Pretentii. Decizia nr. 6993/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6993/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 4547/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6993
Ședința publică din data de 02.10. 2014
Completul constituit din:
Președinte - O. D. P.
Judecător - C.-M. C.
Judecător - G. G.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN - PENTRU SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC Z. (FOSTĂ AFP Z.) împotriva sentinței civile nr. 217/26.03.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. I. S. și cu intimatul-pârât M. M. ȘI PADURILOR - prin ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la data de 30.09.2014 intimatul-reclamant a depus note scrise, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, reține dosarul în pronunțare.
CU R T E A,
Prin sentința nr. 217/26.03.2014, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul N. I. S. în contradictoriu cu pârâtii SERVICIUL FISCAL ORAȘENESC Z. - SUCCESOR AL AFP Z. și M. M. ȘI PĂDURILOR, prin ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
A obligat pârâții SERVICIUL FISCAL ORAȘENESC Z., SUCCESOR AL AFP Z. și M. M. ȘI PĂDURILOR, prin ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, să platească reclamantului suma de 3313 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, achitată conform chitanței . 3 A, nr_/20.08.2010, actualizata cu dobânda legală calculată de la data plații și pâna la plata efectiva a acestei sume.
A obligat pârâtii să plateasca reclamantului suma de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurspârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 4 și 8 C.p.c.
În motivarea cererii de recurs a arătat că suma nu a fost plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ci în baza unei decizii de calcul al taxei de poluare emisă în baza O.U.G. 50/2008.
Nu se poate vorbi de încălcarea principiului discriminării cât timp, potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența lor.
Prin instituirea taxei de poluare nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene, aceasta neputând fi asimilată impozitelor interne, deoarece taxa este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
Taxa de poluare se aplică tuturor autovehiculelor, indiferent de țara de proveniență, respectiv de producție internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Recurenta a susținut că hotărârea este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât nicio lege în vigoare nu acordă competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale, această atribuie revenind Curții Constituționale sau Parlamentului.
Cu privire la obligarea la plata dobânzii legale a precizat că sunt inaplicabile dispozițiile O.G. 9/2000 deoarece reclamantul nu este comerciant sau persoană juridică.
Reclamantul nu poate solicita direct în instanță plata respectivelor dobânzi, fiind necesară formularea anterioară a unei cereri adresată organului fiscal.
A fost criticată și soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, întrucât Serviciul Fiscal Orășenesc Z. nu a făcut altceva decât să aplice legea în vigoare, nefiind vinovat de declanșarea activității judiciare.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea apreciază că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin Tratatului Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța are, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne.
Susținerea că instanța de drept comun nu are competența de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale este vădit nefondată, din moment ce instanța are obligația de a aplica cu prioritate prevederile dreptului comunitar în cazul în care prevederile dreptului intern vin în contradicție cu acestea, or pentru îndeplinirea acestei obligații, instanța de judecată trebuie să procedeze la analizarea respectivei compatibilități.
Critica referitoare la plata dobânzii legale este nefondată având în vedere, faptul că reclamantul a adresat organului fiscal, anterior sesizării instanței cu prezenta acțiune, o cerere de restituire a taxei de poluare.
Nefondată este și critica referitoare la plata cheltuielilor de judecată, în raport de dispozițiile art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă potrivit cărora: „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Singura condiție reglementată de acest text de lege pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată este aceea ca partea să piardă procesul, condiție îndeplinită în cauză.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, Curtea va respinge recursul ca nefondat și în temeiul art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă va obliga recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN - pentru SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC Z. (FOSTĂ AFP Z.) împotriva sentinței civile nr. 217/26.03.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. I. S. și cu intimatul-pârât M. M. ȘI PADURILOR - prin ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
O. D. P. C.-M. C. G. G.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red./tehnored./ 5 ex./ CMC./ R.O./14.10.2014
Tribunalul Teleorman
Judecător de fond: T. I.
| ← Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24... | Litigiu privind domeniul public. Decizia nr. 1729/2014. Curtea... → |
|---|
