Litigiu privind domeniul public. Decizia nr. 1729/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1729/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 2299/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1729
Ședința publică de la 07.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă . împotriva sentinței civile nr.174/C. pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă la data de 06.03.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă INSTITUȚIA P. G. – prin PREFECT și cu intimații – pârâți . Primar și O.C.P.I. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenta – pârâtă – prin avocat P. I., cu împuternicire avocațială la fila 17 dosar, intimata – pârâtă . Primar – prin avocat G. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 13.02.2014, Note de ședință formulate de Instituția P. – Județul G., pe cererea de repunere a cauzei pe rol, formulată de recurenta – pârâtă ..
Curtea, pune în discuție cererea de repunere a cauzei pe rol, astfel cum a fost formulată de recurenta – pârâtă.
Apărătorul recurentei – pârâte solicită instanței admiterea cererii de repunere a cauzei pe rol, astfel cum a fost formulată, urmând a constata îndeplinirea cerințelor legale.
Apărătorul intimata – pârâtă . Primar formulează concluzii de admitere a admiterea cererii de repunere a cauzei pe rol și continuare a judecății. Depune la dosar Concluzii Scrise, pe fondul recursului, având în vedere că nu a formulat întâmpinare.
Curtea, deliberând asupra cererii de repunere a cauzei pe rol astfel cum a fost formulată, o admite, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 245 pct.1 Cod procedură civilă dispune repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.
Apărătorul recurentei – pârâte precizează că, în ceea ce privește primul motiv de recurs, nu îl mai susține, având în vedere Decizia în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Depune la dosar, ca și practică judiciară, copie de pe sentința civilă nr. 3774 pronunțată de aceeași instanță într-o speță similară.
Înțelege să mai susțină doar motivele 2 și 3 de recurs.
În ceea ce privește motivul 2 de recurs, acesta se referă, în principal, la faptul că instanța pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii în sensul că, în cauză, deși s-a admis o probă cu expertiză, la cererea P., instanța a decăzut din probă la termenul de judecată pe considerentul că nu s-a achitat onorariul: Este un motiv de decădere, dar consideră că instanța nu putea să procedeze în această variantă în condițiile în care . la termenul de judecată și putea să-și însușească și să achite onorariul de expertiză, expertiză pe care înțelege să o achite. Nu avea cum să-și exprime în acel moment dorința. Este evident, că într-un asemenea litigiu, de natura aceasta, în care se pune problema hotarului despărțitor între două unități administrativ – teritoriale, expertiza topografică este o probă esențială, pertinentă, concludentă și utilă și se impunea a fi administrată, S-au invocat din acest punct de vedere și încălcarea dispozițiilor art. 129 alineat 4 Cod procedură civilă din 1865, în sensul că judecătorul fondului nu a manifestat rol activ. Cert este că dosarul a fost soluționat în baza unei simple adrese și nu în baza unei expertize de specialitate care era strict necesară în cauza de față. Solicită a se lua act că partea pe care o reprezintă înțelege să achite onorariul de expertiză și pe cale de consecință solicită admiterea recursului, casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru completarea materialului probator.
Solicită a se lua act că înțelege să renunțe la primul motiv de recurs.
În privința cheltuielilor de judecată, consideră că instanța nu putea să oblige pârâta . . cheltuieli de judecată în condițiile în care acțiunea a fost promovată de Instituția P. în contradictoriu cu cele două pârâte, pentru a se stabili linia de hotar. De regulă, în procesele de grănițuire, cheltuielile incumbă ambelor părți, dar în situația de față, este cert că s-a stabilit linia de hotar. Stabilindu-se o linie de hotar nu s-a stabilit în favoarea unei părți sau a alteia. S-a admis acțiunea Instituției P. și nu a Comunei C. M.. Linia de hotar nu putea fi stabilită decât de un expert topo. Partea pe care o reprezintă nu putea fi obligată să achite cheltuielile de judecată, având în vedere că nu s-a admis acțiunea Comunei C. M., ci a P.. În subsidiar, solicită respingerea acțiunii, ca nedovedită.
Apărătorul intimatei – pârâte . Primar precizează că, în cuprinsul Concluziilor Scrise depuse la dosar, s-a referit la toate cele trei motive de recurs, astfel că, în ceea ce privește primul motiv de recurs, având în vedere și poziția procesuală a apărătorului recurentei – pârâte, nu înțelege să mai formuleze concluzii orale.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, solicită respingerea acestuia. Solicită a se avea în vedere faptul că recurenta – pârâtă nu a fost prezentă la nici un termen de judecată. Din procesul verbal de conciliere, rezultă că aceasta a fost singura ce a formulat obiecțiuni pe noua delimitare făcută de organele cadastrale. Faptul juridic susținut de recurenta – pârâtă nu a fost dovedit de nici un fel de probă, înscrisuri sau solicitare. Din punctul său de vedere instanța de fond a procedat în mod corect punând în discuție acest raport de expertiză. Însă, în condițiile în care . nu contesta linia de hotar, nu avea nici o obligație de a plăti raportul de expertiză, așa cum nu putea să plătească nici Instituția P. sau instanța de judecată. Astfel că, instanța de fond s-a pronunțat pe probele administrate deja în cauză. Acesta este motivul pentru care nu s-a trecut la administrarea de probatorii noi. Solicită a se avea în vedere și faptul că nici la acest moment recurenta – pârâtă nu a adus înscrisuri noi, care să dovedească pretenția recurentei – pârâte în sensul că linia de hotar nu este cea corectă. Solicită deci respingerea recursului și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică; fiind bazată pe probele administrate în cauză. Solicită și obligarea recurentei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată, conform facturii depuse la dosar.
Cât privește cheltuielile de judecată de care face vorbire recurenta – pârâtă, solicită a se avea în vedere faptul că partea pe care o reprezintă a depus întâmpinare încă de la primul termen de judecată, manifestându-și opțiunea în sensul că este de acord cu linia de hotar stabilită de către O.. Practic, acest proces a fost generat nu din cauza culpei instituție pe care o reprezintă ci din cauza nemulțumirii Comunei O.. Nesemnarea Procesului verbal de concediere de către . motivul ce a determinat pornirea procesului. În raport de această situație instanța de fond a obligat . cheltuielilor de judecată; ea fiind de fapt cea care a generat acest litigiu; nedovedind pretențiile sale. Se invocă, de asemenea, și faptul că, . fost citată cu mențiunea de a plăti onorariul de expertiză. Solicită a se avea în vedere faptul că, . solicitat nici un fel de probă, nefiind prezentă la nici un termen de judecată. În aceste condiții nu poate invoca la acest moment de recurs că se impune administrarea probei cu expertiză în condițiile în care nu a solicitat această probă și nici nu a făcut în plus nici un fel de dovada că formatul liniei de hotar stabilit de organele O. nu este cel în concordanță cu linia cadastrală deja stabilită prin legile anterioare.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 174/06.03.2013 Tribunalul G. a admis acțiunea formulată de reclamanta Instituția P. G. în contradictoriu cu pârâții ., . și O.C.P.I G.. A stabilit linia de hotar între .. C. M., între punctul numerotat în plan cu nr.41 (punct de 3 hotare O., Bucșani, C. M.) și punctul numerotat în plan cu nr.3 (punct de 3 hotare O., C. M., B. V.). A obligat pârâta . pârâtei . de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta .>, prin Primar, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și trimiterea dosarului spre rejudecare, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru motivele ce urmează:
1. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 punct 4 C.proc.civ.), în condițiile în care art. 51 alin. 3 și 4 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național nu prevede posibilitatea unităților administrativ-teritoriale de a se adresa instanțelor judecătorești cu acțiunea în grănițuire.
Mai mult, potrivit Legii nr. 133/2012 pentru aprobarea OUG nr.64/2010 privind modificarea și completarea Legii cadastrului nr.7/ 1996 - art. II. stipulează că: „în termen de 15 zile de la . prezentei legi, documentațiile comisiilor de delimitare, în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecțiuni de către membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului județului, de către Agenția Națională, prin instituțiile sale subordonate. Prefectul, în termen de 30 de zile de la primirea documentației de delimitare inițiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanțele de contencios administrativ cu privire la acțiunea privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale".
Conform alin. 4 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, dacă în urma procesului de mediere părțile nu ajung la un acord, planul cadastral se întocmește conform soluției propuse de inițiator. Așadar, problemele legate de delimitarea comunelor, orașelor, județelor și modificarea hotarelor acestora se dispun prin lege, acesta fiind un atribut al puterii legislative și nicidecum de competența instanțelor judecătorești.
Din lecturarea prevederilor Legii 133/2012 rezultă că prefectul are dreptul să opteze între conciliere și sesizarea instanței de contencios administrativ, nicidecum să uzeze de ambele variante legale, de aceea legea folosește expresia: "concilieri sau, în caz contrar (...)".
A mai arătat recurenta că, față de obiectul acțiunii, de stabilire a liniei de hotar, ne aflăm în prezenta unei acțiuni în grănițuire, acțiune de drept civil și nu de contencios administrativ, calea de atac trebuind să fie APELUL și nu RECURSUL, așa cum în mod greșit instanța de fond a apreciat în hotărâre.
Prin urmare, competența instanței specializate de contencios administrativ este exclusă în această situație. Față de acest aspect, hotărârea pronunțată de instanța de fond este atât nelegală, iar acțiunea promovată pe fond de către prefect este inadmisibilă.
2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 304 punct 8 C.proc.civ.), respectiv: Legea nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, modificată prin legea nr. 308/2006 pentru completarea Legii nr.351/2001, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a Rețeaua de localități și Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală - art.22 „delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, județelor se stabilește prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se face prin numai lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective,prin referendum local în respectiva unitate administrativ-teritorială, care se organizează potrivit legii”.
În concluzie, delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, județelor se stabilește prin lege și orice modificare a limitelor teritoriale se face prin lege și numai după consultarea prin referendum local în respectiva unitate administrativ-teritorială, ceea ce nu se verifică în speța de față.
Prin urmare, soluționarea acestei chestiuni se face fără intervenția instanțelor de judecată, fiind aplicabile dispozițiile art. 22 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, art.73 alin.3 lit.a Constituție.
3. Pronunțarea hotărârii judecătorești cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), cu motivarea că instanța de fond nu a instrumentat toate probatoriile esențiale în aflarea adevărului în cauză și în mod greșit a stabilit linia de hotar între . C., între punctul numerotat în plan cu nr.41 și punctul numerotat în plan cu nr.3, fără existența unei expertize de specialitate.
A mai susținut recurenta că amplasamentul trasat înainte de Legea nr. 2/1968, respectiv 1970, așa cum susține . fie reactualizat cu datele din 2013.
4. Sentința pronunțată nu respectă prevederile din codul de procedură civilă referitor la art. 129 C. proc. civ., respectiv judecătorul fondului nu a avut un rol activ în soluționarea dosarului, în sensul că el s-a raportat numai la un înscris emis de către O. cu stabilirea limitelor de hotar din anul 1970.
Instanța, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 4, ar fi trebuit să solicite părților explicații în scris sau oral sau să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt ori de drept chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
Susține recurenta că era necesar a se fi efectuat o expertiză de specialitate, iar expertul să aibă în vedere realitățile de la acest moment și nu un plan topo întocmit la nivelul anului 1970, întrucât este notorie împrejurarea ca o parte din terenurile aparținând unităților administrativ teritoriale au trecut din domeniul public în domeniul privat al statului. De asemenea și proprietățile private au suferit o . modificări în sensul că unele terenuri extravilane au devenit terenuri intravilane, iar aceste terenuri intravilane din categoria de folosință de teren intravilan agricol au trecut în categoria de terenuri intravilane construibile.
Mai consideră recurenta și că judecătorul, potrivit dispozițiilor art. 129 alin.5 teza finala C.., ar fi putut dispune sa se administreze si alte probe chiar daca părțile se opuneau, respectiv s-ar fi putut efectua cercetare la fața locului, potrivit dispozițiilor art. 215.
A mai învederat recurenta că obiectul prezentei cauze produce importante efecte juridice în ceea ce privește interesul public general ocrotit de lege pe care le implica delimitarea exacta a limitelor de hotar intre cele doua UAT-uri. Astfel, au fost încălcate prevederile art. 22 din Legea administrației publice locale nr.215/2001 (republicată), art. 73 alin. 3 lit. o din Constituția României (referitoare la organizarea teritoriului), Cap. 4 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general (aprobate prin Ordinul M.A.P. nr.534/2001, art.5 ind. 1 alin.1 din Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a - Rețeaua de localități (astfel, cum a fost modificata și completată prin Legea nr.308/2006) mai exact, vizând faptul de a se verifica dacă, prin documentația cadastrală, decizia Comisiei, hotărârea pronunțată de instanța de fond nu s-a procedat la modificarea limitelor administrativ-teritoriale ale comunei O., atribut exclusiv al puterii legislative, care poate dispune o astfel de modificare doar pe baza adoptării unei legi organice in acest sens.
În final, a criticat recurenta obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, considerând hotărârea instanței de fond ca excesivă, neîntemeiată pe dovezi, ci doar pe prezumții ce decurg dintr-un eveniment izolat.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 și urm C.proc.civ., Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, Legea nr.133/2012 pentru aprobarea OUG nr. 64/2010 privind modificarea și completarea Legii cadastrului nr. 7/1996.
Intimata-pârâtă ., a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115-119 C. proc. civ., art. 299 și urm. C. proc. civ..
Intimata-reclamantă Instituția P. județului G. nu a formulat întâmpinare prin care să arate care sunt excepțiile, dovezile și mijloacele sale de apărare.
Cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ. la data de 27.09.2013 și repusă pe rol în ședința publică de astăzi la solicitarea de redeschidere a judecății formulată de intimatul-reclamant.
Tot la termenul de judecată de astăzi recurenta-pârâtă a menționat că nu mai înțelege să susțină motivul 1 din cererea de recurs.
Analizând sentința recurată, prin prisma, așadar, a celorlalte două motive invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce urmează:
Potrivit Legii nr. 133/2012 pentru aprobarea OUG nr. 64/2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 7/1996, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară G. a înaintat P. județului G. documentațiile de delimitare aferente hotarelor unităților administrativ-teritoriale aflate în litigiu.
Art. II din același act normativ dispune în sensul că „În termen de 15 zile de la . prezentei legi, documentațiile comisiilor de delimitare, în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecțiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului județului, de către Agenția Națională, prin instituțiile sale subordonate. Prefectul, în termen 30 de zile de la primirea documentației de delimitare, inițiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanțele de contencios administrativ cu privire la acțiunea privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale”.
În cauză, la concilierea organizată de către reclamant în data de 04.09.2012 reprezentanții celor două unități administrativ-teritoriale nu au ajuns la un acord asupra liniei de hotar, astfel încât reclamantul a sesizat tribunalul cu prezenta acțiune.
Cererea de chemare în judecată este admisibilă tocmai prin raportare la prevederile legale amintite anterior, nefiind vorba despre o modificare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, care, într-adevăr nu se poate realiza decât cu respectarea Legii nr. 351/2001.
Nu pot fi primite criticile vizând nemanifestarea rolului activ de către judecătorul fondului, în condițiile în care art. 129 alin. 5 ind. 1 C. proc. civ. prevede că „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”.
Curtea consideră, însă, că sentința instanței de fond este cenzurabilă prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, întrucât a procedat la soluționarea cauzei fără administrarea unei probe încuviințate, absolut necesară într-un asemenea litigiu, respectiv expertiza tehnică de specialitate topografie, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții imposibil de transpus în realitate. Respectiv, s-a stabilit linia de hotar conform unor semne din anul 1970, o bornă din lemn și alta silvică (f. 44 dosar fond), a căror existența faptică în prezent nu a fost verificată.
Or, delimitarea granițelor, fie și a unor unități administrativ-teritoriale, nu se poate realiza decât prin verificări și măsurători concrete la fața locului de către o persoană de specialitate, care să aplice în teren toate înscrisurile, actele și lucrările existente în posesia celor două unități vecine, a reclamantului, respectiv a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară G..
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 teza I, alin. 3 și alin. 5 teza I C. proc. civ. se va admite recursul și se va casa hotărârea recurată, trimițându-se cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru efectuarea expertizei de specialitate topografie, constatându-se că aceasta din urmă nu a intrat cu adevărat în cercetarea fondului.
Iar, în situația în care reclamantul nu este de acord cu privire la suportarea onorariului corespunzător, dat fiind caracterul absolut necesar al probei, tribunalul poate recurge la dispozițiile art. 155 ind. 1 C. proc. civ. ori îl poate pune în sarcina celorlalte părți interesate, în orice caz înscrisurile de la dosar fiind insuficiente pentru soluționarea cererii.
Cât privește momentul în funcție de care să se stabilească hotarele, se vor avea în vedere prevederile Ordinului nr. 534/2001 al ministrului administrației publice, privind aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general: „stabilirea liniei de hotar și a denumirilor unităților administrativ-teritoriale se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, republicată, cu modificările ulterioare. În cazurile în care nu s-au aprobat planuri urbanistice generale, limitele intravilanelor vor fi cele existente la 1 ianuarie 1990, conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare”. Iar, referitor la Legea nr. 2/1968 trebuie menționat că aceasta este singura în vigoare și la momentul actual, neputând fi luate în considerare alte modificări ulterioare ale granițelor unităților administrativ-teritoriale, prin alte acte cu forță juridică inferioară, câtă vreme, conform art. 22 din Legea nr. 215/2001 „Determinarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor, județelor se stabilește prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii”.
Iar, referitor la cheltuielile de judecată, tribunalul urmează a avea în vedere dispozițiile art. 560 C. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă . împotriva sentinței civile nr.174/C. pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă la data de 06.03.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă INSTITUȚIA P. G. – prin PREFECT și cu intimații – pârâți . Primar și O.C.P.I. G..
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. R.V./ex. 2/27.03.2014
JUD. FOND M. Z. U. - Tribunalul G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 6993/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 414/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
