Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4443/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4443/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 3222/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4443
Ședința publică de la 30.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – F. I.
JUDECĂTOR - P. S.
JUDECĂTOR - V. R. M.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr. 1921/10.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . IFN SA prin împuternicit . și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, intimata-reclamantă a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea introdusă la data de 01.02.2012 la Tribunalul București – Secția a IX-a, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. F. PUBLICE-AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA-DIRECTIA GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pt. autovehicule nr._/13.11.2008 și obligarea la restituirea sumei de 1.026 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, cu cheltuieli de judecată – taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat.
Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat cerere de chemare în garanție, arătând că, în situația în care se va respinge această excepție, solicită obligarea chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata sumei pretinsă de către reclamant pentru că, în conformitate cu prevederile art.1 și 5 alin.4 din OUG nr.50/2008, privind taxa de poluare și ale HG nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, taxa se plătește de către contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezorerie Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, această taxă fiind transferată în contul intitulat „Disponibil al fondului pentru mediu”, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
Prin sentința nr. 1921/10.04.2013, pronunțată de Tribunalul București, aceasta a reținut că cererea este fondată, pentru următoarele considerente:
Reclamanta . a achiziționat din Germania, la data de 03.10.2008, autoutilitara marca DAF tip 4X2EXF05/FT/XF_, categoria auto N3 norma de poluare R5 având . șasiu XLRTE47MSOE776568, an fabricație 2007, . auto G930342 nr. de omologare BJDA561311J27R5. Autovehiculul fusese anterior înmatriculat în Germania, la data de 19.07.2007 și a fost cumpărat întrebuințat – situație tahometru la data vânzării, 167.306 km.
În vederea înmatriculării în România a acestei autoutilitare, reclamanta . a fost obligată, prin Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, nr._ din 13.11.2008, în conformitate cu dispozițiile art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, la plata unei taxe de poluare în sumă de 1.206 lei. Reclamanta a achitat această taxă de poluare, în nume propriu, prin OP nr.583 din 18.11.2008.
Instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantei, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Instanța a reținut că dispozițiile art.110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 încalcă art. 110 (fost 90) din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009. Astfel, toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr.50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, modificată, prin obligarea reclamantei la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art.110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art.148 alin.4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantei, cu consecința obligării pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, la restituirea sumei de 1.206 lei.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr.50/2008 și H.G. nr.686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin.1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
În condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Pârâta ANAF este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Cum în cauză a fost admisă cererea de chemare în judecată, a fost admisă și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și s-a dispus obligarea acesteia la plata (virarea) către pârâtă a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Instanța a obligat pârâta și chematul în garanție la restituirea către reclamant a sumei de 1.206 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare.
Căzând în pretenții pârâta, instanța a facut aplicarea art.274 Cod Proc. Civ. și a obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, în cuantum de 39,3 lei.
Împotriva Sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, (A.N.A.F.), susținând că este nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința civilă recurată este nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila și, având in vedere ca este vorba de o hotărâre care potrivit legii nu se poate ataca cu apel, a solicitat instanței de fond sa faca aplicarea art. 304^1 din Codul de procedura civila si sa analizeze cauza sub toate aspectele.
Recurenta a susținut că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea, având în vedere considerentele următoare:
Taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamanta, a precizat recurenta următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului … privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Totodată, art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamantă în susținerea acțiunii formulate s-a arătat că:
Incidența în cauza a prevederilor art.110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este inexistentă, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.
Totodată, în speța de fata, reclamantul nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
De asemenea, a precizat ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
În ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, s-a învederat că aceasta nu a fost fundamentata prin nici un argument. Taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie romanești, fie străine.
F. de dispoziția instanței privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, s-a învederat și ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege.
Referitor la obligarea recurentei la plata sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecata, s-a solicitat admiterea recursului si respingerea acestui capăt de cerere ca neintemeiat, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
Or, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din condițiile legale, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii, motiv pentru care s-a solicitat respingerea si acestui capăt de cerere.
F. de argumentele prezentate, s-a solicitat instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
Intimatul reclamant, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului .
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În esență, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E.
Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceasta situatie se regaseste si in prezenta speță, în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu mai poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 ( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului second hand achiziționat din Germania, la data de 03.10.2008, marca DAF tip 4X2EXF05/FT/XF_, categoria auto N3 norma de poluare R5 având . șasiu XLRTE47MSOE776568, an fabricație 2007, . auto G930342 nr. de omologare BJDA561311J27R5.
Totodată, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că criticile sunt neîntemeiate și sub acest aspect.
De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Întrucât cererea de restituire formulată de către intimat vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurentul apreciază că în privința intimatului reclamant, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
Și cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a aplicat corect disp. art. 274 C.pr.civ. dispunând obligarea recurentei, ca parte căzută în pretenții, a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanta.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr. 1921/10.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . IFN SA prin împuternicit . și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. I. P. S. V. R. M.
GREFIER
S. I.
Red. IF/ 2 ex.
Jud. fond D. M. - Tribunalul București
| ← Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 855/2014. Curtea... | Refuz soluţionare cerere. Hotărâre din 03-02-2014, Curtea de... → |
|---|
