Obligaţia de a face. Decizia nr. 3179/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3179/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 43492/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3179
Ședința publică din data de 17.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
JUDECĂTOR – B. C.
GREFIER – C. A.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul reclamant S. E. împotriva Sentinței Civile nr. 3235 din data de 05.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă P. Municipiului București.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 14 aprilie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.03.2014.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.3235/05.06.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea privind pe reclamantul S. E. în contradictoriu cu pârâta P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea introdusă la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 24.10.2011, sub nr._, reclamantul S. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P. Municipiului București, obligarea acesteia la respectarea hotărârii nr.615 din 22.02.2010 a Tribunalului București – Secția a IX- C. Administrativ și Fiscal și a Deciziei nr.1879 din 16.09.2010 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal.
A reținut Tribunalul că, în motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență că, potrivit dispozițiilor hotărârilor judecătorești menționate, s-a adresat pârâtei cu cererea nr._/21.03.2011, pentru a-i fi eliberată copia dosarului autorizației de construire nr._ - ind.-12-c/21.10.1966 și a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia. Reclamantul arată că dosarul autorizației de construire, de refecare a împrejmuirii imobilului nr.5s/_/28.01.1977, presupune existența unor acte obligatorii ale dosarului, iar absența actului de proprietate al întregului imobil, l-a determinat să ceară „verificarea întocmirii dosarului autorizației de construire nr.5s/_/28.01.1977, conform avizelor obligatorii necesare”, prin adresa nr._/26.05.2011. Reclamantul solicită respectarea hotărârilor specificate ale instanțelor conform legislației arhivistice nr.16/1996, completată prin decretul din 04.02.2002.
Prin decizia nr.3695/21.09.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de dl.S. E. la Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal, făcând referire la prevederile art.10 alin.1 și art. 24 din Legea nr.554/2004, acestea din urmă reglementând situația în care autoritatea publică este obligată, ca efect al unei hotărâri judecătorești, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă.
În același sens a fosta calificată cererea de chemare în judecată a reclamantului la Tribunalul București, după înregistrarea cererii declinate de către Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a avut în vedere că instanța a fost sesizată cu o acțiune privind neexecutarea unei hotărâri judecătorești, astfel cum menționează expres reclamantul în cererea de chemare în judecată: „nerespectarea hotărârii Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal nr.615 pronunțată în ședința publică din data de 22.02.2010, precum și a hotărârii Curții de Apel – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal nr.1879 pronunțată în ședința publică din data de 16.09.2010, referitoare la dosarul nr._/3/2009.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr.615 din 22.02.2010, pronunțată în dosarul nr._/3/2009, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea reclamantului S. E., formulată în contradictoriu cu pârâta P. Municipiului București, și a obligat pârâta să pună la dispoziția reclamantului copia autorizației de construire nr.5S/_/28.01.1997 și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și adresa nr._-ind.12-c-21.10.1966. Această hotărâre judecătorească a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr.1879 din 16.09.2010, pronunțată în dosarul nr._/3/2009 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, potrivit căreia a fost respinsă excepția tardivității recursului și respins recursul formulat de recurenta pârâtă P. Municipiului București ca nefondat.
Reclamantul S. E. a formulat cererea de chemare în judecată pentru nerespectarea acestor hotărâri judecătorești.
Verificând actele dosarului și probatoriul administrat, prima instanță apreciază că pârâta a respectat hotărârile judecătorești menționate, iar acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
Esențiale sunt, pentru a verifica aspectele menționate, obligațiile stabilite în sarcina Primăriei Municipiului București prin Sentința civilă nr.615 din 22.02.2010 a Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, irevocabilă prin Decizia civilă nr.1879 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal.
Conform acestor hotărâri, P. Municipiului București trebuia să-i comunice reclamantului S. E. copia autorizației de construire nr.5S/_/28.01.1997 și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și adresa nr._-ind.12-c-21.10.1966.
Conform adresei nr.1383/1382/_/13.05.2010 a Serviciului Arhivă Acte Administrative din cadrul Primăriei Municipiului București – fila 21 din prezentul dosar, i s-a comunicat reclamantului S. E. ”în copie, autorizația de construcție nr.5S/_/28.01.1997, însoțită de întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia privind imobilul din ., Sector 1, București”.
Prin adresa nr.1832/_/4098/21.05.2013, a Serviciului Arhivă Acte Administrative din cadrul Direcției Administrație Publică a P. Municipiului București – filele 37 și următoarele din dosar, s-a prezentat întreaga documentație ce s-a trimis reclamantului, pentru punerea în executare a Sentinței civile nr.615 din 22.02.2010.
Verificând această documentație, se constată că au fost comunicate reclamantului toate actele depuse în vederea emiterii autorizației de construire nr.5S/_/28.01.1997: există un borderou conținând „dosarul autorizației de construire” – fila 42 dosar, ce conține piese scrise – cerere, certificat de urbanism, act proprietate, rol fiscal, viza P.S.1, memoriu, evaluare, plan de încadrare, plan situație și piese desenate – plan amplasament, plan, vedere, poartă, fundații.
Toate aceste acte însoțesc adresa comunicată reclamantului, ce începe cu autorizația de construire nr.5S/_/28.01.1997 – filele 40 – 41.
Reclamantul însuși recunoaște că a primit toată această documentație: în adresa înregistrată la MEF – ANAF – DGFPMB – Administrația Finanțelor Publice Sector 1 sub nr._/11.07.2011 – fila 9 verso din dosarul ÎCCJ nr._, reclamantul menționează expres: „Conform Sentinței civile nr.615/22.02.201 a Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal am primit acordul ca P. Municipiului București să-mi elibereze copia Autorizației de Construcție nr.5S/_/28.01.1997.
Analizând dosarul autorizației (subl.ns.) am constat existența certificatului eliberat în data de 18.11.1996 ca răspuns la cererea declarație nr._ din 18.11.1996, a cărei copie o anexez.
Întrucât copia prezentă nu este destul de clară, rog respectuos să-mi transmiteți o copie a adresei specificate precum și a actelor depuse pentru obținerea certificatului, fiindu-mi necesare pentru instanța de judecată ”- cerere din 10.07.2011.
De asemenea, reclamantul recunoaște chiar în cererea de chemare în judecată, introdusă inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, că adresa nr._-ind-.12-c 21.10.1966 i-a fost transmisă de la Direcția Patrimoniu Serviciul Evidența Domeniului Public și Privat ca răspuns la cererea nr._/18.04.2011 – a se vedea fila 2 a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S. E., totodată fila 2 din dosarul nr._ al ÎCCJ (reclamantul menționează: „adresa nr._-ind-.12-c 21.10.1966 mi-a fost transmisă de la Direcția Patrimoniu Serviciul Evidența Domeniului Public și Privat…”).
Rezultă, deci, foarte clar că obligațiile stabilite în sarcina pârâtei P. Municipiului București, în raport de reclamantul S. E., prin Sentința civilă nr.615/22.02.2010 a Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, au fost îndeplinite, astfel că acțiunea reclamantului este în mod vădit neîntemeiată.
A mai apreciat prima instanță ca fiind posibil, însă, ca această acțiune să fi fost generată de o confuzie în care s-ar afla reclamantul: acesta critică, pe de-o parte, acuratețea juridică, intrinsecă, a actelor pe baza cărora s-a emis autorizația de construire nr.5S/_/28.01.1997, iar, pe de altă parte, consideră că nu i s-a răspuns, de fapt, la cerere, așa cum obligase instanța de judecată organul administrativ, instituția publică, pentru că „se refuză așa cum reiese și din răspunsul nr._/1874/8697/01.06.2011 transmiterea actelor care stau la baza emiterii acesteia.” – a adresei nr._-ind-.12-c 21.10.1966, așa cum reiese din cererea reclamantului – fila 2 din dosarul nr._ al ÎCCJ.
Or, pe de-o parte, instanța de judecată ce a pronunțat Sentința civilă nr.615/ 22.02.2010 nu s-a pronunțat asupra corectitudinii de fond a documentației ce a însoțit cererea de emitere a autorizației de construire și pe baza căreia s-a emis această autorizație (nici nu fusese sesizată cu un asemenea aspect, ci doar cu refuzul comunicării actelor), iar, pe de altă parte, aspect extrem de important, nu a obligat P. Municipiului București să comunice actele care stau la baza emiterii adresei nr._-ind-.12-c 21.10.1966, ci doar adresa menționată.
Este esențial să fie identificate cu exactitate obligațiile pe care instanța le-a stabilit în sarcina instituției publice, iar aceste obligații constau în: „să-i comunice reclamantului S. E., copia autorizației de construire nr.5S/_/28.01.1997 și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia precum și adresa nr._-ind.12-c-21.10.1966.”.
În consecință, față de probatoriul administrat rezultă foarte clar că aceste acte au fost comunicate reclamantului, nu se justifică luarea niciunei măsuri de constrângere a Primăriei Municipiului București în sensul dispozițiilor din art.24 și 25 din Legea nr.554/2004, constatând că obligațiile stabilite de instanța de judecată, în forma stabilită de instanță, au fost îndeplinite de către P. Municipiului București; astfel, este respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului S. E..
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 10.07.2013, a declarat recurs, înregistrat la data de 15.07.2013, reclamantul S. E., solicitând admiterea recursului.
În motivare, a arătat recurentul următoarele:
Cererea de chemare în judecată introdusă la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 24.10.2011, sub nr._, în contradicție cu P. Municipiului București, a fost declinată la Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal.
Au fost 3 ședințe de judecată. În data de 13.03.2013, 24.04.2013, 05.06.2013. Ca procedură, primele două au fost ședințe publice. S-a prezentat la a treia ședință din data de 05.06.2013, a fost strigat la ordine și a fost anunțat că procesul se va judeca la sfârșitul ședinței în Camera de consiliu fără asistență publică, cea ce s-a și întâmplat. În sistemul ECRIS a fost schimbată situația în sensul că se specifică Sentința în ședința publică, eroare care trebuie corectată.
P. Municipiului București nu a depus întâmpinare la nicio ședință. A mai transmis odată documentele care i-au fost transmise, respectiv dosarul Autorizației de construire nr. 5S/_/28 și adresa nr.l3322-ind,12-c-21,ml 0,1966.
După cum reiese din Sentința civilă nr. 615 din 22.02.2010 a Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1879 a Curții de Apel București - Secția a VIII - a C. Administrativ și Fiscal, P. Municipiului București trebuie să comunice reclamantului S. E., copia autorizației de construcție nr. 5S/_/28 și a actelor care au stat la baza emiterii acestora, precum și adresa n r._-ind, 12-C-21 ,m 10,1966.
Consideră recurentul ca fiind corectă decizia dată și susține în continuare că nu a primit toate documentele solicitate.
În data de 13.03.2013, citează, „Reclamantul a depus, de asemenea, la dosar înscrisuri-hotărâri judecătorești.”. Nu se specifică că este vorba de Sentința civilă nr._ din data de 27.10.2010 a Judecătoriei sectorului 1, irevocabilă prin Decizia civilă nr.785A din 01.10.2012 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, referitoare la confirmarea dreptului de servitute în contradicție cu autorizația de construcție specificată.
Principialitatea logică în cazul de față nu poate permite această contradicție decât prin erori care au stat la baza actelor. În Ședința publică din data de 24.04.2013, arată recurentul că a precizat că nu era necesară Autorizație de construcție, pentru îngrădirea imobilului conform Legii 50, art. 11. Scopul autorizației a fost schimbarea unor drepturi de proprietate folosind autorizația Primăriei. A solicitat introducerea ca probă la dosar a planului cadastral al Autorizații de construcție și planul cadastral al Certificatului de urbanism nr.729/64tl/s35313 dini 1.11.2004 al Primăriei Sectorului 1 București și a fost refuzat.
Vânzarea unei părți a imobilului din ., sectorul I, a fost făcută fără dezbaterea moștenirii, prin declarații notariale de moștenire. Este informat recurentul că locatarii au semnat o adresă prin care declarau că nu vor folosi . zona de servitute, adresă care a fost transmisă la P. Municipiului împreună cu cererea cu nr._-ind. 12-c21.10.1966. Aceasta este cauza din care solicită o copie a documentelor care au stat la baza emiterii răspunsului primăriei, deoarece renunțarea la drepturile de circulație, presupunea și o renunțare la drepturi de proprietate. Solicită actele care stau la baza emiterii adresei nr._-ind.12-c 21.10.1966.
A arătat recurentul că acestea sunt motivele pentru care cere admiterea acțiunii și obținerea documentelor solicitate.
Recurentul nu a indicat vreun temei de drept al cererii de recurs.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Legal citată, intimata - pârâtă P. Municipiului București nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Art. 312 alin. 3 C.pr.civ. (1865) – aplicabil față de disp. art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă - prevede că „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. (…)”. Totodată, disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865) prevăd că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Recursul este nefondat.
Observă Curtea că prin cererea de recurs formulată, partea reclamantă – recurentă expune sub formă de critici la adresa sentinței recurate mai multe aspecte privind desfășurarea procedurii în fața primei instanțe.
Astfel, în primul rând, arată dl. S. că judecata s-a desfășurat mai întâi în ședință publică, iar apoi în camera de consiliu, în timp ce sentința apare că s-a pronunțat în ședință publică.
Reține Curtea că potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, forma în vigoare la data învestirii instanței, „(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. (3) Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei.”. Totodată, art. 25 alin. 1 din același act normativ prevede că „Sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților.”.
După cum corect a reținut prima instanță, cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr._ privește o acțiune referitoare la o pretinsă neexecutare a unor hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele de contencios administrativ, respectiv sentința civilă nr. 615/2010 a Tribunalului București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1879/16.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel București.
În aceste condiții, față de disp. art. 24 și art. 25 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 judecata în fața primei instanțe se desfășoară în camera de consiliu. Or, neregularitatea procedurală inițială sub aspectul caracterului ședinței de judecată a fost remediată la termenul din 05.06.2013, când cererea de chemare în judecată a fost judecată în camera de consiliu, astfel că nu se poate reține existența vreunui motiv de anulabilitate a procedurii de natură a vătăma partea reclamantă.
Totodată, din coroborarea disp. art. 258 alin. 2 și art. 261 alin.1 pct. 8 C.pr.civ.(1865), Curtea reține că pronunțarea hotărârii se face în ședință publică, chiar dacă judecata s-a desfășurat anterior potrivit legii în camera de consiliu. În aceste condiții, mențiunea primei instanțe din minuta corespunzătoare din 05.06.2013 în sensul că pronunțarea s-a făcut în ședință publică respectă norma juridică procesuală incidentă.
Nu poate fi reținut ca motiv de nulitate a hotărârii primei instanțe nici faptul că pârâta nu a depus întâmpinare, căci un astfel de act de procedură reprezintă modalitatea în care partea pârâtă, ce înțelege să adopte o conduită procesuală activă, își face apărarea în cauza respectivă, nedepunerea prezentând implicații în principiu în ceea ce privește dreptul de a invoca excepții relative și de a solicita administrarea de probe, în cond. art. 115, art. 132 și art. 136 rap. la art. 1141 alin. 2 și art. 103 C.pr.civ.(1865), dar fără ca legea de procedură să asocieze simpla nedepunere a întâmpinării cu vreo mărturisire sau recunoaștere implicită a pretențiilor părții adverse.
În ce privește în concret executarea sentinței civile nr.615 din 22.02.2010, pronunțată în dosarul nr._/3/2009 de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, irevocabilă prin Decizia civilă nr.1879 din 16.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, după cum a arătat și prima instanță s-a admis acțiunea reclamantului S. E., formulată în contradictoriu cu pârâta P. Municipiului București, și a fost obligată pârâta să pună la dispoziția reclamantului copia autorizației de construire nr.5S/_/28.01.1997 și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și adresa nr._-ind.12-c-21.10.1966.
Astfel, în mod eronat afirmă partea recurentă prin cererea de recurs că partea intimată--pârâtă ar fi fost obligată să îi pună la dispoziție și actele care au stat la baza emiterii adresei nr. 1322-ind.12-c-21.10.1966, deoarece din titlul executoriu menționat nu rezultă decât obligația de comunicare a respectivei adrese, neînsoțită de vreun înscris care ar fi putut fi avut în vedere la data emiterii sale. În plus, obligația de comunicare a altor acte fusese stabilită de Tribunalul București doar în legătură cu autorizația de construire nr. 5/S/_/1997, nu și cu adresa în discuție, aspect reieșit cu evidență din analiza gramaticală și logică a succesiunii cuvintelor din dispozitivul sentinței civile nr. 615/2010.
Lipsite de relevanță sunt și aprecierile părții recurente cu privire la actele ce ar fi trebuit să stea la baza autorizației de construire sau a adresei menționate, respectiv cu privire la validitatea lor, deoarece, după cum corect a arătat prima instanță, prin sentința civilă nr.615/22.02.2010 tribunalul nu s-a pronunțat asupra corectitudinii de fond a documentației ce a însoțit cererea de emitere a autorizației de construire și pe baza căreia s-a emis această autorizație, căci nici nu fusese sesizată cu un asemenea aspect, ci doar cu refuzul comunicării actelor.
În ce privește obligația de comunicare stabilită în sarcina părții pârâte prin sentința civilă nr.615 din 22.02.2010, pronunțată în dosarul nr._/3/2009 de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, irevocabilă prin Decizia civilă nr.1879 din 16.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, se constată că în mod temeinic a apreciat prima instanță, analizând atât proba cu înscrisuri administrată, cât și aspectele învederate de reclamant prin diferitele cereri formulate în cauză, că P. Municipiului București s-a conformat, transmițând reclamantului înscrisurile respective.
În acest sens, prima instanță a indicat de o manieră corectă, completă și exhaustivă, cu respectarea disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ.(1865), motivele care i-au format convingerea, precum și cele pentru care s-a înlăturat poziția procesuală a reclamantului. Or, Curtea de apel își însușește argumentele expuse de judecătorul fondului, acesta expunând considerentele pentru care acțiunea, calificată ca încadrându-se în disp. art. 24 – 25 din Legea nr. 554/2004, trebuia respinsă.
În plus, Curtea subliniază că obiectul căii de atac nu îl mai constituie pretenția concretă a părții, ca în cazul cererilor de învestire a primei instanțe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală sau temeinică. În cauză însă, prin intermediul căii de atac exercitate, partea recurentă nu expune o critică reală a sentinței pronunțate de Tribunal, ci reia motivele pe care și-a întemeiat cererea, astfel că nu prezintă argumente noi care să dea naștere la o analiză distinctă și detaliată a instanței de control judiciar, Curtea validând interpretarea Tribunalului pentru considerentele amplu dezvoltate de judecătorul fondului.
Față de cele arătate în precedent, observând disp. art. 312 alin. 1 C.pr.civ.(1865), Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant S. E. împotriva Sentinței Civile nr. 3235 din data de 05.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă P. Municipiului București ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. H. O. D. P. B. C.
GREFIER,
C. A.
Red./Tehnored. Jud. B.C 2 ex./iunie 2014
Tribunalul București – S.C / Judecător fond: M. D.
| ← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1064/2014.... → |
|---|
