Anulare act administrativ. Decizia nr. 1222/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1222/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 5284/87/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1222
Ședința publică din data de 20 februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a mun. A., împotriva sentinței civile cu nr. 281/26.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice T., cu intimatul reclamant M. S. și cu intimatul chemat în garanție – M. M. și Pădurilor – Administrația Fondului pentru Mediu, cererea de chemare în judecată având drept obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
În temeiul disp. O.U.G. 74/2013, H.G. 520/2013 și ale Ordinului Președintelui A.N.A.F. cu nr. 2211/2013, Curtea dispune rectificarea citativului, cu modificările care se impun și în sistemul Ecris, în sensul că are calitate de recurentă pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. și de intimată pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și apreciază procedura de citare legal îndeplinită la termenul de față având în vedere data citării acestor părți în cauză, anterioară datei intrării în vigoare a actelor normative sus indicate.
Nefiind cereri formulate în cauză, sau probe noi de administrat în recurs, constatând că se solicită judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține recursul spre deliberare.
CU R T E A,
Prin sentința civilă nr. 281/26.02.2013, Tribunalul T. – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal a admis cererea având ca obiect anulare act administrativ - rejudecare, privind pe reclamantul M. S., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. și chematul în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU și cererea de chemare în garanție.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. și chematul în garanție să restituie reclamantului suma de 9169 lei, taxă de poluare, cu dobânda fiscală.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin decizia nr._/28.09.2011 – fila 28, pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. a calculat în sarcina reclamantului o taxă de poluare în valoare de 9169 lei, pentru înmatricularea în România a unui autovehicul deja înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene la data de 01.01.2007, taxă plătită de reclamant cu chitanța . nr._ – fila 30.
Potrivit prevederilor art. 90 paragraful 2 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela al realizării obiectivelor prevăzute la art. 23-25, adică realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Interdicția reglementată de art. 90 din Tratat vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În condițiile în care taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat, nu se poate pune problema că taxa în discuție discriminează în mod direct.
Numai că, așa cum a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea pronunțată în cauza C-402/09 – T. versus statul român, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, formă a discriminării care se poate aprecia prin lipsa de neutralitate a taxei de poluare.
Or, Curtea a constatat că sub acest aspect, reglementarea făcută prin OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate, care se caracterizează printr-o vechime și o uzură importante, sunt expuse unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională, nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, această reglementare a taxei de poluare are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Din această perspectivă, potrivit prevederilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare ale OUG nr. 50/2008.
Cu privire la cererea de chemare în garanție instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 69 alin. 1) din Codul de proc. civilă, o asemenea cerere are, de esență, posibilitatea ca în cazul când ar cădea în pretenții, partea să se poată desdăuna de la chematul în garanție pentru a preîntâmpina astfel afectarea negativă a patrimoniului său.
În cauza de față nu se poate pune problema producerii unui efect negativ în patrimoniul pârâtei, întrucât operează principiul simetriei juridice, adică taxa a fost încasată în contul chematului în garanție și tot din acest cont se și restituie, nicidecum din contul pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A.F.P. a municipiului A. arătând că sentința este dată după pronunțarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2011, instanța dispunând restituirea taxei fără să țină cont că reclamantul a sesizat instanța înaintea îndeplinirii procedurii prevăzută de Legea 9/2012.
Recurenta a mai susținut că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât în cadrul procedurii preliminare în două cauze cu care a fost sesizată (T. și N.), ca atare, nu se poate institui cu putere de lege că taxa colectată în temeiul OUG 50/2008 contravine dreptului comunitar.
A fost invocată și dezbaterea din 10.05.2011 organizată la București de Institutul Național al Magistraturii (INM), pe tema aplicării hotărârii preliminare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 402/09, T., în care s-a opinat că până și Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost reticentă în ceea ce privește taxa instituită prin O.U.G. 50/2008.
Recurenta a menționat că practica instanței de fond este aproape unitară în sensul omiterii aplicării Legii 9/2012 care reglementează restituirea diferenței de taxă în cazul plătitorilor taxei prevăzute de O.U.G. 50/2008, iar instanța de fond le atribuie reclamanților, prin exonerarea totală de plata taxei pe poluare, un drept pe care în realitate nu îl au.
S-a apreciat că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2011 conduce instanțele de fond la admiterea tuturor acțiunilor și au fost invocate și dispozițiile art. 1 – 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea 157/2005.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, iar potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Discuțiile ce au avut loc în cadrul unei dezbateri organizate de INM pe tema aplicării hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 402/2009 sunt irelevante în speță, instanța având obligația de a-și întemeia hotărârea pe dispozițiile legale incidente în materie și nu pe opinii exprimate în cadrul unor astfel de dezbateri.
Dispozițiile Legii 9/2012 nu pot fi reținute ca argument în sprijinul soluției de admitere a recursului, din moment ce taxa a cărei restituire o solicită reclamantul este achitată în temeiul O.U.G. 50/2008 și nu în baza Legii 9/2012, iar O.U.G. 50/2008 fiind contrară dreptului comunitar, reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare și nu doar a diferenței la care se referă Legea 9/2012.
Față de aceste considerente, constatând că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., împotriva sentinței civile cu nr. 281/26.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu intimatul reclamant M. S. și cu intimatul chemat în garanție – M. M. și Pădurilor – Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red./ 2 ex./ C.M.C./
Tehnored. R.O./
Tribunalul T.
Judecător de fond: M. M.
| ← Refuz soluţionare cerere. Hotărâre din 03-02-2014, Curtea de... | Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24... → |
|---|
