Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2427/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2427/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 33711/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2427
Ședința publică de la 27 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI,, împotriva sentinței civile nr.5596 din 15.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal - taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, părțile au solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2. Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5596/15.11.2013 a Tribunalului București a fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei AFP Sector 4 București, a fost admisă cererea formulată de reclamantul T. C. în contradictoriu cu intimata MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, fiind obligată parata sa restituie reclamantului suma de 1.433 de lei incasata cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, cu dobanda legala in materie fiscala, calculata cu incepere din ziua platii taxei (21.08.2007) si pana la data stingerii obligatiei de restituire.
Totodată, a fost respinsă cererea de chemare in garantie a Administrației F. pentru Mediu, formulata de parata AFP Sector 4, ca neîntemeiata.
Pronunțând acestă soluție, instanța de fond a avut în vedere, în esență, că la data de 08.08.2007, reclamantul a dobandit dreptul de proprietate asupra unui autovehicul marca BMW, inmatriculat pentru prima data in Germania la data de 29.06.2004, iar la
21.08.2007, acesta a achitat suma de 3.859 de lei reprezentand taxa speciala pentru autovehiculul mentionat.
Ulterior, prin cererea inregistrata la registratura paratei sub nr._/03.08.2012, reclamantul a solicitat restituirea sumei de 1.433 de lei, parte din suma achitata cu titlu de taxa speciala, iar prin adresa nr._/14.08.2012, parata i-a comunicat reclamantului refuzul de solutionare favorabila a cererii, cu motivarea, in esenta, ca suma de 1.433 de lei achitata cu titlu de taxa speciala a fost legal achitata si ca, in conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012, poate depune o cerere de restituire doar pentru diferența dintre suma achitata anterior cu titlu de taxa speciala si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Reține Tribunalul că raportul juridic de drept material fiscal s-a nascut între reclamant și pârâta AFP Sector 4 la data perceperii taxei prevăzută de Codul fiscal, respectiv la data achitarii ei de catre reclamant (21.08.2007), normele juridice aplicabile litigiului fiind cele de la momentul plății, iar problema dedusă judecății constă în stabilirea dacă taxa instituita prin prevederile legale menționate contravine art. 90 paragraf 1 din T.C.E.
Arată instanța de fond că art. 90 din T.C.E. se refera la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparatie cu produsele interne, scopul fiind de a asigura libera circulatie a marfurilor.
A constatat Tribunalul că reglementarea fiscala interna incidenta in cauza indeplineste toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din T.C.E. Astfel, exista o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja . al Uniunii Europene (in speta, Germania) si care se inmatriculeaza in Romania (“produsele importate”) si autoturismele rulate deja inmatriculate in Romania (“produsele nationale”), numai primele fiind supuse taxei speciale cu ocazia inmatricularii in Romania. Apoi, exista un “raport de concurenta” intre produsele importate si produsele nationale. Astfel, in principiu, alegerea consumatorului se poate indrepta fie spre un autoturism rulat deja inmatriculat . membru (asa cum este cazul in speta), fie spre un autoturism rulat deja inmatriculat in Romania.
In fine, taxa speciala in discutie este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme rulate deja inmatriculate . membru intrucat, din moment ce taxa de poluare se datoreaza doar pentru “produsele importate”, iar nu si pentru “produsele nationale”, este evident faptul ca obiectivul instituirii taxei speciale este diminuarea consumului produselor importate. In aceste conditii, alegerea consumatorului este in mod evident influentata din cauza existentei taxei, el fiind inclinat sa achizitioneze un autoturism rulat deja inmatriculat in Romania.
Concluzionează instanța de fond că taxa speciala de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național incalca principiul libertatii circulatiei mafurilor, dezavantajand produsele provenind din celelalte tari membre U.E. in competitia cu produsele similare autohtone.
În continuare, raportându-se la principiul aplicării prioritare a normelor comunitare în raport de normele interne contrare și prin raportare și la concluziile CJUE din cauzele T. și N., Tribunalul a reținut că refuzul pârâtei de restituire a taxei speciale achitată de reclamant este unul nejustificat și se impune a fi cenzurat de instanța de judecată.
Asa fiind, vazand si prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanta de fond a admis cererea introductiva, dispunând obligarea paratei la restituirea catre reclamant a sumei de 1.433 de lei incasata cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule.
În ceea ce privește dobânda datorată, a reținut instanța fondului că obligatia de plata a acesteia se circumscrie sferei raspunderii civile delictuale, derivand din incalcarea de catre autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar si de a înlătura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar. Împrejurarea ca reclamantul a ales sa faca plata voluntara a obligatiei impusa de lege nu inlatura posibilitatea acestuia de a contesta baza legala in temeiul careia a facut plata, iar in caz de succes sa ceara, apoi, organului fiscal care a incasat respectiva taxa ori jurisdictiei competente sa o restituie, precum si sa il despagubeasca pentru pierderile suferite.
Pentru aceste motive, Tribunalul a obligat parata la plata dobanzii legale in materie fiscala aferenta taxei prelevate in mod ilegal, dobanda determinata potrivit art. 124 alin. (2) si art. 120 alin. (7) C.proc.fisc.
Cu privire la punctul de plecare in calcularea dobanzii, reține instanța de fond prin raportare la Decizia CJUE pronunțată în cauza M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, că prin aceasta a fost desființata cu efect ex tunc prevederea internă și s-a statuat că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a AFP invocată de aceasta, instanța de fond a respins-o cu motivarea că, în general, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul (calitatea procesuala pasiva). In cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
În raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale, iar în raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Reține Tribunalul că aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Având în vedere că pretentiile reclamantului vizeaza un act administrativ asimilat (pretinsul refuz nejustificat de restituire a taxei speciale) calitatea de parata o va avea autoritatea publica emitenta a actului administrativ asimilat atacat, in speta Administratia Finantelor Publice Sector 4.
În privința cererii de chemare în garanție, Tribunalul a reținut că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție, iar cererea poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
In cauza, pretențiile paratei fata de chemata in garantie nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, deoarece intre cele doua autoritati publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgand din prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pentru aceste motive, cererea de chemare în garanție a fost respinsa ca neintemeiata.
Împotriva sentinței civile nr. 5596/15.11.2013 a Tribunalului București a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – București în numele și pentru Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice, solicitând modificarea în tot a acesteia și, pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că hotărârea este netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
Ca prim motiv de recurs, recurenta arată că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 4.
Arată că în conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1, se arată că taxa se face venit la bugetul administrat de Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care aceasta are calitate procesuală pasivă.
De asemenea, recurenta arată că instanța de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garatie a Administrației F. pentru Mediu formulata.
Conform art.60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme in garanție o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul cand ar cădea in pretențiuni cu o cerere in garanție sau in despăgubire."
De asemenea, potrivit art.61 alin.1 C.pr.civ. "cererea făcuta de parat se va depune o data cu întâmpinarea; cand întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de infatisare."
Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant, Administrația Finanțelor Publice Sector 4, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare, iar întrucât prin plata taxei de poluare de către petent in temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua parti, reclamantul, in eventualitatea in care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare putând solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, arată recurenta că instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea, având in vedere că O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primeai înmatriculări a unui autovehicul în România.
Motivarea instanței in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Arată recurenta că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este inexistenta intrucat taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG rir.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9. În speță, intimatul-reclamant nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, mai arată recurenta că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale, arată recurenta că potrivit O.G. nr.13/2011, ordonanța ce a a abrogat O.G. nr.9/2000, dobânda legala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art. 124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
Prin urmare, în cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea dobânzilor, având in vedere ca prin cererea inregistrata la organul fiscal reclamantul nu a solicitat si acordarea acestora.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 4 (actual Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice):
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
Prin raportare la dispozitiile art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligatia de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza Administratia Sector 4 a Finanțelor Publice și nu Administratia F. pentru Mediu.
2/ Referitor la soluția pronunțată pe fondul cauzei, Curtea va reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C., Tribunalul realizând o corectă interpretare și aplicare a legii.
Astfel, se va reține că în ceea ce privește situația de fapt, reținută corect de prima instanță, intimatul reclamant a achiziționat autoturismul marca BMW, an de fabricație 2004, data primei înmatriculări 29.06.2004, nr. de identificare WBAEL710BOPR30429 și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism, fiind emisă decizia de calcul pentru suma de 3859 lei reprezentând taxa de prima înmatriculare, calculată în baza Legii nr. 571/2003
Ca efect al cererii formulată anterior de intimatul reclamant, acestuia i s-a restituit parțial din taxa achitată, suma de 1433 lei rămânând nerestituită, în baza refuzului exprimat în acest sens de recurenta- pârâtă.
În ceea ce privește fondul cererii, Curtea constată că instanța de fond a dezlegat în mod corect problema supusă judecății, respectiv împrejurarea dacă taxa de primă înmatriculare, prevăzută ca obligatorie de art. 2141 alin. 1 și 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene, respectiv art. 90, paragraful 1 (în prezent art. 110 din TFUE).
Astfel, din economia textelor legale interne rezultă că taxa specială se datorează pentru autoturismele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 1 ianuarie 2007, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, din reglementarea internă rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa respectivă, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa în discuție diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Aceste tipuri de discriminări sunt realizate chiar de către legiuitorul român, care a legat în mod nefericit plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării.
În raport de considerentele mai sus expuse, Curtea constată că suma echivalentă taxei de primă înmatriculare contrară dreptului comunitar a fost plătită de intimata-reclamantă ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc.
În consecință, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, refuzul recurentei-pârâte de a da curs favorabil cererii intimatei-reclamante privind restituirea integrală a acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
3/ În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii, Curtea constată că aceasta este datorată de pârâtă, în respectarea principiului comunitar al efectivității, de la data încasării efective a taxei de primă înmatriculare, având în vedere hotărârea pronunțată de CJUE în cauza I. contra României.
Referitor la aceea că intimatul- reclamant nu a solicitat prin cererea adresată organelor fiscale restituirea dobânzii, Curtea urmează a constata că în lumina noilor concluzii expuse de CJUE în cauza I. o astfel de cerere nu este necesar a fi în prealabil formulată, câtă vreme reclamantul s-a adresat cu cerere de restituire a debitului principal, iar obligația de plată a dobânzii derivă din aplicarea directă a unui principiu de drept comunitar, al despăgubirii efective și proporționale iar nu din existența unui refuz nejustificat de soluționare.
4/ În ceea ce privește criticile cu privire la soluția asupra cererii de chemare în garanție a pârâtei ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ.(1865) că “partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Observând și disp. HG nr. 686/2008, Curtea apreciază că în mod eronat a respins prima instanță cererea de chemare în garanție, lămurind în mod eronat raportul juridic dintre organul fiscal și Administrația F. pentru Mediu.
Astfel, textul incident este cel de la art. 8 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aprobate prin HG nr. 686/2008, în care este reglementată ipoteza contestării taxei plătite sub imperiul OUG nr. 50/2008 și a solicitării restituirii. Astfel, analizându-se cu atenție textul amintit se observă că pot exista situații, în cond. alin. 6 al art.8, în care suma să nu se încadreze în soldul creditor al contului sintetic anume prevăzut, caz în care organul fiscal trebuie să se adreseze cu o solicitare în scris către Administrația F. pentru Mediu pentru transferarea în contul anume indicat a sumei necesare efectuării restituirii.
Pe cale de consecință, nu poate fi primită interpretarea primei instanțe, ci, pe fondul căderii în pretenții a părții pârâte AFP, se impune a se lămuri inclusiv raportul juridic dintre acesta și AFM, tocmai spre a nu se da loc unor refuzuri nejustificate de plată către pârât din partea chematului în garanție.
În aceste condiții, fiind întemeiate în parte criticile părții recurente – pârâte AFP Sector 4 București, în raport de disp. art. 312 alin. (1), (2) și (3) C.pr.civ., Curtea va admite și acest motiv de recurs, modificând în parte sentința recurată și în sensul admiterii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga chematul în garanție AFM la plata către recurenta-pârâtă Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice a sumelor stabilite prin sentință și prin prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI,, împotriva sentinței civile nr.5596 din 15.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă chemata în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâta ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI a sumei de 1.433 lei.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER
G. P.
Red A.P. – 2 ex./2014/ 30.04.2014
Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud. A. C.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3705/2014. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 740/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
