatea de persoană îndreptățită în temeiul legii speciale de reparație, întrucât nu s-a făcut dovada deținerii dreptului de proprietate la momentul exproprierii asupra ambelor apartamente și a întregii suprafețe de teren restituit în natură.

Rezultă astfel că o condiție esențială pentru aplicarea drepturilor legii de reparație este aceea ca solicitantul să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat.

Or, chiar dacă prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.8908/30.09.1971 M. I. a vândut doamnei D. G. apartamentul nr.2, compus din două camere, pivniță și în comun un WC precum și cota perte de teren aferentă de 33 de mp din suprafața totală de 108 de mp ai imobilului situat în ..12, celelalte înscrisuri aflate în dosarul administrativ atestă o altă situație juridică a acestei părți din imobil.

De asemenea, potrivit rolului fiscal emis sub nr._/13.12.2001 de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 1, doamna D. G. a figurat cu rol fiscal doar pentru apartamentul nr.1 și terenul în suprafață de 75 de mp din suprafața totală de 108 mp, rolul fiscal fiind rectificat în anul 1980 pe numele numitului D. I..

Față de considerentele de fapt și de drept învederate mai sus, Curtea reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art. 312 Cod pr.civ. îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge excepția nulității recursului ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de recurentul pârât P. M. București – Prof. Dr. S. M. O., împotriva sentinței civile nr.3535/13.05.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. M. București și intimatul pârât D. D., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 16.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

G. D. A. Ș. D. V.

GREFIER

C. A.

Red. Jud. DV

Tehnored. CB

2 ex/ 10.12.2014

Trfibunalul București

Secția a II a C.

Administrativ și Fiscal

Jud. fond R. M.

← Pretentii. Decizia nr. 9034/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... →

Anulare act administrativ. Decizia nr. 7523/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 7523/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI