Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 855/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 855/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 1588/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 855
Ședința publică din data de 14 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. I. C.
GREFIER - A. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentată de procuror C. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamantul I. G. pentru Imigrări în contradictoriu cu pârâtul M. A., fiul lui Mohammad Iqbal și Majeeda Bibi, născut la data de 03.02.1979 în Boholpur - Pakistan-identitate declarată, în prezent aflat în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică – Otopeni, având ca obiect „prelungire custodie”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul prin reprezentant, consilier juridic Ț. C. care depune delegație la dosar, și pârâtul prezent personal și asistat de apărător, avocat S. J. M. care depune la dosar împuternicire avocațială . nr._/2013 emisă de Barou București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 13.03.2014, pârâtul a depus întâmpinare, după care:
Se prezintă interpretul de limba urdu Purba Zakhover Singhi, care depune autorizația nr. 2067 eliberată de Ministerul Justiției, pentru a efectua traducerea către pârât a dispozițiilor luate de instanță.
Pârâtul, prin apărător, solicită instanței administrarea probei cu înscrisuri, motiv pentru care solicită amânarea cauzei pentru a depune hotărârea ce urmează a fi pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel București în care se discută în principal legalitatea măsurii de luare în custodie publică și în secundar anularea măsurii de îndepărtare sub escortă.
Susține pârâtul că înscrisurile provin de la instanțele judecătorești și rezultă că pârâtul a fost luat deja de două ori în custodie public.
Totodată, precizează că în dosarul aflat pe rolul Tribunalului București în cadrul căruia reclamantul a solicitat acordarea azilului, a fost admis recursul.
Precizează pârâtul că de la prima luare în custodie publică și până la această dată nu au fost depuse și alte înscrisuri în susținerea cauzei.
Solicită instanței amânarea cauzei pentru soluționarea dosarului_ .
În dezbaterea cererii de amânare, reclamantul arată că se opune amânării cauzei având în vedere că obiectul cauzei este distinct, în prezenta cauză fiind o cerere excepțională de prelungire a custodiei publice.
Precizează reclamantul că, în situația în care se constată nelegalitatea măsurii de luare în custodie publică prelungirea acesteia încetează de drept.
Ministerul Public prin reprezentant, pune concluzii de respingere a cererii de amânare, raport de dispozițiile art. 97 alin. 9 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor.
De asemenea precizează că plângerea formulată de reclamant nu suspendă măsura îndepărtării sub escortă și nu există alt motiv de amânare a cauzei.
În replică, pârâtul prin apărător susține că plângerea a fost formulată și cu privire la măsura îndepărtării.
Curtea, deliberând asupra cererii pârâtului de amânare a cauzei, o respinge având în vedere că dosarul nr._ aflat pe rolul acestei instanțe nu influențează soluția din prezenta cauză, instanța având obligația de a se pronunța pe cererea reclamantului de prelungire a măsurii de luare în custodie publică.
Pârâtul solicită instanței dezbaterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 4 Cod proc. civilă republicat, unește excepția inadmisibilității cu fondul cauzei și nemaifiind alte cereri de formulat, sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de prelungire a custodiei.
Pârâtul, prin apărător, solicită instanței admiterea excepției inadmisibilității acțiunii având în vedere că străinul a fost de trei ori luat în custodie publică, în anul 2009 pentru 6 luni, în anul 2011 pentru încă 6 luni și din 2013 până în prezent, 18 septembrie -18 martie astfel fiind depășit termenul prevăzut de lege de maxim 18 luni.
Învederează instanței că cererea de prelungire a custodiei este inadmisibilă având în vedere depășirea termenului imperativ prevăzut de lege de 18 luni.
Pentru aceste motive, pârâtul solicită instanței respingerea cererii în principal ca inadmisibilă.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, reclamantul arată că este nefondată învederând instanței că acesta tinde să contestate egalitatea măsurii de luare în custodie publică și nu de prelungire a acesteia.
Totodată, precizează că durata prevăzută de dispozițiile art. 97 fac referire la durata totală a măsurii de luare în custodie dispusă printr-un singur act, neavând relevanță dacă, anterior acesta a mai fost luat în custodie.
Pentru Ministerul Public, reprezentantul pune concluzii de respingere a excepției inadmisibilității ca neîntemeiată, precizând că cererea de prelungire a duratei de luare în custodie se încadrează în termenul legal.
Pe fondul cererii, reclamantul solicită instanței admiterea cererii și prelungirea duratei de luare î custodie publică pe o perioadă de 3 luni conform dispozițiilor art. 97 alin. 6, lit. b) din OUG nr. 194/2002, motivat de faptul că până la această dată nu a reușit obținerea unui document valabil de călătorie.
Precizează reclamantul că instituția a făcut demersuri pe lângă ambasada Pakistanului, au trimis amprente și fotografii ale pârâtului și nu au reușit să obțină identificarea acestuia.
Susține reclamantul că, prin comportamentul său pârâtul împiedică procedura, precizând că Ambasada statului de unde acesta susține că provine, nu îl poate identifica.
De asemenea, învederează instanței că există riscul sustragerii pârâtului având în vedere faptul că acesta a trecut ilegal granița României.
Pentru aceste motive, reclamantul solicită admiterea cererii și prelungirea măsurii de luare în custodie.
Pe fondul cererii, pârâtul solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, învederând instanței că străinul nu se încadrează în prevederile art. 97 alin. 7 din OUG nr. 194/2002, și nu se poate reține susținerea reclamantului în sensul că acesta împiedică procesul de îndepărtare.
Susține pârâtul că în prezent cererea acestuia de acordare a azilului nu a fost soluționată irevocabil.
De asemenea, precizează că nu există riscul de sustragere, având în vedere că pe parcursul anilor acesta a beneficiat de statutul de tolerat precum și în raport de faptul că lucrează cu forme legale, învederând instanței că intenția acestuia este de a se stabili în România.
Totodată, precizează că nu poate fi dispusă măsura luării în custodie publică pentru a doua oară doar pentru motivul că Ambasada Republicii Pakistaneze nu îl recunoaște, învederând instanței că au fost depășite cele 18 luni prevăzute de lege în raport de referatul din data de 16.06.2009 prin care s-a dispus luarea acestuia în custodie publică la data de 08.07.2010.
Pârâtul învederează instanței că dacă perioada de 18 luni ar fi depășită, atunci s-ar încălca dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, susține că perioada de luare în custodie publică poate fi prelungită în mod excepțional și nu pe motivul că în termen de 3 luni autoritatea nu a putut emite un act de identitate pentru pârât.
Pentru aceste motive, solicit instanței respingerea cererii ca neîntemeiată.
În replică, reclamantul precizează că încercările autorității de emitere a unui document nu a avut succes datorită atitudinii pârâtului, care a formulat 7 cereri de acces la noi proceduri de azil.
De asemenea, cu privire la recursul admis în dosarul aflat pe rolul tribunalului, reclamantul precizează că pârâtul a renunțat la propria cerere de renunțare la judecată formulată la fondul cauzei.
Cu privire la referatul de luare în custodie publică din 2010, acesta a avut la bază elementele de la acea dată.
Pe fondul cererii, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a a cererii și de prelungire a duratei de luare n custodie publică pe o perioadă de 3 luni având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale.
Consideră reprezentantul Ministerului Public că măsura luării în custodie publică este una de protecție a străinului având în vedere că în prezent acesta nu are un loc de muncă și nici nu a făcut dovada că are o locuință.
Pentru aceste motive solicită admiterea cererii de prelungire a măsurii de luare în custodie publică.
Având ultimul cuvântul pârâtul personal prin interpret, susține că nu a greșit cu nimic și solicită judecarea sa în stare de libertate, învederând instanței că nu dorește să se întoarcă în țara de origine.
Curtea, în temeiul art. 394 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea cererii de prelungire a custodiei publice.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ din data de 10.03.2014, reclamantul I. G. pentru Imigrări a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. A., fiul lui Mohammad Iqbal și Majeeda Bibi, născut la data de 03.02.1979 în Boholpur - Pakistan-identitate declarată, în prezent aflat în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică – Otopeni, prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinului pentru o perioadă de 3 luni.
În susținerea cererii de prelungire a custodiei, reclamantul arătat că, la data de 19.09.2013, acesta a fost depistat fără documente de identitate asupra sa, de către lucrători ai Serviciului Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor București, în cadrul unei acțiuni organizate în cooperare cu lucrători din cadrul S.R.I., în ..102, sector 2, București.
Cetățeanul pakistanez a fost condus la sediul formațiunii teritoriale pentru străini în vederea reglementării situației sale juridice pe teritoriul României.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că străinul a intrat ilegal în România, nu se identifică în evidențele traficului de călători la frontieră cu intrări/ieșiri în/din România, acesta declarând că a intrat ilegal în România la data de 14.11.2008, prin zona de est a țării.
La data de 15.11.2008, cetățeanul pakistanez a solicitat acordarea statutului de refugiat pe teritoriul României, cerere depusă la Centrul de Azil Rădăuți și respinsă definitiv și irevocabil de Tribunalul Suceava la data de 13.05.2009, prin Decizia civilă nr.250.
La data de 09.06.2009 cetățeanul pakistanez a solicitat acordarea tolerării pe teritoriul României cerere adresată Serviciului Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor București, solicitare respinsă și comunicată străinului la 12.06.2009.
Străinul a fost depistat cu ședere ilegală la 16.06.2009 de lucrătorii aceluiași serviciu, împotriva sa fiind dispusă măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României și la aceeași dată a fost introdus în Centrul de cazare Otopeni, în baza Rezoluția procurorului anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr.1628/11-5/2009, durata prelungită ulterior de către Curtea de Apel București pentru 5 luni.
La data de 15.12.2009 cetățeanul pakistanez a fost scos din Centrul de cazare Otopeni ca urmare a faptului că nu a putut fi returnat în termen de 6 luni și îndrumat către azil, întrucât într-o plângere formulată de acesta împotriva comunicării respingerii cererii de acces la o nouă procedură de azil a solicitat în subsidiar și acordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României, termenul de judecată fiind după data expirării perioadei custodiei publice.
De la data intrării sale ilegale pe teritoriul României, cetățeanul Pakistanez a depus o sumedenie de cereri de acces la o nouă procedură de azil, respectiv la data de: 09.07.2009, 27.05.2010, 30.11.2010, 26.09.2011, 23.11.2011, 10.02.2012 și 25.02.2013, cereri respinse definitiv și irevocabil de către Judecătoria Sectorului 4 București sau devenite definitive și executorii întrucât străinul nu a făcut plângere în termenul legal.
La data de 08.07.2010 I.G.I.-D.M. a dispus acordarea tolerării cetățeanului pakistanez pe teritoriul României, până la data de 08.12.2010.
Având în vedere cele constatate cu ocazia depistării străinului și întrucât situația acestuia nu se afla sub incidența prevederilor art. 92 și art.921 din OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, privind interzicerea sau suspendarea îndepărtării de pe teritoriul României, la data de 19.09.2013, I. G. pentru Imigrări a dispus împotriva cetățeanului pakistanez măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României, în conformitate cu art. 87 alin. i lit. b) din actul normativ sus-menționat, ca urmare a faptului că a trecut ilegal frontiera de stat a României.
Întrucât cetățeanul pakistanez nu poseda pașaport, îndepărtarea sub escortă a acestuia nu s-a putut efectua în termenul de 24 ore prevăzut de art. 88 alin.2 din actul normativ sus-menționat, motiv pentru care I. G. pentru Imigrări a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București luarea acestuia în custodie publică.
Prin Rezoluția procurorului anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr.2052/11-5/2013 din 19.09.2013, cetățeanul pakistanez M. A. (identitate declarată), fiul lui Mohammad Iqbal și Majeeda Bibi, născut la data de 03.02.1979 în Boholpur - Pakistan, fără pașaport, a fost luat în custodie publică pentru o perioadă de 30 zile și introdus în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică Otopeni, respectiv până la data de 18.10.2013.
Având în vedere faptul că, cetățeanul pakistanez nu poseda un document de călătorie, la data de 23.09.2013 I. G. pentru Imigrări a efectuat demersurile necesare pe lângă Ambasada Republicii Islamice Pakistan la București în vederea audierii străinului, stabilirii identității și eliberării unui document de călătorie necesar părăsirii teritoriului țării de către străin.
La data de 30.09.2013 misiunea diplomatică amintită ne-a informat asupra faptului că pentru o identificare mai rapidă a cetățeanului pakistanez este necesară declararea de către străin a adresei de reședință din Pakistan, motiv pentru care este necesar ca acesta să fie adus la sediul ambasadei pentru audiere.
Totuși la data de 08.10.2013 reprezentanți ai misiunii diplomatice pakistaneze s-au deplasat la Centrul de cazare Otopeni în vederea intervievării tuturor cetățenilor pakistanezi aflați în centru, ocazie cu care a fost audiat și cetățeanul pakistanez Mohammad A., acesta refuzând să colaboreze cu reprezentanții ambasadei.
Din aceste considerente reprezentanții misiunii diplomatice pakistaneze au solicitat reaudierea străinului la sediul ambasadei, motiv pentru care la data de 11.10.2013 străinul în cauză a fost condus la Ambasada Republicii Islamice Pakistan la București, conform solicitării reprezentanților acesteia. În urma discuțiilor purtate cu cetățeanul pakistanez, reprezentanții misiunii diplomatice ne-au comunicat faptul că vor fi demarate procedurile de identificare a străinului în Pakistan, cu toate că acesta refuză să declare datele de identificare corecte.
Având în vedere faptul că, cele 30 zile dispuse de P. de pe lângă Curtea de Apel București expirau la 18.10.2013, reclamanta a solicitat Curții de Apel București prelungirea duratei luării în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni de zile, instanță care prin sentința civilă nr.3126 din 17.10.2013 a admis acțiunea, dispunând prelungirea custodiei publice pentru perioada solicitată, respectiv până la datat de 18.03.2014.
Aflat în Centrul de cazare Otopeni, cetățeanul pakistanez a solicitat la data de 17.10.2013 accesul la o nouă procedură de acordare a statutului de refugiat pe teritoriul României, cerere respinsă la data de 21.10.2013 prin Hotărârea IGI-DAI nr,_/h/MV, împotriva căreia străinul a formulat plângere, solicitând în subsidiar și acordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României, până la pronunțarea instanței de judecată asupra acordării sau neacordării accesului la noua procedură de azil.
Având în vedere că un răspuns privitor la stadiul verificărilor de identificare a cetățeanului pakistanez nu a fost primit de la autoritățile pakistaneze, la data de 14.02.2014 reclamanta a efectuat o Notă Verbală în revenire către Ambasada Republicii Islamice Pakistan la București, dar până în prezent nu a fost primit un răspuns din partea misiunii diplomatice sus-amintite.
Întrucât Ambasada Republicii Islamice Pakistan la București nu a comunicat până în prezent dacă cetățeanul pakistanez a fost identificat și i se poate elibera un document de călătorie, în condițiile în care străinul în cauză refuză să coopereze atât cu autoritățile pakistaneze, cât și cu autoritățile române pentru stabilirea identității sale reale, iar durata custodiei publice dispusă de către Curtea de Apel București expiră la data de 18.03.2014, solicită extinderea duratei luării în custodie publică a cetățeanului pakistanez M. A., pentru o perioada de 3 luni, urmând ca străinul să fie îndepărtat de pe teritoriul României în momentul identificării și eliberării documentului de călătorie de către misiunea diplomatică menționată.
În drept, invocă prevederile art.97 alin.6 din O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.”
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare (fila 44) solicitând, pe fond, respingerea cererii, ca neîntemeiată.
În susținerea apărărilor, pârâtul a arătat că reclamantul a invocat același temei juridic ca în cererile anterioare, și anume că pârâtul a intrat ilegal în România la data de 14.11.2008, fiind incident art. 87 alin. 1 lit. b din OUG nr. 194/2002, însă pentru a fi admisibilă această cerere este necesar ca temeiul juridic să fie diferit față de temeiul juridic avut în vedere de către instanță la prelungirea anterioară.
Invocă, în acest sens, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza Mehmet Arslan contra Cehiei și art. 15 din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală.
Mai arată pârâtul că în cazul său nu există posibilitatea rezonabilă a îndepărtării întrucât a mai fost ținut în custodie publică în anul 2009 timp de 6 luni fără a se putea intra în posesia documentelor de călătorie. De asemenea, la 08.07.2010 i-a fost acordată tolerarea de către ORI, pentru aceleași motive pe care le are și astăzi, neputând fi îndepărtat de pe teritoriul României.
Pârâtul susține și că pe rolul Tribunalului București se află dosarul nr._ având ca obiect procedura de azil în care instanța a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare, iar până când instanța se va pronunța beneficiază de dreptul prev. de art. 93 alin. 5 din Legea 122/2006.
Invocă pârâtul că nu se poate face dovada că există riscul de sustragere a sa de la returnare, iar luarea în custodie publică trebuie să fie pe o perioadă cât mai scurtă și aceasta se menține doar pe durata desfășurării și executării efective a îndepărtării.
În drept, a invocat dispozițiile OUG nr. 194/2002 și Directiva nr. 115/2008 CE.”
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri ca fiind concludentă și utilă soluționării cauzei.
Examinând actele dosarului Curtea constată întemeiată cererea de prelungire a duratei de luare în custodie publică urmând a o admite pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii motivată pe faptul că pârâtul M. A. a mai fost luat în custodie publică pe o perioadă de 18 luni, Curtea reține că din dispozițiile art. 97 alin. 5 și 6 din OUG nr. 194/2002 rezultă că perioada de luare în custodie publică a străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura returnării nu poate depăși 6 luni, perioadă ce poate fi extinsă în situații excepționale cu încă 12 luni.
Prin urmare, perioada maximă de 18 luni pentru care se poate dispune luarea în custodie se raportează la măsura returnării dispusă față de străin.
În cazul de față, pârâtul M. A. a mai fost luat în custodie publică pe o perioadă de 6 luni în anul 2009, iar apoi pentru o altă perioadă de 6 luni în anul 2011, însă în temeiul unor alte decizii de returnare decât cea pentru care se află în prezent în custodie publică.
Astfel, măsura de luare în custodie publică a cărei prelungire se solicită în cauza de față a fost luată prin rezoluția nr. 2052/II-5/2013 din 19.09.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și prelungită ulterior până la 18.03.2014 prin Decizia Curții de Apel București nr. 3126/17.10.2013, fiind întemeiată pe necesitatea realizării demersurilor pentru punerea în executare a măsurii de îndepărtare sub escortă dispusă prin Decizia de returnare nr._/19.09.2013 emisă de I. G. pentru Imigrări – Serviciul Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor București.
În ceea ce privește măsurile anterioare de luare în custodie publică a pârâtului, din anului 2009 și 2011, acestea au fost întemeiate pe alte decizii de returnare, ci nu pe cea din 19.09.2013, motiv pentru care perioadele respective nu pot intra în calculul duratei maxime de 18 luni prev. de art. 97 alin. 5 și 6 din OUG nr. 194/2002.
De asemenea, Curtea reține că motivul pentru care s-a emis ultima decizie de returnare față de pârât, îl reprezintă faptul că acesta a fost depistat fără documente de identitate și călătorie la data de 19.09.2013, deși anterior, când au expirat perioadele de luare în custodie publică, se acordase pârâtului regimul tolerării, inclusiv un document în acest sens, cu drepturile dar și restricțiile pe care le presupune acest regim, și cu posibilitatea de a-i fi prelungit acest regim, însă pârâtul nu a mai solicitat prelungirea, ci a rămas ilegal pe teritoriul României. Rezultă că, motivele emiterii deciziilor de returnare anterioare, sunt altele decât cele din anul 2013, astfel că nu există vreun argument întemeiat pentru care perioadele luării în custodie publică a pârâtului, din anul 2009, respectiv anul 2011, să fie avute în vedere la calculul maxim al duratei custodie publică luată în anul 2013.
Față de cele arătate mai sus, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de pârâtul M. A..
În ceea ce privește fondul cererii reclamantului I. G. pentru imigrări de prelungire a luării în custodie publică a pârâtului M. A., Curtea o apreciază, ca întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. 6 din OUG nr. 194/2002 „perioada prevăzută la alin. (5) poate fi extinsă în mod excepțional, în condițiile prevăzute la alin. (4), pe o perioadă suplimentară ce nu poate depăși 12 luni, în cazurile în care Oficiul Român pentru Imigrări a fost în imposibilitate de a efectua îndepărtarea străinului datorită:
a) acțiunilor acestuia care împiedică procesul de îndepărtare;
b) întârzierilor în obținerea documentației necesare îndepărtării din partea țărilor terțe”.
De asemenea, potrivit alin. 11 al aceluiași articol „în cazul în care Oficiul Român pentru Imigrări, din oficiu sau la solicitarea străinului, constată faptul că nu mai există posibilitatea îndepărtării străinului în perioada pentru care a fost instituită măsura custodiei publice, dispune încetarea măsurii luării în custodie publică și acordarea tolerării”.
Cele două situații de excepție în care se poate dispune prelungirea luării în custodie publică și situația de încetare a măsurii prevăzute în textul de mai sus, sunt conforme atât cu Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, cât și cu jurisprudența CJUE în cauza Mehmet Arslan C-534/11, invocată de pârât în cuprinsul întâmpinării.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite ambele condiții de excepție prev. de art. 97 alin. 6 din OUG nr. 194/2002, în care se poate dispune prelungirea luării în custodie publică.
Astfel, procesul de îndepărtare a pârâtului din România nu s-a putut realiza de către reclamant, din cauza acțiunilor pârâtului, care a formulat o . cereri de acces la procedura de azil (inclusiv o cerere după luarea în custodie publică la data de 19.09.2013, cerere respinsă ca inadmisibilă prin hotărârea IGI nr._/h/MV din 21.10.2013) și a refuzat să colaboreze atât cu autoritățile române cât și cu reprezentanții Ambasadei Republicii Islamice Pakistan în vederea stabilirii identității sale reale, ceea ce a dus la întârzierea în obținerea documentației necesare îndepărtării.
De asemenea, nu se poate reține în prezent o imposibilitate de a fi pusă în executare măsura îndepărtării, atâta timp cât întârzierea în obținerea documentației necesare îndepărtării este determinată de refuzul pârâtului de a colabora în vederea stabilirii identității sale reale, astfel că documentele ar putea fi obținute prin schimbarea atitudinii pârâtului. Este evident că textul art. 11 al art. 97 din OUG nr. 194/2002 se referă la o imposibilitate obiectivă de a putea fi îndepărtat străinul, ci nu la o imposibilitate determinată de acțiunile acestuia care împiedică procesul de îndepărtare, altfel, reglementarea cazului prev. de art. 97 alin. 6 lit. a din OUG nr. 194/2002, nu ar avea nici o justificare.
Pârâtul a mai susținut că a formulat cererea de acces la o nouă procedură de azil în dosarul nr._ în care s-a admis recursul și s-a trimis cauza spre rejudecare, astfel că beneficiază de dreptul de a rămâne pe teritoriul României până la soluționarea cererii de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul României potrivit prev. art. 93 alin. 5 din Legea 122/2006.
Legat de acest aspect, Curtea reține că potrivit art. 97 alin. 7 teza a II-a din OUG nr. 194/2002a „la formularea unei cereri de acces la o nouă procedură de azil, măsura luării în custodie publică încetează la data acordării accesului la noua procedură”.
Rezultă din textul de mai sus că măsura luării în custodie publică nu încetează prin simpla formulare a unei cereri de acces la o nouă procedură de azil și implicit nici în temeiul art. 93 alin. 5 din Legea 122/2006 care acordă dreptul solicitantului de a rămâne pe teritoriul României până la soluționarea cererii de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul României de către instanța de judecată.
Prin urmare, dreptul prev. de art. 93 alin. 5 din Legea 122/2006 și de care beneficiază reclamantul până la soluționarea cererii sale de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul României în dosarul_ trimis spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 4 București, nu poate reprezenta un motiv de încetare a măsurii custodiei publice, ci reprezintă doar un motiv care împiedică temporar aducerea la îndeplinire a măsurii returnării. Asupra cererii respective, instanța învestită urmează a se pronunța cu prioritate, neputându-se estima că soluționarea ei se va face după expirarea duratei maxime de luare în custodie publică, astfel încât să se rețină, la acest moment, că nu mai există posibilitatea îndepărtării străinului în perioada pentru care a fost instituită măsura custodiei publice.
Față de toate cele arătate mai sus, Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantului urmând a dispune prelungirea duratei de luare în custodie publică a pârâtului M. A. (identitate declarată), fiul lui Mohammad Iqbal și Majeeda Bibi, născut la 03.02.1979 în Boholpur - Pakistan, pe o perioadă de 3 (trei) luni, cu începere de la data de 18.03.2014, până la data de 18.06.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității.
Admite cererea formulată de reclamantul I. G. pentru Imigrări cu sediul în București, sector 3, . C., nr.15A în contradictoriu cu pârâtul M. A., fiul lui Mohammad Iqbal și Majeeda Bibi, născut la data de 03.02.1979 în Boholpur - Pakistan-identitate declarată, în prezent aflat în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică – Otopeni cu sediul în județul Ilfov, Calea București - Ploiești.
Dispune prelungirea duratei de luare în custodie publică a pârâtului M. A. (identitate declarată), fiul lui Mohammad Iqbal și Majeeda Bibi, născut la 03.02.1979 în Boholpur - Pakistan, pe o perioadă de 3 (trei) luni, cu începere de la data de 18.03.2014, până la data de 18.06.2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, 14 martie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. I. C. A. C.
RED. jud.G.I.C/Tehnored. A.C /5 ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 5092/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4443/2014.... → |
|---|
