Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1064/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1064/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 157/98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1064
Ședința publică de la 13 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul-contestator CABINET DE A. S. M. DOINIȚA, împotriva sentinței civile nr.1202 din 12.03.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE SĂNĂTATE IALOMIȚA, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, la data de 06.02.2014 prin serviciul registratură, recurentul-contestator a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar si cerere prin care solicită amânarea cauzei și comunicarea motivelor de recurs depuse de C. Județeană de Sănătate Ialomița, precum și faptul că, părțile au solicita judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea respinge cererea de amânare formulată de recurentul-contestator ca lipsită de obiect având în vedere că intimata nu a depus cerere de recurs.
Totodată, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, sub nr._, reclamantul Cabinet de avocatura - S. M. D. a chemat în judecată pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE IALOMIȚA, solicitând anularea deciziei nr. 107 din 3 august 2012, emisă de pârâtă, cât privește plata dobânzilor și penalităților de întârziere în sumă de 3822,04 lei.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că deși a plătit contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru perioada 2007-2010, consideră totuși că perceperea accesoriilor sub forma de penalități de întârziere este abuzivă întrucât, în lipsa unui contract de asigurări de sănătate în care reclamantul să fie parte, pârâta, în calitatea pe care o are, avea obligația să emită o decizie de impunere care să cuprindă obligația fiscală ce revenea reclamantului, iar accesoriile urmau să fie plătite dacă nu se respecta termenul de scadență al obligațiilor fiscale.
În lipsa unei decizii de impunere, consideră reclamantul, perceperea penalităților și majorărilor de întârziere este abuzivă.
În dovedirea cererii sale reclamantul a solicitat proba cu interogatoriu și înscrisuri.
În drept reclamantul și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Cod procedură fiscală și Legea nr. 95/2006.
Prin întâmpinare, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița a solicitat respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Arată pârâta că, întrucât reclamantul obține venituri din activități independente, acesta avea obligația plății C.A.S.S. –ului, obligație ce derivă din prevederile art. 208 și 211 raportat la art. 257 din Legea nr. 95/2006.
Plata C.A.S.S. –ului având caracter obligatoriu, aceasta trebuie respectată indiferent dacă contribuabilul are încheiat un contract de asigurare, sau nu depune declarația de venit.
Fiind în întârziere cu plata cotei de asigurări sociale de sănătate, reclamantul datorează și penalități și majorări de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală.
Prin sentința civilă nr. 1202/12.03.2013, Tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamantului, obținând venituri din activitate independentă, i s-a emis decizia de impunere nr._ din 31 mai 2012, prin care s-au stabilit obligații bugetare restante la Fondul Național de A. Sociale de Sănătate, pentru anii 2007-2010, în sumă de 10.409,33 lei, din care accesorii dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 3.822,04 lei.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație, potrivit art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală, contestația fiind respinsă potrivit deciziei nr. 107 din 3 august 2012.
Pentru a se pronunța o astfel de soluție, s-a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 208, 211 și 257 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care contribuțiile la asigurările de sănătate sunt obligatorii, iar aceste contribuții sunt datorate și de persoanele care realizează venituri din activități independente sau din exercitarea profesiunilor liberale.
Totodată, s-a reținut că întrucât reclamantul nu a achitat la timp contribuția la fondul de sănătate, datorează și penalități și majorări de întârziere, calculate potrivit Codului de procedură fiscală.
Potrivit art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 în forma inițială, rezultă că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, pe baza Fondului unic de asigurări de sănătate, la constituirea căruia participă asigurații persoane fizice și juridice.
Potrivit art. 215 din aceeași lege, rezultă că persoanele autorizate ce desfășoară activități independente, sunt obligate să contribuie la constituirea Fondului pentru sănătate, situație în raport de care sunt obligate să depună lunar, la casele de asigurări alese în mod liber de asigurat, declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuției.
Pentru persoanele care desfășoară activități independente sau care exercită profesii liberale, contribuția se calculează în conformitate cu prevederile art. 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006.
În aplicarea acestor dispoziții legale, potrivit art. 8 din Ordinul C.N.A.S. nr. 617/2007, rezultă că contribuția la Fond, pentru cei care realizează venituri din activități independente sau care exercită profesii liberale, se calculează la venitul estimat, iar pentru cei care înregistrează pierderi, se calculează la salariul minim pe economie.
În condițiile art. 216 din Legea nr. 95/2006, rezultă că cel care nu a achitat în termen contribuțiile la Fond, datorează și majorările de întârziere reglementate de O.G. nr. 92/2003, la art. 119 și următoarele, respectiv dobânzi și penalități de întârziere.
Așadar, în contextul reglementărilor de mai sus, rezultă că reclamantul, având restanță față de Fond, potrivit Deciziei de impunere nr._/31 decembrie 2012, i s-au calculat și accesorii în sumă de 3822,04 lei, decizie față de care nu există motive legale pentru a fi anulată.
Susținerea reclamantului că în lipsa unui contract de asigurare sau a unei decizii de impunere, care să reprezinte un titlu de creanță, nu se pot plătii penalități de întârziere și majorări, nu poate fi primită, aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză s-a dovedit existența deciziei de impunere nr._ din 31 decembrie 2012, care a stabilit contribuția restantă la Fondul de sănătate, cât și majorările datorate de reclamant ca urmare a faptului că a manifestat restanțe în plata C.A.S.S.- ului.
Că reclamantul s-a aflat în întârziere față de obligațiile sale față de Fond, rezultă din reglementarea cuprinsă la art. 257 din Legea nr. 85/2006, potrivit căreia persoana asigurată este obligată să plătească o contribuție bănească lunară pentru asigurări de sănătate, contribuție care se stabilește în cotă procentuală din veniturile impozabile realizate de persoana care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit, prevederi legale pe care reclamantul nu le-a respectat.
Mai mult decât atât, potrivit art. 8 alin. 1 din Ordinul C.N.A.S. nr. 221/2005, contribuabilii care realizează venituri din activități independente, virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat până la data de 15 ale ultimei luni din fiecare trimestru, prevedere căreia de asemenea reclamantul nu i s-a conformat.
Așadar, în lipsa vreunei dovezi din partea reclamantului, că și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 215 din Legea nr. 95/2006, respectiv depunerea lunară a declarațiilor nominale privind obligațiile ce-i revin față de Fond, pârâta a emis decizia de impunere atacată în raport de mențiunile cuprinse în Protocolul dintre C.N.A.S. și A.N.A.F., pe măsură ce aceste venituri au fost transmise de A.N.A.F., calculându-se totodată și penalitățile și majorările de întârziere potrivit O.G. nr. 9/2003.
Lipsa declarațiilor fiscale din partea contribuabilului determină organul fiscal, potrivit art. 83 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003, să stabilească din oficiu obligațiile fiscale, după o prealabilă înștiințare de plată a celui în cauză.
Deși textul de lege face referire la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 86 alin. 6 din O.G. nr. 92/2003, care prevăd că decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii, constituie și înștiințări de plată.
Mai mult decât atât lipsa înștiințării prealabile, fără o prevedere legală expresă, nu poate duce la nulitatea absolută a deciziei de impunere din oficiu emisă în lipsa unei astfel de înștiințări, ceea ce înseamnă că sancțiunea care poate interveni este nulitatea relativă, în condițiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ., respectiv dacă se face dovada de către contribuabil că a suferit prin lipsa înștiințării o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei de impunere, dovezi inexistente în cauză (în acest sens, a se vedea decizia civilă nr. 456/03.03.2011 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal – dosar_ ).
Prin urmare, nici lipsa dreptului la informare invocat de reclamant nu poate fi primită în sprijinul anulării deciziei nr. 107/03.08.2012, cât privește majorările și penalitățile de întârziere reținute în sarcina sa, obligația de plată rezultând din lege, iar faptul că nu a cunoscut în termenul de 15 zile înainte de emiterea deciziei contestate, poate fi invocat în etapa de executare silită ca o lezare a dreptului de a executa de bună voie obligațiile, dar nu ca un argument de nelegalitate a deciziei titlu de creanță (în acest sens este Decizia civilă nr. 1415 din 23.06._ a Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal – dosar_ ).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recurs, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr._ .
În motivarea recursului, recurentul-contestator a arătat că, întrucât instanța de fond a considerat ca reclamantul avea obligația depunerii declarațiilor privind venitul net obținut, trimestrial, către o casă de sănătate aleasă si, de asemenea, mergând pe ideea obligativității impuse de Legea 95/2006 de a contribui la Fondul pentru sănătate, indiferent dacă nu exista contract încheiat cu una dintre casele sănătate, era evident ca soluția sa fie cea de respingere a contestației.
A arătat că, prin acest recurs reiterează o parte din apărările făcute si consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinică si nelegală.
Pentru perioada pentru care s-a emis decizia de impunere de către intimați, reclamantul nu avea obligația legala de a plăti către Fondul de sănătate, doar daca ar fi avut încheiat contract cu intimata. Art. 211/l si art. 212 din Legea nr. 95/2006 prevăd ce înseamnă a fi asigurat, cum se dobândește aceasta calitate si cum se dovedește. Ca sa obții calitatea de asigurat, trebuie sa plătești contribuția la fond; de la acest moment se poate beneficia si de pachetul de servicii medicale. Dovada calității de asigurat se face cu un document justificativ (adeverința sau carnet de asigurat). Avocatul in speța nu poate dovedi calitatea de asigurat nici prin adeverința, nici prin carnet de asigurat.
Art. 217/1 prevede ca asigurații au dreptul la un pachet de servicii de baza, iar alineatul 2 spune ca acest drept se stabilește pe baza de contract-cadru care se eliberează de CNAS. De asemenea,intimata nu a informat pretinsul contribuabil pana la comunicarea deciziei, deși avea aceasta obligație cel puțin o data pe an. Pentru ca avea posibilitatea stabilirii din oficiu a obligațiilor către fond ale pretinsului debitor, însa nu cu 15 zile înainte de la înștiințarea lui despre depășirea termenului legal de depunere a declarației, putea emite pentru fiecare an o decizie similara celei atacata si nu sa aștepte câțiva ani pentru i se acumula sume mari.
Dezinteresul intimatei si neparcurgerea pașilor legislativi au fost evidente: i ar trebui sa fie penalizate prin admiterea contestației si a recursului; nu același lucru trebuie spus si despre reclamanta care si-a înregistrat veniturile la organul fiscal teritorial de la care intimata s-a informat, nu a beneficiat de servicii medicale.
Prin OUG 125/2011 legiuitorul a înțeles sa stabilească aceasta obligație de plata către fondul de sănătate si a eliminat existenta contractului de asigurare si modalitatea de stabilire. Prin aceasta ordonanța, . mai poate folosi apărarea făcuta pentru perioada pana la . acestei ordonanțe. Însa, pretențiile intimatei nu sunt sub incidența acestei ordonanțe, astfel încât motivele expuse sunt întemeiate.
Un alt aspect invocat de către contestator a fost legat de obligarea prin decizia de creanța si la penalități de întârziere. Art. 261/1 din Legea nr. 95/2006 dispune, in cazul neachitării in termen a contribuțiilor, despre datorarea majorărilor de întârziere, iar alineatul 4 si Ordinul 617/2007 al CNAS, vorbesc despre executarea silita conform Codului de procedura fiscala. Nu se dispune in sensul plații si a penalităților de întârziere așa cum sunt stabilite prin decizia intimatei.
In concluzie, avocatul nu se afla in culpa astfel încât sa fie obligat la majorări de întârziere. De asemenea, penalitățile de întârziere nu trebuie sa se regăsească in conținutul deciziei casei de asigurări. Deci, daca se va stabili o obligație de plata pentru întârziere si culpa avocatului, obligația trebuie sa fie reprezentata doar de majorări de întârziere care trebuie calculate de la momentul punerii in întârziere, adică data emiterii deciziei de creanța.
In drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 242 pct. 2 C.p.c rap. la art. 25 C.p.c. (actual), Legea 95/2006, art. 208,211,217,222,261.
Prin întâmpinare, Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
A arătat că, în perioada stabilită prin Decizia de impunere nr._/31.05.2012, recurentul a obținut venituri din activități independente neîndeplinindu-și obligația legală de a le declara la Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița și pentru care nu a plătit contribuția de asigurări de sănătate în termenul legal.
în baza datelor transmise de D.G.F.P Ialomița, prin care se certifică veniturile realizate de către reclamant, din activități independente, pentru care legea prevede obligația plății contribuției la fondul de sănătate, C.A.S Ialomița a emis pe numele acestuia decizia de impunere nr._/31.05.2012, stabilind în sarcina acesteia un debit total de 10.409,33 lei reprezentând: 6.587,29 lei contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru perioada 2007/2010, 3.822,04 lei majorări și penalități de întârziere calculate pentru perioada 2008-2012, conform anexei la Decizia nr._/31.05.2012, aferente obligațiilor principale neachitate.
Împotriva Deciziei nr._/31.05.2012, reclamantul a depus contestație la data de 05.07.2012,care i-a fost respinsă prin Decizia nr. 107/03.08.2012.
Potrivit art.208 și 211 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, asigurările de sănătate în România sunt obligatorii, funcționează pe baza principiului solidarității și a participării obligatorii la plata contribuției de asigurări de sănătate, astfel că toți cetățenii români cu domiciliul în țară sunt asigurați și au obligația de a plăti contribuția calculată asupra venitului realizat sau ,după caz,la nivelul unui salariu minim brut pe tară.
In cazul persoanelor care desfășoară activități independente sau care exercită profesii libere,contribuția se calculează în conformitate cu prevederile art.257 alin.(2) lit. b)din Legea 95/2006, art.7, 8 și 17 alin.5) din Ordinul CNAS nr. 617/2007.
Aceste persoane au obligația conform art.215 alin. (3) din Legea 95/2006 să depună la casele de asigurări de sănătate, declarația privind obligațiile de constituire și plată la Fondul Național Unic de A. de Sănătate datorate de alte persoane decât cele care desfășoară activitate în baza unui contract individual de muncă și să facă dovada plății contribuției - Declarația model a fost aprobată prin ordin al CNAS nr.221/2005, respectiv Ordinul 617/2007.
Apărările contestatoarei că nu pot fi obligate la plata contribuției la asigurările de sănătate decât persoanele care au încheiat contract de asigurare sau au depus declarație de asigurări de sănătate sunt nefondate, întrucât plata contribuției la asigurările sociale de sănătate este obligatorie, iar dacă s-ar accepta că o persoană nu are aceasta obligație în situația în care nu a încheiat contract de asigurare sau nu depune o declarație de venit, ar însemna că aceasta obligație are caracter facultativ, ceea ce ar fi contrar dispozițiilor legale de mai sus.
Reclamanta se prevalează de prevederile art. 222 din Legea nr.95/2006 conform cărora fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor si obligațiilor sale.
Aceste dispoziții legale sunt lipsite de relevantă în cauză,întrucât textul citat reglementează dreptul de informare al contribuabilului fără a institui în sarcina casei de asigurări obligația de a reaminti acestuia că trebuie să depună anual la casa de asigurări declarația rectificativă pentru stabilirea veniturilor efective,aceasta obligație având caracter legal,iar contribuabilul fiind obligat să cunoască personal prevederile legale vis-a-vis de obligațiile corelative în funcție de activitatea pe care o desfășoară și să respecte legea plătind impozitele și taxele legale la termenele stabilite prin O.G.nr.92/2003.
A invocat dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 150/2002, conform căruia: (1) Sunt asigurați, potrivit prezentei ordonanțe de urgentă, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au domiciliul sau reședința în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează o dată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Potrivit art. 211 din Legea nr. 95/2006: (1)Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul in România și fac dovada plății contribuției la fond,in condițiile prezentei legi. în aceasta calitate, persoana in cauza încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. (2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România.
În același context în art.7 din Ordinul CNAS nr.221/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contribuția de asigurări sociale de sănătate prevede: (1) Persoanele care exercita profesii libere sau sunt autorizate potrivit legii sa desfășoare activități independente au obligația de a vira trimestrial contribuția sub forma unei cote de 6,5% aplicate asupra: a) venitului net din activități independente determinat ca diferența intre venitul brut si cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile, cu excepția prevederilor art. 49 si 50 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, pentru persoanele ale căror venituri sunt determinate pe baza venitului net anual determinat pe baza contabilității in partida simpla; (2) In cazul persoanelor care obțin venituri din activități independente ale căror venituri sunt determinate pe baza de norma de venit si care beneficiază de o reducere a normelor de venit, cota de 6,5% se va aplica la norma redusa, determinata potrivit reglementarilor in vigoare pentru impunerea veniturilor respective. (3) Pentru veniturile realizate din activități desfășurate de persoane care exercită profesii libere sau autorizate potrivit legii sa desfășoare activități independente, contribuția de 6,5% se plătește de persoana care le realizează.
Decizia nr._, a fost emisă la data de 31.05.2012, deoarece Casa de Asigurări de Sănătate nu a avut cunoștință de veniturile din activități independente, înregistrate de contestatoare, deoarece aceasta nu și-a îndeplinit obligația legală, (nu le-a declarat și nu a plătit ,așa cum a procedat și cu datoriile din anii anteriori 2004- 2005 care fac obiectul dosarului_, prin Sentința Civila nr.2460F din 29.11.2010 Tribunalul Ialomița a respins acțiunea formulata de Cabinet avocat S. M. D.,), CAS Ialomița aflând de aceste venituri în baza Protocolului dintre C. Națională de A. de Sănătate și ANAF cu nr. P/5282/26.10.2007,respectiv nr._/30.10.2007 și Actul adițional nr. P/1797/13.04.2009 respectiv nr._/09.04.2009, ANAF începând să transmită date despre persoane care au realizat venituri pentru care au obligația să plătească contribuția la fondul de sănătate ,din data de 22.12.2009.
Art.44 din Codul de procedura fiscală permite comunicarea actelor administrativ fiscale si prin publicitate care se realizează potrivit alin. 3 al acestui articol. astfel: „Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. In cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art.35 afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. In lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. în toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului."
Cu privire la faptul că nu a primit nici o înștiințare de plată, articolul 86 alin.6 din OG 92/2003 prevede că decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora,în condițiile în care se stabilesc sume de plată.
Conform art. 83 alin. 4 din O.G. nr.92/2003„nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, însă stabilirea din oficiu a acestor obligații nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale.”
Cu privire la calculul obligațiilor accesorii pe care le contestă de fapt în acest dosar (afirmând că debitul principal l-a plătit, cu toate că în evidențe la această dată nu apare că a achitat nimic din debitul înregistrat), sunt aplicabile dispozițiile art. l 15, art. l16 alin. l si alin. 4, art. l21 alin.1, 2 si 3 din OG nr.92/2003 care stabilesc modul de calcul al dobânzilor si penalităților de întârziere datorate pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitoare a obligațiilor de plată.
Potrivit art. 216 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, nemodificată: „în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS prin casele de asigurări sau persoana fizice sau juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului de fonduri și a majorărilor de întârziere în condițiile OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată următoarele:
Potrivit art. 211 alin. (1) în forma aflată în vigoare în perioada 2007-2010 „ sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație.
O dispoziție similară se regăsește în cuprinsul art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 150/2002.
Potrivit art. 208 alin. (3) din același act normativ „asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii (…)”.
În conformitate cu dispozițiile art. 257 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 „persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).”
În cauză, îndeplinind condițiile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, contestatorul are calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.
Pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 257 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, îi revenea obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, în termenele prevăzute de alineatul (5) al acestui text legal.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, recurentul-contestator avea obligația de a depune la casa de asigurări de sănătate cu care ar fi trebuit sa încheie contractul de asigurare declarații privind obligațiile ce îi reveneau față de fond.
Conform art. 218 alin. (2) lit. a) din același act normativ, asiguratul are dreptul de a alege casa de asigurări de sănătate la care se asigură, în condițiile prezentei legi și ale contractului-cadru.
Calitatea de asigurat nu se dobândește ca urmare a încheierii unui contract de asigurate, ci în baza legii, dacă sunt îndeplinite condițiile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
Dispozițiile art. 218 alin. (2) lit. a) din lege permit doar alegerea, de către persoana care are calitatea de asigurat, a casei de asigurări de sănătate la care se asigură, în condițiile legii și ale contractului-cadru.
Prin urmare, calitatea de asigurat preexistă încheierii contractului și determină obligația de a plăti contribuția obligatorie pentru asigurările de sănătate.
În consecință, susținerile recurentului-contestator, în sensul că nu avea obligația legală de a plăti către Fondul de sănătate decât dacă ar fi avut încheiat un contract cu intimata și că obținerea calității de asigurat este condiționată de plata contribuției sunt neîntemeiate.
Împrejurarea că art. 217 din lege prevede că asigurații au dreptul la un pachet de servicii de bază, drept stabilit pe bază de contract-cadru elaborat de CNAS, nu poate conduce la concluzia că, în cazul în care asiguratul nu înțelege să beneficieze de serviciile medicale aferente, plata contribuției nu ar mai avea caracter obligatoriu.
Unul dintre principiile pe baza cărora se realizează obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate îl reprezintă participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, independent de obținerea în concret a unei contraprestații, participarea la plata contribuției generând doar dreptul de a beneficia de servicii.
Prin urmare, împrejurarea că recurentul-contestator nu a beneficiat în concret de servicii medicale este irelevantă.
Lipsa unei informări în scris a contribuabilului cu privire la obligațiile ce îi reveneau nu atrage nelegalitatea deciziei de impunere contestate, având în vedere existența, în sarcina contestatorului, a obligației de a depune declarația fiscală, astfel cum prevăd dispozițiile art. 215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006.
Contestatorul nu poate invoca necunoașterea legii, respectiv a caracterului exigibil al creanței, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 257 alin. (5) din Legea nr. 95/2006.
De asemenea, potrivit art. 217 din lege, drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual, prin contractul-cadru.
Referirea recurentului-contestator privitoare la inaplicabilitatea în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 125/2011 este lipsită de relevanță, obligațiile sale rezultând din aplicarea dispozițiilor art. 211 și art. 257 din Legea nr. 95/2006.
Informațiile privind veniturile declarate de către recurentul-contestator au fost obținute în baza protocoalelor dintre C. Națională de A. de Sănătate și A.N.A.F.
Întrucât recurentul-contestator nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, anterior menționate, în mod legal au fost stabilite din oficiu contribuțiile datorate fondului, în baza art. 83 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, pe baza acestor informații.
În ceea ce privește critica recurentului-contestator privind obligarea sa la plata penalităților de întârziere, Curtea reține că, potrivit art. 216 din Legea nr. 95/2006 „în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, (…) CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”
În cazul stabilirii creanței în condițiile art. 83 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, după expirarea termenelor de plată, aceasta devine scadentă, anterior emiterii deciziei, accesoriile calculându-se, în conformitate cu dispozițiile art. 120 alin. (1) din acest act normativ, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
În consecință, susținerile recurentului-contestator, în sensul că majorările de întârziere trebuie calculate de la data emiterii deciziei, sunt neîntemeiate.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-contestator CABINET DE A. S. M. DOINIȚA, împotriva sentinței civile nr.1202 din 12.03.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE SĂNĂTATE IALOMIȚA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER,
G. P.
Red. C.R.I. – 2 ex.
Tribunalul Ialomița – Secția Civilă – jud. B. A.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3179/2014. Curtea de Apel... | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
|---|
