Pretentii. Decizia nr. 5092/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5092/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 22738/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5092
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr. 551/04.02.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant I. C. - A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant prezent personal și asistat de avocat Ș. M. C. care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La solicitarea instanței, intimatul reclamant învederează că a mers la sfârșitul anului 2011 la Administrația Financiară pentru a plăti un impozit și cu acea ocazie i s-a atras atenția că are o . debite de achitat, astfel se explică data la care a fost formulată contestația administrativă și respectiv cererea de chemare în judecată.
Nefiind excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca neîntemeiat pentru considerentele pe care le va expune oral.
În ceea ce privește primul motiv de recurs în care se invocă de partea potrivnică faptul că hotărârea ar fi fost dată cu încălcarea principiului contradictorialității, consideră că acest motiv este neîntemeiat datorită faptului că în cel mai bun caz hotărârea nu ar fi opozabilă Administrației Financiare a Sectorului 3 în condițiile în care a atacat decizia emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală având în vedere că așa este procedura administrativ-jurisdicțională. Arată că Administrația Financiară a sectorului 3 nu are calitate procesuală pasivă, dar se contestă deciziile conform Codului fiscal la organul ierarhic superior care este Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, iar aceasta a apreciat tardivitatea prin decizie, astfel încât nu poate răspunde intimatul pentru ceea ce face Administrația sectorului 3, pentru faptul că au avut dosarul și au soluționat contestația în mod greșit.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs în care se arată faptul că această decizie s-ar fi publicat și afișat, instanța de fond a constatat în mod corect că această publicare a deciziei are un caracter subsidiar. Menționează că intimatului reclamant nu i s-a comunicat niciodată această decizie prin intermediul poștei cu toate că partea adversă susține că s-ar fi trimis prin intermediul poștei, dar nu s-a putut prezenta niciodată în original. S-au depus niște dovezi de confirmare care nu aparțineau intimatului reclamant, semnătura nefiind a acestuia. S-a solicitat de către instanța de fond să se comunice originalele, pentru a verifica dacă sunt adevărate, dacă semnătura îi aparține reclamantului, astfel încât să o conteste. Au fost acordate 7 termene de judecată în care s-a solicitat de către instanță acest lucru, fiind făcute nenumărate intervenții și adrese pentru a se trimite dovezile de comunicare în original, dar nu s-a întâmplat acest lucru, astfel încât consideră că nu există asemenea dovezi și în consecință, solicită și respingerea acestui aspect. Menționează că domiciliului reclamantului a fost mereu același. Apreciază că predarea la poștă, borderoul depus la dosar nu este suficient pentru a se face dovada comunicării, întrucât codul de procedură civilă prevede că în cazul expedierii prin poștă, plicul trebuie comunicat prin recomandată cu confirmare de primire. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 150 C.pr.civ., Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 551/04.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul I. C. - A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în sensul că a fost anulată decizia de soluționare a contestației 250/09.05.2012 și obligată pârâta să soluționeze pe fond contestația.
Au fost respinse deopotrivă ca premature capetele de cerere privind anularea deciziilor de impunere.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că la 12.12.2011 mama reclamantului a formulat contestație împotriva deciziilor pentru plăți anticipate nr._/30.01.2006, nr._/05.02.2007 și nr._/11.02.2008. Contestația a fost respinsa ca tardiva – nedepusa în termen, prin decizia nr.205/09.05.2012 a DGFPMB, cu motivarea ca reclamanta a depășit termenul de 30 de zile pentru formularea contestației, calculat de la data comunicării deciziilor contestate.
Soluția a fost apreciată ca este eronata întrucât reclamanta a formulat contestația în termenul de 30 de zile prevăzut de art.207 alin.1 din OG nr.92/2003 în condițiile în care pârâta nu a putut proba existența unor comunicări legale ale deciziilor contestate.
Este adevărat ca art.44 din OG nr.92/2003 care prevede modalitățile în care poate fi comunicat un act fiscal conferă în alin.3 posibilitatea organului fiscal de a comunica actul prin publicitate, prin afișarea la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a ANAF a unui anunț în care se menționează ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului.
Însa același art.44 la alin.4 prevede ca dispozițiile C.pr.civ. privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile în mod corespunzător. Pentru a exista o comunicare valabilă anunțul prevăzut de art. art.44 alin. 3 din OG nr.92/2003 trebuie să fie o modalitate subsidiară de comunicare, folosită doar în cazurile în care nu îi poate fi comunicată decizia direct contribuabilului sau prin poștă.
De asemenea, nu se poate considera ca decizia a fost comunicata contribuabilului prin poștă. În condițiile în care reclamantul a contestat semnătura mamei sale de pe recipisa de confirmare de primire, pârâta avea obligația de a prezenta originalul acesteia. Este evident faptul că semnătura necontestată a defunctei I. R. de pe contractul aflat în copie la fila 67 este diferită de pretinsa semnătură aflată pe confirmarea de primire depusă în copie la fila 36. Cum pârâta nu a prezentat originalul pretinsei confirmări de primire contestate tribunalul nu a ținut seamă de acest înscris. De altfel din adresa nr._/20.02.2012-fila 35 rezultă că AFP Sector 3 nu a putut găsi plicirile cu respectivele decizii, deci nu se poate face dovada comunicării acestora.
În aceste condiții comunicarea prin publicitate nu a fost efectuată în mod legal, fiind lovită de nulitate, iar reclamanta a formulat în termen contestația respinsă ca tardivă prin decizia nr. 250/09.05.2012.
În concluzie, reclamanta a depus contestația la data de 12.12.2011, așa cum se recunoaște și în decizia de soluționare a contestației, fără ca pârâta să dețină vreo dovadă de comunicare valabilă a deciziilor contestate, deci nu a fost depășit termenul de 30 de zile pentru formularea contestației.
Având în vedere cele arătate tribunalul a anulat decizia de soluționare a contestației nr. 250/09.05.2012și va obliga pârâta să soluționeze pe fond contestația.
Tribunalul nu s-a pronunțat asupra fondului contestației astfel cum solicită reclamantul.
Cererea vizează obligarea pârâtei autorități publice fiscale la adoptarea unei anumite conduite, respectiv de admitere a cererii formulate de reclamantă, ceea ce excede competenței generale a instanței de judecată, care nu se poate substitui autorității publice în exprimarea deplină a dreptului de apreciere al autorității administrative competente, prin soluționarea contestației care este atributul exclusiv al acesteia din urmă, instanței de contencios administrativ revenindu-i doar competența cenzurării actelor administrative pe care autoritatea administrativă le emite în limitele atribuțiilor conferite de lege.
În mecanismul procedural conferit de Legea nr.554/2004 în cazul contenciosului subiectiv, subiectul de sezină poate obține recunoașterea dreptului pretins, dar atât timp cât pârâta nu a refuzat reclamantei recunoașterea acestui drept substanțial printr-o soluție de respingere a cererii sale, ci prin respingerea ca tardivă a contestației care echivalează cu nesoluționarea pe fond a contestației, instanța de contencios administrativ nu poate dispune direct obligarea pârâtei la recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei, prevăzute de art.1 alin.(1) din Legea nr.554/2004, în speță aceste pretenții neputând fi formulate pe cale principală. În aceste condiții au fost respinse ca premature capetele de cerere privind anularea deciziilor de impunere. Abia după ce va pronunța o soluție cu privire la temeinicia contestației, reclamanta va putea sesiza instanța pentru analizarea legalității stabilirii debitului în sarcina sa, în cazul în care ar fi nemulțumită de modul de soluționare a contestației.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București s-a transformat în Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, conform art. 23 din H.G. nr. 520/2013), învederând următoarele:
Prezentul litigiu s-a soluționat fără respectarea principiului contradictorialității. Astfel, prin cererea introductiva s-a solicitat, printre altele, anularea unor acte administrative întocmite de Administrația Finanțelor Publice Sector 3, respectiv Decizia de impunere pentru plați anticipate cu titlu de impozit privind cedarea folosinței bunurilor pentru anul 2006 nr._/27.01.2006, Decizia de impunere pentru plați anticipate cu titlu de impozit privind cedarea folosinței bunurilor pentru anul 2007 nr._/05.02.2007 și Decizia de impunere pentru plați anticipate cu titlu de impozit privind cedarea folosinței bunurilor pentru anul 2008 nr._/11.02.2008.
Or, principiul contradictorialității constă în drepturile părților de a fi prezente la judecată, de a cunoaște pretențiile sau învinuirile formulate împotriva lor, de a discuta în contradictoriu în fața instanței toate elementele de fapt și de drept ale cauzei, putând administra probele lor și combate pe cele ale adversarilor.
De asemenea, acest principiu stabilește dreptul potrivit căruia probele administrate în cauză sunt supuse discuției.
Însa, în cauza, nefiind citata, Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice nu a putut beneficia de toate aceste drepturi.
În raport de acestea, s-a solicitat casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei la aceeași instanța spre rejudecare și în contradictoriu cu Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice.
Pe fondul cauzei, s-a arătat ca în mod greșit instanța de fond a dispus anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 250/09.05.2012 și a obligat instituția recurentă sa soluționeze pe fond contestația formulata de autoarea reclamantului împotriva Deciziilor de impunere pentru plați anticipate cu titlu de impozit privind cedarea folosinței bunurilor pentru anii 2006, 2007 și 2008.
În ceea ce privește Decizia de impunere pentru plați anticipate cu titlu de impozit privind cedarea folosinței bunurilor pentru anul 2006 nr._/27.01.2006 învederam ca aceasta i-a fost comunicata contestatarei în data de 20.02.2006, iar contestația a fost depusa în data 26.01.2012.
De asemenea, s-a arătat ca, în ceea ce privește Decizia de impunere pentru plați anticipate cu titlu de impozit privind cedarea folosinței bunurilor pentru anul, pe anul 2007 nr._/05.02.2007 și Decizia de impunere pentru plați cu titlu de impozit pe anul 2008 nr._/11.02.2008, întrucât acestea nu au putut fi comunicate prin posta, A.F.P. Sector 3 a aplicat procedura de comunicare prin publicitate a actelor administrative fiscale, așa cum este prevăzuta la art. 44 alin.2) lit.d) și alin.3 din O.G.nr.92/2003 republicata, coroborate cu prevederile O.M.F.P.nr.94/2006, privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și a instrucțiunilor de completare a acestora în vederea îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor administrative fiscale prin publicitate.
Autoarea reclamantului a depus contestația împotriva deciziilor de impunere mai sus arătate la data 12.12.2011, fiind înregistrata la Administrația Finanțelor Publice sector 3 sub nr._/26.01.2012.
Conform prevederile art. 207 alin. (1) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, unde se precizează: "Contestația se va depune în termen de 30 zile de la data comunicării actului administrativ fiscal atacat, sub sancțiunea decăderii".
Comunicarea actului administrativ fiscal se realizează potrivit dispozițiilor art. 44 din Codul de Procedura Fiscala al României, republicat, precizează:
"(2) Actul administrativ fiscal se comunica după cum urmează; (....) c)prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate.
(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de Internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscala, a unui anunț în care se menționează ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se considera comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.
(4) Dispozițiile Codului de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile în mod corespunzător."
Cu privire la modul de comunicare prin publicitate pct.1, pct.2 și pct.3 lit.a) din anexa 2 din O.MF.P. nr.94/2006 precizează:
" 1. Comunicarea prin publicitate se efectuează în situația în care actul administrativ fiscal nu a putut fi comunicat prin una dintre modalitățile de comunicare prevăzute la art.44 alin. (2) lit. a), b) și c) din Ordonanța Guvernului privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare.
2.Comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate se realizează prin afișarea, concomitent la sediul autorității emitente și pe pagina de Internet a acesteia, a unui anunț în care se menționează ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Anunțul va fi păstrat o perioada de 15 zile de la data afișării.
3.În cazul actelor administrative fiscale emise de Agenția Naționala de Administrare Fiscala și de unitățile subordonate, inclusiv pentru deciziile de soluționare a contestațiilor returnate de posta, comunicarea prin afișarea pe pagina de Internet se face astfel:
a) pentru actele administrative fiscale emise de administrațiile finanțelor publice și de direcțiile genera le ale finanțelor publice, prin publicarea anunțului pe pagina de Internet a direcției generale a finanțelor publice".
F. de dispozițiile normative mai sus invocate, prin care se reglementează comunicarea prin publicitate, de către autoritatea emitenta a unui act administrativ fiscal, este evident eronata soluția instanței de fond care a admis acțiunea reclamantului cu motivarea „comunicarea prin publicitate nu a fost efectuata în mod legal, fiind lovita de nulitate."
În condițiile în care respectivele decizii de impunere nu au putut fi comunicate prin posta, plicurile fiind primite retur de A.F.P. Sector 3, în mod corect Administrația Finanțelor Publice Sector 3 a procedat la comunicarea acestora prin publicitate, Decizia nr._/05.02.2007 fiind publicata pe site în data de 28.04.2010, iar decizia nr._/11.02.2008 fiind publicata pe site în data de 06.05.2008.
Astfel, în mod corect prin decizia D.G.F.P. -M.B. nr. 250/09.05.2012 a fost respinsa ca nedepusa în termen contestația formulata de lonescu R. (autoarea reclamantului lonescu C. A.).
F. de considerentele expuse anterior, s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii atacată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
În drept, au fost invocate disp. art.304 pct.9 Cod Procedura Civila.
Aspecte procesuale
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare prin care să invoce eventuale apărări deși a fost legal citat cu această mențiune precum și cu copie a motivelor de recurs.
Acesta s-a prezentat prin avocat însă la termenul de judecată din 16.06.2014 solicitând respingerea recursului.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Motivul de recurs referitor la necitarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice și în consecință la încălcarea principiului contradictorialității este neîntemeiat.
În primul rând, reține prezenta instanță că această problemă de drept nu a fost ridicată și în fața instanței de fond, ci direct în fața instanței de control judiciar.
În al doilea rând, Curtea apreciază că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de motivele de fapt și de drept invocate de reclamant, precum și în raport de cauză, cadrul procesual pasiv a fost corect stabilit, Decizia nr. 250/09.05.2012, prin care s-a respins ca nedepusă în termen contestația formulată de autoarea intimatului reclamant împotriva unor decizii de impunere aferente anilor 2006 – 2008, fiind emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
Astfel, are calitate procesuală pasivă emitentul actului administrativ fiscal pretins vătămător și respectiv contestat.
De asemenea, se observă că recurenta pârâtă invocă lipsa de procedură în sensul necitării nu în ceea ce o privește, ci în ceea ce privește o altă instituție, și anume Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice. Or, lipsa de citare sau citarea necorespunzătoare constituie un aspect de ordine privată, viciu ce poate fi invocat împotriva hotărârii numai de partea cu care este lipsă de procedură și care are interes la aceasta, fiind desigur vătămată prin citarea sa necorespunzătoare la termenul la care s-a pronunțat hotărârea (prin care este vătămată).
Prin urmare, în lipsa unui interes propriu, recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București nu poate în mod legitim invoca necitarea în cauză a Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice.
În al doilea rând, întrucât este o chestiune de ordine privată, pârâta trebuia să invoce necesitatea citării în cauză a instituției în fața instanței de fond, de îndată ce a cunoscut obiectul acțiunii și cadrul procesual astfel cum a fost stabilit de reclamant. Or pârâta, deși s-a prezentat prin reprezentant la termenele de judecată, nu a ridicat această problemă și nici nu a solicitat a se pune în discuție necesitatea citării în cauză a altor persoane, eventual în baza disp. art. 161 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, așa cum corect a remarcat intimatul reclamant, eventuala soluție ce se impune este aceea a inopozabilității hotărârii Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, iar nu nelegalitatea hotărârii în ceea ce privește părțile.
În sfârșit, nu poate fi primit argumentul încălcării principiului contradictorialității, din actele dosarului rezultând fără putință de tăgadă că Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice a avut cunoștință de prezentul dosar.
Astfel, la datele de 19.11.2012 și de 17.12.2012 tribunalul a dispus emiterea de adresă pentru comunicarea unei decizii de impunere din anul 2006 și pentru prezentarea în original a copiei confirmării de primire aflată la fila 36 din dosar.
În măsura în care avea un interes a participa în cauză, instituția avea posibilitatea a formula cerere de intervenție, cerere care nu a fost însă depusă.
Mai mult, deși adresele au fost comunicate instituției pe adresa din București, .. 10, sector 3, răspunsul la solicitarea instanței a fost comunicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, .. 13, sector 2 (f. 81).
În sfârșit, din cuprinsul respectivei adrese (cu care este comunicat răspunsul la solicitarea instanței) rezultă expres că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București răspunde și comunică relațiile solicitate în reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice.
De altfel, în același sens sunt, în contextul reorganizării instituționale, și prevederile OUG nr. 74/2013 și HG nr. 520/2013, ambele acte normative vizând reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Un ultim argument este acela că Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice nu este vătămată în niciun drept sau interes legitim de moment ce prin hotărârea judecătorească pronunțată în cauză au fost respinse ca premature capetele de cerere privind anularea deciziilor de impunere, soluție nerecurată.
Motivul de recurs referitor la fondul cauzei, respectiv la soluția de anulare a Deciziei nr. 250/09.05.2012, este întemeiat în parte, potrivit următoarelor considerente:
Astfel, Curtea apreciază greșită soluția de anulare a deciziei și de obligare a pârâtei la soluționarea pe fond a contestației în ceea ce privește decizia de impunere pe anul 2006.
Reținând că este posibilă comunicarea actelor de procedură prin publicitate dar numai ca modalitate subsidiară, folosită numai în cazurile în care nu poate fi comunicată decizia direct contribuabilului sau prin poștă, tribunalul a considerat că decizia nu a fost comunicată prin poștă.
În condițiile în care reclamantul a contestat semnătura mamei sale de pe recipisa de confirmare de primire, a reținut tribunalul că pârâta avea obligația de a prezenta originalul acesteia. Este evident faptul că semnătura necontestată a defunctei I. R. de pe contractul aflat în copie la fila 67 este diferită de pretinsa semnătură aflată pe confirmarea de primire depusă în copie la fila 36. Cum pârâta nu a prezentat originalul pretinsei confirmări de primire contestate tribunalul nu a ținut seamă de acest înscris. De altfel din adresa nr._/20.02.2012-fila 35 rezultă că AFP Sector 3 nu a putut găsi plicurile cu respectivele decizii, deci nu se poate face dovada comunicării acestora.
Contrar celor reținut de prima instanță, Curtea, analizând actele dosarului, constată că decizia emisă pentru anul 2006 a fost comunicată mamei intimatului reclamant, aceasta recepționând-o pe bază de semnătură la data de 20.02.2006 (f. 36, 83 dos. fond).
Nu există niciun considerent pentru a aprecia că această semnătură nu aparține numitei I. R., mama intimatului reclamant.
Este adevărat că părțile au obligația de a prezenta originalul înscrisurilor de care înțeleg a se folosi în probațiune.
Însă, în ipoteza imposibilității prezentării originalului, în condițiile art. 139 C.pr.civ., sancțiunea nu este aceea a neluării în seamă a copiei, acest înscris făcând dovada până la prezentarea originalului (și din care ar rezulta eventual o situație de fapt diferită).
Prin urmare, prezenta instanță constată că poate fi reținut ca probă și un înscris prezentat în copie, iar aceasta cu atât mai mult cu cât este vorba de o recipisă în dovedirea comunicării unui înscris prin poștă.
De asemenea, apreciază instanța că diferența de semnătură dintre cea aflată pe actul de la fila 36 (dovada comunicării deciziei din 2006) și cea de pe contractul aflat în copie la fila 67, pe care s-ar afla o semnătură necontestată a defunctei I. R., diferență reținută de tribunal ca relevantă, nu poate fi reținută decât împotriva autoarei intimatului reclamant.
Din actele dosarului de fond, se observă o constanță a numitei I. R. în a semna diferit actele pe care le întocmește, la care este parte sau pe care le recepționează. În acest, se constată un mod diferit de a semna nu numai pe contractul de închiriere din 2005 (f. 67, observat de tribunal), dar și pe celelalte dovezi de comunicare aflate la dosarul de fond (f. 19 și respectiv 57), precum și pe contestația administrativă formulată (f. 47).
În consecință, dubiul desprins din modul diferit de a semna, într-o perioadă relativ scurtă de timp, dar și în mod consecvent, nu poate fi imputat decât autoarei intimatului reclamant, putându-se prezuma intenția acesteia de a semna cu o semnătură diferită celei obișnuite, pentru a nu recunoaște ulterior semnătura și a invoca împrejurarea în favoarea sa. Însă, instanța nu poate permite părții să se folosească de propria incorectitudine.
În sfârșit, în raport de împrejurarea că moștenitorul I. C. A. contestă semnătura mamei sale de pe recipisa de comunicare a deciziei de impunere din 2006, acesta avea posibilitatea să solicite efectuarea unei verificări de scripte și, dacă procedeul era insuficient, să propună efectuarea unei expertize, în condițiile art. 177 și urm. C.pr.civ.
În condițiile în care reclamantului îi revine sarcina probei, această posibilitate devine în opina prezentei instanțe și o obligație. Intimatul reclamant nu a solicitat încuviințarea acestor probe, deși îi revenea sarcina probei pentru a dovedi că nu mamei sale îi aparține semnătura de pe dovada de comunicare a deciziei din 2006 prezentată de pârâtă, aceasta în contextul în care pârâta i-a prezentat un înscris, dovada recepționării deciziei de către mama sa, conform semnăturii aplicată pe respectiva dovadă.
Pentru aceste considerente, reținând că fiind comunicată decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit privind venitul din cedarea folosinței bunurilor pentru anul 2006 la data de 20.02.2006, în mod corect a fost respinsă ca nedepusă în termen contestația formulată de I. R. la data de 26.01.2012 (comunicată la data de 12.12.2011 – f. 6) astfel că Decizia nr. 250/09.05.2012 este legală și temeinică din acest punct de vedere.
În raport de acestea, se constată că este incident motivul de modificare a hotărârii prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Hotărârea primei instanței va fi însă menținută în ceea ce privește soluția de obligare a pârâtei la soluționarea contestației administrative pe fond formulată împotriva deciziilor din 2007 și 2008, în raport de acestea criticile recurentei pârâte neputând fi admise.
Ambele părți admit că, în raport de legislația incidentă speței, așa cum reține și instanța de fond de altfel, procedura de comunicare prin publicitate a actelor are caracter subsidiar, respectiv numai în măsura în care nu este posibilă comunicarea către contribuabil sau prin poștă.
Într-adevăr, art.44 din OG nr.92/2003 prevede modalitățile în care poate fi comunicat un act fiscal, acesta conferind în alin.3 posibilitatea organului fiscal de a comunica actul prin publicitate, prin afișarea la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a ANAF a unui anunț în care se menționează ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului.
Însa același art.44 la alin.4 prevede ca dispozițiile C.pr.civ. privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile în mod corespunzător. Pentru a exista o comunicare valabilă, anunțul prevăzut de art. art.44 alin. 3 din OG nr.92/2003 trebuie să fie o modalitate subsidiară de comunicare, folosită doar în cazurile în care nu îi poate fi comunicată decizia direct contribuabilului sau prin poștă.
Prin Decizia nr. 250/09.05.2012 și de asemenea prin recurs se susține de către recurenta pârâtă că, în ceea ce privește deciziile pentru anii 2007 și 2008, deoarece acestea nu au putut fi comunicate prin poștă, organul fiscal a aplicat procedura de comunicare prin publicitate a actelor administrative fiscale, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 44 alin. 2 lit. d și alin. 3 din OG nr. 92/2003.
Întrucât actele administrativ fiscale nr._/05.02.2007 și nr._/11.02.2008 nu au putut fi comunicate prin niciuna din modalitățile de comunicare prev. de art. 44 alin. 2 din OG nr. 92/2003, organele fiscale au procedat în conformitate cu art. 44 alin. 3 din același act normativ la comunicarea prin publicitate, concomitent la sediul Administrației Finanțelor Publice Sector 3 și pe pagina de internet, www.anaf.ro a anunțurilor nr._/28.04.2010 și nr. 7772/06.05.2008.
În primul rând, se observă că nu se relevă niciun motiv pentru care nu s-a reușit comunicarea respectivelor acte prin poștă.
Această împrejurare este lipsită de orice justificare, cu atât mai mult cu cât domiciliul numitei I. R. nu s-a schimbat, fapt dedus atât din actele dosarului, cât și din susținerile apărătorului intimatului reclamant de la termenul de judecată din 16.06.2014.
În măsura în care nu s-a dovedit un impediment real, o împrejurare care să împiedice în mod obiectiv comunicarea deciziilor prin poștă către contribuabil, Curtea, ca și prima instanță de altfel, apreciază nelegală procedura de comunicare efectuată prin publicitate, concomitent la sediul instituției și pe pagina de internet.
Așa cum a reținut și tribunalul, Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice nu a putut găsi plicurile cu care au fost comunicate deciziile, astfel că nu se poate face dovada comunicării acestora (f. 35).
Este evident că a existat intenția organului fiscal de comunicare a actelor, prin predarea conform borderourilor pentru obiectele de corespondență cu indicația „recomandat”, însă aceste înscrisuri (f. 26-31) nu fac dovada și a comunicării respectivei corespondențe către contribuabil și respectiv a recepționării efective de către destinatar.
Pentru a primi ca dovedită comunicarea deciziilor din 2007 – 2008, era necesară prezentarea unei dovezi semnată de destinatar ca în cazul deciziei din 2006 (f. 36).
De asemenea, pentru a putea primi ca legală efectuarea comunicării prin publicitate era necesară prezentarea plicurilor nedeschise, întoarse către expeditor, cu mențiunea expirat termen de păstrare sau desigur cu o formulare echivalentă. Din astfel de dovezi rezulta fără dubiu comunicarea deciziilor către destinatar prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, dar și restituirea către expeditor ca urmare a neprezentării destinatarului la poștă pentru a recepționa respectiva corespondență, această din urmă situație fiind desigur imputabilă exclusiv destinatarului.
În lipsa oricărei dovezi de acest gen, nu poate fi primit punctul de vedere al pârâtei în sensul că nu a fost posibilă comunicarea prin poștă, context în care s-a procedat la comunicarea prin publicitate.
Afirmația recurentei pârâte este deopotrivă reținută de instanță ca și recunoaștere neechivocă a faptului neprimirii deciziilor în discuție de către I. R. în anii 2007 – 2008 ori la momentul comunicării sau încercării de comunicare prin poștă.
În acest context, este nelegală decizia de respingere a contestației formulată împotriva deciziilor din 2007 – 2008, neputând fi primit ca moment de referință acela al citării prin publicitate (f. 38, 40), fiind excesiv a pretinde unui contribuabil să consulte în permanență site-ul Administrației Finanțelor Publice Sector 3 ori să meargă la sediul instituției pentru a observa dacă îi sunt sau nu adresate acte de interes pentru acesta.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 C.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă recurată, în sensul că va admite în parte acțiunea.
Va anula în parte Decizia nr. 250/09.05.2012 în ceea ce privește decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit privind venitul din cedarea folosinței bunurilor pentru anul 2007 emisă în data de 05.02.2007 și decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pentru anul 2008 emisă în data de 11.02.2008.
Contrar soluției primei instanței, Curtea va respinge acțiunea cu privire la decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit privind venitul din cedarea folosinței bunurilor pentru anul 2006 emisă în data de 27.01.2006.
Întrucât soluția referitoare la prematuritatea capetelor de cerere privind anularea deciziilor de impunere este temeinică și legală, în primul rând prin necontestare, Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de recurenta pârâtăAGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în București, .. 13, sector 2,împotriva Sentinței civile nr. 551/04.02.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant I. C. – A. cu domiciliul în București, .. 2, ., ., sector 3.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Anulează în parte Decizia nr. 250/09.05.2012 în ceea ce privește decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit privind venitul din cedarea folosinței bunurilor pentru anul 2007 emisă în data de 05.02.2007 și decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pentru anul 2008 emisă în data de 11.02.2008.
Respinge acțiunea cu privire la decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit privind venitul din cedarea folosinței bunurilor pentru anul 2006 emisă în data de 27.01.2006.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. V.
GREFIER
A. M. C.
Red. MMP
2 ex. – 08.07.2014
Tb. București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal
Jud. fond R. M.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 7207/2014.... | Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 855/2014. Curtea... → |
|---|
